Evanghelia
Ioan
17, 1-13
În
vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat:
Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să
Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată
făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu
i-ai dat Lui; iar viaţa veşnică este aceea ca să Te cunoască pe
Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care
L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ şi am săvârşit
lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac. Şi acum Mă preamăreşte Tu,
Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai
înainte de a fi lumea. An făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe
care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, şi Mi i-ai dat Mie şi
cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai
dat sunt de la Tine, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am
dat lor; iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la
Tine am ieşit, şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru
aceştia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceştia pe care
Mi i-ai dat, căci ei sunt ai Tăi, şi toate ale Mele sunt ale Tale,
şi ale Tale sunt ale Mele, şi M-am preamărit în ei. Mult nu mai
sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Părinte
Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să
fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi
păzeam în numele Tău; pe cei care Mi i-ai dat, i-am păzit şi
nici unul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru
ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine şi
acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea s-o
aibă deplin în ei.
Părintele
Cleopa Ilie – Despre păstrarea dreptei credințe
Astăzi,
în Duminica a 7-a după Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă
prăznuiește primul Sinod Ecumenic al lumii creștine, care a avut
loc în anul 325 în orașul Niceea, pentru a condamna erezia, adică
învățarea greșită, eretică a lui Arie.
„Trei
sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt și
Acești trei Una sunt!” (I Ioan 5, 7)
Iubiți
credincioși,
Astăzi,
în Duminica a 7-a după Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă
prăznuiește primul Sinod Ecumenic al lumii creștine, care a avut
loc în anul 325 în orașul Niceea, pentru a condamna erezia, adică
învățarea greșită, eretică a lui Arie. Sinodul s-a organizat de
Sfântul Împărat Constantin cel Mare cu mama sa Elena, la cererea
Sfinților Părinți de atunci, fiind primul împărat creștin din
lume (306-337).
Ce
este un sinod ecumenic? Este adunarea tuturor marilor ierarhi
ortodocși - episcopi, mitropoliți și patriarhi din toată lumea,
cu scopul de a discuta unele învățături de credință creștină
neclare încă, și de a le fixa în legi fixe, neschimbabile, numite
dogme. De asemenea, un sinod ecumenic judecă și condamnă toate
abaterile de credință, străine de învățătura Sfintei
Evanghelii și a Sfinților Părinți și exclude din Biserică,
adică dă anatema, pe toți ereticii care sfâșie unitatea de
credință a Bisericii, simbolizată prin cămașa de in a Domnului,
făcută dintr-o sigură bucată, cum zice în Sfânta Evanghelie:
„Cămașa era fără cusătură, de sus țesută în întregime”
(Ioan 19, 23). Prin cuvântul „sinod” înțelegem adunare,
consiliu; prin cuvântul „erezie” înțelegem părerea sau
învățătura particulară a cuiva despre Dumnezeu, împotriva
învățăturii adevărate a Bisericii lui Hristos.
De
ce a avut loc Sinodul I Ecumenic? Care a fost pricina care i-a silit
pe Sfinții Părinți să se adune la un loc și să apere dreapta
credință? Pricina a fost apariția unui mare eretic, anume Arie,
care învăța pe creștini o credință nouă, zicând că Fiul lui
Dumnezeu nu ar fi de o ființă cu Tatăl și că a „fost un timp
când Fiul nu era”. El numea pe Iisus Hristos „creatură
superioară”, „cea dintâi dintre creaturi”. Acest eretic era
un preot din Alexandria Egiptului, foarte mândru și neascultător,
însă bun predicator, care a trăit în secolele III-IV. Erezia lui
s-a răspândit în câțiva ani atât de mult încât rupsese
Biserica în două și amenința să se răspândească în tot
imperiul roman de răsărit și de apus.
Sfinții
Părinți, nemaiputând răbda hulele lui Arie împotriva
Mântuitorului și a Preasfintei Treimi, au cerut ajutorul drept
credinciosului împărat Constantin cel Mare, ca să contribuie cu
puterea sa imperială la liniștirea Bisericii lui Hristos și
condamnarea învățăturii hulitoare a lui Arie și a discipolilor
săi. Inspirat de Duhul Sfânt, marele împărat creștin a hotărât
să organizeze primul Sinod Ecumenic la Niceea în anul 325 pe
cheltuiala imperiului, fiind invitați toți marii ierarhi ai
Bisericii creștine din Răsărit și din Apus. Astfel au luat parte
318 Sfinți Părinți la care s-a adăugat și o delegație a Papei
Silvestru I al Romei, pentru că până în anul 1054, Biserica
creștină era una, nedespărțită în două - cea Ortodoxă de
Răsărit și cea Romano-Catolică de Apus. De aceea și sinoadele
până la dezbinarea Bisericii se numesc „ecumenice”, adică
generale, pentru că au luat parte la ele și ierarhi din partea
Bisericii Romei.
Sinodul
de la Niceea a fost deschis chiar de Sfinții Împărați Constantin
și Elena și a durat toată vara. În timpul sinodului, la care a
fost de față și ereticul Arie cu ai lui, Sfinții Părinți s-au
ostenit mult să întoarcă pe eretici la ortodoxie, dar ei n-au vrut
să asculte. Ba s-a întâmplat ca în timpul discuțiilor, Sfântul
Ierarh Nicolae să-i dea o palmă lui Arie căci nu putea răbda
hulele lui. Atunci Sfântul Constantin cel Mare a poruncit să i se
ia omoforul și Evanghelia și să fie aruncat în temniță pentru
că a îndrăznit să lovească. Noaptea însă i s-a arătat
Mântuitorul în temniță și i-a dat din nou Evanghelia în mâini,
iar Maica Domnului i-a pus omoforul pe piept. Dimineață, auzind
împăratul acestea, l-a adus pe Sfântul Nicolae iarăși la sinod
și își cereau iertare toți de la el, văzând râvna și răbdarea
lui pentru credință.
La
fel și Sfântul Ierarh Spiridon, căutând să lămurească pe Arie
despre taina Preasfintei Treimi și cum că toate cele trei persoane
sunt de o ființă și de aceeași cinste, a luat o cărămidă arsă
și, făcând semnul sfintei cruci, când a strâns cărămida, focul
care a ars-o s-a ridicat în sus, apa a curs pe pământ și lutul a
rămas în mâna lui. Cărămida era simbolul Preasfintei Treimi.
Focul închipuia pe Tatăl, lutul pe Fiul întrupat și apa pe Duhul
Sfânt, Mângâietorul care a fost trimis în lume.
În
timpul sinodului cei 318 Sfinți Părinți au dat anatemă pe
ereticul Arie și învățăturile sale hulitoare de Dumnezeu.
Părinții au dogmatisit că cele trei persoane ale Preasfintei
Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, sunt de o ființă și
nedespărțite. Tot la acest sfânt sinod s-a întocmit partea întâi
a Crezului, primele șapte articole despre Tatăl și Fiul. Ultimile
cinci articole despre Sfântul Duh aveau să se întocmească la
Sinodul II Ecumenic din anul 381. Crezul cuprinde pe scurt dogmele
credinței ortodoxe, și se rostește zilnic în biserici și prin
casele creștinilor ca o mărturisire a dreptei credințe apostolice.
Deși
Arie a fost surghiunit în sudul Dunării el nu a vrut să asculte de
Biserică, ci mai mult căuta să semene între creștini învățătura
sa hulitoare. De aceea a fost greu pedepsit de Dumnezeu, încât i
s-au vărsat măruntaiele și a murit cumplit, spre veșnică osândă
în gheena iadului.
Iubiți
credincioși,
Cu
toate că ereticul Arie, cel mai mare eretic din lumea creștină, ca
și eresul său, au dispărut, de-a lungul secolelor Biserica lui
Hristos a fost lovită mereu de noi secte și erezii, unele mai
periculoase decât altele. Cea mai grea dezbinare a Bisericii
creștine a fost în anul 1054 când a avut loc marea schismă
(ruptură) între Răsărit și Apus, luând astfel naștere două
Biserici separate: cea Ortodoxă cu centru la Constantinopol și cea
Romano-Catolică cu centru la Vatican (Roma). La rândul ei Biserica
Catolică a mai fost lovită de încă două eresuri și sciziuni.
Este vorba de eresul lui Luther, al doilea Arie, și de Calvin din
secolul al XVI-lea, urmați după aproape un secol de schisma
anglicană din secolul al XVII-lea.
Primul
eres a cuprins aproape integral țările din nordul Europei, așa
numitele țări protestante; iar religia anglicană s-a răspândit
în Anglia, America de Nord și Australia, formând Biserica
anglicană.
Vedeți
cum a reușit satana să rupă cămașa lui Hristos, adică să
dezbine și să sfâșie unitatea Bisericii întemeiată de El? Noi
toți mărturisim „o credință, un Domn, un botez”, însă
datorită mândriei și începătorilor de eresuri, care au schimbat
învățătura de credință ortodoxă, apostolică, cu dogme noi
după mintea lor, precum și din cauza păcatelor noastre ale
tuturor, au apărut în ultimele secole mai multe Biserici creștine
- două apostolice - cea Ortodoxă și cea Catolică și trei fără
succesiune apostolică: protestantă, reformată și anglicană.
Dar
dezbinările religioase nu s-au oprit aici. Începând din secolele
XVIII și mai ales XIX, au apărut în America și în apusul Europei
noi grupări religioase rupte din trupul Bisericii apostolice, numite
„secte”.
Astăzi,
în lume se află până la o mie de secte și grupări religioase
creștine, unele mai fanatice, mai periculoase decât altele, cum ar
fi „martorii lui Iehova”, „templul satanei”, cu așa numita
„liturghie neagră”, în care se adoră diavolul în locul lui
Dumnezeu. Ei caută să-și facă noi membri în rândul
credincioșilor interesați, a celor certați cu disciplina Bisericii
lui Hristos, a celor săraci, cărora le promit ajutoare materiale și
mai ales a tinerilor, pe care îi pot corupe mai ușor.
Să
luăm deci aminte la noi și la familile noastre ortodoxe. Înmulțirea
sectelor este un semn văzut apocaliptic, care prevestește sfârșitul
veacurilor.
Prima
datorie a fiilor Bisericii Ortodoxe este aceea de a cunoaște cât
mai bine Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, Catehismul și
operele principale ale Sfinților Părinți. A doua datorie, dacă nu
cea dintâi, este să trăim cu mare credință în Dumnezeu și să
ducem cu râvnă și evlavie viața noastră religioasă de familie,
în desăvârșită moralitate. Sectele cer teorie, ne atacă cu
texte din Sfânta Scriptură. Noi să le răspundem, nu cu vorbe, nu
cu atât cu texte din Biblie, cât mai ales cu viața morală
smerită, curată, sfântă. Vorbele nu pot înlocui faptele. În
fața unor creștini corecți, milostivi și evlavioși, ei se
rușinează și tac.
A
treia mare datorie ce ne revine este să ne creștem copiii în frică
de Dumnezeu, cu mare grijă și atenție. Căci dacă nu-i educăm
noi cum trebuie sau îi smintim cu viața noastră, a părinților,
îi pierdem sufletește pe fii, nu ne mai aparțin și foarte ușor
îi pot amăgi sectele, patimile, beția, desfrâul și necredința.
Un tânăr o dată căzut, greu mai poate fi salvat, tras de la
sectă. Copiii, ca și părinții, trebuie să știe de mici Tatăl
nostru, Crezul și Psalmul 50, și să învețe cunoștințele
religioase principale din Catehismul ortodox. Cine nu știe pe de
rost măcar aceste trei rugăciuni nu poate fi împărtășit cu
Sfintele Taine.
Altă
mare datorie a creștinilor ortodocși este să fie oameni de
rugăciune că fără ea nu putem face nimic. Să nu lipsească în
sărbători nimeni de la Sfânta Liturghie și de la predică, afară
de mare nevoie. Rugăciunea cu credință, cu post și lacrimi este
viața noastră, pâinea noastră duhovnicească, mântuirea noastră.
Apoi trebuie să trăiască în dragoste cu toți oamenii, mai ales
cu cei din familie și să facă după putere milostenie, care
„acoperă mulțime de păcate”.
O
altă datorie principală este ca fiecare să aibă un duhovnic bun,
înțelept, la care să-și mărturisească păcatele în cele patru
posturi, să-i ceară sfaturi pentru toate și să-l asculte ca pe
Însuși Hristos. Creștinii noștri nu trebuie să meargă la
adunările sectante, nici să-i primească în casă, și nici să
discute cu ei, dacă nu vor să cadă în cursele lor. Cine face
aceasta nu va fi amăgit niciodată de diavol, nici de patimi, nici
de cursele oamenilor răi.
Iubiți
credincioși,
Astăzi
este Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, care au
apărat dreapta credință, au dat anatema pe eretici și au formulat
Crezul ortodox. Să rămânem credincioși Evangheliei lui Hristos și
Bisericii Ortodoxe, ai cărei fii suntem. Ea ne-a născut prin baia
Botezului, ea ne-a crescut și învățat calea mântuirii. Să
cinstim Biserica Ortodoxă care ne-a născut. Să cinstim pe toți
sfinții și icoanele lor ca cei ce sunt „prietenii Domnului” și
se roagă pentru noi la cer. Să trăim în dragoste unii cu alții,
singura cale care mai poate salva lumea de la pierzare. Să creștem
copiii în iubire de Dumnezeu, că de ei depinde cel mai mult
mântuirea noastră și să păstrăm cu sfințenie dreapta credință
ortodoxă, fără de care nu ne putem mântui oricâte fapte bune am
avea.
Închei
cu o scurtă istorioară.
Un
părinte cu viață sfântă a intrat noaptea să se roage în
biserică și prin minune dumnezeiască a văzut altarul deschis, iar
lângă sfânta masă ședea un prunc luminat cu cămașa ruptă. Și
l-a întrebat cuviosul: „Copile, cine ești tu?” Iar el a
răspuns: „Eu sunt Hristos, Mântuitorul lumii!” „Dar cine ți-a
rupt cămașa?” întreabă sihastrul. Iar Domnul i-a răspuns:
„Mi-a rupt-o Arie, ereticul!” și S-a făcut nevăzut.
Oricine
propovăduiește altă Evanghelie decât cea vestită de Hristos, de
Apostoli și de Biserică, sfâșie cămașa Domnului și-și
agonisește osândă veșnică, fără iertare.
Să
cădem deci în genunchi și să slăvim cu evlavie și dreaptă
credință pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o
ființă și nedespărțită. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu