Vistierie
de daruri, ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, acest trimis
al lui Dumnezeu pământului românesc din îndepărtata Ivirie
(Georgia), nu a îngropat nici un talant din câţi i-au fost dăruiţi
de Dumnezeu şi pe toţi, ca o slugă bună şi credincioasă, i-a
înmulţit.
Însemnându-l
la botez cu numele Sfântului Apostol Andrei, părinţii săi, Ioan
şi Maria, l-au crescut în evlavie şi dreaptă credinţă. Ocrotit
fiind de Bunul Dumnezeu în robia turcească în care a căzut,
tânărul Andrei îşi arăta - de timpuriu - ascuţimea minţii,
deprinzând cu uşurinţă limbile greacă, turcă, slava veche,
araba, iar mai târziu şi limba română. După mărturiile vremii,
se pare că după ce a scăpat din robia turcească, a trăit în
preajma Patriarhiei de la Constantinopol, unde a învăţat arta
sculpturii în lemn, pictura şi broderia.
Către
anul 1690, evlaviosul voievod, Sfântul martir Constantin Brâncoveanu
îl aduce la Bucureşti unde, după ce învaţă meşteşugul
tiparului în tipografia domnească, se mută la Mănăstirea Snagov,
unde întemeiază o nouă tipografie. A tipărit şi a supravegheat
cu neobosită râvnă, în migăloasa îndeletnicire, scoţând din
tiparniţele pe care le-a îndrumat, 63 de cărţi, din care 38
lucrate de el însuşi, în diferite limbi: română, greacă, arabă,
georgiană.
Pentru
virtuţile şi viaţa sa curată, a fost ales mai întâi stareţ la
Mănastirea Snagov, apoi episcop la Râmnic şi nu mult după aceea,
Mitropolit al Ţării Româneşti. Cu ajutorul şi harul lui Dumnezeu
cel Atotputernic, cu blândeţe şi necruţând nici o osteneală,
şi-a păstorit clerul, călugării şi credincioşii, cărora le-a
ridicat noi sfinte lăcaşuri sau le-a înnoit pe cele stricate de
vreme. Mărturie despre această lucrare stă ctitoria sa, Mănăstirea
Antim din Bucureşti, cu hramul Tuturor Sfinţilor pe care, cu
darurile pe care i le-a hărăzit Dumnezeu, a zidit-o, împodobind-o
cu alese sculpturi şi a înzestrat-o cu tipografie.
O
altă lucrare lăudabilă a marelui ierarh a fost înfiinţarea de
şcoli pentru copiii celor săraci în care învăţământul era
fără plată.
„Smerit
şi convins fiind, că numai datorită Milostivului Dumnezeu a ajuns
vas ales lucrării dumnezeieşti, Sfântul Părinte Ierarh Antim
priveghea cu osârdie şi fără de lene, ziua şi noaptea şi în
tot ceasul, pentru folosul tuturor de obşte, învăţându-i şi
îndreptându-i pe toţi cu frica lui Dumnezeu pe calea cea dreaptă.
Podoabă a cărturarilor şi dulce grăitor al înţelepciunii
dumnezeieşti în graiul românesc, Sfântul Ierarh Antim a adăpat
poporul însetat de credinţă prin cuvântul său de învăţătură,
lăsând Bisericii noastre marele tezaur literar şi teologic cuprins
în Didahiile şi predicile sale. Nesocotindu-i-se toate câte cu
harul lui Dumnezeu a izbândit, Sfântul Ierarh Antim, pe nedrept a
fost îndepărtat de toată lucrarea şi ordinea arhierească şi
dezbrăcat de harul divin şi scos din catalogul arhieresc”.
Osândit
a fost cu exilul şi pus a fost sub paza necredincioşilor ostaşi
turci care, l-au chinuit foarte, pâna la moarte, prin tăierea
capului, pe care apoi l-au aruncat în apele Tungiei, un afluent al
râului Mariţa, în sudul Dunării.
Aşa
s-a săvârşit de moarte mucenicească Părintele şi Mitropolitul
Antim al Ţării Româneşti, a cărui pomenire rămâne înscrisă
pentru veşnicie în cartea Bisericii şi neamului românesc.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu