Sfânta
Matrona s-a născut în familia unor ţărani săraci din satul
Sebino, guberia Tula. Încă de la început Dumnezeu dori să
descopere pe vasul Său cel ales, căci în vremea afundării în
apa Botezului, se văzu stâlp de tămâie cu bună mireasmă
ridicându-se din cristelniţă. Văzând minunea, evlaviosul preot
Vasile spuse tuturor celor prezenţi de sfinţenia acestui copil. Mai
mult, pe pieptul pruncei se putea vedea o ridicătură în semnul
crucii.
Întrucât
din naştere fu lipsită de vedere, copiii adesea o batjocoreau, iar
fetele mai mari o băteau cu urzică, pricină pentru care încă din
copilărie se ferea de oameni, încetând să mai iasă din casă şi
dăruindu-se rugăciunii şi cugetării la cele dumnezeieşti.
Locuind în apropierea bisericii satului, mergea la toate slujbele,
stând neclintită şi învăţând cu timpul toate cântările.
Chiar
de îi lipsea vederea cea din afară, vederea cea duhovnicească o
făcu să iubească nespus de mult icoanele, astfel că în odaia sa
întregul perete de sus până jos era plin de icoane în faţa
cărora ardeau neîncetat candele şi dinaintea cărora petrecea
îndelungate ceasuri în rugăciune, cuprinzând în inima sa de
copil întreaga lume.
Pe
când avea 6-7 ani, se arătară darurile bogate pe care Dumnezeu le
vărsase într-însa, căci putea vedea limpede gândurile şi
păcatele oamenilor.
Datorită
purtării de grijă a boierului satului, sfânta Matrona se
învrednici să facă pelerinaje la Kiev, Moscova şi Sankt
Petersburg. Pe când intră în Catedrala Sfântului Andrei unde
slujea sfântul Ioan de Kronstadt (pomenit la 20 decembrie, ziua
adormirii sale din anul 1908, si 8 iunie, ziua proslavirii sale,
1990), sfântul părinte porunci ca poporul să se dea la o parte şi
să îi facă loc tinerei Matrona, pe atunci de numai 14
ani, numind-o „al optulea stâlp al Rusiei”.
Pe
când avea 17 ani, Dumnezeu o lipsi pe sfânta Matrona de
mângâierea pelerinajelor, luându-i pe neaşteptate puterea de a
merge. Din acea clipă petrecu tot restul vieţii mai mult întinsă
pe pat, dăruindu-se cu mai multă osârdie rugăciunii, postirii şi
mângâierii celor ce veneau la dânsa.
Curând
sosiră vremuri grele şi tulburi peste Rusia: revoluţia, împărţirea
pământurilor şi foametea.
În
anul 1925, pe când avea 40 de ani, sfânta maică veni să locuiască
în Moscova, petrecând în răstimpuri scurte în case ale
creştinilor, unde venea mulţime mare de popor pentru a
primi mângâiere şi izbăvire de mâhniri şi
necazuri. Iar dânsa îi liniştea, îi mângâia
pe cap, îi însemna cu sfânta cruce şi le spunea cuvinte de
încurajare. Uneori glumea, alteori era aspră. Câteodată spunea
numai un cuvânt şi sufletul se tămăduia de tulburare şi
tristeţe.
Nu
cu multă vreme înaintea adormirii sale, le spunea celor apropiaţi:
-
Toţi, toţi să veniţi la mine şi să-mi povestiţi necazurile
voastre, de parcă aş fi vie, căci eu vă voi vedea, vă voi auzi
şi vă voi ajuta!
şi
-
Agăţaţi-vă cu toţii de călcâiul meu şi vă veţi mântui, nu
vă desprindeţi de mine, ţineţi-vă cât mai strâns!
La
2 mai 1952, se mută în lăcaşurile cele de sus, iar la 8
martie 1998, se aflară moaştele sale necuprinse de
stricăciune răspândind bună mireasmă şi izvorând fără
oprire minuni, care se aşezară cu multă evlavie în
mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Moscova. Peste un
an, la 2 mai 1999, sfânta Matrona fu trecută în rândul sfinţilor,
cinstirea sa răspândindu-se apoi în lumea întreagă pentru
marea mulţime de minuni săvârşite prin mijlocirea sfintei
noastre maici.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu