Fii mereu uimit de misterul fiinţei tale

Nu-ţi mai pierde timpul şi energia gonind după cine ştie ce idee prefabricată despre cum ar trebui să fii tu. Nu-ţi mai irosi viaţa alergând după un ideal, un chip sau un nume, pentru că felul în care vrei să te defineşti la un moment dat este de fapt irelevant. Adevăratul tău sine nu se ascunde sub un simplu nume. În realitate, persoana ta adevărată se află în interiorul tău. Înaintea lui Hristos, Care poate vedea profunzimile fiinţei noastre, singurul lucru care contează este cine suntem în interiorul nostru, în profunzimile fiinţei, iar nu numele exterior sau titlul pe care uneori ne luptăm o viaţă întreagă să-l dobândim şi să-l menţinem.

Nu mai alerga după imagine, urmăreşte mai degrabă conţinutul.

Nu crede că ştii atât de  bine cine eşti şi nu fi atât de convins că ştii deja ce ar trebui să devii. Nu-ţi confecţiona dintru început un ţel pe care să-l atingi spre sfâşitul vieţii, căci asta înseamnă că în mod sigur te îndrepţi spre dezastru: vei fi mereu chinuit de îndoieli şi dileme, mereu te vei uita în urmă şi te vei întreba dacă nu ai fi putut cumva alege alt drum.

Rămâi aici, acum. Iubeşte-L pe Dumnezeu şi iubeşte oamenii. Depărtează-te de rău şi fă binele. Rămâi mereu deschis, gata să primeşti descoperirea misterului din tine. Acceptă-te ca pe o fiinţă în devenire, aşteaptă şi fii gata să primeşti revelaţia despre adevărata ta identitate – acel nume care reprezintă ceea ce eşti tu în adânc.

Persoana care eşti tu chemat să devii îţi este încă necunoscută. Propriul tău sine îţi este încă ascuns. Eşti o taină pentru tine însuţi, de aceea trebuie mai întâi de tot şi de toate să rămâi deschis în a te accepta pe tine, cel în continuă devenire, cel mereu reînnoit. Nu te lăsa înrobit de o imagine sau de un ţel, pentru că nu vei face altceva decât să-ţi corupi şi să-ţi deformezi fiinţa ta cea adevărată.  Rămâi în aşteptare, gata să tolerezi şi să te întâmpini pe tine însuţi, adevăratul tău sine. Rămâi în aşteptarea unei Revelaţii, pentru că aşa vei ajunge să fii cel care eşti tu cu adevărat.

Sursă: mullmonastery.com

Traducere: Monica Stinghe

30 iunie: Soborul Sfinților 12 Apostoli

30 iunie: ✝) Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț

FOTO & VIDEO: Virgil Scripcariu, sculptor pro-viaţă

de Ştefana Totorcea, Stiripentruviata.ro

Elev al faimosului sculptor Vasile Gorduz, Virgil Scripcariu, azi tatăl a şase copii, mărturiseşte că nu şi-a găsit calea în artă decât după ce şi-a întemeiat o familie.

Astfel, el contrazice mitul romantic al artistului însingurat şi neînţeles şi, pe măsură ce se maturizează ca om şi ca tată, dobândeşte şi succesul binemeritat, de parcă viziunea sa artistică dospeşte numai la căldura căminului.

Cea mai recentă etapă a evoluţiei sale artistice a fost confirmată de curând la Londra, în luna mai, unde a participat la un prestigios târg de specialitate, Art 15, cu sculpturi în bronz şi în lemn şi cu desene.

Creaţia sa recentă, sedimentată în timp şi plină de substanţă, s-a definitivat la Piscu, unde soţii Scripcariu s-au instalat şi au sfinţit locul. Practic, ei au salvat situaţia la nivel local, deschizând o şcoală în propria casă, pentru copiii lor şi cei din zonă, şi organizând ateliere de creaţie pentru toţi copiii doritori de activităţi extraşcolare care să-i înveţe frumosul şi creativitatea.

Sufletul Şcolii Agatonia, autorizată de Ministerul Educaţiei şi acreditată ARACIS, este soţia sculptorului, Adriana Scripcariu, care e şi autoarea unui manual opţional de noţiuni de patrimoniu cultural pentru copiii din clasele III-V.

În această atmosferă, în mod firesc, creaţia artistului a început să graviteze în jurul rodnicei idei de maternitate, la care se adaugă şi alte explorări artistice, realizate într-o expresie plastică matură şi bine cântărită. Expoziţia recent prezentată la Londra s-a intitulat, cu un joc de cuvinte tandru-ludic, „SuperMam”.

Întrebat de Formula-AS de ce acest titlu, el a răspuns: „Este lumea în care eu mă învârt zilnic, compusă din familia mea nume­roasă şi situaţiile cu care ne întâlnim tot timpul. Am por­nit de la un nume căruia, schimbându-i ultima literă (supermam, în loc de superman – n.n.) mi s-a părut că-i schimb fundamental mesa­jul. Într-o lume a super­manilor, eu am vrut să vorbesc despre mamă, o fiinţă mult mai delicată, recunos­cându-i superioritatea gin­găşiei. Expoziţia aceasta îi este dedicată soţiei mele. Pen­tru că ea a dat naştere la şase prunci şi asta înseam­nă mult pentru mine şi pentru ea. Ea este de şa­se ori supermamă, câte o dată pentru fiecare copil. O zeitate! Noi, bărbaţii, nu putem decât să constatăm şi să ne plecăm”.

Prin amabilitatea AnnArt Gallery, vă punem la dispoziţie mai jos câteva imagini cu cele mai recente lucrări ale lui Virgil Scripcariu, care este, printre altele, şi autorul fântânii cu sculptura „Maternitate” de pe strada Arthur Verona din Bucureşti (foto sus):

Așteaptă-mă

foto: Magdalena PALADA-NICOLAU

"Să mă aștepți, mă voi întoarce,

Așteaptă-mă cum se cuvine,

Când ploaia mohorâta-aduce

Tristeți amare pentru tine

Așteaptă-ma când e zăpadă,

Și-n arșița de foc m-asteapta,

Când alții, mulți, sunt dați uitării

Tu-mi stai în așteptare dreaptă

Când nu mai vin scrisori, m-așteaptă:

Vin eu din locuri depărtate!

Când cei ce așteptau cu tine

Nădejdea datu-o-au deoparte. "

26 iunie: Sfântul Cuvios David din Tesalonic

26 iunie: Sfântul Cuvios David din Tesalonic

Care este misiunea mamei în mântuirea familiei sale? / Sfaturi pentru părinţi

De fiecare dată când vă va răni drept în inimă nedreptatea fiului, împrospătaţi-vă credinţa că aici este mâna Domnului şi că Domnul vă trimite un lucru pentru care veți dobândi mântuirea. Rugaţi-vă cu osârdie pentru copii, şi Dumnezeu îi va păzi în rânduielile cele bune pe cei care vor să fie păziţi şi caută asta.

Mamelor care sunt îngrijorate pentru copiii lor le spun mereu: „Sunteţi părtaşe ale nevoinţei muceniceşti: asta înseamnă că aveţi dreptul să aşteptaţi şi cununile mucenicilor”.

Trebuie să rabzi: aceasta este voia lui Dumnezeu, peste care nu se poate trece. De fiecare dată când vă va răni drept în inimă nedreptatea fiului, împrospătaţi-vă credinţa că aici este mâna Domnului şi că Domnul vă trimite un lucru pentru care veți dobândi mântuirea, dacă îl veţi primi şi îndura cu seninătate. Gândul acesta va şterge ascuţimea şi amărăciunea celor ce vi se întâmplă.

Copiii vă mâhnesc mult. Aceasta este mucenicia mamelor! Dacă veţi îndura toate cu seninătate şi recunoştinţă faţă de Domnul, cu adevărat aşa va fi. Fie voia lui Dumnezeu asupra noastră, a tuturor, iar dumneavoastră fiţi devotată şi supusă Lui.

Rugaţi-vă cu osârdie pentru copii, iar Dumnezeu îi va păzi în rânduielile cele bune pe cei care vor să fie păziţi şi caută asta. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

(Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, p. 154)

Sursa: Doxologia

Prin cele ce se văd

foto: Magdalena PALADA-NICOLAU (OrthPhoto)

24 iunie: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

65 de ani de la Răscoală țăranilor vrânceni din 23 iunie 1950

„Nu aş putea să închei acest episod al rezistenţei din Vrancea fără a aminti că, din luptele care s-au dat la pârâul Porcului, Cristea Paragină şi Gheorghiţă Bălan au reuşit să scape din încercuirea securiştilor şi să ducă mai departe lupta, făcând să tremure toată Securitatea din Vrancea şi regiunea Galaţi. Mişcarea de rezistenţă a grupului Paragină a fost scânteia care a aprins munţii Vrancei în primăvara anului 1950.

Scăpaţi din încercuire, Cristea Paragină şi Gheorghiţă Bălan s-au retras spre schitul de la Gura Lepşei, spre cascada Putnei, unde au pregătit răscoala din 23 iunie 1950 împotriva regimului comunist care urmărea să ia munţii daţi prin Hrisoave de la Ştefan cel Mare. Aceste hrisoave lăsate din generaţii în generaţii vrâncenilor de nădejde, erau căutate cu asiduitate, dar urmaşii Vrâncioaiei, Cristea Paragină, Gheorghiţă Bălan, fraţii Brânzei, Manoliu, Cojocaru au răsculat toţi munţii reuşind salvarea documentelor.

Între Tişiţa şi Zăbrăuţi, în bazinul Putnei, până sub Măgura Odobeştiului, toate satele s-au ridicat împotriva abuzurilor stăpânirii comuniste. Peste treizeci de comune au pus mâna pe coase, securi şi sape, au dat foc posturilor de miliţie şi sediilor comuniste, punând pe fugă pe călăii şi slugile comuniştilor.

În această încleştare pe viaţă si pe moarte vor cădea mulţi vrânceni, va muri eroic în luptă Cristea Paragină, Gheorghiţă Bălan va fi prins, condamnat la moarte şi executat, dar jertfele lor vor fi mereu vii în sufletele noastre şi ale generaţiilor viitoare. Au murit familii întregi, au luat calea închisorilor sute de vrânceni, dar cea mai mare jertfă a dat-o familia lui Anton Paragină. Răscoala a cuprins cel mai mare număr de participanţi şi a rămas în istorie ca cea mai mare revoltă anticomunistă din România (peste 15.000 de oameni).

Aceştia suntem noi, românii care ne-am opus fiarei comuniste pentru a-l apăra pe Hristos şi fiinţa Neamului”.

Mihai Timaru, Memorial din cotul Carpaţilor..., București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, 2005

22 iunie: ✝) Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Țării Românești

Dragostea şi îndrăgostirea sunt acelaşi lucru? / Cuvinte pentru tineri

foto: Tijana Lubura (OrthPhoto)

(Selecţii din dialogul dintre Protos. Hrisostom C. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna pe 1 ianuarie 2012)

Când eram în şcoala militară am avut un profesor, un ofiţer, care ne preda psihopedagogie. La un moment dat, la unul dintre cursuri, a pus întrebarea: „Cam cum credeţi voi că se petrec lucrurile cu îndrăgostirea? Să vă explic eu cum stă treaba!” A început să ne explice. Pe măsură ce ne explica, începeam să îi dăm dreptate, dar la sfârşitul cuvântului l-am urât pentru că răsturna tot ce era mai frumos, mai înălţător în ceea ce priveşte iubirea. El spunea aşa: „Procesul acesta de îndrăgostire este un proces matematic. Te întâlneşti cu o fată şi îi provoci anumite emoţii. Arta este să ştii ce anume îi provoacă o emoţie mai puternică sau mai puţin puternică. 

Dacă reuşeşti să-i provoci nişte emoţii succesive, fata aceea se va trezi că este îndrăgostită de tine, că nu mai poate fără tine.” 

 
Mi-a trebuit mult timp ca să înţeleg unde greşea. Aceasta nu este dragoste cu adevărat. Este un proces chimic, psihologic, sau cum vreţi să-i spuneţi. Oricum, este trupesc şi nu altfel. Simţi că ai nevoie de respectivul pentru că ţi-a făcut anumite lucruri. Procesul trupesc de îndrăgostire nu are cum să treacă de primul pas, de primul test, dacă vreţi, care este încrederea. Trebuie să treceţi pragul încrederii, care este foarte greu de trecut, să renunţaţi să aşteptaţi ceva în schimb. 

 
Dacă cineva te lasă să-l iubeşti este mare minune. Prinde-l, nu-l lăsa, străduieşte-te să-l iubeşti cât poţi de mult şi inima singură îşi va găsi cale către cealaltă inimă; acesta nu mai este nici un proces chimic, nici mecanic, nici matematic, nici măcar metafizic, acesta este un proces dumnezeiesc: inima îşi găseşte cale către cealaltă inimă.

Sursă: http://putna.ro/revista2012/articol26

Prin cele ce se văd

foto: Oksana Lugovaya (OrthPhoto)