Dupã un accident de
maşinã întâmplat în octombrie 2012, daneza Carina Melchior, în vârstã de 19
ani, a stat trei zile în comã la Spitalul Universitar din Aarhus, Danemarca.
Medicii au estimat că în câteva zile urma să intre în moarte cerebrală şi
au sugerat pregătirea sa pentru donarea de organe. Dacă intra în moarte
cerebrală, după scoaterea de pe aparate, se estima că inima tinerei avea să mai
bată şi fata avea să mai respire neasistată încă vreo câteva zile, după care i
se puteau recolta organele pentru donare.
La nici 24 de ore după ce părinţii şi-au dat acordul pentru donarea de
organe, spre uimirea părinţilor şi a personalului medical, fata a început să-şi
mişte picioarele şi a deschis ochii. Iar asta după ce fusese scoasă de pe
aparate şi de sub medicaţie, afirmă sora ei mai mare, Camilla Melchior, în
documentarul Die Pigen Der Ikke Ville Do (Fata care nu a vrut să moară),
difuzat de DR, Televiziunea Naţională Daneză (n.red. – se impune aici o
corecţie la ştirea difuzată de Pro TV acum un an şi patru luni, în care se
spune că tânăra s-a trezit chiar înainte ca doctorii să o scoată de pe
aparate).
Chiar în perioada în care Carina a ajuns la spital, exista un interes sporit
pentru promovarea donării de organe în Danemarca. O companie de producţie
independentă publicase cu o lună înainte un scurt metraj ficţional, realizat
din fonduri private şi cu sprijinul unui spital, în care se prezentau toate
etapele care duceau la donare: un accident, părinţi îndureraţi (jucaţi de
actori), medici care consiliază.
Echipa de la televiziunea naţională daneză şi-a propus în schimb să
realizeze un documentar de tip reality tv şi i-a urmărit pe părinţi la spital
din prima clipă, filmând atât discuţia cu medicul care le sugera donarea de
organe, cât şi momentul în care pacienta s-a trezit. Reprezentanţii legali ai
spitalului au încercat să împiedice difuzarea documentarului, deoarece, spuneau
ei, creează falsa impresie că oamenii se pot trezi din moarte cerebrală (pe
când Carina se trezise înainte ca aceasta să se instaleze propriu-zis).
Părinţii au decis să dea în judecată spitalul. Avocatul familiei, Nils
Fjeldberg, a declarat pentru ziarul Ekstra Bladet:
„Sigur că este o traumă majoră, atât pentru ea, cât şi pentru părinţi, care
au fost convinşi că nu mai era nimic de făcut şi nu le rămânea decât să îi
doneze organele”. El a mai adăugat că, după ce s-a trezit, fata întreba întruna
dacă doctorii au încercat să o omoare. Tatăl ei a declarat pentru acelaşi ziar
danez:
„Bandiţii aceia în halate albe au renunţat prea repede, fiindcă aveau
nevoie de un donator de organe”.
Spitalul şi-a cerut scuze, spunând că s-a făcut o greşeală, deoarece nu
existau încă semne clare de moarte cerebrală în clipa în care s-a vorbit despre
donarea de organe. Un medic danez a declarat pentru Daily Mail că a fost un caz
nefericit de proastă comunicare între familie şi medici:
„Din punct de vedere medical, nu s-a făcut nicio greşeală. Fata nu a fost
nicio clipă declarată în moarte cerebrală, deoarece nu era încă astfel. Şi nu
aveau de gând să îi ia organele, a existat doar o conversaţie despre donarea de
organe în cazul în care fata intră în moarte cerebrală”.
Întrebarea este de ce au scos-o, totuşi, de pe aparatul de respiraţie
artificială dacă nu era încă în moarte cerebrală şi încă nu aveau de gând să o
pregătească pentru recoltarea de organe.
Claus Thomsen, directorul spitalului a declarat că, în urma acestui caz,
instituţia medicală a adoptat proceduri noi în abordarea donării de organe.
După trezirea Carinei, un tabloid danez, BT, a scos de la naftalină un caz
cu zece ani mai vechi, din 2002, în care pacientul Jesper Bendixen a fost în
mod eronat evaluat a fi în moarte cerebrală de medicii aceluiaşi spital. Familia
a fost presată să-i doneze organele, după care s-a constatat că acesta era în
viaţă şi ulterior şi-a revenit complet.
O altă întrebare este câte astfel de cazuri au scăpat opiniei publice
pentru că pacienţii, chiar dacă nu erau în moarte cerebrală propriu-zisă, nu au
reuşit să se trezească „la timp”, aşa cum au avut norocul să o facă aceşti doi
norocoşi. Întrebare pe care în mod sigur şi-au pus-o şi cei 500 de danezi care,
după prezentarea cazului Carinei Melchior în presă, s-au retras de pe lista de
donatori de organe.
Dezbaterea publică iscată de trezirea la viaţă a Carinei Melchior în 2012 a
determinat guvernul danez să-şi propună introducerea de noi reguli de recoltare
a organelor de la pacienţii declaraţi în moarte clinică.
Carina a trecut cu bine de programul de reabilitare, şi-a făcut planuri
pentru a deveni grafician şi a început să gătească împreună cu familia şi să
călărească pe Mathilde, iapa ei.
Între timp, cazul a fost înaintat către consiliul medico-legal de pe lângă
guvernul danez, care trebuia să evalueze procedurile şi să dea un verdict
expert dacă s-a greşit din punct de vedere ştiinţific şi deontologic.
Însă, conform ziarului The Copenhagen Post, pe 14 octombrie 2013 raportul
experţilor încă întârzia, din cauza conflictelor de interese: membrii
respectivului consiliu aveau sau avuseseră colaborări cu spitalul Aarhus, unii
fiind chiar foşti colegi ai neurochirurgului acuzat, Benedicte Dahlerup.
Deoarece faptele urmau să se prescrie pe 20 octombrie 2013, poliţia a ales
să o acuze pe Benedicte Dahlerup, medic neurochirurg, de neglijenţă în
serviciu, urmând ca eventualele delicte de drept penal (criminale) să fie
adăugate la dosar când va fi gata evaluarea unor experţi independenţi.
Sistemul de donare de organe din Danemarca este de tip opt-in, adică cine
vrea îşi poate oferi în mod voluntar organele în eventualitatea unei morţi
cerebrale.
Noţiunea de moarte cerebrală a apărut prima dată în 1968 pentru a putea
netezi accesul la organe în cea mai bună stare pentru transplant, dar încă este
contestată de unii medici şi specialişti în etică. Unii spun că nu există teste
standardizate care să dovedească fără putinţă de tăgadă că pacientul este mort,
iar alţii critică definiţia conceptului, care nu li se pare suficient de
riguroasă.
Sursă: Ştiri pentru viaţă
Prelucrare: Ştefana
Totorcea
Căutăm
voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă,
italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa:
redactievremuri@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu