Sursa: Wikimedia Commons |
Într-o
zi, două fete secerau grâu în holde apropiate. Una dintre ele
secerase aproape trei sferturi din holdă, iar cealaltă
secerase abia jumătate, de aceea se silea din răsputeri, ca să
termine până la apusul soarelui.
Trecuseră
vreo 2-3 ceasuri bune după miezul zilei şi în depărtare se
zăreau doi moşnegi: erau Atotputernicul şi cu Sf. Petre, care
cutreierau adesea pe pământ. Ajunşi în dreptul celor două
vrednice secerătoare, moşnegii le dădură bineţe şi le
urară să termine cu ajutorul lui Dumnezeu de secerat, până la
venirea serii.
Fata
care secerase mai mult de trei sferturi din lan, de acum, răspunse
cu fermitate că pînă seara ea tot va termina de secerat, fie
că vrea Dumnezeu, fie că nu.
Cealaltă,
mai înţeleaptă şi cu nădejdea la Dumnezeu, zise, că dacă va
voi Bunul Dumnezeu, va termina de secerat până la lăsarea serii.
Abia
porniră cei doi călători, când fata cea lăudăroasă şi fără
nădejdea în Dumnezeu a început să se vaite de durere la stomac,
care n-a lăsat-o până târziu seara, când, cu chiu cu vai, abia a
ajuns acasă.
Fata
cealaltă, care mai avea mult de secerat, dar cu gândul şi nădejdea
la Dumnezeu, până seara a terminat toată holda. A plecat fericită
acasă, mulţumind din inimă Atotputernicului Dumnezeu.
A
doua zi de dimineaţă, fata cea lăudăroasă şi neînţeleaptă a
trebuit să se ducă din nou în holdă să secere bucata care-i
rămăsese, căci nu degeaba a ieşit această zicală în popor:
Nu-i
după cum vrea omul, ci după cum vrea DOMNUL!
Dumnezeu
este cel ce lucrează întru voi; şi ca să voiţi şi ca să
săvârşiţi după a Lui bunăvoinţă. (Filipeni 2 13)
Autor:
Teodorescu-Chirileanu
Sursa: Istorioare morale: (din înţelepciunea poporului român) / Valeriu Dobrescu. - Bacău: Babei, 2011
0 comments:
Trimiteți un comentariu