Evanghelia
Ioan
5, 1-15
În
vremea aceea, fiind sărbătoare, s-a suit Iisus în Ierusalim. Iar
în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se
numea pe evreieşte Vitezda şi care avea cinci pridvoare. În aceste
pridvoare zăceau mulţime multă de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi,
aşteptând mişcarea apei, căci un înger al Domnului se pogora din
când în când în scăldătoare şi tulbura apa; şi cel care intra
întâi după tulburarea apei se făcea sănătos, orice de ce boală
era cuprins. Atunci era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi
opt de ani. Pe acesta, văzându-l zăcând şi ştiind că este aşa
încă de multă vreme, l-a întrebat Iisus: voieşti să te faci
sănătos? Răspuns-a Lui Bolnavul: Doamne, nu am pe nimeni ca să mă
bage în scăldătoare, când se tulbură apa; aşa că până când
merg eu, altul se pogoară înaintea mea. Iisus a zis către el:
scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi în clipa aceea s-a
făcut omul sănătos şi şi-a luat patul său şi umbla. Dar în
ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat:
este zi de sâmbătă şi nu-ţi este iertat să iei patul. El le-a
răspuns: Cel care m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ia-ţi patul
tău şi umblă. Ei l-au întrebat: cine este omul care ţi-a zis:
ia-ţi patul tău şi umblă? Dar cel vindecat nu ştia cine este,
căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel
loc. După aceea Iisus l-a găsit în templu şi i-a zis: iată că
te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu
ţi se întâmple şi mai rău. Atunci omul s-a dus şi a spus
iudeilor că Iisus este cel care l-a făcut pe el sănătos.
Părintele
Cleopa Ilie - Despre
desființarea Sâmbetei de către Hristos
Nimeni
deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire
la vreo sărbătoare, sau lună nouă, sau la sâmbete, care sunt
umbre celor viitoare” (Coloseni, 2, 16-17)
Hristos
a înviat !
Iubiți
credincioși,
În
Evanghelia de azi vedem că Iisus Hristos a vindecat într-o zi de
sâmbătă un slăbănog care zăcea de 38 de ani. Pentru aceasta
s-au supărat iudeii căci Domnul a călcat porunca sâmbetei. De
veți asculta însă cu luare aminte cele ce vom vorbi astăzi, veți
înțelege luminat că serbarea sâmbetei nu este dată creștinilor,
ci evreilor și totodată veți înțelege că atât Mântuitorul,
cât și Sfinții Apostoli au desființat prin cuvânt și faptă
serbarea Sâmbetei.
Mai
întâi voi arăta că de la Adam și până la Moise, timp de 4108
ani, nici unul dintre patriarhii cei vechi nu au ținut sâmbăta ca
sărbătoare. Ca să ne dăm seama de acest mare adevăr, vom apela
la mărturisirile Sfintei Scripturi, prin care vom arăta, că
Dumnezeu făcând pe om, nu i-a dat poruncă de la început, să
serbeze vreo zi, ci numai l-a așezat în grădina Edenului, adică
în Rai, ca să-l lucreze și să-l păzească (Facere 2, 15). Apoi
i-a dat prima poruncă, de a nu mânca din pomul cunoștinței
binelui și răului (Facere 2, 17). Ba, mai mult. După ce Adam a
călcat porunca lui Dumnezeu și a fost izgonit din Rai, nu a primit
nici o poruncă de la Dumnezeu să serbeze vreo zi. Dimpotrivă,
toată viața lui de acum devine o muncă continuă sub forma
blestemului și i se dă poruncă și canon de la Dumnezeu care îi
zice: “În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până
te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ
ești și în pământ te vei întoarce” (Facere, 3, 19).
Nici
o mărturie nu avem în Biblie care să ne arate că Adam, Noe,
Avraam, Isaac, Iacov și ceilalți patriarhi aleși de Dumnezeu până
la Moise, ar fi serbat sâmbăta.
