„Chestiunea căsătoriei şi cea a filiaţiei ţin de realitate, nu de părerea personală”. Interviu exclusiv cu Ludovine de la Rochère, preşedinte La Manif pour Tous

de Ştefana Totorcea, Ştiri pentru viaţă

Pe 2 aprilie 2014 la Palatul Parlamentului, a avut loc conferinţa internaţională „Traficul de persoane ca ameninţare la adresa valorilor familiei”, care a beneficiat de girul Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi de participarea mai multor deputaţi români şi a actorilor români implicaţi în combaterea traficului de persoane.

La conferinţă au venit şi reprezentanţii celor mai puternice asociaţii europene care apără valorile familiei. Printre aceştia, şi preşedinta mişcării franceze La Manif pour Tous („Mişcarea pentru toţi”), Ludovine de la Rochère, care a prezentat felul exemplar în care anul trecut, societatea civilă franceză a reuşit în câteva luni de zile să se mobilizeze pentru a combate proiectul guvernamental „Le Mariage pour tous” („Căsătorie pentru toţi”), care viza legiferarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi implicit redefinirea familiei naturale.

Într-un interviu exclusiv, saitul Stiripentruviata.ro a vorbit cu Ludovine de la Rochère despre provocările cu care se confruntă familia azi, despre drepturile inalienabile ale copilului şi practica adopţiei, despre ruptura politicului de realitatea cotidiană – ruptură care se oglindeşte în faliile de limbaj – şi despre faptul că astăzi suntem puşi în situaţia de a apăra realităţi fundamentale care nu sunt o chestiune de opinie sau interpretare şi pe care le presupuneam de la sine înţelese.

Rep: Este căsătoria între persoane de acelaşi sex o chestiune de egalitate?

Ludovine de la Rochère: Situaţia cuplurilor de acelaşi sex este foarte diferită de cea a cuplurilor formate din sexe diferite. Un astfel de cuplu poate face copii, pe când un cuplu de persoane de acelaşi sex nu poate. De aceea, trebuie să acceptăm realitatea că e nevoie de un bărbat şi o femeie pentru a procrea, a se iubi şi pentru a pune bazele unei familii în care copilul să fie educat. Nu putem pune semnul egalităţii între situaţii complet diferite.

Egalitatea evocată fără încetare nu are nicio bază. Aş vrea să vorbim mai degrabă de drepturi egale pentru copii. Copiii au fiecare dreptul de a li se recunoaşte statutul de vlăstar al unui bărbat şi al unei femei, au toţi dreptul de a fi crescuţi de tatăl şi de mama lor. Dacă ulterior apar accidente în viaţă, e altă chestiune. Dar noi nu putem decide să privăm copiii de tată sau de mamă. S-ar crea o inegalitate majoră între copiii care au tată şi mamă şi cei care sunt privaţi de tată sau de mamă. Iar acesta este un lucru foarte grav.

Rep: Credeţi că UE face destul pentru a proteja familia?

Ludovine de la Rochère: Bineînţeles că nu. De fapt, UE nu se ocupă de familie. Aceasta cade în sarcina fiecărui stat-membru. Dar, în realitate, există destule texte (n.red. – legislative europene) care privesc familia şi nu ar trebui să fie cazul. De aceea, viitorii europarlamentari trebuie să respecte principiul subsidiarităţii în acest domeniu (n.red. - Principiul subsidiarităţii stabileşte care competenţe ţin de UE şi care de statele membre, la nivel naţional sau local: UE poate interveni numai dacă este în măsură să acţioneze mai eficient decât statele membre). Este o regulă europeană care trebuie respectată.

Rep: Se mai aude vocea creştină în Europa de azi, cât de respectată mai este?

Ludovine de la Rochère: Pentru chestiunile care ne preocupă şi despre care vorbim, desigur că credinţa dă o dimensiune imensă, dar chestiunea căsătoriei şi cea a filiaţiei sunt fapte care ţin de realitate, nu de opinie sau de sensibilitate religioasă ori politică. 

Desigur că persoanele cu credinţă, printre care mă număr şi eu, sunt şi mai şocate de astfel de proiecte şi legi. Dar şi o mulţime de alte persoane, care nu sunt religioase sunt la fel de şocate şi se opun acestora.

Rep: Care a fost experienţa dumneavoastră cu presa din Franţa pe acest subiect, al dezbaterii din jurul proiectului căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi al adopţiei de copii de către astfel de cupluri?

Ludovine de la Rochère: O mare majoritate a presei au fost mai degrabă favorabilă acestor legi. În cele din urmă a fost un pic ca şi în Croaţia (n.red. – anul trecut, în Croaţia, în ciuda boicotului media, societatea civilă a iniţiat un referendum care s-a pronunţat zdobitor împotriva redefinirii familiei naturale şi a căsătoriei tradiţionale).

Marea majoritate a mijloacelor de comunicare în masă au fost împotriva mişcării La Manif pour Tous. Au fost şi câtva care ne-au ascultat, dar prea puţine. Neutralitatea la care ne-am fi aşteptat din partea lor nu a existat. Este de-a dreptul aberant, căci jurnaliştii ar trebui să le ofere în mod egal cuvântul ambelor părţi.

În realitate, la dezbaterile televizate la care am participat, apăream singură împotriva tuturor celorlalţi invitaţi, care erau toţi aleşi astfel încât să se opună ideii pe care o susţineam. Nu este normal. Nu acestea sunt regulile jurnalismului. Şi nici ale democraţiei, evident.

Rep: Ce mai înseamnă demnitatea umană azi în Europa?

Ludovine de la Rochère: Înainte să vorbim de demnitatea fiinţei umane, marea dificultate constă în faptul că însuşi cuvântul „demnitate” este folosit într-un mod cu totul diferit, la fel ca şi cuvintele „egalitate”, „libertate”. Multe astfel de cuvinte extrem de importante se folosesc fiecare cu cele mai diferite sensuri posibile. Au fost deturnate. De exemplu, în chestiunea eutanasiei, avem în Franţa o asociaţie Droit de Mourir dans la Dignité, adică „Dreptul de a Muri cu Demnitate”. Ei militează pentru dreptul de a muri fără suferinţă şi degradare fizică, promovând eutanasia. Dar alţii folosesc cuvântul în alt sens, spunând că fiinţa umană este întotdeauna demnă şi că această demnitate trebuie întotdeauna respectată, indiferent de starea, vârsta persoanei şi aşa mai departe. Demnitatea este o trăsătură inalienabil umană, este esenţa însăşi a fiinţei noastre ca oameni şi trebuie să o respectăm indiferent de circumstanţe.

Rep: Avem de a face cu un dublu limbaj, unul paralel, al ideologilor?

Ludovine de la Rochère: Da. Cuvintele sunt deturnate şi mă tem că ne-am uitat şi cunoştinţele filozofice. Mai ales presa nu mai are fundamente filozofice solide şi foloseşte cuvintele răstălmăcindu-le după bunul plac, până nu se mai recunoaşte sensul lor iniţial. De altfel, îmi amintesc că Vaticanul a publicat şi un studiu major, intitulat Dicţionar de termeni ambigui şi controversaţi, dedicat tocmai acestor aspecte de… vocabular.

Rep: În România copiii aşteaptă mulţi ani în cămine înainte de a li se oferi posibilitatea de a fi adoptaţi. Cum vedeţi adopţia? Cum ar trebui să fie o lege a adopţiei?

Ludovine de la Rochère: Cred că este foarte trist. Copiii au nevoie de Tati şi Mami. Ei şi-au pierdut părinţii şi au nevoie cât mai repede să fie primiţi de alţi tătici şi mămici. Eu cred că adopţia trebuie să fie în mod natural rezervată cuplurilor căsătorite formate dintr-un bărbat şi o femeie. Nu ar trebui autorizată pentru persoanele celibatare, deşi în Franţa se permite aceasta. Nu este, însă, logic şi normal.

Un copil care şi-a pierdut părinţii are nevoie să regăsească o familie adevărată, formată din tată şi mamă. Şi mai cred că e important ca adopţia să le fie permisă doar familiilor formate din cupluri care şi-au exprimat un angajament de durată, prin intermediul căsătoriei. Trebuie să poată face dovada asumării responsabilităţii şi a unui angajament real unul faţă de celălalt şi de familie. În mod evident, aceasta este cel mai favorabil pentru un copil.

Din nefericire, sunt multe cupluri afectate de sterilitate, aşa că nu înţeleg care sunt motivele practicii pe care o pomeniţi. Le face rău copiilor înşişi.

Rep: Acum este aşa pentru că au fost în anii 1990 o mulţime de adopţii internaţionale prea facile, iar copiilor li s-a pierdut urma… 

Ludovine de la Rochère: Înţeleg. Cu toate acestea, sunt enorm de multe cupluri care vor să adopte. Printre ele trebuie să existe destui părinţi potriviţi. Sigur că e dificilă decizia în fiecare caz, dar poate că dosarele ar trebui procesate astfel încât copilul să fie primit cât mai repede de o familie. Nu e uşor, dar în mod evident ar fi mai bine atât pentru părinţi, cât şi, mai ales, pentru copii.

Rep: De ce conferinţa internaţională „Traficul de persoane ca ameninţare la adresa valorilor familiei” s-a ţinut anul acesta în România? Ce lecţii ar avea România de învăţat din dezbaterile şi expunerile făcute?

Ludovine de la Rochère: Am expus la conferinţă experienţa Franţei şi pe cea a Croaţiei (n.red. – în apărarea familiei naturale). Croaţia a repurtat un succes enorm, magnific şi îmbucurător. Toate ţările se vor confrunta mai devreme sau mai târziu cu astfel de proiecte legislative trebuie să se protejeze cât mai rapid. România are în proiect să transcrie în Constituţie definiţia căsătoriei ca uniune între un bărbat şi o femeie. Este formidabil şi sunt convinsă că există multe instrumente şi metode de comunicare pentru a favoriza această lucrare.

În ceea ce mă priveşte, aş zice că ar trebui mers chiar şi mai departe, înscriind (n.red. – în legi) şi alte principii complementare, nu doar cel referitor la căsătorie. De exemplu, faptul că un copil nu poate fi lipsit de tată sau de mamă, şi, de aceea, în cazul cuplurilor homosexuale, nu poate fi vorba de adopţie, nici de procreare asistată medical sau de mame surogat.

Dacă stabilim că un copil nu poate fi în mod deliberat privat de tată sau de mamă, nu vom deschide calea către filiaţie pentru cuplurile de acelaşi sex, deoarece ar fi o deturnare a înseşi naturii filiaţiei.

În plus, copilul nu este proprietatea cuiva, de aceea el nu poate deveni obiectul unui contract de gestaţie cu o mamă surogat.

De asemenea, educaţia este determinată de tată şi de mamă, iar statul trebuie să respecte acest lucru. Altfel ne vom trezi cu multă ideologie în şcoli, în special cu ideologia genului.

Rep: Cum este acum în Franţa din acest punct de vedere?

Ludovine de la Rochère: La ora actuală, în Franţa există o programă şcolară, care se cheamă ABCD de l’Egalite (n.red. – Abecedarul egalităţii – manual pentru clasele primare şi grădiniţă), care prezintă ideologia de gen, în ciuda faptului că guvernul neagă asta. Noi ne opunem puternic acestei programe, care din septembrie 2014 ar trebui introdusă în toate şcolile franceze. În acest scop, în săptămânile următoare vom organiza noi acţiuni ca să determinăm retragerea acestui proiect din învăţământ. Pe moment, el este difuzat în 600 de clase, dar nu ne dorim să fie generalizat.

Trebuie să construim constant diguri de apărare şi obstacole în calea ideologiei. Şi va trebui să reuşim să introducem în legea fundamentală a Franţei principiile inalienabile care respectă realitatea bărbat-femeie a fiinţei umane şi consecinţele care decurg din aceasta.

Rep: Am fi văzut Franţa ca o ţară a libertinajului, a toleranţei maxime, dar iată că lucrurile nu stau tocmai aşa. Iată că lumea regăseşte valorile tradiţionale. Are loc o… contra-revoluţie?

Ludovine de la Rochère: Pentru o parte din francezi prima parte a afirmaţiei este adevărată. Dar cred că fiecare cetăţean din orice ţară cunoaşte prea bine în adâncul său acest adevăr perceput cu inima, cu mintea, cu viscerele: căsătoria implică un bărbat şi o femeie. Iar un copil are nevoie şi de tată, şi de mamă.

Toată lumea spune asta. Când susţinem contrariul, ne rupem de realitate şi intrăm pe tărâmul ideologiei. Dar trebuie să ajutăm cetăţenii să conştientizeze problema actuală şi să reflecteze asupra ei. Poate că asta ne lipseşte cel mai mult: informarea şi reflecţia asupra acestor probleme.

Citeşte şi: Ludovine de la Rochère: Secretele succesului La Manif pour Tous, o mişcare în apărarea familiei