Născută
în Capadocia, pe vremea împăratului Maximian, Sfânta Nina a fost
lăsată în grija stareței Niofora, într-o mănăstire din
apropierea Sfântului Mormânt, după ce tatăl ei a plecat în
pustie, iar mama ei a mers să aibă grijă de cei săraci și
bolnavi. Întrebându-se ce s-a întâmplat cu cămașa Mântuitorului
după Răstignire, maica Niofora i-a spus că aceasta se găsește în
Georgia. Așa că Sfânta Nina s-a rugat să ajungă în acel loc,
iar într-o noapte i s-a arătat Maica Domnului în vis și a
binecuvântat-o, dăruindu-i o cruce din viță-de-vie, cruce pe care
tânăra o avea în mâinile ei, atunci când s-a trezit. Cu voia
episcopului, a pornit la drum împreună cu 30 de fecioare, dar
acestea au fost capturate și decapitate, pentru că nu au vrut să
se lepede de Hristos, Sfânta Nina fiind singura care a reușit să
se ascundă și chiar să surpe, mai târziu, templul zeului Armazi.
Prima
familie convertită a fost cea la care locuia, pentru că, prin
rugăciunile Sfintei Nina, Anastia cea stearpă primise vindecare. De
atunci minunile au continuat, sfânta având putere să izgonească
duhurile rele. Însuși împăratul Mirian a crezut în Dumnezeu,
după ce orbise din pricina unei furtuni, iar prin rugăciunea pe
care o învățase de la Sfânta Nina și-a recăpătat vederea. Așa
au fost aduși atunci episcopi și a început creștinarea poporului
și zidirea bisericilor, căci Domnul îi arătase tinerei prin
vedenie unde să facă primul locaș sfânt. Închinată Sfinților
Apostoli, biserica s-ar afla în apropiere de locul în care ar fi
fost înmormântată cămașa Mântuitorului, dimpreună cu femeia
care o obținuse, și are în centrul ei trunchiul unui stejar din
care izvorăște și astăzi mir vindecător de boli.
Știind
că sfârșitul ei pe acest pământ se apropie, Sfânta Nina i-a
scris împăratului Mirian pentru a-l anunța și pentru a-i cere să
i-l trimită pe Episcopul Ioan și să fie împărtășită cu
Sfintele Taine. Trupul ei a rămas, după cum a dorit, în ultima
localitate săracă în care propovăduise, în Kaheti. Deși oamenii
au încercat să îl mute, acesta nu a putut fi urnit. Crucea din
mlădiție de vie a rămas și ea mărturie, fiind așezată în
Catedrala Sionului din orașul Tiflida.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu