Revista „Pentru viață” nr. 5, „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie” – Primăvara 2016

A apărut revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2016, publicația oficială a Marșului pentru Viață România și Republica Moldova 2016 – „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”.

Prin tema aleasă pentru ediția din 2016, Marșul pentru Viață România și Republica Moldova subliniază că binele femeii este în strânsă legătură cu binele copilului, binele familiei este determinat întotdeauna de primele două, iar cine vrea să fie pro-femeie ar trebui să fie și pro-viață.

Statisticile arată că până la 80% din avorturi se fac la presiunea bărbatului care nu dorește să-și asume copilul. De aceea, Marșul pentru Viață atrage atenția prin tema aleasă pentru anul 2016 că este nevoie ca societatea în ansamblu, micile comunități locale, familia extinsă și fiecare dintre noi trebuie să fim alături de femeile în criză de sarcină, pentru a le sprijini – într-o primă fază mai ales moral, iar apoi și material – să se împlinească ca femei și mame când aceasta își doresc.

Primul pas este conștientizarea acestei nevoi prin publicarea de mărturii ale unor femei care au trecut printr-o criză de sarcină. Este nevoie ca acestea să vorbească. Povestea lor, indiferent de finalul fericit sau trist, nu poate decât să salveze vieți.

Vă îndemnăm să trimiteți o mărturie personală despre criza de sarcină (chiar și publicată sub anonimat, ea poate salva vieți!) la adresa de email 101marturii@gmail.com

Un al doilea pas este întâmpinarea nevoii de sprijin pentru femeile în criză de sarcină prin mai multe centre de sprijin înființate pe plan local. Acestea trebuie să coaguleze comunitatea în scopul ajutorării femeilor în criză de sarcină care vor să păstreze copilul, după modelul centrelor din SUA, unde acestea sunt de trei ori mai numeroase decât clinicile de avort.

Când rețeaua de astfel de centre din România, sponsorizate prin eforturile unor persoane particulare și ale unor mici organizații, va fi suficient de numeroasă, se va putea crea o presiune pentru ca factorii de decizie politici să pună în aplicare politici de sprijin mai susținute.

Descarcă revista în format PDF: Revista „Pentru viață” nr. 5, „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie – Primăvara 2016

Citește online revista „Pentru viață” nr. 5 – Primăvara 2015, dând click pentru linkurile de mai jos.

Cuprins

1 Editorial: De ce „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”? de Alexandra Nadane, Președinta Asociației Studenți pentru viață

2 Multe femei cu o sarcină neașteptată merg tăcute de la biserică spre avort pentru că nu sunt sprijinite

3 România și Republica Moldova au nevoie de centre de sprijin pentru femeia însărcinată!

4 Centrele de sprijin al femeii însărcinate în SUA — o poveste de succes: În 2015, peste 300.000 de femei în criză de sarcină au fost ajutate să-și nască copiii

5 Margaret Hartshorn: o viață în slujba vieții

6 „Vom păstra copilașul, indiferent de ce se va întâmpla! Suntem împreună pentru totdeauna, să nu uiţi asta!”

8 Comunicat de presă: Marșul pentru viață 2016 – Pentru viață, pentru femeie, pentru familie

10 Trimite-ne mărturia ta despre criza de sarcină! Ea poate salva vieți

11 Fiica mea m-a întrebat de multe ori de ce nu are și ea o soră sau un frate / Mărturii despre criza de sarcină

12 Mătușa bunicului, unul din primii doi medici ginecologi bucureșteni/ Mărturii despre criza de sarcină

Statistici: Raportul între numărul de avorturi și mărimea populației, pe țări și Statistica avorturilor în București

Voci pentru viaţă

Sursa: Știri pentru Viață

Marșul pentru Viață 2016 – „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie” la București

Foto: Dinu Savopol Photography

Sâmbătă, 26 martie 2016, la București, aproximativ 2.700 de persoane au participat la Marșul pentru viață 2016 – „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, care s-a desfășurat simultan în 130 de localități din România și Republica Moldova. La București, evenimentul s-a încheiat cu concertul Live for Life, susținut de Paula Seling și Vlad Miriță.

Organizatorii, Asociația Studenți pentru viață, care consiliază tinerii pentru viața de familie și ajută mamele în criză de sarcină și familiile numeroase, doresc să tragă un semnal de alarmă cu privire la faptul că femeile care doresc să păstreze sarcina sunt lipsite de sprijinul comunității și societății în cel mai vulnerabil moment al vieții lor, iar aceasta poate duce la pierderea vieții copilului nenăscut prin avort și la traume pe termen lung pentru femeie.

Participanții au purtat pancarte care anunțau că 80% dintre avorturi au loc la presiunea bărbatului și că 80% din cuplurile care au trecut printr-un avort se despart.

Această lipsă de asumare din partea bărbaților și lipsa de sprijin din partea celor din jur, precum și lipsa unor cabinete de consiliere înainte de avort, care să le explice femeilor opțiunile pe care le au și efectele procedurii au condus la pierderea de multe vieți de copii nenăscuți.

