Evangelos Stefadoros (OthPhoto) |
În
ultimele luni, starețul a stat aproape tot timpul culcat. Vorbea
arareori, iar dacă spunea ceva, atunci o făcea doar pentru folosul
sufletelor: „Nu uitați, că prima poruncă evanghelică ne cheamă
la pocăință. „Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie”, iată
cuvintele lui Dumnezeu Însuși (Marcu I, 15).
Câștigați
virtuțile opuse păcatelor. Tristețea este călăul care ucide
energia necesară pentru primirea în inimă a Duhului Sfânt. Cel
trist pierde rugăciunea și este inapt pentru nevoințele
duhovniceşti. Nici într-un caz şi indiferent de situație, să nu
vă întristați”.
Boala
stareţului era groaznică, altcineva pur şi simplu ar fi ţipat de
durere şi s-ar fi văitat, dar stareţul Zaharia răbda în tăcere,
mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru toate cele trimise de El.
Faţa
stareţului a devenit ca o icoană, părea că s-a adâncit cu totul
într-o rugăciune tainică.
Faţă
de cei care veneau la dânsul, părintele Zaharia arăta o atât de
mare atenţie şi dragoste, ca şi când trupul său suferind nici
n-ar fi existat. Uitând cu desăvârşire de sine, sufletul său
cuprindea cu o dumnezeiască dragoste pe fiecare dintre cei care i se
adresau lui.
Odată,
stareţul s-a ridicat de pe pat şi, abia ţinându-se pe picioare,
s-a apropiat de icoane şi şi-a făcut semnul crucii. Apoi, a spus
către noi: “Însemnaţi-vă mai des cu Sfânta Cruce. Ţineţi
minte: se înalţă Crucea şi se prăvălesc duhurile necurate.
“Doamne, armă împotriva vrăjmaşului Crucea Ta o ai dat nouă”.
Spre durerea mea, am văzut că unii pur şi simplu flutură cu mâna,
fără să se atingă de frunte şi umeri. Aceasta înseamnă o
batjocură directă la adresa crucii. Amintiţi-vă ce spunea
Preacuviosul Serafim despre însemnarea corectă cu semnul Crucii.
Citiţi învăţăturile sale.
Fii
mei, iată, cum trebuie să vă însemnaţi corect cu Sfânta Cruce,
înălţând rugăciune către Preasfânta Treime. Spunem aşa: în
numele Tatălui, unind trei degete împreună, arătând prin aceasta
că Dumnezeu este Unul în Trei Persoane. Lipind cele trei degete
unite de frunte, ni se luminează mintea, ridicându-se în rugăciune
către Dumnezeu Tatăl, Atotţiitorul, Creatorul îngerilor, cerului,
pământului şi oamenilor, Creatorul tuturor celor văzute şi
nevăzute. Pe urmă, atingând partea de jos a pieptului cu aceleaşi
trei degete, pomenim toate patimile Mântuitorului suferite pentru
noi, răstignirea Sa, a Răscumpărătorului nostru, Fiul Cel
Unul-Născut, nefăcut, Carele din Tatăl S-a născut. Şi ne sfinţim
inima şi toate simţirile noastre, ridicându-ne cugetul spre viaţa
pământească a Mântuitorului, care pentru noi şi pentru a noastră
mântuire S-a pogorât din cer şi S-a întrupat. Apoi, înălţând
degetele către umeri, spunem: şi Duhului Sfânt. O rugăm pe cea
de-a Treia Persoană a Preasfintei Treimi să nu ne părăsească, să
ne îndrepte toate puterile şi toate mişcările spre dobândirea
Duhului Sfânt în inimile noastre.”
Şi
în sfârşit, cu smerenie, cu evlavie, cu frică de Dumnezeu şi
nădejde, şi cu mare dragoste pentru Preasfânta Treime, sfârşim
această mare rugăciune, spunând: Amin, adică cu adevărat, aşa
să fie.
Această
rugăciune este unită pentru totdeauna cu Crucea. Gândiţi-vă la
aceasta.
Am
simţit cu durere de nenumărate ori, că mulţi fac această
rugăciune în mod mecanic, ca şi când nici n-ar fi o rugăciune,
ci ceva ce se obişnuieşte să se facă înaintea rugăciunii. Nu
procedaţi niciodată în acest fel. E un mare păcat.
Nu
există pe pământ lucrări mai importante decât rugăciunea.
Rugăciunea dă naştere la celelalte virtuţi. Mult aş putea să vă
spun, dar n-am putere”, a spus stareţul, ajungând cu greu până
la pat. Când s-a întins, părea că e deja fără suflare… Cineva
dintre noi a început să plângă.
Imediat,
cu o voce abia auzită (probabil că îi era foarte greu să
vorbească), stareţul ne-a spus, mângâindu-ne:
„Fiii
mei, după moarte voi fi mult mai viu decât acum, aşa că nu vă
mâhniţi după sfârşitul meu, temeţi-vă de o prea mare mâhnire,
căci aceasta poate să vă apropie de tristeţe… Ţine-ţi minte
foarte bine, că străduinţa voastră de a vă umple de Duhul Sfânt,
dragostea voastră faţă de Mântuitorul, Domnul Iisus Hristos şi
străduinţa de a împlini toate poruncile Lui, închinarea voastră
plină de frică, cucernicie şi smerenie înaintea lui Dumnezeu
Tatăl, vor umple de bucurie toată inima mea, pentru că eu sunt
părintele vostru duhovnicesc. Vă binecuvântez să vă străduiţi
din toate puterile să dobândiţi toate acestea”.
Stareţul
ne-a binecuvântat pe toţi în tăcere şi a închis ochii. Ne-am
închinat lui până la pământ şi ne-am împrăştiat.
Sursa:
Stareţul Zaharia de la Lavra Sfintei Treimi, Nevoinţele şi
Minunile, Ed. Platytera.
0 comments:
Trimiteți un comentariu