“Crucea
Ta, Doamne, s-a preaslavit cu puterea Ta nespusa, ca smerenia Ta mai
presus decat toata puterea s-a aratat, prin care cei puternici s-au
zdrobit de Pamant si saracii la cer s-au ridicat” (Octoihul, glas
1, duminica, cantarea 9).
Crucea
este germenul oricarei impacari, poarta comuniunii dintre toti
oamenii, depasirea intregii singuratati
“Crucii
Tale ne inchinam, Stapane, si sfanta Invierea Ta o cantam si o
marim!” (Inaltarea Sfintei Cruci, 14 septembrie).
“Trebuie
restaurata comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu putinta
numai prin compasiune, suferind pentru ei, jertfindu-ne pentru ei;
doar astfel poti deschide poarta celuilalt. Oamenii sunt foarte
neincrezatori. Numai o dovada de iubire care merge pana la jertfa
prin care omul se daruie celuilalt poate castiga inima celuilalt.
Atunci insa Il imitam pe Hristos“. Dar aceasta “imitatie” a lui
Hristos este o unire cu El; trebuie ca Hristos sa Se incorporeze in
noi si sa ne refaca in Sine dupa El, Modelul nostru originar.
Slava
Crucii
Crucea
este usa Imparatiei cerurilor. Trebuie sa regasim sensul Crucii ca
biruinta asupra mortii spirituale, biruinta a iubirii. “Avem
adeseori o reprezentare partiala despre Cruce si despre taina ei
redusa la faptul de a suporta o asceza, de a ne infrana de la
placeri, de la tot felul de satisfactii. Exista insa si un alt sens
al Crucii: compasiunea pentru celalalt. Cu siguranta insa nu putem
face totul pentru celalalt daca tinem la placerile noastre egoiste,
daca omul este legat de lacomie, pofta de stapanire, mandrie. Aceasta
arata insa numai aspectul negativ al Crucii. Pot sa ma apropii de
celalalt fara sa-i vorbesc despre Cruce, aratandu-i insa ca sunt gata
la toate sacrificiile pentru el. Daca este bolnav, ma voi duce la el,
voi ramane impreuna cu el. Celalalt poate suporta el insusi greutati,
persecutii, somaj… Iar eu pot sa port impreuna cu el aceasta Cruce.
Inima
celuilalt poate fi miscata daca vede ca eu port o Cruce pentru el.
Atunci el va intelege sensul Crucii fara ca eu sa ii spun ca tocmai
Crucea este cea care ma impinge sa fac aceasta. O fac pur si simplu.
Sa
nu le predicam doar oamenilor sa-si ia Crucea, ci sa o luam noi
insine ajutandu-i pe ceilalti. Voi ajunge astfel la convingerea ca
aceasta Cruce nu este o suferinta pentru mine. Sufar pentru celalalt,
dar aceasta suferinta pentru el ma bucura, ma odihneste, cum spune un
monah de la Athos.
Daca
trec pe langa el, daca nu raman impreuna cu el, daca nu-l ajut, voi
suferi toata viata. Poate ca el se va pierde pentru totdeauna. Va
spune: <<Ce fel de preot e acesta? Ce fel de crestin e
acesta?>> Astfel, atunci cand sufar pentru el sunt multumit. De
aceea Hristos pe Cruce e linistit; Sfantul Chiril al Alexandriei
spune ca El a adormit”.
“Somn
invietor in mormant dormind, Hristoase Doamne, din cel greu somn al
pacatului ai sculat tot neamul omenesc cel pacatos” (Sambata Mare,
Prohodul, starea a 2-a).
Desigur,
pe Cruce Hristos spune si cuvantul: “Dumnezeul meu, pentru ce M-ai
parasit?” (Mc 15, 34). Dumnezeu traieste impreuna cu mine, omul,
faptul de a se simti parasit de Dumnezeu. Slava Tie, Hristoase
Dumnezeul nostru, Care ai vrut sa impingi tagaduirea de sine pana
intr-acolo!
“Hristos
a vrut sa dea oamenilor asigurarea faptului ca Dumnezeu nu vrea sa
intervina pentru Fiul Sau; nu vrea sa-L razbune. Dumnezeu e lipsit de
aparare in fata respingerii oamenilor; nu Se apara pe Sine Insusi.
Putea interveni, dar nu vrea sa o faca. Vrea sa dea exemplu suferind
pentru oameni, necomportandu-se ca un om, nefiind supus reactiilor.”
Isi iubeste Fiul, dar nu-L prefera oamenilor. Il lasa in suferinta.
Cand
Hristos spune: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu!”, El afirma ca
Dumnezeu exista: “El spune atunci oamenilor: <<Tatal Meu nu
vrea sa reactioneze impotriva rautatii voastre: nu vrea sa va
pedepseasca nici chiar pentru a-L apara pe Fiul Sau>>. Dumnezeu
prefera mantuirea oamenilor odihnei Fiului Sau.“
Aceasta
dimensiune a “iubirii nebune” a lui Dumnezeu pentru oameni a fost
subliniata de Nicolae Cabasila in secolul al XIV-lea. Acest autor
duhovnicesc bizantin scrie ca trebuia ca Dumnezeu
“sa
faca sa nu fie trecuta cu vederea aceasta iubire, aratandu-i
nemarginirea si convingandu-ne ca ne iubeste cu o iubire neasemanata.
Atunci gaseste aceasta lepadare de Sine, Se straduieste si Se lasa sa
indure rele si incercari pentru a-i atrage, dupa ce i-a convins de
iubirea Sa pe cei pentru care a suferit, chiar pe oamenii care fugeau
de Bunatatea prin excelenta, convinsi ca erau urati“. (Viata in
Hristos)
Oamenii
cred ca Dumnezeu este indiferent, incapabil de a suferi pentru ei.
Satana, care este “tatal minciunii” (In 8, 44), Il calomniaza pe
Dumnezeu in fata oamenilor. Pentru a-Si arata bunatatea si iubirea Sa
de oameni, Dumnezeu li se infatiseaza lipsit de aparare si sufera
pentru ei.
“Multi
spun: exista un Dumnezeu, dar El nu este bun, pentru ca ingaduie
suferinta. E un lucru de neinteles pentru lume. In taina Crucii se
manifesta bunatatea lui Dumnezeu. El nu pedepseste, nu reactioneaza,
accepta totul, chiar suferinta, chiar moartea Fiului Sau din iubire
pentru oameni. Daca omul nu se mantuieste, e pentru ca ramane
indiferent la aceasta.”
“Valoarea
persoanei este vesnica. Daca o diminuam in Dumnezeu, o diminuam si in
om. Aici se arata valoarea numelui. In fiecare Sfanta Taina persoana
este numita cu numele ei, fiind astfel pusa in valoare pentru
totdeauna. Daca persoana are o valoare pentru Dumnezeu, ea are o
valoare vesnica. Cata vreme nu luam in serios persoana, nu suntem cu
adevarat oameni si-L dispretuim pe Dumnezeu ca Persoana. Mantuirea nu
priveste specia umana, ci persoanele. Crestinismul vede valoarea
vesnica a omului pentru ca vede importanta persoanelor.
Persoana
nu se lasa cunoscuta in intregime in actele ei de iubire si de
libertate, ea este totdeauna surprinzatoare, totdeauna noua. Nu este
un obiect. E mai aproape de noi decat un obiect si, in acelasi timp,
ramane extrem de misterioasa. Pe masura ce o cunosc, isi dezvaluie
profunzimile, posibilitatile ei surprinzatoare. Se adanceste.
Dumnezeu e simtit ca o persoana foarte apropiata, Care vine la noi si
Se ingrijeste de noi.
Persoana
nu poate fi izolata. Ea nu exista decat in comuniune. Se realizeaza
pe masura interesului ei pentru celalalt si a interesului celuilalt
pentru ea. E taina Sfintei Treimi. Hristos arata valoarea vesnica a
persoanei umane facandu-se omul personal, cum spune Sfantul Teodor
Studitul. In Hristos avem adevarata umanitate, o umanitate cat se
poate de personala; si avem de asemenea revelatia Numelor personale
ale lui Dumnezeu: Tatal, Fiul si Sfantul Duh, intru Care e botezat
orice crestin. Dumnezeu este numit; si omul este numit. Numele
apartine relatiei bipersonale. Dumnezeu Isi descopera Numele Sau si
invoca numele persoanei umane daruindu-i-se.
E
aici legatura intre Taina Crucii si Taina persoanei. Pe pamant omul
trece prin multe incercari. Fiecare sufera o cruce. Ea este grea si
lipsita de semnificatie pentru cel care nu are pe cineva sa-l
mangaie. Daca ar gasi alaturi de sine o astfel de persoana, Crucea
i-ar deveni mai usor de suportat descoperindu-i-se insusi sensul
Crucii. Sensul pozitiv al Crucii este acela de a ne ingadui sa ne
realizam ca oameni.
“Veniti
la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi….
Caci jugul Meu e usor si sarcina Mea este usoara“ (Mt 2, 28-30)
“Nu
ne putem realiza fara comunicarea noastra celuilalt. Nu putem
deschide poarta celuilalt, nu putem darama zidul care-l inchide pe
celalalt si zidul care ne inchide pe noi insine, fara experienta
Crucii. Hristos a daramat zidul despartitor. Numai Crucea darama
zidul. Intram in viata prin comunicarea cu celalalt. Intram la
Dumnezeu prin Cruce, primind de la Hristos puterea de a-L insoti.
Civilizatia de astazi sufera de aceasta izolare a omului.
Am
vazut un spital modern. Am fost izbit de tehnicile extraordinare. Din
intamplare, am observat printr-o usa deschisa doua femei intinse,
aproape epuizate, neputand sa-si tina ochii deschisi. Nici o persoana
alaturi de ele sa le spuna un cuvant….
Nu
putem inlocui persoana prin tehnica. Prefer sa raman in saracia mea,
dar sa fiu impreuna cu sotia si fiica mea. Pentru aceasta e nevoie de
iubire, e nevoie de daruire. Lucru greu, fiindca-mi jeneaza
comoditatea. Dar daca evit sa fiu aproape de celalalt, atunci voi
suferi poate chinuri vesnice. Crucea care ma mantuieste nu este
suferinta mea, ci suferinta celuilalt; sufera el pentru mine sau
sufar eu pentru el. Hristos a suferit pe Cruce pentru ceilalti- nu
pentru Sine Insusi sau pentru un grup anume in dispretul unui alt
grup.”
“Omul
poate indura boala, dar duhul abatut cine-l va ridica?” (Pilde 18,
14)
Sursa:
Cuvantul Ortodox
0 comments:
Trimiteți un comentariu