Statisticile compilate de Studenți pentru viață din diverse surse, naționale și internaționale arată că, din 1958 (când avortul a fost pentru prima oară liberalizat în România), și până în 2014 (ultimul an pentru care există date), numai în clinicile de stat din România s-au efectuat peste 22 de milioane de avorturi. De asemenea, studenții au mai făcut publice estimări conform cărora numărul de avorturi din clinicile private ar putea crește cu aproape o treime cifrele aferente anilor de după 1990.

Statistici pentru România, Republica Moldova și lume

Situația avorturilor în România în perioada 1958–2014

Situația avorturilor în România în perioada 1958–2014

Romania – Subraportarea numărului de avorturi în statistici

Numărul de avorturi in Rep Moldova 1995–2014

Grafic – Raport nr oficial de avorturi și populație pe țări 1921–2015

Mesajul a fost, și la București, ca și în toată țara, unul pozitiv, de celebrare a vieții și conștientizare a publicului de ase implica mai mult în problemele femeilor din apropierea fiecăruia.

Principalele prevederi legale privitoare la avort în România

• 1936: în Codul penal avortul la cerere este interzis, cu excepția cazurilor în care există indicații medicale autorizate de medici și de Parchet;
• 1957: este adoptat Decretul nr. 463/1957 prin care statul român a permis pentru prima dată avortul la cerere;
• 1966: este adoptat Decretul 770/01.10.1966, prin care se restrânge avortul. Avortul este permis cu autorizație de la o comisie medicală special constituită prin decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional dacă:
  • sarcina pune viața femeii în pericol;
  • unul dintre părinți suferă de o boală gravă, care se transmite ereditar, sau care determină malformații congenitale grave;
  • femeia prezintă invalidități grave fizice, psihice sau senzoriale;
  • femeia are peste 45 de ani;
  • femeia a născut patru copii și îi are în îngrijire;
  • sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest.
• 1989: prin Decretul 1/26.12.1989 este abrogat Decretul 770/1966;
  
  

Scurtă istorie a Marșului pentru viață

Marșul pentru viață este o manifestare civică de sprijinire a vieții copiilor nenăscuți și a femeilor aflate în criză de sarcină. Pentru prima oară a fost organizat în Statele Unite ale Americii în 1974.

În 2008, la Timișoara a avut loc primul Marș pentru viață în România.

În 2011 a avut loc prima ediție națională, cu tema „Spune DA vieții”, cu 4 orașe organizatoare, în 26 martie.

În 2012, Marșul a avut tema „Fiecare copil are dreptul la viață” și s-a desfășurat în 21 de orașe, pe 24 martie.

În 2013, Marșul a avut tema „Iubește-i pe amândoi” și s-a desfășurat în 23 de orașe, pe 23 martie.

În 2014, Marșul a avut tema „Adopția – o alegere nobilă” și s-a desfășurat în 40 de orașe din România, pe 23 martie 2014.

În 2015, Marșul pentru viață a avut tema „Fiecare viață este un dar” și s-a desfășurat pe 21 martie în 77 de orașe din România și 2 orașe din Republica Moldova.

În 2016, Marșul pentru viață 2016 a avut tema „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, inspirată din tema Marșului pentru viață de la Washington de la începutul acestui an. Evenimentul s-a organizat în 130 de localități din România și Republica Moldova.

Sursa: Știri pentru Viață

Multe femei cu o sarcină neașteptată merg tăcute de la biserică spre avort pentru că nu sunt sprijinite

Multe femei cu o sarcină neașteptată merg tăcute de la biserică spre avort, convinse că la biserică mai degrabă se va bârfi despre ele decât vor fi ajutate – aceasta este concluzia unui amplu sondaj realizat în SUA.

În loc de judecată și bârfă femeile în criză de sarcină au nevoie, pentru ele și pentru copiii lor, de dragoste și sprijin – sunt criterii evanghelice, pe care adesea creștinii de azi le uităm asemenea fariseilor din vechime.

Sondajul a urmărit atitudinile religioase și percepția legată de relația cu persoanele care merg la biserică regulat în cazul femeilor care au făcut avort. Deși nu există sondaje sau studii similare pentru spațiul românesc, situația, constatată practic, este asemănătoare și în România și Republica Moldova.

Sondajul „The Church and Abortion” a fost realizat în anul 2015, pentru Care Net, o organizație pro-viață care a dezvoltat o rețea de mai mult de 1.100 de Centre de Sprijin pentru Femeia Însărcinată.

Cităm câteva statistici din acest studiu, valabil la nivel național în SUA:

70% dintre femeile care au făcut avort erau creștine;

43% mergeau o dată pe lună sau mai des la biserică în perioada în care au făcut avort;

mai mult de 40% dintre femeile care fac avort merg în mod regulat la biserică;

doar 7% dintre femeile care fac avort discută decizia lor cu o persoană de la biserică;

pentru 76% dintre femeile care fac avort, cultul căruia îi aparțin nu are nicio influență asupra deciziei lor;

65% dintre femeile care au făcut avort consideră că oamenii care merg la biserică le judecă pe femeile care sunt însărcinate fără a fi căsătorite;

64% consideră că oamenii care merg la biserică mai degrabă bârfesc femeile în criză de sarcină decât le ajută;

54% consideră că Biserica simplifică prea mult deciziile din criza de sarcină;

41% consideră că cultele sunt pregătite să ajute în criza de sarcină;

30% consideră că cultele oferă informații exacte despre criza de sarcină;

Atunci când se confruntă cu criza de sarcină, femeile spun că se așteaptă sau li s‑a întâmplat mai degrabă să fie judecate (33%) sau condamnate (26%) de către Biserică, decât să li se acorde atenție (16%) sau sprijin (14%).

Concluzionând, reprezentantul institutului LifeWay Research, care a realizat sondajul, a declarat: „În aceste condiții, când nimeni nu este dispus să îi spună «Te voi ajuta cu tot ce ai nevoie», este deosebit de greu pentru o femeie să păstreze copilul”.

Sondajul arată că implicarea clericilor și a celor care frecventează biserică în sprijinirea femeilor în criză de sarcină poate fi mult sporită.

În loc de judecată și bârfă femeile în criză de sarcină au nevoie, pentru ele și pentru copiii lor, de dragoste și sprijin – sunt criterii evanghelice, pe care adesea creștinii de azi le uităm asemenea fariseilor din vechime.

Sursă:

http://www.care-net.org/churches-blog/new-survey-women-go-silently-from-church-to-abortion-clinic

Preluat de pe Știri pentru Viață

„Mamă, ce încerci să faci? Simt când mă iubești, cum simt și când nu mă dorești. Tot ce faci, gândești și simți îmi transmiți și mie. Eu trăiesc prin tine și simt tot.” / Mărturii despre criza de sarcina, #3

Mă numesc Georgiana, sunt din orașul […], Dâmbovița, și vreau să vă povestesc cum mi-a trecut prin cap riscul abandonării propriului copil din pântece, ispitită să aleg mai degrabă străinătatea și dragostea partenerului meu de viață (cu care nu sunt încă căsătorită) și chiar cu riscul uciderii propriului copil.

În 2015 aveam 23 ani, prietenul meu 26, lucram amândoi în Spania într-o făbricuță. Relația noastră împlinise aproximativ 6 luni și intenționam să ne căsătorim.

În iunie am aflat că sunt însărcinată. Plănuiam să ne căsătorim, dar sarcina a „electrocutat” aceste planuri, deși în mod normal ar fi trebuit să le însuflețească. Prietenul mi-a spus să fac avort, că el dorește să muncească, de asta a venit în Spania, nu să aibă copii. Eu mi-am dorit copilul cu orice chip, chiar cu riscul despărțirii, cu care mă amenința.

Numai gândul avortului îmi provoca nesomn și neliniște, sentiment transmis de fiecare dată copilului meu, care, la rândul lui, parcă îmi răspundea agitației mele.

Multă vreme m-am luptat cu acest gând, trecând ușor prin stări de bucurie și tristețe, care alternau una cu alta, situații psihice nemaiîntâlnite până atunci de mine și pe care nu și le dorește nimeni. Parcă simțeam la ureche glasul copilului meu cum îmi zicea: „Mamă, ce încerci să faci? Simt când mă iubești, cum simt și când nu mă dorești. Tot ce faci, gândești și simți îmi transmiți și mie. Eu trăiesc prin tine și simt tot.”

De-a lungul primei perioade de sarcină, între lunile 1-4, în mintea meu se derulau diverse scenarii despre cum ar fi mai bine să acționez astfel încât să nu am repercusiuni imediate ori remușcări pe viață. Uneori mă gândeam să țin sarcina, să dau naștere copilului și ulterior să-l părăsesc ori să-l dau spre adopție, alteori să nu o țin, în ciuda tuturor implicațiilor de ordin medical, fiind conștientă permanent de brutalitatea metodelor de chiuretaj.

Știam că riscurile și procedura avortului nu erau explicate niciodată de niciun doctor ginecolog din lume în mod serios, și că, în timpul intervenției, personalul medical folosea întotdeauna limbajul medical de specialitate, care pentru un om obișnuit e ca ceva codificat, pentru a nu sensibiliza pacientele.

Câteodată simțeam nevoia să închid ochii la tot și să mă duc la ușa ginecologului, doar- doar voi scăpa de gura mamei, a partenerului și a prietenilor mei, care, brusc, au devenit dușmanii mei și ai copilului meu. Astfel, mi-am dat seama că, la greu, toată lumea mă părăsește, numai Dumnezeu și pruncul meu din pântece mă mai pot iubi.

În perioada următoare, am decis să mă informez temeinic înaintea vreunei posibile intervenții ginecologice. După documentarea de pe internet, am ajuns și la Spitalul […], Dâmbovița, unde auzisem că există un asistent social care face dacă e solicitat consiliere legată de problemele avortului. Eram curioasă, în principal, de implicațiile medicale ale chiuretajului, apoi de cele psihologice și morale.

După câteva ore de explicații teoretice, dar și a unor proiecții video, eu și mama mea (căci intenționat am luat-o și pe ea la spital), plângeam fără oprire, încremenite, pline de fiori, înțelegând nenumăratelor complicații, pe termen lung și scurt, la care sunt supuse femeile care aleg avortul, singura operație „oarbă” din lume.

