Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare

duminică, 5 august 2012

| | |


APOSTOLUL

I CORINTENI 3, 9-17

Fraţilor, noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înţelept meşter, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama cum zideşte. Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos. Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie, lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc. Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi.

EVANGHELIA

MATEI 14, 22-34

În vremea aceea a silit Iisus pe ucenicii Săi ca să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. După ce a dat drumul mulţimilor, Iisus s-a suit în munte să se roage, în singurătate; şi când s-a înserat, era singur acolo. În vremea aceea, corabia era în mijlocul mării învăluindu-se de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Ucenicii însă, văzându-L umblând pe mare, s-au înspăimântat, zicând că este o nălucă, şi de frică au strigat. Dar Iisus le-a vorbit îndată, zicându-le: îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi. Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să viu la Tine pe apă. Iar El i-a zis: vino. Şi, coborându-se din corabie, Petru a pornit pe apă, ca să meargă la Iisus. Dar, văzând că vântul este puternic, s-a înfricoşat şi, începând să se scufunde în mare, a strigat şi a zis: Doamne, scapă-mă. Iar Iisus, întinzându-i grabnic mâna, l-a apucat şi i-a zis: puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi intrând ei în corabie, s-a potolit furtuna. Iar cei care erau în corabie I s-au închinat, zicând: cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.





Sfântul Ioan Iacob Hozevitul



Cugetari scurte

 Niciodată duhul nostru
  Nu se poate liniști
  Dacă nu ne dăm silința
  "Întru Domnul a trăi".

  După cum nu tace pruncul
  Când lipsește maica sa,
  Tot asemenea și duhul
  Nu se poate alina.

  Întru Domnul este pacea,
  Întru el odihna mea,
  Calea cea adevărată
  Și acum și pururea.

  Când mintea vrea să zboare
  La Bunul Dumnezeu,
  Atunci vrăjmașul tainic
  Ne bantuie mereu.

  Imprăștie gândirea
  Ca pulberea în vânt
  Și caută să tragă
  Privirea la pământ.

  Priveliște deșartă
  Ne-arată cel viclean
       Ca să pogoare mintea
  Din "veșnicul liman".

  Piatra nesimtirii mele
  S-a facut ca un mormânt
  Care veșnic mă apasă
Și mă trage la pământ.

  O, de s-ar mișca odată
  Piatra sufletului meu
  Ca să facă loc luminii
  Sfinte de la Dumnezeu.

  Întunerice de patimi
  Înlăuntrul meu domnesc,
  Iar vlăstarele virtuții
  Toate se îngălbenesc.