Dar
poate va zice cineva că Avraam a păzit poruncile lui Dumnezeu. Da,
le-a păzit cu mare sfințenie, de aceea a și fost binecuvântat de
Dumnezeu să fie tată a multor neamuri. Dar nu porunca sâmbetei, ci
iată care porunci a auzit Avraam: “Ieși din pământul tău, din
neamul tău și din casa tatălui tău și vino în pământul pe
care ți-l voi arăta Eu” (Facere 12, 1); “altă poruncă: Iar
legământul dintre Mine și tine și urmașii tăi de după tine din
neam în neam, pe care trebuie să-l păziți, este acesta: toți cei
de parte bărbătească ai voștri să se taie împrejur” (Facere
17, 10).
Altă
poruncă dată lui Avraam este aceasta: “Să nu ți se pară grele
cuvintele cele pentru prunc și pentru roabă: toate câte-ți va
zice Sarra, ascultă glasul ei” (Facere 21, 12), adică să
izgonească pe roaba Agar cu fiul ei. Altădată poruncește Dumnezeu
lui Avraam: “Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe
care-l iubești, și du-te în pământul Moria și adu-l acolo
ardere de tot, pe un munte pe care ți-l voi arăta Eu” (Facere 22,
2).
Așadar,
după cum vedem din cele arătate până aici, nici una din poruncile
pe care le-a primit Avraam de la Dumnezeu nu se referă la serbarea
sâmbetei. Primul loc unde se vorbește în Sfânta Scriptură despre
Sabat, ca zi de odihnă, este la Ieșire, unde Moise vorbește
poporului în pustie, zicând: “Iată ce a zis Domnul: Mâine este
odihnă, odihna cea sfântă în cinstea Domnului; ce trebuie copt,
coaceți, ce trebuie fiert, fierbeți astăzi, și ce va rămâne
lăsați să rămână pe a doua zi” (Ieșirea 16, 23). Dacă vor
zice vouă că în Decalog în porunca IV-a se scrie: Adu-ți aminte
de ziua Sâmbetei, ca să o sfințești pe ea, și prin aceasta, vor
zice că sâmbăta a existat și mai înainte de Moise ca sărbătoare,
și de aceea zice: "Adu-ți aminte", apoi să le spuneți
că evreii, când au ajuns în pustia Sin au primit porunca cea
pentru ținerea Sâmbetei, Moise, pe muntele Sinai, le aduce aminte
de această poruncă a Sabatului, pe care o primise înainte în
pustia Sin, și nicidecum că sâmbăta a fost de la Adam până la
Moise.
Încă
și aceasta e bine să țineți minte, că sâmbăta nu s-a dat
pentru toate popoarele lumii să se țină ca sărbătoare, ci numai
evreilor, ca amintire de binefacerile cele mari ale lui Dumnezeu,
prin care El i-a scos din robia Egiptului. Acest adevăr îl arată
Sfânta Scriptură, zicând: “Adu-ți aminte că ai fost rob în
pământul Egiptului și Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu
mână tare și cu braț înalt, și de aceea ți-a poruncit Domnul
Dumnezeul tău să păzești ziua odihnei și să o ții cu
sfințenie” (Deuteronom 5, 15).
Deci
celelalte neamuri nu au acest așezământ dat lor de la Dumnezeu de
a serba ziua sâmbetei. Legea Veche a fost dată pentru un timp
limitat, adică până era să vină Urmașul, Căruia I s-a dat
făgăduința (Galateni 3, 19). Deci sâmbăta n-a fost dată ca
sărbătoare tuturor neamurilor, nici pentru toate timpurile. Legea
cea Veche, împreună cu Sâmbăta, au încetat de a mai fi întru
totul valabile în Legea Darului. Acest adevăr îl arată Sfântul
Apostol Pavel, zicând: “Trecut-a umbra Legii și Darul a venit”
(Evrei 8, 5; Coloseni 2, 16-17); “Cele vechi au trecut, iată toate
sunt noi” (Evrei 8, 13).