Într-un cuvânt, am constatat că avortul este un adevărat pericol, chiar de moarte, și nu reprezintă niciodată o soluție, ci întotdeauna va reprezenta un eșec uriaș, atât medical, psihologic, cât mai ales moral. Aici am înțeles clar că pruncul este o persoană vie încă din prima clipă a fertilizării ovulului de către spermatozoid, o nouă ființă umană, înzestrată de Dumnezeu cu suflet din această clipă a zămislirii, și având cod genetic propriu și unic.

În urma acestei ședințe de consiliere, în care toate simțurile mele materne, până mai ieri adormite, parcă au fost puternic resuscitate, am înțeles pe loc că Dumnezeu m-a ales gazdă perfectă pentru micuțul meu oaspete, ce avea să mă iubească pe vecie și să-mi spună „mamă”.

Pentru prima dată în viață, mama mea s-a hotărât să facă o pocăință sinceră, conștientă fiind de trecutul ei avortiv, „bogat” din păcate.

Am plecat de la Spitalul […] fericită că am ales cea mai nobilă cale, aceea de a păstra sarcina cu orice preț, în ciuda ispitelor materiale de tot felul și de posibila pierdere a partenerului meu de viață, care nu s-a gândit o clipă la viitoarea lui familie, la mine ori la viitorul lui copil.

Azi, când pruncul meu s-a născut și când am realizat pe deplin că orice copil nenăscut este viință vie și că trebuie să trăiască, pot mărturisi cu mâna pe inimă faptul că cea mai mare realizare în viață este nașterea pruncului, apărarea drepturilor lui, ale femeii însărcinate și ale familiei, nucleul de bază al societății noastre.

Acum pot spune că trăiesc cel mai frumos sentiment uman – dragostea mamei pentru copilul ei, sentiment care îmi era necunoscut în timpul sarcinii. Mă implic cu dragoste și interes în toate campaniile pro-viață, pro-familie, precum și în inițiativele legislative care protejează viața copilului nenăscut și sprijinirea femeii în criză de sarcină, prin care am trecut și eu, chiar dacă nu știam cum se numește.

Georgiana, orașul […], Dâmbovița

**************************

Dragi prieteni și colaboratori,

În 26 martie 2016, în România și Republica Moldova se va organiza Marșul pentru viață 2016 „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”. Cu acest prilej, Asociația „Studenți pentru viață” încearcă să publice patru volume de mărturii despre criza de sarcină, pentru a veni în întâmpinarea frământărilor femeilor care se vor afla în situații de criză și pentru cei din jurul lor care le pot sprijini:

101 femei fericite că au ales viața copiilor lor

101 oameni care au supraviețuit avortului

101 avorturi forțate

101 avorturi regretate

În viața noastră cotidiană puține sunt lucrurile al căror impact uriaș este atât de puțin înțeles precum criza de sarcină.

Este vorba despre scurta perioadă din viața unei femei însărcinate în care avortul apare ca o altă opțiune pe lângă continuarea sarcinii și nașterea copilului.

Criza de sarcină apare în cele mai diverse situații de viață. Astfel, experiența directă și bibliografia teoretică arată că nu există niciun element care să elimine a priori posibilitatea apariției crizei de sarcină: nici starea financiară, nici statutul social ori marital, nici absența sau numărul copiilor, nici vârsta, nici nivelul intelectual, educațional și cultural, nici starea de sănătate a femeii, nici calitatea relației cu tatăl copilului, nici opinia familiei ori a prietenilor, nici afilierea ori practica religioasă a mamei, tatălui, familiei, nici măcar împrejurările concepției și starea de sănătate a copilului, de exemplu atunci când copilul a fost așteptat ani la rând și este deplin sănătos… În realitate, oricând poate apărea un element care să determine criza de sarcină.

De aceea, pentru a fi cu adevărat alături de femeia în criză de sarcină este nevoie de cele mai diverse abordări, potrivite fiecărei situații de criză: de la formele cele mai simple, cum este o discuție de 15 minute, până la sprijinirea emoțională și materială pe perioada a mai multor ani de zile.

În această diversitate, există, este drept, și câteva tipologii predominante. Astfel, circa 80% din cazurile de criză de sarcină s-ar putea rezolva în mod fericit pentru ambele vieți direct implicate – respectiv prin nașterea copilului – dacă femeia ar primi sprijin din partea tatălui copilului. O dovadă în plus a acestui fapt o reprezintă statistica potrivit căreia cel puțin 60% din avorturi sunt consecințe ale presiunilor partenerului de viață. Un factor-cheie în criza de sarcină și în decizia femeii de a face avort este violența din partea tatălui copilului, de la presiunile verbale, până la violența fizică gravă.

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând pe cunoscutele dumneavoastră care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii pe adresa de mail 101marturii@gmail.com.

Mărturiile pot fi complet anonime și garantăm că datele personale sau datele de contact ale celor care le vor trimite nu vor fi făcute publice, decât dacă ei solicită aceasta.

Vă rugăm să oferiți doar mărturii complet adevărate, deoarece spunerea adevărului și numai a adevărului este centrală în abordarea crizei de sarcină.

Am cunoscut femei care au regretat avortul dinainte de a-l face, femei care au regretat avortul în timp ce avea loc, femei care au regretat avortul când s-au ridicat de pe masa ginecologică, femei care au regretat avortul pentru prima oară la câteva decenii după ce a avut loc. Dar nu am cunoscut nicio femeie care să își îndemne fiica: „Mamă, când vei crește mare, să faci și tu măcar un avort, că e foarte bine!”.

De aceea, aceste cărți sunt menite să crească nivelul de conștientizare al opiniei publice cu privire la ușurința cu care fiecare dintre noi am trecut și trecem pe lângă femeile în criza de sarcină, indiferenți la frământările lor și la viața copilului pe care l-au purtat în pântece câteva luni. Este și o ocazie de a le cere iertare pentru indiferența noastră.

Vă rugăm să puneți bannerele pe saitul/blogul dumneavoastră, pentru ca mesajul Scrie, dă like, distribuie să ajungă la cât mai multe persoane.

Pe aceste bannere puneți link activ către postarea

http://studentipentruviata.ro/2016/01/marturiile-despre-criza-de-sarcina-pot-salva-vieti-scrie-da-like-distribuie/

Iată câteva dimensiuni:

728×90

728×90

1200×150

1200×150

Sursa: Știri pentru viață

Fiica mea m-a întrebat de multe ori de ce nu are și ea o soră sau un frate / Mărturii despre criza de sarcina, #2

Sunt Ioana, am 34 ani și port cu mine un păcat făcut cu mulți ani în urmă.

Când aveam 21 ani am născut o fetiță, sănătoasă și cuminte, era un îngeraș. La 7 luni după ce am născut fetița am realizat că sunt din nou însărcinată. Atunci parcă totul se prăbușea în jurul meu: ce voi face?

Până să nasc fetița lucrasem fără carte de muncă. Acum locuiam la socrii și lucram pe unde apucam. Doream să fac o facultate și nu reușisem. Banii nu ne ajungeau de la o lună la alta.

Sfătuindu-mă cu soacra mea am hotărât să fac avort. Sora mea când a auzit a luat foc și mă suna de câteva ori pe zi. Începusem să nu îi mai răspund la telefon. Ea insista să nu-mi omor copilul, eu îi ziceam că habar nu are ce spune. Aveam mintea atât de întunecată încât găseam o mulțime de „scuze”, de motive care m-ar determina să fac asta. Nu m-am gândit la cum voi trăi apoi, cum voi putea să mă privesc în oglindă dimineața si multe alte lucruri.

8 ianuarie 2003 – ziua avortului

Nu voi uita niciodată acel salon imens plin cu femei însărcinate care voiau să devină neînsărcinate, care considerau că nu mai aveau nevoie de copiii lor și care îi omorau mai rău ca pe niște animale, fără să gândească nici că este păcat, absolut nimic, totul era normal. Aveam un sentiment ciudat, parcă știam că nu fac bine, dar iar îmi revenea în minte gândul că ce o să fac cu încă un copil, și așa de-abia cresc unul.

…am rămas ultima… se făcuse deja seară. Am plecat de la spital dărâmată și plină de regret. Tot acel gând, că „nu am avut altă soluție”, nu-mi dădea pace.

Timpul a trecut, familia s-a destrămat, fiica mea de multe ori m-a întrebat de ce nu are și ea o soră sau un frate de vârstă apropiată (de fapt nu are deloc), iar eu pun capul în pământ și rămân mută, abia stăpânindu-mi lacrimile. Odată cu trecerea anilor s-a accentuat și durerea și remușcarea din suflet pentru ceea ce am făcut atunci. Greutățile vieții m-au făcut să mă apropii de biserică, de Dumnezeu, să înțeleg că tot ceea ce ni se întâmplă își are răspunsul în propria noastră viață.

Dacă astăzi sunt singură, cu un copil care nu mă ascultă, neștiind încotro să mă îndrept este datorită faptului că atunci când Domnul mi-a dăruit al doilea copil eu l-am aruncat la coș, neavând nevoie de el, mintea mi-a fost întunecată, iar acum mă lupt să ies la lumină, rugându-mă să capăt iertare și vă rog și pe voi care citiți aceste rânduri să nu faceți niciodată avort, să nu fiți de acord cu el, căci aduce doar durere și regret. Toate le poți îndrepta prin rugăciune și răbdare, dar un avort făcut nu-l poți „repara”. Avortul nu este o soluție, este doar unealta prin care diavolul ne îngenunchează, ne face sclavi ai lui, ne îndepărtează de Dumnezeu.

Aș avea poate multe de adăugat pe această temă, însă esențialul acesta este: nu acceptați avortul, sunt familii care nu pot avea copii, care își doresc din suflet să înfieze măcar un copil. Căutați și aflați sfat de la duhovnic atunci când nu vă doriți un copil, dar el vine. Sub nicio formă nu acceptați să vă omorâți propriul copil: nu vă pot descrie în cuvinte regretul și durerea din sufletul unei mame care a făcut așa ceva.

