Pe
timpul împărăţiei lui Adrian (117-138), împăratul
rău-credincios al romanilor, era în Roma o văduvă de neam
italian, anume Sofia, al cărei nume se tâlcuieşte "înţelepciune".
Aceasta, după numele său, petrecea viaţa în credinţă
creştinească, cu înţelepciune; o astfel de înţelepciune o laudă
apostolul Iacov zicând: "Înţelepciunea cea de sus întâi era
curată, apoi paşnică, blânda, bineplăcută, plină de milă şi
de roade bune" (3,17). Această înţeleaptă Sofia, când trăia
în însoţire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus
numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintâi a numit-o
Pistis (Credinţa), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi
(Dragostea). Că ce altceva avea să nască înţelepciunea cea
creştinească, dacă nu bunătăţile cele plăcute lui Dumnezeu?
Dar, după naşterea acestor trei fiice a rămas văduvă în curând,
şi vieţuia cu dreaptă credinţă, plăcând lui Dumnezeu,
îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul şi cu milostenia
înconjurată de cele trei fiice ale sale.
"Ajută-ne
nouă, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, pentru mărirea numelui Tău
cel sfânt"
Sfânta
Sofia își învăţa fiicele sale, le încuraja pe ele ziua şi
noaptea cu cuvinte de Dumnezeu insuflate, zicând: "Fiicele mele
iubite! Acum este vremea nevoinţei voastre, acum a sosit ziua ca să
vă faceţi mirese Mirelui vostru Celui fără de moar-te, ca după
numele vostru să vă arătaţi către dânsul credinţa voastră cea
tare, nădejdea cea neîndoită şi dragostea cea nefăţarnică,
care niciodată nu cade! Acum a venit ceasul veseliei voastre, ca să
vă încununaţi prin cunună mucenicească cu preaiubit Mirele
vostru şi cu dânsul în cămara Lui prea luminoasă să intraţi,
în glas de bucurie. Fiicele mele, să nu vă cruţaţi trupurile
voastre cele tinere pen-tru cinstea lui Hristos, să nu jeliţi
floarea tinereţelor voastre celor frumoase, pentru cel mai frumos ca
podoabă şi decât fiii omeneşti, nici să vă mâhniţi de
lipsirea vieţii acesteia vremelnice, pentru viaţa cea veşnică.
Pentru că nepreţuitul vostru Mire ceresc, Iisus Hristos, este
sănătate veşnică, frumuseţe negrăită şi viaţă fără de
moarte. Şi când trupurile voastre pentru dânsul vor fi chinuite
spre moarte, el le va îmbrăca pe ele în nestricăciune şi rănile
de pe trupurile voas-tre le va lumina ca stelele cerului. Când
frumuseţile voastre vor fi luate prin chinurile îndurate pentru
Dânsul, El vă va înfrumuseţa pe voi cu cereasca frumuseţe pe
care ochiul n-a văzut-o. Iar când vremelnica voastră viaţă o
veţi pierde, punându-vă sufletele voastre pentru Domnul vostru,
apoi El viaţa cea fără de sfârşit vă va dărui vouă, în care
vă va mări pe voi în veci înaintea Tatălui său cel ceresc şi
înaintea sfinţilor Lui îngeri şi de toate cereştile duhuri vă
veţi numi mirese şi mărturisitoare ale lui Hristos; pe voi vă vor
lăuda toţi cuvioşii, de voi se vor veseli înţeleptele fecioare
şi vă vor primi în ceata lor.
Dulcele
mele fiice! Să nu vă mlădiaţi a fi amăgite de înşelăciunile
vrăjmaşului, pentru că, precum mi se pare, mult vrea să vă
îmbuneze pe voi împăratul şi să vă făgăduiască mari daruri
şi să vă pună înainte mărire, bogăţii, cinste şi toată
frumuseţea şi dulceaţa lumii acesteia stricăcioase şi deşarte.
Să nu iubiţi nimic dintr-acestea, că toate se sting ca fumul, ca
praful de vânt se spulberă, că floarea şi ca verdeaţa ierbii se
veştejesc şi în ţarina se sălăşluiesc. Nici să vă
înfricoşaţi când veţi vedea cumplitele chinuri, pentru că puţin
pătimind şi pe vrăjmaşul biruindu-l, în veci veţi dănţui. Şi
cred Dumnezeului meu Iisus Hristos că nu vă va lăsa pe voi, cele
ce pentru Dânsul pătimiţi, Cel ce a zis: "De va şi uita
femeia pe fiii pântecelui său, dar Eu nu vă voi uita pe voi".
Ci nedepărtat va fi de voi întru toate chinurile voastre, privind
nevoinţele voastre, în slăbiciunea voastră şi împletindu-vă
cununa răsplătirii voastre. O, fiicele mele cele bune! Gândiţi-vă
la durerile mele pe care le-am avut la naşterea voastră. Aduceţi-vă
aminte de ostenelile mele pe care în vremea prunciei le-am suferit
la creşterea voastră. Aduceţi-vă aminte şi de bunătăţile
mele, cu câtă dragoste v-am învăţat pe voi frica de Dumnezeu şi
să mângâiaţi bătrâneţele mamei voastre prin acea statornică
şi bărbătească mărturisire a voastră a lui Hristos. Pentru că
aceasta îmi va fi mie veselie, bucurie, cinste şi laudă între
toţi credincioşii, când mă voi învrednici să mă numesc mamă
de muceniţe, când vă voi vedea pe voi că viteze răbdaţi pentru
Hristos şi, mărturisind cu îndrăzneală numele cel sfânt al Lui,
pentru dânsul muriţi. Atunci se va mări sufletul meu şi,
bucurându-se duhul meu, se vor întări bătrâneţele mele. Atunci
îmi veţi fi mie adevărate fiice când, învăţăturile mamei
voastre ascultându-le, veţi suferi pentru Domnul nostru până la
sânge şi veţi muri pentru dânsul cu osârdie".
Aşa
de înţelepţeşte şi-a sfârşit Sofia alergarea sa aducând
Sfintei Treimi în dar pe cele trei îmbunătăţite fiice ale sale,
Pistis, Elpida şi Agapi! O, sfânta şi dreaptă Sofie! Care dintre
femei s-a mântuit aşa prin naşterea de fii, precum tu, care ai
născut nişte fiice ca acestea care Mântuitorului s-au făcut
mirese şi pentru dânsul pătimind, cu dânsul acum împărăţesc
şi se proslăvesc! Cu adevărat tu eşti mamă minunată şi
vrednică de bună pomenire, că privind la cele cumplite şi amare
chinuri şi la morţile fiicelor tale celor iubite, nimic nu te-a
durut de dânsele ca pe o maică, ci cu atât mai mult te-ai bucurat
de darul lui Dumnezeu, mângâindu-te, şi singură le-ai învăţat
pe ele şi le-ai rugat să nu-şi cruţe viaţa lor vremelnică, ci
să-şi verse fără de cruţare sângele pentru Hristos Domnul, de a
cărui prea luminată faţă acum, prin vedere, te veseleşti la cer,
cu sfintele tale fiice! Înţelepţeşte-ne şi pe noi ca să aducem
roadele virtuţilor credinţei, nădejdei şi dragostei şi să ne
învrednicim ca înaintea preasfintei, neziditei şi de viaţă
făcătoarei Treimi să stăm şi să o slăvim pe ea în vecii
vecilor. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu