Ascultarea

Doi ani am trăit în Mănăstirea Pustiul Optinei sub povățuirea Staretilor Nectarie și Anatolie. De ce doi stareți? Pe mulți acest lucru îi nedumirea. Probabil după înțelepciunea Staretilor mei asta intra în sistemul meu de formare duhovnicească.

Se întâmpla că veneam la Părintele Nectarie, dar la el întotdeauna trebuia să aștept mult. Îl întrebam când ajungeam, dar el îmi răspundea: "Du-te la Părintele Anatolie, el îți va răspunde." Mă duceam la Părintele Anatolie și el îmi răspundea: "Du-te și întreabă pe părintele Nectarie." La început mă pierdeam cu firea, mă supăram și ajungeam chiar până la lacrimi, dar pe urmă am priceput: "Înseamnă că așa trebuie."

Această formare duhovnicească primită de la Sfinții mei Stareți a fost tocmai pregătirea mea pentru viitorul trasat de Dumnezeu, căci cu binecuvântarea părintelui Nectarie și a părintelui Anatolie am fost trimis să slujesc ca ieromonah "în lume", la biserica de enorie.

În mănăstire, aflându-te sub ascultare la un Stareț, nu trebuie să ai voie personală, ci trebuie să faci cum îți spune starețul, neluând în cercetare rațională ceea ce îți spune să faci, dacă îți place sau nu îți place. Primind fără rezerve voia starețului, ascultătorul se desăvârșește, se izbăvește de gânduri și de păcate.

Astfel de ascultător trăiește direct după voia lui Dumnezeu. Starețul, având harul lui Dumnezeu, știe sufletul ucenicului și ce anume îi este necesar pentru a ajunge la desăvârșire.

Cercul de relații în mănăstire este mic. Tot timpul unii și aceiași oameni și călugări, pe care în fiecare zi îi vezi, aceleași lucrări mănăstirești, rugăciunea neîncetată în biserică și la lucru, minimum de conversații și îndrumările bătrânilor (Staretilor).

În relațiile reciproce cu cei ce ne înconjoară în mănăstire, ascultători și călugări, supunerea și smerenia nu erau întotdeauna senine. Câteodată erau atât de grele încât ți se strângea sufletul de durere. Acestea erau ispite îngăduite de Dumnezeu.

Venind la Stareț, zdrobit și asuprit, doream să-i povestesc totul, dar el știa deja. Da, știa totul. După caracterul atitudinii tale, față de ceea ce s-a petrecut, determina nivelul tău de cădere sau de desăvârșire duhovnicească. Te învăța apoi a primi întâmplarea cu rugăciune, ca pe voia lui Dumnezeu.

Comentariile tale, necinstirile primite, supărările tale, nu se iau în considerare. Se iau în considerare în fața lui Dumnezeu doar smerenia și înțelepciunea duhovnicească. Celui neînțelept și nedesăvârșit duhovnicește, cele întâmplate cu el, ca urmare a păcătoseniei tale, le vede ca nedreptate.

În mănăstire Starețul este părintele tău învățător, îndrumător întru toate. Voie personală pentru tine nu este, ai doar deplina lepădare de deșertăciunile tale. 

Părintele Arsenie – Acuzatul ZEK – Un sfânt înlagărele comuniste, Editura Egumeniţa