Sfântul prooroc
Iona era fiul lui Amatie. Mama acestui prooroc Iona, fiind văduvă,
petrecea în Sarepta Sidonului. Această văduvă a hrănit pe Ilie
proorocul în vreme de foamete; mai ales ea a fost hrănită de
dânsul, că vadra de făină n-a scăzut şi urciorul cu untdelemn
nu s-a împuţinat în casa ei prin venirea proorocului. Atunci Iona,
fiind prunc mic, s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi a zis văduva
către Ilie: "Ce ai avut cu mine, omule al lui Dumnezeu? Ai
venit la mine ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori
fiul?" Iar Ilie a zis: "Dă-mi fiul tău". Şi l-a
luat din braţele ei şi l-a suit în foişor unde şedea el şi l-a
pus pe patul său. Apoi, a strigat Ilie către Dumnezeu şi a zis:
"Doamne, Dumnezeul meu, oare şi văduvei la care locuiesc îi
faci rău, omorând pe fiul ei?" Şi suflând de trei ori peste
copil a strigat către Domnul şi a zis: "Doamne, Dumnezeul meu,
să se întoarcă sufletul acestui copil în el!" (III, Regi 17,
18-21).
Şi
s-a făcut aşa că a înviat pruncul, cel ce avea să fie în
pântecele chitului înainte închipuitor al Învierii lui Hristos.
Venind
în vârstă, vieţuia cu fapte bune, umblând în toate poruncile
Domnului, fără de prihană; şi bine a plăcut lui Dumnezeu atâta,
încât s-a învrednicit proorocescului dar şi a proorocit despre
patimile Domnului şi despre pustiirea Ierusalimului şi sfârşitul
lui: "Când vor vedea pietrele strigând cu subţire glas şi de
jale şi din lemn glas către Dumnezeu, atunci se va apropia
mântuirea şi vor merge toate neamurile în Ierusalim la
închinăciunea Domnului şi va fi Ierusalimului a se urî întru
pustiire de fiare şi atunci va veni sfârşitul a toată suflarea".
Către
acest Iona a fost cândva cuvântul Domnului care i-a zis: "Scoală-te
şi mergi în cetatea cea mare, Ninive, şi propovăduieşte
într-însa că s-a suit zvonul răutăţii ei la mine". Iar
Iona, socotindu-se întru sine, a zis: "Dar dacă nu vor crede
cuvintele mele ninivitenii şi vor începe a mă munci?" (Iona
1,2). De aceea, temându-se, s-a sculat şi a fugit în Tarsis, vrând
să se ascundă de la faţa Domnului. Dar nu poate nimeni să se
ascundă de Dânsul, că "al Domnului este pământul şi
plinirea lui". Cine se va ascunde de la Acela care pretutindeni
este şi pe toate le împlineşte? Deci, fugind Iona, a mers la Ioppi
şi a aflat o corabie mergând la Tarsis şi a dat chiria şi a
intrat într-însa, vrând să plutească spre părţile unde gândea.
Iar Domnul, vrând să-l înveţe pe robul său şi să-i îndrepte
micşorarea sufletului, a ridicat un vânt puternic pe mare şi s-a
făcut o furtună grozavă. Iar corabia în mijlocul valurilor
izbindu-se, pătimea de furtună şi era să se sfărâme. Şi se
temeau corăbierii şi a strigat fiecare către dumnezeul său, şi
au lepădat toate uneltele şi toată încărcarea din corabie în
mare, ca să se uşureze (corabia) de dânsele. Iar Iona se pogorâse
în fundul corăbiei şi dormea acolo horcăind. Şi a mers la dânsul
cârmaciul şi l-a deşteptat zicându-i: "Ce hrăpeşti? Tu nu
auzi primejdia ce ne-a cuprins, că pierim? Scoală-te şi te roagă
Dumnezeului tău ca să ne mântuiască pe noi, să nu pierim".
Şi
a zis fiecare către aproapele său: "Veniţi să aruncăm sorţi
şi vom cunoaşte pentru cine este răul acesta asupra noastră; care
din noi este mai păcătos la Dumnezeu?". Şi au aruncat sorţi
şi au căzut ei pe Iona. Şi ziseră către dânsul: "Spune-ne
nouă pentru ce este răul acesta asupra noastră şi care este
lucrul tău; de unde vii şi unde mergi, din ce ţară şi din ce
popor eşti tu?". Şi zise către dânşii (Iona): "Rob al
Domnului sunt eu şi cinstesc pe Domnul Dumnezeul cerului, Care a
făcut marea şi uscatul. Şi greşind înaintea Lui, m-am temut şi
acum fug de la faţa Lui".
Oamenii
se temeau auzind acestea şi, fiindu-le frică, ziseră către
dânsul: "Ce-ţi vom face ţie ca să se potolească marea
deasupra noastră?" Fiindcă marea se ridica şi se înălţa
mai tulburată. Şi a zis către dânşii Iona: "Luaţi-mă şi
mă aruncaţi în mare şi va înceta marea deasupra voastră, că am
înţeles că pentru mine este furtuna aceasta aşa de mare asupra
voastră".
Au
luat pe Iona şi l-au aruncat în mare şi s-au micşorat valurile
mării. Şi se temură oamenii, cu frică mare, de Domnul, şi au
jertfit Domnului jertfă şi-I înălţară rugăciune.
Domnul
a poruncit unui chit mare să înghită pe Iona. Şi a fost Iona în
pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, stând şi rugându-se;
şi-a întins palmele sale în chipul crucii şi striga către Domnul
în necazul său. Iar Domnul, milostiv, "l-a certat pe el, iar
morţii nu l-a dat", că a poruncit chitului şi a aruncat pe
Iona pe uscat. Când s-a aflat el pe pământ şi a văzut lumina
zilei, cerul, pământul şi marea, s-a închinat lui Dumnezeu "Celui
ce a izbăvit din stricăciune viaţa lui".
Iar
după această a fost cuvântul Domnului către Iona a doua oară,
zicându-i: "Scoală-te şi mergi în Ninive, cetatea cea mare,
şi propovăduieşte într-însa după propovăduirea cea mai
dinainte pe care Eu ţi-am grăit-o ţie". Şi s-a sculat Iona
şi a mers în Ninive, iar Ninive era o cetate mare a lui Dumnezeu,
ca de trei zile cale. Şi a început Iona a intra în cetate, după o
cale de o zi, a propovăduit şi a zis: "Încă trei zile şi
Ninive se va prăpădi". Şi au crezut oamenii niniviteni în
Dumnezeu. Au poruncit post şi s-au îmbrăcat în saci, de la cei
mari până la cei mici ai lor şi a ajuns cuvântul până la
împăratul Ninivei, care s-a sculat de pe scaunul său şi a lepădat
hainele de pe sine şi s-a îmbrăcat în sac şi a şezut pe cenuşă,
dând poruncă în toată cetatea să păzească postul trei zile nu
numai oamenii, ci şi dobitoacele, şi apă să nu bea. Şi s-a
îmbrăcat toată cetatea în saci, şi a ţinut post, şi a strigat
cu tărie către Dumnezeu, şi s-a întors fiecare din calea sa cea
rea, şi s-a căit.
Deci,
văzând Dumnezeu întoarcerea lor, i-a miluit, şi n-a adus asupra
lor relele pe care voia să le aducă. Şi a făcut cu dânşii după
negrăită milă sa. Iar după acele trei zile a ieşit Iona din
cetate - şi suindu-se pe un munte - şi-a făcut lui o colibă, şi
şedea sub dânsa în preajma cetăţii. Şi văzând că nici un rău
nu pătimeşte cetatea, s-a mâhnit cu mâhnire mare şi a zis către
Domnul: "O, Doamne, care nu sunt acestea cuvintele mele, pe care
le-am grăit, încă fiind eu în pământul meu? Pentru aceasta am
apucat a fugi în Tarsis, că am cunoscut că milostiv eşti tu şi
îndurat, îndelung răbdător, şi mult milostiv. Şi acum, Stăpâne
Doamne, ia sufletul meu de la mine, că mai bine este să mor decât
să mai trăiesc". Şi a poruncit Domnul Dumnezeu unei tigve,
noaptea, de a crescut deasupra capului lui Iona, ca să-i facă umbră
şi să-l acopere pe el de arşiţa soarelui. Şi s-a bucurat Iona de
tigvă cu bucurie mare, şi s-a odihnit sub dânsa în ziua aceea,
iar în noaptea viitoare, a poruncit Dumnezeu unui vierme să roadă
tigvă, şi a doua zi s-a uscat tigva şi ardea soarele cu zăduful
capul lui Iona şi slăbea cu sufletul Iona, şi se lepăda de
sufletul său zicând: "Mai bine este mie să mor decât să
trăiesc". Şi a zis Domnul Dumnezeu către Iona: "Te-ai
scârbit tu pentru tigvă"? Şi a zis (Iona): "M-am scârbit
eu până la moarte". Şi a zis Domnul: "Tu te-ai mâhnit
pentru o tigvă cu care nu te-ai ostenit, nici te-ai îngrijit pentru
ea, care într-o noapte s-a făcut şi într-o noapte a pierit, iar
Mie oare să nu-mi fie milă de Ninive, cetatea aceea mare, în care
petrec mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care s-au
întors către mine şi s-au pocăit?"
Deci,
întorcându-se Iona de la Ninive, n-a petrecut în pământul său,
ci, luându-şi pe mama sa, s-a dus în pământul Asiriei, în ţara
celor de altă seminţie, pentru că zicea: "Numai aşa voi
şterge ocara mea, că am minţit proorocind risipirea cetăţii
Ninive".
Iar
după ce a murit mama lui, au îngropat-o pe ea în Libanul Devorin.
Iar el, locuind în pământul Asiriei, a murit acolo şi a fost
îngropat în peştera Kenezeului, fiind înainte de naşterea lui
Hristos cu opt sute de ani.
Iar
acum, stând înaintea lui Hristos Domnul în ceruri şi săturîndu-se
de vederea feţii Lui, îl slăveşte pe El cu proorocii şi cu
apostolii şi cu toţi sfinţii în veci. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu