Compozitorul, dirijorul şi profesorul Gheorghe Cucu, vrednic slujitor al muzicii corale româneşti

În urmă cu 80 de ani trecea la cele veşnice marele compozitor, dirijor şi profesor Gheorghe Cucu, talentat şi vrednic slujitor al muzicii corale româneşti religioase şi laice. Iubitor al cântecului popular şi al melosului psaltic, Gheorghe Cucu a lăsat muzicii româneşti o moştenire spirituală de autentică esenţă românească.

Creaţia sa muzicală vocală rămâne o comoară plină de frumuseţe şi sensibilitate. Frumuseţea şi atractivitatea muzicii sale se datorează atât talentului cu care a fost înzestrat de Dumnezeu, cât şi pregătirii sale muzicale desăvârşite de care a beneficiat încă din anii copilăriei, începând cu studiile muzicale bisericeşti şi continuând cu cele universitare, la Conservatorul din Bucureşti şi în străinătate. Cântecul popular şi cântarea de strană au fost sursele de inspiraţie care îi vor marca destinul muzical de mai târziu. Întoarcerea la cântecul popular tradiţional devenise la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea preocuparea principală a şcolilor naţionale europene, acest curent nefiind străin compozitorilor noştri. Aşa au ajuns să creeze la noi opere nemuritoare George Enescu, Gavriil Musicescu, Ion Vidu, Dimitrie G. Kiriac, Sabin Drăgoi, Ioan D. Chirescu, Nicolae Lungu şi mulţi alţi compozitori. Gheorghe Cucu s-a dedicat acestui ideal pe care l-a împlinit ca nimeni altul.

După o activitate muzicală neîntreruptă şi istovitoare, Gheorghe Cucu avea să înceteze din viaţa aceasta la 24 august 1932, în vârstă de 50 de ani, vârstă care ar fi trebuit să însemne începutul unei noi perioade a creaţiei sale muzicale bazate pe vasta sa experienţă în domeniu. Însă, asemenea marilor compozitori, el a trăit intens viaţa scurtă pe care Dumnezeu i-a hărăzit-o, împlinindu-şi cu prisosinţă menirea şi înmulţind talantul primit de la Creator.

Creaţia sa muzicală este amplă şi variată, cuprinzând lucrări corale bisericeşti pe teme psaltice şi motive libere; lucrări corale populare pe teme strict populare şi motive libere şi colinde culese de la elevii seminarişti în perioada 1920-1932. Era nemulţumit de repertoriul multor coruri bisericeşti care promovau în continuare o muzică străină de duhul Bisericii noastre. În sensul acesta, spunea el: "Nu fac proces celor dintâi compozitori români... cu ale căror compoziţii ne-am hrănit şi ne-am încălzit sufletele... Dar acum, când am devenit maturi, când ne-a venit judecata, când putem să ne controlăm pe noi înşine, am fi vinovaţi dacă nu ne-am face datoria... propunând mijloace de îndreptare la lucruri care până ieri ni se păreau perfecte". Asemenea lui D.G. Kiriac, dorea promovarea creaţiei protopsalţilor români în compoziţiile corale. Lucrul acesta i-a reuşit, căci multe din corurile sale religioase au la bază cântarea psaltică.

Compozitorul manifestă predilecţie pentru poliritmie şi politonalitate, dând libertate de expresie liniei melodice, dându-i noi valenţe şi valorificând-o prin intermediul procedeelor armonico-polifonice pe care i le aplică. Originalitatea compozitorului, constând în împletirea melosului bisericesc cu cel folcloric, noutatea şi expresivitatea muzicii sale au făcut pe unii cercetători să vorbească despre stilul Cucu în creaţia corală românească şi pe bună dreptate. 

După 80 de ani de la plecarea la cele veşnice a marelui compozitor, cântările sale corale sunt interpretate cu aceeaşi plăcere şi pasiune. Aşadar, Gheorghe Cucu rămâne prin întreaga sa creaţie un simbol al slujirii valorilor Ortodoxiei româneşti şi neamului românesc, ocupând un loc bine meritat în rândul marilor compozitori români.

Sursă articol: Ziarul Lumina