Această
încetare a Legii Vechi a fost proorocită de sfinții prooroci.
Despre aceasta spune marele prooroc Ieremia: “Iată vin zile, zice
Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un
legământ nou. Însă nu ca legământul pe care l-am încheiat cu
părinții lor în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din
pământul Egiptului. Acel legământ ei l-au călcat deși Eu am
rămas în legătură cu ei, zice Domnul. Dar iată legământul pe
care-l voi încheia cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice
Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor și pe inimile lor voi
scrie și le voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi vor fi popor” (Ieremia
31, 31-33).
Să
vedem acum în ce fel Iisus Hristos și Sfinții Apostoli au
desființat Sâmbăta Legii Vechi prin învățătură și fapte.
Auzim pe Mântuitorul, zicând: “Tatăl Meu până acum lucrează
și Eu lucrez” (Ioan 5, 17). Când a zis Hristos aceste cuvinte?
Când “căutau iudeii să-L omoare, că dezlega sâmbăta” (Ioan
5, 16).
Deci,
dacă Mântuitorul lucra sâmbăta, arăta că și Tatăl Său
lucrează sâmbăta. Atunci care ar fi vina celor ce urmează lui
Hristos care lucrează și nu țin sâmbăta? Dacă cineva ne-ar
învinui că lucrăm sâmbăta, să audă unii ca aceștia, că și
“iudeii căutau să-L omoare pe Iisus că dezleagă sâmbăta”
(Ioan 5, 18). Auzim pe Mântuitorul zicând: “Dacă-Mi slujește
cineva, să-Mi urmeze” (Ioan 12, 26). Și dacă Tatăl și Fiul
lucrează sâmbăta, cine poate învinui pe Dumnezeu că dezleagă
sâmbăta?
Cine
poate să învinuiască pe creștini că urmează lui Hristos, adică
dacă lucrează sâmbăta și fac ceea ce a făcut Hristos Domnul?
Câtă orbire au mințile acelea, care nu văd ce a făcut Hristos
sâmbăta! Oare nu sâmbăta a vindecat Mântuitorul pe slăbănogul
din Evanghelia de azi? Dar nu numai că l-a vindecat, ci l-a pus și
la lucru, poruncindu-i să-și ia patul și să meargă cu el la casa
sa (Ioan 5, 8-9). Vechiul Testament nu dădea voie să facă acest
lucru (Ieremia 17, 21; Neemia 13, 15). Dar și orbul din naștere a
fost vindecat în zi de sâmbătă (Ioan 9, 14), și omul cu mâna
uscată a fost vindecat în ziua sâmbetei (Luca 6, 6-10; Matei 12,
10-13; Marcu 3, 1-5). Și femeia cea gârboavă de 18 ani tot sâmbăta
a fost vindecată de Mântuitorul (Luca 13, 14).
Ucenicii
Domnului, urmând pilda Învățătorului Lor, mergând sâmbăta
prin lanurile de grâu, smulgeau spice și le frecau în palme spre a
le mânca (Marcu 2, 23-24; Luca 6, 1-3). Când fariseii și
cărturarii Îl învinuiau pe Iisus că nu păzește sâmbăta, El le
răspundea că “Fiul Omului este Domn și al sâmbetei” (Luca 6,
5) și le zicea: “Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul
pentru sâmbătă” (Marcu 2, 27). Iată de ce marele Apostol Pavel
zice: „Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură,
sau cu privire la vreo sărbătoare, sau lună nouă, sau la sâmbete,
care sunt umbră celor viitoare, iar trupul este al lui Hristos”
(Coloseni 2, 16-17).
Iubiți
credincioși,
Pentru
a vă încredința mai bine că Iisus Mântuitorul nostru și sfinții
Săi ucenici și Apostoli, au desființat sărbătoarea sâmbetei,
citiți Sfânta Scriptură în următoarele locuri: Porunca I - Matei
12, 1-3 și 10-18; Porunca a 2-a, la I Corinteni 10, 14 și I Ioan 5,
21; Porunca a 3-a, la Iacov 4, 12; Porunca a 5-a la Matei 15, 4; 19,
18; Marcu 7, 10 și Efeseni 6, 1-2; Porunca a 6-a la Matei 19, 18;
Marcu 10, 19 și Romani 13, 9; Porunca a 8-a, la Matei 19, 18; Marcu
10, 19 și Romani 13, 9 și Porunca a 9-a Matei 19, 18; Marcu 10, 19
și Romani 13, 9 și Porunca a 10-a, la Romani 13, 9.
Vedeți
că nici într-o parte a Sfintei Evanghelii sau în vreo epistolă a
Sfinților Apostoli, nu găsim lămurire sau măcar aluzie la porunca
a 4-a, despre ziua sabatului? Acestea ne dovedesc clar că nu era
obligatorie pe vremea Mântuitorului și a Sfinților Apostoli
serbarea sâmbetei pentru cei ce credeau în Hristos. Iar ca să
înțelegeți că Duminica, ziua cea dintâi a săptămânii, a luat
locul sâmbetei în Biserica creștină, să citiți în Sfânta
Scriptură în aceste locuri: Ioan 20, 1-15 și 26 și veți vedea că
Duminica, ziua întâi a săptămânii, a înviat Domnul; Duminica, a
8-a zi după înviere, s-a arătat Mântuitorul Sfinților Apostoli
fiind ușile încuiate, și a fost pipăit în coastă de Toma (Ioan
20, 27); Duminică, în drum spre Emaus, Luca și Cleopa au călătorit
cu Domnul (Luca 24, 13-31) Duminică la Cincizecime s-a pogorât
Duhul Sfânt (Leviticul 23, 15-16; Fapte 2, 1-4); Duminica frângeau
Apostolii pâinea, adică se împărtășeau cu Sfintele Taine (Fapte
2, 46; 20, 7- 12); Duminica s-a descoperit Apocalipsa Sfântul Ioan
Evanghelistul (vezi Apocalisa 1, 10). În Duminici adunau creștinii
ajutoare pentru sfinți, după porunca marelui Pavel (I Corinteni 16,
1-2).
Dar
spune undeva că Dumnezeu va lăsa altă zi de sărbătoare poporului
Său? Auzi ce scrie Sfânta Scriptură: “Drept aceea a lăsat
Dumnezeu altă sărbătoare de odihnă poporului” (Evrei 4, 9; 4,
11; 8, 13; Apocalipsa 14, 13). Așadar în Noul Testament altă zi de
odihnă este rânduită de Dumnezeu creștinilor, adică Duminica sau
ziua întâia a săptămânii. După cum vedem, multă orbire
sufletească era pe vremea Mântuitorului la farisei, cărturari și
legiuitori, care, văzând atâtea minuni și semne care se făceau
de către Mântuitorul nostru în ziua sâmbetei nu cunoșteau că
Hristos este Dumnezeu, care le dăduse poruncă să serbeze sâmbăta
în pustie și care acum a venit să dezlege și să desființeze
sâmbăta, Legea Veche, și să așeze altă zi de sărbătoare
neamului omenesc care va crede în El. Această orbire și întunecare
sufletească o au toți sectarii, care, nevrând a ține ca zi de
odihnă Duminica, ziua în care a înviat Domnul, se țin de umbră
și defaimă Harul Noului Așezământ.
Iubiți
credincioși,
În
cele ce urmează, vom arăta și mai luminat cele despre sâmbătă
și despre rătăcirea celor ce țin de sâmbăta Legii Vechi, care a
fost umbră și închipuirii din Legea Harului. Acest adevăr îl
arată marele Apostol Pavel când zice: “Nimeni deci să nu vă
judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo
sărbătoare sau lună nouă, sau la sâmbete, care sunt umbra celor
viitoare, iar trupul este al lui Hristos” (Coloseni 2, 16-17).
Iată
ce doresc să vă spun în această privință. Cuvântul "sabat",
"sâmbătă", din evreiește, înseamnă "odihnă".
După ieșirea din Egipt, Dumnezeu a poruncit evreilor să
prăznuiască ziua aceasta ca zi de amintire despre ziua a șaptea în
care Dumnezeu S-a odihnit de faptele Sale după zidirea lumii (Facere
2, 2-3; Ieșirea 35, 2-3) și îndeosebi pentru a le aminti evreilor
despre izbăvirea lor din robia Egiptenilor (Deuteronom 5, 13-15).
Noi
creștinii, asemenea prăznuim ziua a șaptea din săptămână, însă
nu sâmbăta cea veche, evreiască, ci pe cea nouă, creștină,
adică ziua Învierii, când s-a săvârșit înnoirea neamului
omenesc. “Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă”
(II Corinteni 5, 17; Galateni 6, 15); “că a Lui făptură suntem,
zidiți în Hristos Iisus spre fapte bune” (Efeseni 2, 10).
Prăznuim nu sâmbăta, ci Duminica, pentru că în această zi am
fost izbăviți, nu din robia egipteană, în care nici noi, nici
părinții noștri nu au fost vreodată; ci dintr-o robie generală
și mult mai grea, din robia diavolului de care scăpăm, după cum
ne învață Sfântul Apostol Petru, prin Învierea lui Iisus Hristos
(I Petru 3, 21).
În
ziua aceasta și nu sâmbăta sau în altă zi, Hristos “a surpat
prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe
diavolul, și a izbăvit pe acei pe care frica morții îi ținea în
robie toată viața” (Evrei 2, 14-15). În ziua aceasta și nu în
alta, Hristos S-a sculat “pentru îndreptarea noastră” (Romani
4, 25). “Iar dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credința
voastră, sunteți încă în păcatele voastre” (I Corinteni 15,
17).
Iată,
pentru ce noi creștinii prăznuim ziua Învierii, ca zi a noii
zidiri a omului, ca ziua izbăvirii noastre și a întregii noi lumi
din robia diavolului, de păcate, de blestem și de moartea cea
duhovnicească. Dar poate vor zice unii sectanți că “a
binecuvântat Dumnzeu ziua a șaptea și a sfințit-o pentru că
într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut
și le-a pus în rânduială” (Facere 2, 2-3). Dar în acest loc al
Sfintei Scripturi nu ne spune că Dumnezeu a poruncit oamenilor să
cinstească sâmbăta. Se spune că Dumnezeu S-a odihnit în ziua a
șaptea de faptele Sale, adică El a încetat a zidi. Că El a
binecuvântat și a sfințit ziua aceasta pentru a aminti oamenilor
despre sfârșitul creației și atât.
În
Rai pentru oameni toate zilele erau la fel, toate zile de fericire,
fiind totodată și zile de muncă pentru a lucra și a păzi grădina
Edenului (Facere 2, 15). Iar după căderea în păcat a primilor
oameni și alungarea lor din Rai, ei trebuiau, ca pedeapsă, să
lucreze și să se hrănească cu necazuri în toate zilele vieții
lor (Facere 3, 17), prin urmare și în ziua sâmbetei. Și
într-adevăr, din Sfânta Scriptură nicăieri nu se vede că
strămoșii noștri: Noe, Avraam, Isaac, Iacob și alții ar fi
prăznuit ziua sâmbetei.
Numai
pe timpul lui Moise după ieșirea evreilor din Egipt, Dumnezeu dă
evreilor în pustie, pentru prima dată poruncă despre sâmbătă
(Ieșirea 16, 23-26). Și aceasta, pentru că evreii erau întotdeauna
nemulțumiți, să-și amintească și să mulțumească în ziua
aceasta lui Dumnezeu, Care i-a scos din robia egiptenilor (Deuteronom
5, 12-15).
Dacă
scrie în Sfânta Scriptură că Dumnezeu zice prin Moise: „Adu-ți
aminte de ziua odihnei” (Ieșirea 20, 8) să nu creadă cineva că
serbarea sâmbetei a fost de la începutul lumii. Nu, cu adevărat.
Ci de această poruncă le aduce aminte pe Sinai, că porunca
Sâmbetei a fost dată puțin mai înainte evreilor în pustiul Sin,
când erau tot sub conducerea lui Moise (vezi Ieșirea 16, 23-30) și
le-a repetat pe muntele Sinai porunca pe care le-o dăduse mai
înainte, în pustiul Sin, cum am arătat mai sus. De aceea a zis
Dumnezeu: "Adu-ți aminte!"
Trebuie
să înțelegem că evreii erau obligați să prăznuiască sâmbăta.
Altfel, ei cădeau sub blestemul legii (Deuteronom 26; 27). Noi
creștinii nu mai suntem sub lege, ci sub Harul lui Hristos, Care
ne-a răscumpărat din acest blestem (Romani 6, 14). Sfântul Apostol
Pavel învață că: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul
legii, făcându-Se pentru noi blestem”. Ce este legea? Pentru
călcările de poruncă s-a adus legea, până când era să vină
Sămânța căreia i s-a dat făgăduința. Pentru aceea ne-a fost
nouă legea învățătoare spre Hristos, ca din credința în
Hristos Iisus să ne îndreptăm. Iar dacă a venit credința, nu mai
suntem sub Învățător, căci pe toți fii ai lui Dumnezeu ne-a
făcut, prin credința în Iisus Hristos (Galateni 3, 19-26). „Domnul
a desființat vrăjmășia în Trupul Său, legea poruncilor și
învățăturile ei”... (Efeseni 2, 15).
De
ar zice cineva că sâmbăta este numită lege veșnică și legătură
veșnică (Ieșirea 31, 16-17) și de aceea trebuie a se ține ca
sărbătoare veșnică, unul ca acela să știe că Dumnezeu, fiind
Creator și Legiuitor, poate să strice nu numai toate legile Sale ci
și legăturile Sale, deși a spus că le dă până în veac (I Regi
2, 30). Legătura nu este un contract între om și Dumnezeu. Căci
contractează ceva numai cei egali între ei. Legătura este
manifestarea milei lui Dumnezeu și a bunei Sale voințe către om.
Iar făgăduințele, legile, legăturile, poruncile, așezămintele
Sale, Dumnezeu le poate schimba sau chiar nimici cu totul, dacă
oamenii nu sunt vrednici de ele. Așa de pildă: "Legătură
veșnică" au fost numite jertfele și alte așezăminte din
Vechiul Testament (Levitic 7, 30; Ieșirea 21, 6; 40, 15) dar în
Noul Testament toate sunt înlăturate.
N-a
fost legătură mai mare decât legătura prin tăierea împrejur,
aceasta fiind superioară sâmbetei, nu numai după timp, fiind mai
veche, ci și după însemnătate. Însuși Mântuitorul a spus că
ea este mai importantă decât sâmbăta: „Moise, zice Hristos, v-a
dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinți,
și sâmbăta tăiați împrejur pe om. Dacă omul primește tăierea
împrejur sâmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mâniați
pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos?” (Ioan 7,
22-23).
Astfel,
pentru tăierea împrejur se calcă sâmbăta. Și ea, de asemenea,
se numește "legătură veșnică". Călcătorii ei se
condamnau la moarte: „Veți tăia împrejur, a spus Dumnezeu încă
lui Avraam, marginea trupului vostru și va fi semn de legătură
între Mine și voi... Și va fi legătura Mea peste trupul vostru
întru legătură veșnică. Și partea bărbătească ce nu-și va
tăia împrejur marginea trupului său în ziua a opta, pierde-se-va
sufletul acela din poporul său, pentru că a călcat legământul
Meu” (Facere 17, 11-13).
Și,
iată, această "legătură veșnică" despre tăierea
împrejur ce a fost mai mare decât sâmbăta este înlăturată de
Sfinții Apostoli la sinodul lor, când creștinii din iudei au
început să ceară la creștinii din păgâni ca dânșii să
păzească tăierea împrejur și legea lui Moise. Apostolii,
adunându-se împreună, au hotărât, zicând: „Pentru că
părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă, să nu vi se pună nici o
greutate în plus afară de cele ce sunt necesare: să vă feriți de
cele jertfite idolilor și de sânge și de (animale) sugrumate și
de desfrâu, de care păzindu-vă, bine veți face” (Fapte 15,
28-29). Prin această hotărâre, Sfinții Apostoli au înlăturat nu
numai tăierea împrejur, care era mai mare decât sâmbăta, ci și
toată legea ceremonială a lui Moise, cu sărbătorile, lunile noi,
sâmbetele și altele ale ei (Vezi Coloseni 2, 16-17; Galateni 5, 6;
6, 15).
De
va cugeta cineva la cuvintele lui Hristos care a zis: „Să nu
socotiți că am venit să stric Legea sau proorocii, nu am venit să
stric, ci să împlinesc” (Matei 5, 17), va înțelege că El a
ținut și sâmbăta. La aceasta trebuie să știm că Hristos a
ținut sâmbăta pentru că era iudeu după trup și trebuia să se
supună legii ceremoniale a lui Moise până la înlăturarea acestei
legi; până la încheierea cu oamenii a Legăturii noi din Sângele
Lui (Luca 22, 20), adică până la vremea suferințelor Lui și a
strălucitei Sale învieri, când a venit sfârșitul Vechiului
Testament, prezis încă de marele prooroc Ieremia (Ieremia 31,
31-32).
Atunci
Hristos a stricat legea poruncilor cu dogmele Sale (Efeseni 4, 15).
Pe temeiul că Hristos a ținut sâmbăta, nu putem susține că și
creștinii trebuie s-o cinstească. Hristos, ca iudeu, prăznuia
sărbătorile evreiești. Hristos, ca iudeu, a primit tăierea
împrejur; sectanții, însă, nu se taie împrejur. Pentru ce și
până când a cinstit Hristos sâmbăta s-a lămurit mai sus.
Din
textele aduse din Sfânta Scriptură nu se vede că și creștinii
sunt datori să prăznuiască ziua sâmbetei. În ele se vorbește
despre faptul că Hristos a învățat pe evrei de obicei sâmbăta
în sinagogile lor, și atât. Învăța însă sâmbăta, fiindcă
atunci se adunau evreii în sinagogile lor pentru rugăciuni și
Hristos putea să aibă ascultători.
Poate
cineva ar zice că Hristos spunea ucenicilor Săi: „Rugați-vă ca
să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta” (Matei 24, 20) și
că prin aceasta Hristos ar fi arătat sfințenia sâmbetei. Trebuie
să înțelegem că cuvintele acestea ale Domnului nu obligă deloc
pe creștini să prăznuiască sâmbăta. Altfel, ar trebui să
cinstim și să serbăm și iarna. Cuvintele acestea arată numai
apropiata dărâmare a Ierusalimului și greutatea pe care puteau s-o
îndure ucenicii lui Hristos, dacă această dărâmare s-ar întâmpla
iarna pe neașteptate, când ei ar fi putut să moară de frig pe
drumuri curând, până la patimile și învierea lui Hristos, când
încă nu era pe deplin înlăturată sâmbăta cea veche și în
vremea când era greu să fugi din Ierusalim pentru că sâmbăta
porțile orașului se închideau.
Iată,
deci, de unde se vede că Hristos a înlăturat sâmbăta. Căci
Legea lui Moise a avut „umbra bunătăților viitoare, iar nu
însuși chipul lucrurilor” (Evrei 10, 1). Pentru aceasta
Hristos-Mesia, venind și îndeplinind toată Legea (Matei 5, 17) și
poruncile Vechiului Testament (Ioan 15, 10), El însuși a completat
unele din ele și pe altele le-a schimbat. În general, a înlăturat
legea poruncilor prin învățătura Sa (Efeseni 2, 15), iar sâmbăta
cu totul a înlăturat-o prin cuvânt și prin fapte. Așa, de pildă,
El însuși a călcat-o, vindecând sâmbăta bolnavii și pe cel cu
mâna uscată (Matei 12, 10-13), pe slăbănogul din Evanghelia de
astăzi (Ioan 5, 5-16), și pe orbul din naștere, făcând sâmbăta
pentru el tină (Ioan 9, 1-16).
Toate
acestea erau oprite de Legea Veche să se facă sâmbăta (Ieșirea
20, 10-13; Numeri 16, 32-36). Călcând sâmbăta, Hristos impunea și
altora să o calce. Vindecând pe slăbănogul sâmbăta, Iisus îi
spunea: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă. Și îndată s-a
făcut sănătos omul, și-a luat patul și umbla și era acea zi
sâmbăta”.
Sâmbăta
evreiască este numită de Sfântul Apostol Pavel "umbră",
adică ceva ce nu înseamnă nimic, fără nici un folos, pentru că,
cuvântul "umbră" în Sfânta Scriptură, când se
vorbește despre Vechiul Testament, înseamnă ceea ce e destinat
spre înlăturare (Evrei 10-1, 4-5, 13).
Iubiți
credincioși,
Întrucât
unii din creștini s-au rupt de Biserica lui Hristos și cinstesc
sabatul Legii vechi, în loc de Duminică, ziua Învierii lui
Hristos, am căutat să vă explic la Evanghelia de astăzi ce
însemnătate a avut sabatul iudaic, cât a fost respectat, când și
de ce a fost schimbat cu ziua Duminicii de Însuși Hristos și
Sfinții Săi Apostoli.
Noi,
fiii Bisericii Ortodoxe, dacă vrem să ne mântuim, suntem datori să
ascultăm de ea. Să împlinim cu sfințenie poruncile Domnului din
Sfânta Evanghelie, și să nu urmăm sfaturile credincioșilor
răzvrătiți, care s-au lepădat de Biserică, de sfânta Duminică,
de bucuria Învierii, de preoți, de cruce și de sfintele icoane și
cinstesc sâmbăta ca zi de odihnă. Să rămânem în casa Domnului
și în mântuitoarea bucurie a Învierii lui Hristos. Căci mai mare
este ziua Învierii decât ziua odihnei.
Aici
în Biserică se află lacul Vitezda, adică Taina Botezului prin
care ne facem fii ai lui Dumnezeu după har, nou născuți. Aici se
află apa cea tămăduitoare de boli, adică Taina Spovedaniei, a
pocăinței cu lacrimi, prin care ne vindecăm sufletul de rănile
păcatelor. Aici se săvârșește Taina Sfântului Maslu, prin care
mulți bolnavi se vindecă și se ușurează. Să nu spunem "că
nu avem om să ne arunce" în apa aceasta tămăduitoare.
Preoții Bisericii sunt cei ce ne botează, ne dezleagă de păcate,
se roagă pentru mântuirea noastră și ne conduc pe calea
mântuirii.
Să
cinstim cu vrednicie, cu rugăciuni și fapte bune sfânta zi a
Duminicii ca să auzim și noi cuvântul cel mântuitor al lui
Hristos: "Iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai
greșești ca să nu-ți fie ție ceva mai rău". Amin.
Hristos
a înviat!
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu