Sunt din Nigeria, m-am născut acolo iar la vârsta fragedă de 18 ani am plecat cu tatăl meu la Londra. Tata lucra pentru o companie aeriană şi călătoream mult. Însă ca tânăr, exista ceva în mine, un fel de dorinţă calmă. Nu ştiam prea bine ce voiam, dar ştiam că voiam să mă expun lumii, să mă descopăr, iar când am ajuns în Londra, am decis să rămân acolo şi să experimentez diverse lucruri. M-am înscris la facultate unde am studiat economia şi mi-am trăit viaţa în Londra ca orice tânăr de 18, 19, 20 de ani. Am experimentat numeroase lucruri care scoteau la iveală atât ce era mai bun cât şi ce era mai rău în mine. Înaintea acestora însă, în Nigeria, tata ne dăduse un îndrumar de spiritualitate. Ne crescuse cu teamă de Dumnezeu, într-un mod carismatic, aşa că simţeam dragostea de Dumnezeu. Ca tânăr, însă, m-am distrat şi am intrat în dificultăţi, după cum era de aşteptat. Mă jucam prea mult, lucram, pierdeam bani, şi am început să conştientizez faptul că nu eram un supraom şi că aveam nevoie de ajutor. Aici a intervenit Ortodoxia.
Am fost norocos fiindcă locuiam lângă Biserica Ortodoxă din Londra şi într-o zi mi-am dat seama că există această catedrală minunată, am intrat în ea şi am descoperit o oază de pace, de linişte, departe de zgomotul oraşului. Am început să vorbesc cu părinţii de acolo şi primul meu gând a fost „Ce vor crede despre prezenţa unui african în biserica aceasta frumoasă, ortodoxă?”. Primul lucru care m-a impresionat a fost dragostea şi normalitatea cu care s-au purtat. Am rămas şocat când am văzut că ştiau ce fel de viaţă duceam, păreau să se identifice mult cu mine. Mă simţeam foarte confortabil în preajma părinţilor de acolo, iar în doi ani am fost creştinat. Desigur, m-a ajutat şi faptul că am cunoscut o doamnă minunată din Rusia care nu practica ortodoxia atunci când ne-am cunoscut, şi ea era foarte tânără, dar atunci când ne-am împărtăşit câteva experienţe dureroase a început să revină la credinţă ca sprijin. Împreună am început să căutăm credinţa ortodoxă. Acesta a fost începutul în anul 2005.
După cum ştiţi, după botez vine o serie de angajamente pe care le faci, dar încercările nu se opresc aici. De fapt s-au înmulţit, aveam nevoie de un loc unde să mă pot îndepărta de viaţa rapidă din Londra, voiam un loc liniştit unde să pot reflecta, unde mă puteam regăsi pe mine şi pe Dumnezeu în mine. Ştiam că este acolo, dar nu îl cunoşteam pentru că totul era prea zgomotos şi prea rapid. Prietenul unui prieten mi-a spus că dacă sunt serios şi îmi doresc cu adevărat să găsesc adevărata cale, dacă aveam suficient curaj, nu trebuia să merg în America sau în Galapagos, unde erau suficiente tentaţii, ci la Muntele Athos. Neştiind nici ce e, nici unde se află, am cercetat mult şi am reuşit să obţin multe informaţii, mulţumită relaţiei bune care există între Anglia şi Ortodoxie, de la părinţii de la biserică şi prieteni de-ai lor din Athos.
Astfel a început serviciul meu în numele Domnului în acest Paradis, în anul 2007. Interesant este că prima oară când am venit aici am rămas timp de trei luni, iar stareţul nu a înţeles de ce o persoană ca mine ar dori să rămână aici un răstimp atât de lung şi mi-a spus să merg şi la alte mănăstiri. Mi-a zis că ortodoxia e vie şi în alte locuri. S-a gândit că nu înţeleg separarea, puritatea care se găseşte aici, aşa că l-am ascultat. M-am plimbat pe la alte mănăstiri din Muntele Athos şi după o săptămână şi jumătate m-am întors şi i-am zis că îmi doresc mult să rămân. Trebuie să mă mântuiesc, trebuie să-mi găsesc identitatea care ştiam că se afla acolo din copilărie şi simteam că mă aflu în locul potrivit. Astfel a început legătura mea cu Ortodoxia într-un loc al ordinii, al ascultării, al tradiţiei, al bazei adevărului care mă conectează şi ca african, ca nigerian. Mi-am dat seama că lumea în care trăim e plină de furii, de distracţii, de lucruri care nu sunt bune decât la suprafaţă, dar care după un timp se sting. Mi-am dat seama că aici este puterea de care are nevoie continentul meu şi pe cât mă adânceam mai mult în credinţă, cu atât am început să privesc mai bine cine sunt, de unde sunt. Credeam că voi uita şi voi întoarce spatele culturii mele, dar de fapt devenea mai bogată şi mi-am dat seama că ar putea exista o misiune pentru mine, o nevoie cel puţin, să împărtăşesc Adevărul cu poporul meu ca tânăr, fiindcă se pot raporta la asta, rezonează cu mine. Nu ca bătrân, ca tată, cărora i-ar răspunde că nu înţelege nevoile tinerilor – să facă bani, să se căsătorească, situaţia politică, confuzia socială cauzată de atâtea influenţe de-a lungul decadelor. Asta mi-a adus multă lumină şi înţelegere: istoria Evangheliilor, asemănarea privind raportul dintre tradiţie şi respect faţă de ceva care e mai mare decât noi. Mi-am dat seama că această conştiinţă se află într-o situaţie delicată din cauza mişcării penticostale carismatice şi că era foarte important pentru stabilitatea naţiunii, sigur, nu doar în Africa. Nu e cazul Greciei, spre exemplu, căci ei au fost binecuvântaţi cu această moştenire pe care o împărtăşesc cu multe alte culturi. Însă în Anglia, tinerii îşi trăiesc viaţa fără rădăcini, oamenii mor zilnic iar în două săptămâni uităm deja de ei. Am prieteni care au murit, iar după o luna viaţa continua.
Risipa de viaţă m-a făcut să-mi dau seama că Ortodoxia chiar e răspunsul la josnicia, la viaţa fără sens pe care tinerii o duc. Asta m-a făcut să întăresc legătura cu locul în care am fost primit cu dragoste. Ascultările m-au făcut să înţeleg structura, să înţeleg că nu pot să fac tot ce-mi face mie plăcere, există o ordine a reverenţei. Trebuie să obţii mai întâi binecuvântarea să faci ceea ce vrei să faci. Este o siguranţă care te ajută să devii smerit pentru că ştim că mândria vine înaintea căderii şi cred că smerenia lipseşte mult din lume. Aici, în muntele Athos, mai ales aici la mănăstirea Vatopedi există multă smerenie; sunt mulţi părinţi care au dobândit multe lucruri în vieţile lor, iar aici se supun eminenţei modelului lui Dumnezeu. Am fost şocat când am aflat de realizările părinţilor de aici şi cât de împliniţi sunt. Mi-am dat seama că aceasta este cheia pentru tinerii de astăzi, înainte de a permite mândriei şi naivităţii, într-un sens, să le strice vieţile şi să-i facă de râs. Am văzut şi alte lucruri aici, cum ar fi relevanţa ortodoxiei pentru criza financiară. Am fost deseori întrebat dacă criza din Europa este una financiară sau spirituală. Pot spune fără urmă de îndoială că această criză finaciară se bazează pe o eroare spirituală, o ignoranţă spirituală; dacă principiile credinţei s-ar aplica economiei, asta ar creea longevitate, stabilitate şi încredere. Lucrez în domeniul finanţelor, ofer consultanţă şi ştiu că cel mai evident lucru pe care îl observăm zilnic este panica oamenilor. Oamenii tind spre mentalitatea curselor de şoareci, să intre în panică, să retragă toată investiţia dintr-un loc şi să o răstoarne în altul într-o clipită dacă aud zvonuri sau chiar cu nişte dovezi, dar putem observa că această acţiune se repetă aleatoriu. În mod evident, toţi oamenii de afaceri ştiu că nicio investiţie pe termen scurt nu e sustenabilă, nu putem trăi de pe o zi pe alta. Asta oferă Ortodoxia. Dacă îmbrăţişăm principiile răbdării, reverenţei şi teama de Dumnezeu, vom şti că eu, ca persoană, nu mă pot gândi doar la mine, ci trebuie să mă gândesc şi la ceilalţi pentru că am o responsabilitate. Asta lipseşte în situaţia din Europa unde, deşi naţiunile au stabilit o structură, aceasta a fost ridicată după literă, şi nu după duh. Cred că în muntele Athos există un duh al unităţii Europei şi asta trebuie să împărtăşim cei ce venim din Africa de Sud, Grecia, Rusia, Cipru.
După cum am menţionat, la început am rămas aici trei luni gândindu-mă că e suficient, că m-am căit destul, dar mi-am dat greu seama că muntele mă tot chema înapoi şi m-am gândit că mă voi întoarce, poate peste o decadă. Însă prezenţa mea aici a tot crescut, vin de 5 ori pe an când serviciul şi familia îmi permit. Mă aflu a doua oară aici în luna aprilie şi îmi doresc ca aceste cuvinte să fie poată fi împărtăşite de toţi cei care ascultă. După cum am spus, tata ne-a crescut creştini şi el alesese o cale pentru fiecare, dar la 18 ani ai libertatea de a vota, de a îţi alege singur calea în viaţă. Eu am ales, iar când alegerea mea a culminat cu decizia de a fi botezat ortodox, tata şi mama au fost foarte nesiguri, dar m-au însoţit fiindcă au simţit că dacă mă vor sprijini aveau mai multe şanse de a-şi înţelege fiul şi de a nu-l pierde printr-o religie nouă-după cum credeau ei. Au fost foarte impresionaţi la Botez când au ascultat Evangheliile şi au simţit harul slujbei chiar în biserică. Din acel moment părinţii mi-au acceptat şi îmbrăţişat credinţa în Ortodoxie şi, cel mai important, au văzut cum mi-am schimbat viaţa. Părinţii ştiau cum eram înainte, ce probleme aveam (instabilitate, vicii) şi după ce am format legătura cu Ortodoxia au văzut că m-am liniştit, că am început o relaţie consecventă din care a rezultat o căsătorie, s-au conformat şi şi-au dat acordul fiindcă au văzut rezultatul.
Traducere de Aura Mircea
Articol preluat din Revista Familia Ortodoxă
*
Interviul cu Maurice Banjoko
0 comments:
Trimiteți un comentariu