Evanghelia
Luca
2, 22-40
În
vremea aceea au adus părinţii pe Iisus Pruncul în Ierusalim, ca
să-L pună înaintea Domnului precum este scris în legea Domnului,
că orice întâi-născut de parte bărbătească, să fie închinat
Domnului şi să dea jertfă, cum zice în legea Domnului, o pereche
de turturele sau doi pui de porumbel. Dar iată, era un om în
Ierusalim, anume Simeon; şi omul acela era drept şi temător de
Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era
asupra lui. Iar el era înştiinţat de Duhul Sfânt că nu va vedea
moartea, până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Şi din
îndemnul Duhului a venit la templu, tocmai când părinţii aduceau
acolo pe Iisus Pruncul, ca să facă pentru Dânsul după obiceiul
legii. Atunci Simeon a luat Pruncul în braţele sale, a binecuvântat
pe Dumnezeu şi a zis: acum, liberează pe robul Tău, Stăpâne,
după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea
Ta, pe care ai pregătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor;
lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău
Israel. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de cele grăite despre Prunc.
Şi Simeon i-a binecuvântat, iar către Maria, mama Lui, a zis:
iată, Acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora din Israel
şi ca un semn, care va stârni împotriviri. Iar prin însuşi
sufletul tău va trece sabie, ca să se dea pe faţă gândurile din
multe inimi. Mai era acolo proorociţa Ana, fata lui Fanuil, din
neamul lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe, care trăise cu
bărbatul ei numai şapte ani de la căsătorie. Iar de optzeci şi
patru de ani era văduvă şi nu se depărta de la templu, slujind
lui Dumnezeu ziua şi noaptea, în posturi şi în rugăciuni. În
ceasul acela, venind şi ea acolo şi aducând, de faţă cu toţi,
slavă lui Dumnezeu, vorbea despre Prunc tuturor celor care aşteptau
mântuirea lui Israel. După ce părinţii, au săvârşit toate,
potrivit legii Domnului, s-au întors în Galileea, în oraşul lor
Nazaret. Iar Pruncul creştea şi se întărea cu duhul, umplându-se
de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era peste Dânsul.
Părintele
Nicolae Steinhardt
- Predică la Întâmpinarea Domnului
"N-am
venit să stric Legea, ci să împlinesc", zice Domnul Hristos
(Matei 5,17). Numai că pentru a înțelege temeinic aceste cuvinte
se cade a ține seama de cele două înțelesuri pe care le poate
adopta verbul a împlini în limba româna. Mi se spune: adu-mi o
cană de apă. Aduc cana: împlinesc porunca. Sau: adu sapa din
curtea bisercii. O aduc, am împlinit porunca. Dar a împlini mai
poate avea și sensul de a desăvârși, a perfecționa, a ridica la
un nivel mai înalt, la un grad superior. Domnul a împlinit Legea în
amândoua înțelesurile verbului. Mai întâi i-a dat ascultare, i
s-a supus: primind a fi tăiat împrejur, potrivit Legii, la opt zile
după naștere. În al doilea rând fiind adus spre închinare la
Templu, tot potrivit Legii vechi care prevede ca orice întâi născut
parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în ziua a 40-a
de la naștere. (Când se face și curățirea mamei).
Astfel
s-a procedat și cu Pruncul Iisus, purtat de Iosif și Maria la
Templu în a 40-a zi de la naștere - adică în ziua de 2 februarie,
adică astăzi - și întampinat acolo de dreptul Simeon și de
proorocița Ana a lui Fanuel. Când ajunge la vârsta de 12 ani,
Iisus, ca orice tânar iudeu, merge la Templul din Ierusalim, unde Se
va rătăci de părinții Lui și-i va uimi pe cărturari cu
întrebările și răspunsurile Sale. În sfârșit, Domnul nu începe
a predica decât atunci când atinge vârsta de 30 de ani, dând și
în felul acesta ascultare Legii: ea dispunea ca nici un bărbat să
nu predice ori proorocească mai înainte de a fi împlinit 30 de
ani.
S-au
întrebat unii ce a făcut Domnul între 12 și 30 de ani, perioada
asupra căreia referatele evanghelice nu ne dau nici o informație.
Nu cumva a fost plecat în India, unde a deprins învățătura
yoghinilor și practicile de magie ale fakirilor? Dar nu este nevoie
să recurgem la asemenea ipoteze hazardate și presupuneri fanteziste
deoarece tăcerea evangheliștilor se explică foarte ușor: Iisus
n-a început să predice și să propovăduiască înainte de a fi
atins vârsta de 30 de ani pentru că S-a supus imperativului Legii.
Iar evangheliile trec sub tăcere această lungă perioadă din
pricină că, în conformitate cu obiceiul istoricilor din vechime,
nu se realizează decât faptele importante și momentele
semnificative și nu se dau amănunte asupra perioadelor de
pregătire. Dar Domnul nu a împlinit Legea numai supunându-Se
dispozițiilor ei ci și desăvârșind-o, perfecționând-o,
ridicând-o la un nivel superior de subtilitate și completitudine,
dând adică verbului a împlini înțelesul de-al doilea.
Ce
aduce nou Domnul, care sunt principalele elemente ale viziunii
transformatoare? Răspunsul, ori mai bine zis răspunsurile, la cea
dintâi vedere, pot părea surprinzătoare. Dezbinare (ori vrajbă),
zice Domnul, am venit să aduc, iar nu pace (Matei 10, 35; Luca 12,
51-53). Și tot așa: sabie am venit să aduc, iar nu pace (Matei
10,34). E drept că Domnul afirmă (Matei 26, 52): toți cei ce scot
sabia, de sabie vor pieri, dar în clipele solemne ale Cinei celei de
Taină își întreabă ucenicii: "Când v-am trimis pe voi fără
pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați avut lipsă
de ceva? Iar ei au zis: de nimic. Și El le-a zis: acum însă cel ce
are pungă să o ia, tot așa și traistă; și cel ce nu are sabie
să-și vândă haina și să-și cumpere" (Luca 22, 35-36).
Domnul așază duhul deasupra literei, contrar saducheilor și (mai
ales) fariseilor, robi ai textelor, exegeți strâmți, minți
incapabile de a depăși orizontul literal al prescripțiilor.
"Duhul, proclamă Hristos (loan 6, 63), este cel ce dă viață;
trupul nu folosește la nimic" (tot așa Sf. Apostol Pavel:
"Litera ucide, iar duhul face viu": II Cor. 3, 6).
Nu
numai dezbinare și sabie aduce Hristos pe acest pământ, ci și -
în aceeași tonalitate aprigă, impetuoasă - foc. Mai înainte
chiar de a fi început Domnul să propovăduiască, Ioan Botezătorul
declară: "Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel
ce vine după mine este mai puternic decât mine. Acesta vă va
boteza cu Duh Sfânt și cu foc (Matei 3, 11). Întocmai glăsuiește
și Evanghelia Sfântului Luca: "Eu vă botez cu apă, dar vine
Cel ce este mai tare decât mine: El vă va boteza cu Duh Sfânt și
cu foc" (3, 16). Iar Domnul Se exprimă categoric (la fel ca
pentru dezbinare și sabie): "Foc am venit să arunc pe pământ
și cât aș vrea să fie acum aprins" (Luca 12, 49). Dragostea
este aceea care, în învățătura lui Hristos, înlocuiește vechea
- rece și aspra - dreptate.
Legământul
vechi e al dreptății, al dreptății stricte, cel nou e al
dragostei care atât de măreț și în cuvinte incomparabile este
proclamată de Sfântul Apostol Pavel (I Cor. cap. 13) a fi suprema
virtute și singura menită veșniciei. Iubirea aproapelui este
recunoscută a fi o poruncă la fel de mare ca și cea a iubirii lui
Dumnezeu atât de Evanghelia lui Matei (22,39) cat si de a lui Marcu
(12, 31). Pe aproapele nostru, Hristos ne învață a-l iubi ca pe
noi înșine. În Evanghelia Sfântului Apostol Ioan aflăm aceeași
poruncă exprimată în termeni mai hotărâți, raportați la
relația dintre Hristos și apostolii Săi și accentuându-se în
chip minunat caracterul ei exemplificator: "Poruncă nouă dau
vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi,
așa și voi să vă iubiți unul pe altul". Iubirea de
aproapele, așadar, e statornicită la gradul cel mai înalt: ea nu
se cade a coborî sub nivelul celei purtate de învățător
ucenicilor Săi. Și Domnul urmează: "Întru aceasta vor
cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste
unii față de alții" (Ioan. 13, 34-35 și 15, 12).
