Condacul
Sfântului Prooroc Ieremia
Glasul
3
Fecioara
astăzi...
Curăţindu-ţi
cu duhul inima ta cea dătătoare de lumină, mărite mare prooroc şi
mucenic Ieremia, ai primit de sus harul proorociei, şi la margini cu
mare glas ai strigat: iată Dumnezeul nostru, şi nu este asemenea ca
Dânsul; căci Acesta întrupându-Se S-a arătat pe pământ.
Controversa
profetului Ieremia cu falșii profeți
Fenomenul
profetic a apărut în perioada vechi testamentară foarte de
timpuriu, alături de instituția preoției, în legătură cu
necesitatea comunicării legii sfinte a lui Dumnezeu către poporul
evreu[1], însoțindu-l pe acesta în istorie, până la întruparea
Domnului nostru Iisus Hristos. De altfel, în centrul mesajelor
profetice ale profeților Vechiului Testament a fost ideea mesianică
ce a luat naștere odată cu începutul neamului omenesc (Facerea 3,
15), fiind întâlnită nu doar la poporul evreu, ci și la alte
popoare antice precum greci, romani, babilonieni, chinezi, indieni,
egipteni, perși care așteptau venirea unui răscumpărător[2]. În
acest fel, generație după generație, poporul evreu a fost chemat
să mențină vie conștiința faptului că Dumnezeu lucrează în
istorie și își cheamă poporul la împlinire voii Sale sfinte care
implica, în primul rând, împlinirea poruncilor.
Au
existat însă și numeroase momente de rătăcire, de relativizare a
valorilor morale cuprinse în prescripțiile legale mozaice, existând
chiar și profeți falși, care își arogau aura profetică de a
vesti cuvântul Domnului către popor, dar în realitate îndeplineau
doar niște interese omenești pur conjuncturale, care nu aveau nicio
legătură cu lucrarea profeților autentici.
La
fel s-a întâmplat și în vremea profetului Ieremia, care a fost
chemat să-și îndeplinească misiunea profetică în anul al
treisprezecelea al domniei regelui Iosia (627 î.d.Hr.), activitatea
sa fiind asociată perioadei ultimilor cinci regi ai regatului Iuda
(Ieremia 1, 2-3), în anul 586 î.d.Hr. având loc căderea
Ierusalimului în mâinile babilonienilor. Legitimitatea sa profetică
rezulta din chemarea lui Dumnezeu pe care a primit-o cu smerenie,
asemenea profetului Moise, înaintea lui: „«Înainte de a te fi
zămislit în pântece te-am cunoscut, și înainte de a ieși din
pântece te-am sfințit și te-am rânduit prooroc pentru popoare».
Iar eu am răspuns: «O, Doamne, Dumnezeule, eu nu știu să vorbesc
pentru că sunt încă tânăr». Domnul însă mi-a zis: «Să nu
zici: Sunt încă tânăr; căci la câți te voi trimite, la toți
vei merge și tot ce îți voi porunci vei spune».”(Ieremia 1,
5-7). Se regăsește în acest dialog înștiințarea cu caracter
imperativ din partea lui Dumnezeu adresată lui Ieremia, de a
răspunde chemării profetice, care nu accepta refuzul și care, de
multe ori, l-a plasat în situații dificile în relație cu regii
lui Iuda sau conaționalii săi, din cauza mustrărilor pe care era
nevoit să le aducă acestora, ca mesaj din partea lui Dumnezeu[3].
Atunci
când profetul Ieremia a ieșit în public să prorocească despre
captivitatea babiloniană (Ieremia 27) luând în chip simbolic pe
umerii săi un jug de lemn, a fost întâmpinat de falsul profet
Anania, care a sfărâmat jugul și a profețit opusul celor rostite
de către profetul Ieremia, pentru a fi pe placul poporului și a
regelui lui Iuda, motiv pentru care a fost cuvântul Domnului către
Ieremia și i-a zis: „Mergi și spune lui Anania: Așa zice Domnul:
Tu ai sfărâmat un jug de lemn, și voi face în locul lui altul, de
fier. (Ieremia 28,13), iar în ceea ce-l privește pe Anania dorința
de a falsifica mesajul divin pentru a se bucura de privilegii
trecătoare l-a costat viața: „De aceea, așa zice Domnul: Iată
te voi arunca de pe fața pământului; chiar în anul acesta vei
muri, pentru că ai grăit împotriva Domnului. Și a murit Anania
proorocul chiar în anul acela în luna a șaptea”(Ieremia 28,
16-17).
Este
evident faptul că receptarea, asumarea și transmiterea voii lui
Dumnezeu către popor erau, pentru majoritatea profeților,
responsabilități „dureroase”, care nu țineau de interese
conjuncturale personale sau de grup. În aceeași cheie a înțelegerii
fenomenului profetic la „poporul ales” pot fi plasați și
ceilalți falși profeți care s-au opus profetului Ieremia, precum
Ahab și Sedechia (Ieremia 29,21) sau Șemaia (Ieremia 29,32). Faptul
că mesajul lor se bucura de acceptare pe scară largă din partea
conaționalilor, avea „priză la public”, nu este de mirare
deoarece ei rosteau ceea ce publicul larg dorea să audă; de cele
mai multe ori, îndemnându-i a avea atitudini dezangajante în
relația cu Dumnezeu, prezentând interpretări laxe ale
prescripțiilor legii morale, lucru ce nu a fost tolerat de către
Dumnezeu, așa cum am putut vedea în cazul falsului profet Anania.
Falsificarea mesajului divin sau arogarea de prerogative profetice
erau aspru pedepsite de către Dumnezeu, fără întârziere (Ieremia
29,32).
Prin
urmare, rostul profetului nu era neapărat acela de a descoperi
viitorul, ci de a descoperi absolutul, de a-l așeza pe om într-o
relație corectă cu Dumnezeu[4], el fiind profund marcat de
grandoarea teofanică la care a fost martor și care i-a marcat
existența personală, dar influențându-i și pe cei care primeau
mesajul său cu „inimă curată” (Isaia 38,3) și cu dorința de
a rămâne consecvenți voii divine.
[1]
Gerhard von Rad, Old Testament Theology:The Theology of Israel`s
prophetc traditions, vol II, Introduced by Walter Brueggermann,
Published by Westminster John Knox Press, Louisville, p. 6
[2]
Pr. Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul Testament, Editura Renașterea,
Cluj Napoca, 2007, pp. 36-37
[3]
Vezi Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament, Editura
Cartea Creștină, Oradea, 2008, pp. 406-408
[4]Pr.
Prof. Petre Semen, Experiența umanului cu divinul după Sfânta
Scriptură, Editura Performantica, 2007, pp.150-151
Autor:
Preot dr. Marius Daniel Profir
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu