Societatea
românească este foarte tulburată în aceste zile, deoarece există
un conflict între instituții majore ale statului şi, ca atare, o
polarizare în rândurile populației. Deşi neutră din punct de
vedere politic, Biserica nu este indiferentă în plan social, ci
receptează orientările sau dorinţele majore ale poporului:
dreptatea socială, diminuarea sărăciei şi creşterea nivelului de
trai.
În
acest sens, trebuie continuată lupta anticorupție, iar cei vinovați
trebuie sancționați, deoarece hoţia şi furtul degradează
societatea în plan moral şi material. Totodată, lupta împotriva
corupţiei nu trebuie folosită în scopuri politice partinice, iar
sancţionarea şi folosirea penitenciarelor nu trebuie confundată cu
exterminarea, deoarece scopul acestora este îndreptarea şi
reintegrarea socială a celor care recunosc şi regretă faptele rele
pe care le-au săvârşit.
În
acest context social polarizat şi fracturat, în calitatea ei de
„factor al păcii sociale” (cf. Legea cultelor nr. 489/2006, art.
7, al.1), Biserica
îndeamnă la rugăciune, dialog şi coresponsabilitate socială.
Rugăciunea este
necesară, deoarece luminează raţiunea, pacifică patimile egoiste
şi cultivă comuniunea de iubire a oamenilor cu Dumnezeu şi
întreolaltă.
Dialogul este
necesar pentru a depăși conflictele între persoane, instituții şi
orientări sociale divergente.
Coresponsabilitatea
socială este
necesară, deoarece transferul de responsabilitate totală asupra
adversarului nu rezolvă problemele comune ale societății, care au
nevoie de soluții concrete elaborate în comun.
Prin
urmare, Patriarhia Română cheamă pe toţi slujitorii Sfintelor
Altare şi pe toţi credincioșii să săvârșească rugăciuni
pentru pacea şi unitatea poporului român, pentru înnoirea vieţii
morale şi spirituale a societății româneşti, dar şi să
încurajeze dialogul şi coresponsabilitatea în societate.
Biroul
de Presă al Patriarhiei Române
Sursa: Basilica
0 comments:
Trimiteți un comentariu