Îngerul omului şi răsplata faptei bune / Din înţelepciunea poporului român

Era odată o femeie, care rămăsese văduvă cu trei copii şi nu avea de la bărbatul ei răposat decât 10 galbeni de aur pentru ea şi câte 10 pentru fiecare copil. Trăiau în bună armo­nie, cu frică de Dumnezeu şi în faceri de bine.

După ce isprăvi armata, feciorul cel mare ceru binecuvân­tarea mamei sale ca să-i dea cei 10 galbeni lăsaţi moştenire de la tatăllui şi să plece la târg să facă negustorie cinstită. Mama îi îngădui.

Pe drum spre târg, în spatele unei biserici, feciorul aude, buf! buf! Ce era? Un turc cu un ciomag în mână bătea cât pu­tea pământul unui mormânt proaspăt din cimitir.

- Ce faci omule? zise feciorul.

- Ce să fac, răspunse turcul, iacă hoţul ăsta de Român, mi-e dator 10 galbeni de aur şi până să mi-i dea a murit. Acum bat şi eu mormântul lui ca să mă pomenească şi mort.

- Nu-l bate, măi omule, că e păcat să n-aibă odihnă bietul creştin nici în mormânt. Ia mai bine de la mine 10 galbeni de aur şi vezi-ţi de treabă. Turcul, mulţumit, luă banii şi plecă nu­maidecât.

Flăcăul, mulţumit ca a putut face un bine, aşa cum îl învăţaseră părinţii lui, aranjă frumos pământul de pe mormânt, puse şi câteva flori, se înapoie acasă, povesti mamei sale întâmplarea şi, la rugămintea feciorului, mama îi dădu cei 10 galbeni de aur ai ei, ca fiul să facă negustorie cu cinste şi demnitate.

În drum spre târg, feciorul întâlneşte un băieţaş isteţ, care s-a învoit slugă la fecior. Ajunşi în târg, sluga ceru câţiva gal­beni ca să se ocupe de negustorie cât timp se va odihni stăpâ nul său după oboseala drumului. După câteva ceasuri de odih­nă se trezeşte flăcăul cu sluga care negustorise galbenii şi mai câştigase încă 30.

Şi aşa, zi de zi, flăcăul, cu ajutorul slugii ajunse mare bogă­taş, dar cu credinţă în Dumnezeu şi cu multe faceri de bine.

Când împlini 24 de ani, feciorul, care era foarte chipeş, a fost sfătuit de slugă să se însoare, dar cu cine credeţi? Cu fata împăratului.

- Ce măi băieţaş, zise el, tocmai tu ţi-ai găsit să râzi de mine?! Am auzit că toţi care au peţit fata împăratului, toţi şi-au pier­dut viaţa, căci fata este vrăjită şi peţitorul care trebuie să doarmă în camera fetei este mâncat de un şarpe mare care trăieşte în stomacul fetei; când fata stă noaptea de vorbă cu peţitorul, iese şarpele din ea şi-l omoară pe viitorul mire. Cu toate că fata împăratului e ca o zână de frumoasă şi bună ca o pâine caldă, nu poate scăpa de şarpele blestemat.

- Stăpâne, nu te-am învăţat eu totdeauna de bine?! Atunci ascultă-mă. Când vei fi în camera fetei, tu să te apropii mult de ea, să te închini, cu gândul la DUMNEZEU şi să ţipi aşa de tare, încât fata se va speria, va deschide gura şi şarpele va ieşi; cum va scoate capul să i-l retezi cu paloşul care se află lângă patul fetei.

Aşa a făcut feciorul, a reuşit şi a zis Împăratul: să facă nunta. Dar înainte de nuntă a vrut feciorul să plătească slugii pentru anii care a fost servit, dar sluga susţinea că a fost plătită cu 10 galbeni de aur, cu câţiva ani în urmă. Feciorul, uimit, întrebă pe slugă:

- Dar cine eşti?

- Eu, cine să fiu altul decât îngerul creştinului îngropat în cimitir, când l-ai scăpat de turcul care bătea cu ciomagul mor­mântul. Ai făcut o faptă bună şi pentru asta ţi-am slujit cu credinţă atâţia ani.

Îngerul se înălţă într-o lumină lină în văzduh, iar lumea rămase uimită. Povestea vrea să ne spună, cât poate FAPTA BUNĂ.

Dumnezeu întoarce omului după faptele lui şi se poartă cu fiecare, după purtarea lui. (Iov 34, 11)

Autor: C. Rădulescu Codin

Sursa: Istorioare morale: (din înţelepciunea poporului român) / Valeriu Dobrescu. - Bacău: Babei, 2011