Ioana N., București

**************************

Dragi prieteni și colaboratori,

În 26 martie 2016, în România și Republica Moldova se va organiza Marșul pentru viață 2016 „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”. Cu acest prilej, Asociația „Studenți pentru viață” încearcă să publice patru volume de mărturii despre criza de sarcină, pentru a veni în întâmpinarea frământărilor femeilor care se vor afla în situații de criză și pentru cei din jurul lor care le pot sprijini:

101 femei fericite că au ales viața copiilor lor

101 oameni care au supraviețuit avortului

101 avorturi forțate

101 avorturi regretate

În viața noastră cotidiană puține sunt lucrurile al căror impact uriaș este atât de puțin înțeles precum criza de sarcină.

Este vorba despre scurta perioadă din viața unei femei însărcinate în care avortul apare ca o altă opțiune pe lângă continuarea sarcinii și nașterea copilului.

Criza de sarcină apare în cele mai diverse situații de viață. Astfel, experiența directă și bibliografia teoretică arată că nu există niciun element care să elimine a priori posibilitatea apariției crizei de sarcină: nici starea financiară, nici statutul social ori marital, nici absența sau numărul copiilor, nici vârsta, nici nivelul intelectual, educațional și cultural, nici starea de sănătate a femeii, nici calitatea relației cu tatăl copilului, nici opinia familiei ori a prietenilor, nici afilierea ori practica religioasă a mamei, tatălui, familiei, nici măcar împrejurările concepției și starea de sănătate a copilului, de exemplu atunci când copilul a fost așteptat ani la rând și este deplin sănătos… În realitate, oricând poate apărea un element care să determine criza de sarcină.

De aceea, pentru a fi cu adevărat alături de femeia în criză de sarcină este nevoie de cele mai diverse abordări, potrivite fiecărei situații de criză: de la formele cele mai simple, cum este o discuție de 15 minute, până la sprijinirea emoțională și materială pe perioada a mai multor ani de zile.

În această diversitate, există, este drept, și câteva tipologii predominante. Astfel, circa 80% din cazurile de criză de sarcină s-ar putea rezolva în mod fericit pentru ambele vieți direct implicate – respectiv prin nașterea copilului – dacă femeia ar primi sprijin din partea tatălui copilului. O dovadă în plus a acestui fapt o reprezintă statistica potrivit căreia cel puțin 60% din avorturi sunt consecințe ale presiunilor partenerului de viață. Un factor-cheie în criza de sarcină și în decizia femeii de a face avort este violența din partea tatălui copilului, de la presiunile verbale, până la violența fizică gravă.

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând pe cunoscutele dumneavoastră care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii pe adresa de mail 101marturii@gmail.com.

Mărturiile pot fi complet anonime și garantăm că datele personale sau datele de contact ale celor care le vor trimite nu vor fi făcute publice, decât dacă ei solicită aceasta.

Vă rugăm să oferiți doar mărturii complet adevărate, deoarece spunerea adevărului și numai a adevărului este centrală în abordarea crizei de sarcină.

Am cunoscut femei care au regretat avortul dinainte de a-l face, femei care au regretat avortul în timp ce avea loc, femei care au regretat avortul când s-au ridicat de pe masa ginecologică, femei care au regretat avortul pentru prima oară la câteva decenii după ce a avut loc. Dar nu am cunoscut nicio femeie care să își îndemne fiica: „Mamă, când vei crește mare, să faci și tu măcar un avort, că e foarte bine!”.

De aceea, aceste cărți sunt menite să crească nivelul de conștientizare al opiniei publice cu privire la ușurința cu care fiecare dintre noi am trecut și trecem pe lângă femeile în criza de sarcină, indiferenți la frământările lor și la viața copilului pe care l-au purtat în pântece câteva luni. Este și o ocazie de a le cere iertare pentru indiferența noastră.

Vă rugăm să puneți bannerele pe saitul/blogul dumneavoastră, pentru ca mesajul Scrie, dă like, distribuie să ajungă la cât mai multe persoane.

Pe aceste bannere puneți link activ către postarea

http://studentipentruviata.ro/2016/01/marturiile-despre-criza-de-sarcina-pot-salva-vieti-scrie-da-like-distribuie/

Iată câteva dimensiuni:

728×90

728×90

1200×150

1200×150 

Articol preluat de pe Studenți pentru viață

Sursa: Știri pentru viață

A fi sau a nu fi mamă singură

Preluare de pe: spiralacolorata.ro

Anul 2015 mi-a adus multe schimbări în viață: am renunțat la a munci pentru alții, am început construirea unui nou business (agenția de comunicare MAINOI, în prelungirea activității Asociației MAINOI), am câștigat o finanțare de la POSDRU, am evoluat mult cu programul ECO de la Electric Castle, am întărit relația profesională și personală cu echipa GIANT, am dezvoltat noi parteneriate.

Ce mi s-a întâmplat însă în iulie 2015 era ceva de negândit, neașteptat, neprogramat: am aflat că sunt însărcinată. Cu o relație de șase ani proaspăt încheiată, am nimerit într-o combinație de câteva săptămâni, fără angajamente prea puternice din partea niciunuia dintre noi, din care a rezultat o sarcină. O sarcină pe care am încercat să o evit cu o pastilă ”de după”, dar care nu și-a făcut efectul.

El a decis repede ca răspunsul lui e NO WAY și a încercat tot ce a fost posibil să mă convingă că un avort este cea mai bună soluție. Nu e însurat, nu are copii, nici iubită, doar o carieră în afara țării la care ține foarte mult. Și planuri de viață care nu includ un copil neprogramat.

Argumentele pro-avort ale lui:

• nu omori nicio ființă, nu-i mai spune „baby”, e doar un embrion;

• dacă îl păstrezi, vei distruge trei vieți: a mea, a ta si a lui;

• ești egoistă alegând să dai naștere unui copil pe care îl privezi din start de grija, atenția și dragostea tatălui lui natural;

• vei avea un copil handicapat emoțional, care te va urî pentru că l-ai adus pe lume, deși știai că tatăl lui nu îl dorește;

• vei avea mereu probleme financiare și nu îi vei putea oferi singură tot ce va avea nevoie pentru a avea o viață lipsită de griji;

• pentru că noi nu ne iubim, nu suntem căsătoriți și nu avem o familie, copilul nu va avea un model corect pe care să îl urmeze și va avea o viață lipsită de moralitate.

Argumentele pro-avort ale mele (nu pot să fac acest copil pentru că):

• aș avea un copil cu un om pe care nu am apucat să îl iubesc;

• tocmai mi-am deschis afacerea și am câștigat finanțarea, un copil înseamnă să renunț la visele mele de antreprenoriat;

• nu prea am bani, mai ales că nu voi primi indemnizație pentru creșterea copilului. Fact: Legea româneasca îți dă dreptul la indemnizație doar dacă ai fost angajată în ultimele 12 luni înainte să naști. Cum eu am renunțat la serviciu în ianuarie ca să îmi cresc startup-ul și ong-ul, nu am avut carte de muncă în ultimele șapte luni. Nu mai contează cei opt ani de contracte de muncă neîntrerupte și taxe virate către bugetul de stat, reprezentând 72% din venitul meu (contribuțiile angajatului + angajatorului). Statul român crede că e mai bine să le ajute pe femeile care își plănuiesc să facă un copil, se angajează fix cu un an înainte să nască, iar apoi intră în concediu de maternitate, pe banii de la buget. Într-un fel, până și statul român încurajează avortul;

• nu mi-am întâlnit sufletul pereche, nu am făcut nunta, luna de miere și toate celalelate conform planului;

• e prea greu să cresc un copil de una singură, nu sunt suficient de matură, de responsabilă, de deșteaptă, de dedicată;

• nu o să mai pot merge la party-uri, nu o să mai ies cu prietenii mei (majoritatea nu are copii), nu o să pot să mă mai duc la competițiile de ciclism;

• o să îi supăr foarte tare pe părinții mei care nu vor înțelege cu ce au greșit, încât fata lor nu a putut să fie și ea în rândul lumii;

• o să fiu stigmatizată, judecată, catalogată, bârfită, arătată cu degetul, compătimită;

• nu o să îmi mai găsesc niciodată un bărbat cu care să îmi fac o familie, căci cine își dorește o femeie care vine din start cu un copil al altcuiva?

Trei săptămâni de zbateri emoționale intense, de citit pe net și aflat implicațiile fizice ale unei intervenții de întrerupere de sarcină, dar și ce au făcut alte femei, păreri, experiențe, sfaturi. În final, am vorbit cu ai mei părinți, prieteni, colaboratori. Îmi devenise deja clar că dacă tot amân să fac avortul și le spun din ce în ce mai multor oameni de situația mea, înseamnă că inima îmi spune să nu îl fac. Mintea spunea că DA, fă-l că e mai bine pentru tine, inima spunea NU, nu îl face, va fi cel mai rău lucru pentru tine.

Am decis să îl păstrez și am lăsat inima să îmi îmblânzească creierul, ieșind la iveală argumentele anti-avort:

la prima ecografie (7 săptămâni, adică aprox. 5 de la concepție), medicul mi-a pus să îi ascult bătăile inimii; deci o fi fost el un embrion, dar unul care avea inimă;

m-am gândit că a distruge o viață înseamă să o curmi, deci dacă păstrez bebelușul nu distrug nici viața tatălui, nici pe ea mea, nici pe a copilului. Dacă fac avort, cu siguranță distrug viața celui mai nevinovat dintre noi;

faptul că un copil se naște într-o familie (cu părinții căsătoriți) nu îi garantează faptul că el va crește echilibrat emoțional. Sunt milioane de părinți, deopotrivă mame și tați, care își handicapează emoțional copiii, neavând grijă de ei, neiubindu-i, neînțelegându-i, bătându-i, etc.

dacă tatăl natural decide să nu fie alături de copilul lui, este alegerea, asumarea și responsabilitatea LUI, nu a mea;

dacă m-am luptat îndârjit și neobosit pentru cauze care nu sunt ale mele (Roșia Montană, câini vaganonzi, drepturi cetățenești, piste de biciclete, etc), cu siguranță am putere să lupt pentru cea mai importantă și personală cauză a mea: fericirea copilului meu;

dacă până acum lucrurile nu au mers conform planului (întâlnit omul potrivit, prietenie, iubire, locuit împreună, căsătorie, copii), de ce am impresia că în viitor ele se vor așeza așa cum vrea mintea mea să le așeze? Și chiar dacă s-ar întâmpla conform planului, cine îmi garantează că nu am divorța în 3 ani de la nașterea copilului (știați că rata divorțului în Europa este de 60%)?

banii sunt necesari, dar niciodata nu au fost o condiție suficientă pentru fericire. Dacă există șansa să îmi privez copilul de bunuri materiale, sunt sigură că nu îl voi priva niciodată de înțelegere, dragoste, grijă, empatie, ascultare, educație, stimulare mentală, apropiere sufletească. Și sunt convinsă ca acestea sunt ingredientele absolut necesare pentru a crește copii echilibrați. Banii vin și pleacă. Dragostea rămâne;

după cum spuneam mai sus, orice e posibil, chiar să-mi găsesc sufletul pereche, deși am un copil cu alt bărbat;

în orice circumstanță, am convingerea că un copil te transformă într-un om mai bun.

Decizia de a păstra copilul a venit pe fondul argumentelor de mai sus, dar adevărul este că mi-a fost ușurată enorm de sprijinul pe care l-am primit de la: părinții mei, fratele meu, rudele, prietenii, clienții mei, colaboratorii, vecinii, amici mai apropiați sau mai îndepărtați. Toți s-au bucurat sincer când le-am spus cam ce aș vrea eu să fac și m-au asigurat de sprijinul lor necondiționat.

Și nu pot să nu mă gândesc: oare cum ar fi dacă mai multe femei aflate în situația mea, cu un copil respins de cealaltă jumătate procreatoare, chiar și mult mai puțin norocoase decât mine (eu recunosc, am o situație materială cât de cât stabilă, chiar și fără ajutorul de la stat), ar fi sprijinite de comunitate? În primul rînd, ar fi nevoie să nu fie stigmatizate. Stigmatizat ar trebui să fie bărbatul care fuge, nu femeia care alege să întâmpine viața. În al doilea rând, fiecare din jurul mamei și copilului să promită că ajută cu ce poate: un loc de locuit, ceva de muncă pentru mamă, sprijin în creșterea copilului, un pătuț, haine, mâncare pentru copil, ceva bani pentru analize și ecografii, timp pentru babysitting, etc. În al treilea rând, cu sprijin moral, care e cel mai important. Societățile primitive (și multe altele contemporane, dar cu alt model cultural) își cresc copiii la comun, în comunitate. Există celula de bază (mama+tatăl), dar la creșterea copilului participă mulți alți membri din jur. Iar acești copii cresc având mai multe modele, atât masculine, cât și feminine, sunt mai sociabili și mai adaptați vieții.

Finalmente, aș vrea să spun că eu cred că dacă ne-am schimba atitudinea față de ce înseamnă viață, atunci am evita praticarea atât de multor avorturi și, în consecință, traumatizarea atât de multor femei (nu am facut avort niciodată, dar sunt sigură că pe tine, ca femeie, te traumatizează tare un asemenea act). Apropo, știți că suntem pe primul loc in Europa la numărul de avorturi? Practic, la noi, din trei copii, unul nu se naște :(

Nu mă înțelegeți greșit, nu am devenit o militantă anti-avort. Cred cu tărie că e dreptul femeii să aleagă dacă face sau nu o întrerupere de sarcină. Însă, trăind pe propria-mi piele situația de a lua o asemenea decizie, sunt sigură că majoritatea femeilor alege avortul pentru că nu are sprijin de la tatăl copilului, și, în consecință, nici de la comunitatea din jurul ei, care în loc să o sprijine, o acuză și o marginalizează. Ea, în sufletul ei l-ar ține, dar fără să aibă aprobarea celor din jur, coroborat cu alte argumente, alege calea ”ușoară”.

Închei într-o notă optimistă și le spun viitoarelor mămici, singure sau cu partener, că sarcina nu e o boală, că te poți simți minunat în această perioadă, că poți să faci aproape tot ce făceai înainte și că aici nu se termină viața ta și începe viața copilului, ci începe viața voastră nouă și minunată împreună. Pentru mine e nou experiment, care cred că îmi va aduce multe satisfacții.

Ca dovada, eu nu m-am lăsat de biciclit, și nici de activism, așa că vă aștept pe toți părinții cu copii să îmi fiți alături în noua mișcare pe care am făcut-o cu gândul la acest nou început: Mămici pe biciclete! :) Sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 14.00 ne întâlnim la Herăstrău toți părinții care își doresc un oraș mai verde pentru copiii lor și facem o tură de biciclete în jurul parcului pentru a arăta că nu ne-am oprit din pedalat, acum că avem copii. Ba chiar am pedala mai mult, dacă am avea infrastructură dedicată. Avem entertainment pentru copii la start și tombolă cu premii pentru mămici la finish. Event facebook aici.

Vă mulțumesc și vă pup,

nico

p.s.:Dacă ești într-o situație de cumpănă, te rog să îmi scrii (saywhatnico @ gmail.com). Cu siguranță, nu o sa încerc să te conving de nimic, doar o să îți fiu alături.

p.s 2: am patru luni, încă nu știu ce e, dar vă anunț curând.

Preluat de pe Știri pentru Viață