Dragostea
de aproapele e mărturia care nu inșală, e proba dirimantă. Cei
care se pretind slujitorii lui Hristos, dar se urăsc ori defaimă
unii pe alții sunt niște mincinoși nerușinați. Tot în înțelesul
al doilea al verbului a împlini se cuprind povețele date de Hristos
în Predica de pe munte pe care nu șovăi a o socoti atât de
vrednică a fi aportul planetei noastre la acel concurs închipuit de
marele scriitor și marele creștin Giovanni Papini ca și
Fericirile, de el gândite ca produsul nostru spiritual cel mai de
pret și apt a ne asigura victoria. Cu Predica de pe munte nu avem
mai puțini sorți de a câștiga concursul cosmic. Întreaga Predică
de pe munte e o manifestare a împlinirii Legii vechi prin
desăvârșire, rafinare și subtilizare. Impulsul etic din cuprinsul
Legii vechi e dus acum până la paroxismul punctului culminant.
Domnul nu este mulțumit cu porunca de a-ți iubi prietenul, ruda, pe
cel de un neam cu tine, pe cel care-ți vrea binele, pe "aproapele"
în înțeles concret. Mergând mult, mult mai departe decât Legea
veche, dorește și ne cere să-l iubim pe vrăjmașul nostru (Matei.
5, 43-44; Luca 6, 27 si 6, 35). "Să nu ucizi" I se pare cu
totul insuficient: simpla jignire (cu vorbe ca: nebunule,
netrebnicule) a fratelui nostru e considerată a fi vrednică de
osândă grea (Matei 5, 22).
Cât
de nobilă, de mărinimoasă și de rafinată este povața menționată
în versetele 23-24 din capitolul 5 al Evangheliei Sf. Matei: "Dacă
îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte
că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul acolo, înaintea
altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și
apoi, venind, adu darul tău". Altfel spus după cum nu ne putem
înfățișa lui Dumnezeu cu mâinile pătate de sânge, aidoma nu
putem cuteza să ne apropiem de altar cu limba spurcată de vorbe
urâte. Tot atât de nobil, de îndrumător spre smerenia sinei și
de bogat în omenie este îndemnul de a nu vedea paiul din ochii
vecinului mai înainte de a fi văzut și scos bârna din propriul
tău ochi (Matei 7, 3-5; Luca 6, 42). Celor de demult li s-a spus:
"Să nu săvârșești adulter"; dar Hristos face un salt
până la o înălțime de unde simpla poftire, simplul gând apar
egale cu fapta. Nu ajunge să nu săvârșești, Iisus ne cere să
nici nu ne învoim cu gândul păcătos. Curat să ne fie nu numai
trupul, ci și cugetul: acesta ne poate implica în rele, tot atât
de grav ca și materializarea sa. De asemenea nu ajunge să nu juri
strâmb, ci trebuie să nu juri deloc cu nici un fel de jurământ;
să fie cuvântul tău da ori ba. Parcă și mai departe înaintăm
pe calea subtilității, dând de aceste recomandari care toate stau
dovadă pentru cât de mult prețuia Domnul însușirea ce se numește
discreție: se cere să fim întru totul discreți când ne rugăm:
să nu ne facem rugăciunea în vazul oamenilor, în locuri publice,
ci în cămara încuiată (Matei 6, 5-6); când facem milostenie, "să
nu știe stânga ta ce face dreapta ta" (Matei 6, 2-3). Când
postiți, ni se spune (și aici textul evanghelic - Matei 6, 16-1 8 -
se ridică la un nivel moral, mitopoetic și de eleganță care
deopotrivă ne cutremură și ne încântă): "Nu fiți triști
ca fățarnicii; că și ei își smolesc fețele, ca să arate
oamenilor că postesc: Tu însă când postești, unge capul tău și
fața ta o spală". Deci, nu numai să nu dăm în vileag o
faptă virtuoasă, dar să ne și străduim a o ascunde!
Cu
totul proprie Noului Legământ este desigur și taina Crucii care
înseamnă jertfă, suferință și asumare a vinovăției. Hristos
Se jertfește pentru noi și nevinovat, neprihănit fiind - ia
asupră-Și păcatele lumii. Hristos Se întrupează pentru a
cunoaște nemijlocit condiția omenească; nu prin relatări și
informații indirecte (prin reportaje) ci prin experiență
personală, existențială. Și de ce, de bună voie, se dă Domnul,
crucii și suferinței? Tocmai pentru că suferința este
caracteristică definitorie - cu adevărat definitorie - a omului,
trăsătura cu totul specifică a condiției umane. Creștinismul,
spunea Simone Weil - care s-a apropiat atât de mult de Hristos fără
a face însă pasul final - nu ne da un mijloc miraculos de a scăpa
de suferință, dar ne dă mijlocul de a folosi în mod miraculos
suferința (de a o preface, adica, în mijloc de cunoaștere - cum
spune Dostoievski - de mântuire și de iubire).
Suferința,
Hristos a ținut să o cunoască în forma ei totală și cumplită -
și însoțită de batjocură și deznădejde, condimentele necesare
oricărei suferințe reale - tocmai pentru a da întrupării Sale un
caracter autentic, de bună credință, serios și nesuperficial. Pe
ea a socotit-o a fi ce ne este irecuzabil propriu și prin ea,
așadar, a înțeles că e de datoria Sa a trece. Creștinismul nu
este numai Lege, dreptate (să nu uităm vorba paradoxală dar și
zguduitoare a Sfântului Isaac Sirul: să nu huliți spunând că
Dumnezeu e drept. Un Dumnezeu drept nu L-ar fi trimis pe Cel
Nevinovat să piară pe cruce pentru mântuirea păcătoșilor) ori:
"tariag" (cele 613 comandamente pozitive și negative în
care Talmudul rezumă raporturile dintre om și dumnezeire;
împlinirea lor neabătută chezașuiește indubitabil izbăvirea
săvârșitorului).
Creștinismul
e mai ales acestea trei: duh, foc, dragoste, tustrele elemente vădit
"dinamice" și subtile. De aceea, frați creștini, nu-i de
ajuns creștinului să meargă duminica și în zilele de sărbătoare
la biserică, să aprindă una ori câteva lumânări, să se închine
la icoane și, eventual, să bată una ori mai multe metanii. Bune
sunt acestea toate și frumoase. Dar cred că nu-s destul.
Creștinismul nu-i numai slujbă, cult și ritual. Creștinismul
înseamnă trăire creștină liberă, zi de zi, ceas de ceas, clipă
de clipă. Domnul nu a venit pe pământ spre a întemeia o nouă
religie ci pentru a ne da un nou mod de viață, a ne chema la
înduhovnicire și îndumnezeire. Hristos S-a pogorât din cer și
S-a făcut om ca noi să ne putem înălța deasupra condiției
noastre animalice și trupești, să ne putem îndumnezei.
Hristos
ne cheamă chiar deasupra deasuprelor Vechiului Legamant, întru
împlinirea vocației noastre spirituale și cosmice. Se cuvine să
ne stea mereu alături Crucea și Hristos. Creștinismul, osebindu-se
de iudaism, islamism, budism și toate celelalte religii orientale, e
credința într-un Dumnezeu întrupat. Iar dacă Dumnezeul nostru S-a
întrupat nouă ce ne incumbă să facem? Să ne străduim a ne
înduhovnici, a ne apropia cât mai mult de El, a ne înălța în
limita - ba și peste limita - puterilor noastre omenești; numai
astfel vom fi în măsură să ne împlinim și noi menirea, să ne
arătăm și noi vrednici să-L întâmpinăm pe Hristos în inimile
noastre. Căci voi încheia citându-vă o preafrumoasă și
adevărată vorbă a unui învățat evlavios: întrebării: "Unde
este Dumnezeu?" el îi răspunde: "Acolo unde este lăsat
să intre".
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu