Când omul rosteşte mereu Rugăciunea, are comuniune cu Dum­nezeu - Stareţa Macrina Vassopoulos

Sursa: Roxana Ursache (OrthPhoto)

Vă voi povesti despre un bătrân care avea un corb în chilia sa. Bătrânul rostea mereu Rugăciunea, iar corbul auzind toată ziua: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, i s-a făcut obicei şi spu­nea şi el. Într-o zi a rămas fereastra deschisă şi corbul a zburat afară.

Zbura, iar bătrânul îl auzea cum rostea Rugăciunea. La un moment dat s-a năpustit asupra lui un şoim, dar auzind de la corb: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, s-a depărtat. Pasărea nu avea nici o simţire a Harului lui Dumnezeu înlăuntrul ei, dar fiindcă rostea Nu­mele lui Dumnezeu, şoimul s-a temut să se apropie ca s-o mănânce. Cu atât mai mult pe noi ne va apăra şi ne va sfinţi Harul lui Dum­nezeu, când rostim Rugăciunea. Pentru că noi avem Harul Sfântului Duh înlăuntrul nostru şi poate lucra. Şi chiar dacă nu înţelegem, el îşi face treaba sa. „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Noi să rostim Rugăciunea şi Dumnezeu cândva ne va umbri. Dumnezeu este răsplătitor, nu se poate să ne lase aşa. Ci va veni şi blândeţe şi smerenie şi dumnezeiască mângâiere de la Dumnezeu, precum şi dumnezeiasca fericire şi-l vor ajuta pe om. Şi orice ar avea, fie ispite, fie epuizat de va fi, oricum ar fi, este cu neputinţă ca Harul lui Dum­nezeu să nu-l umbrească, pentru că Numele lui Dumnezeu, când îl rosteşte cineva, le binecuvintează pe toate.

Sursa: Cuvinte din inimă / Stareţa Macrina Vassopoulos; trad.: ieroschim. Ştefan Nuţescu. - Bucureşti: Evanghelismos, 2015