Un vânt, care se numeşte Livas (vânt de sud-vest), este insuportabil de
cald şi de distrugător. Oriunde suflă, usucă toate plantele de pe câmpuri şi
din grădini. Mărăcinii aspri şi cu rădăcini adânci nu păţesc nimic. Livas
distruge numai plantele folositoare, ale căror roade sunt necesare oamenilor şi
animalelor.
Acest vânt sălbatic şi ucigător seamănă cu una dintre cele mai nefaste
probleme ale epocii noastre, care, asemenea lui Livas, usucă şi face să dispară
din viaţa oamenilor roadele virtuţilor. Este vorba despre plăcerile şi patimile
trupeşti. Acesta este cel mai mare rău al vremurilor noastre. Distruge
familiile, îi dezonorează pe oameni, bărbaţi şi femei deopotrivă, îi conduce pe
tineri la decădere şi îi afectează pe copii cu adierea să veninoasă. Şi parcă
nimic nu este în stare să împiedice această influentă devastatoare!
De aceea, avem această mare răspundere de a vă îndemna pe voi, părinţilor,
pentru că prin grija şi supravegherea voastră atentă, să îi păziţi pe copii de
această boală distrugătoare.
Ce minunată existenţă era omul pe vremea când abia ieşise din mâinile
Creatorului său! Sufletul său pastra neatinsă pecetea lui Dumnezeu! Trupul era
pe cea mai înalta treaptă a lumii vii!
În concordanţă cu raţiunea Creaţiei, sufletul trebuia să fie conducătorul
absolut al trupului. Şi chiar aşa se întâmpla la început. În vreme ce sufletul
omului asculta de Dumnezeu, trupul era supus sufletului, fără să îl îngreuneze
sau să-l supună vreunei ispite.
O altă direcţie au luat însălucrurile, după căderea în păcat. Sufletul
omului s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu, având ca rezultat imediat revolta
trupului împotriva duhului.
O consecinţă a căderii a constat în faptul că simţirea a fost atrasă către
cel viclean, iar dorinţele trupeşti au început să tiranizeze sufletul,
înăbuşind orice formă de rezistenţă spirituală a oamenilor. Patimile au reuşit
să îi conducă şi să le robească voinţa. Astfel a apărut în om, acea tendinţă de
a-şi satisface îndată, orice fel de dorinţa trupească. Cu alte cuvinte, omul a
devenit supus trupului.
Esenţa iubirii de plăceri şi a dorinţelor trupeşti este următoarea:
sufletul este supus încet-încet poftelor trupeşti; dorinţa trupească îl
stăpâneşte pe om, îl corupe şi îl orbeşte atât de mult încât, nu se mai poate
gândi deja la Dumnezeu, la credinţa în Acesta, la poruncile şi la voia Sa. În
cele din urmă, patimile ucid în om orice sentiment de puritate, sfinţenie sau
evlavie.
Această stare reprezintă cel mai mare rău şi cea mai mare catastrofă, care
i se poate întâmpla omului. Şi dacă este adevărat că pomul se cunoaşte după
roadele sale, atunci trebuie să spunem că senzualitatea este un copac
otrăvitor, care dă roade dezgustătoare.
Primul dintre aceste fructe otrăvite este trândăvia, fuga de orice efort,
îndreptat spre săvârşirea binelui. Omul iubitor de plăceri este leneş. Nu
cunoaşte niciodată mulţumirea de a construi ceva util. Munca pentru el este o
greutate, un jug, un blestem şi nu un mijloc de a dobândi virtutea sau o obligaţie
serioasă şi importantă, stabilită de Dumnezeu.
Omului iubitor de plăceri îi este frică de muncă şi de greutăţi, deoarece
acestea perturba viaţa sa trândava. Îi este frică în acelaşi timp şi de efortul
intelectual, deoarece aceasta ar presupune o trezire a puterilor spirituale.
Vi s-a întâmplat desigur de multe ori să cunoaşteţi oameni despre care aţi
auzit să se spună: „'acest om ar fi putut să facă foarte multe. Însă nu face
nimic!”. Care este de cele mai multe ori cauza? Iubirea de plăceri, care îl
face pe om trândav. Şi în vreme ce are toate condiţiile şi posibilităţile de a
progresa, suferă de sărăcie şi de lipsuri. Şi cu toate că ar fi fost cu mult
mai fericit dacă ar fi muncit şi ar fi progresat pe plan social, preferă să
rămână rob al leneviei şi al plăcerilor josnice.
Acelaşi lucru se întâmpla şi pe plan spiritual. O constatăm mai ales în
cadrul şcolii. De exemplu, întâlnim adeseori copii cu deosebite calităţi şi
talente. Copii care învaţă să citească repede, ca şi cum s-ar juca. Cu această
vocaţie spre studiu pe care o demonstrează, cei mai mulţi se aşteaptă ca aceşti
copii să devină oameni importanţi ai societăţii. Şi cu toate acestea, în multe
cazuri, aceşti copii nu reuşesc să ajungă prea departe. De ce? Pentru că odată
cu trecerea timpului, crescând, ei devin leneşi, neinteresaţi, îngropând
talantul primit la naştere, în loc să îl înmulţească printr-un efort susţinut.
Astfel de oameni sunt incapabili să obţină rezultate deosebite atât pe plan
social, cât şi pe cel duhovnicesc, al dobândirii virtuţilor.
Şi nu sunt puţine cazurile în care, oameni foarte înzestraţi, au fost
înecaţi în mocirla patimilor senzuale. Mulţi, care aveau dăruite de Dumnezeu
vocaţia şi puterea de a deveni modele de moralitate şi virtute, s-au pierdut,
deoarece au fost corupţi de iubirea de plăceri. Astfel, atracţia lor către
virtute a fost înăbuşită de buruiană trândăviei şi a indolenţei!
Al doilea fruct al iubirii de plăceri este lăcomia faţă de mâncare şi
băutură. Este foarte adevărata acea zicală a poporului rus, care spune:
„Mai mulţi oameni s-au înecat în pahar decât în râul Volga.”
Nu vom analiza aici amănunţit câtă nenorocire, nefericire şi dezastre a
pricinuit oamenilor darul beţiei. O putem observa foarte des la persoane
cunoscute, vecini sau rude, care au ajuns să deformeze în mod respingător
chipul lui Dumnezeu din ei, pierzându-şi şi cea mai mică urmă de umanitate.
Al treilea rod al iubirii de plăceri este desfrânarea.
Dacă există pe pământ ceva cu adevărat minunat şi ceresc, aceasta este
exact puritatea şi nevinovăţia pruncilor. Şi dimpotrivă, dacă exista ceva mai
josnic şi mai dezgustător, aceasta este predarea sufletului către desfrânarea
trupească. Nu vom vorbi însă, acum, despre roadele acestei porniri a
senzualităţii. Cu toţii cunoaştem către ce îşi conduce victimele
imoralitatea...
Însă ce să facem, veţi întreba, ca să împiedicam dezvoltarea pornirilor
senzuale la copii?
Mai întâi de toate să îi învăţaţi să muncească. Să le inspiraţi respectul
pentru munca cinstită. Să înveţe pe dinafară şi să poarte în inimile lor cuvintele
Sfântului apostol Pavel: „dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu
mănânce!” (II Ţes. 3,10). Să îi învăţaţi că munca nu este niciodată o ruşine ci
dimpotrivă, ruşine pentru om este trândăvia şi nepăsarea. Să le daţi chiar
exemplul Domnului, care a ajutat-o pe Preasfânta sa Maică şi pe Sfântul Iosif,
care era tâmplar, la muncile de zi cu zi.
Să îi obişnuiţi pe copii cu efortul fizic, mai ales atunci când nu sunt
obligaţi să îşi câştige existenţa prin munca zilnică. În anii din vechime, în
familiile regale, toţi membrii familiei erau obligaţi să înveţe o meserie
manuală.
Vedem în Sfânta Scriptură ca şi apostolul Pavel, alesul lui Dumnezeu şi
marele predicator al credinţei, nu se ruşina să muncească la împletirea
corturilor, meserie pe care o învăţase încă din copilărie. Vorbiţi-le despre el
copiilor voştri şi nu le permiteţi să fie leneşi, pentru că lenevia este
începutul tuturor relelor.
Să îi obişnuiţi să mănânce mâncăruri simple şi numai la orele stabilite
pentru masă. Să nu le îngăduiţi să mănânce multe dulciuri, oricând aceştia ar
avea pofta. Să îi învăţaţi să mănânce tot ceea ce le-aţi pus în farfurie şi să
mulţumească pentru aceasta lui Dumnezeu. Ajutaţi-i să înţeleagă faptul că omul
nu trăieşte ca să mănânce, ci mănâncă pentru a trăi!
Păziţi-i în special pe copii, să nu consume nici un fel de băutură
alcoolică. Cele mai sănătoase băuturi pentru copii sunt apa, laptele şi
sucurile de fructe. Este un mare rău, fizic şi moral, ca părinţii să îi îndemne
şi să-i obişnuiască pe copii să consume vin sau alte băuturi.
Sădiţi adânc în inimile copiilor voştri cuvintele Domnului: „Fericiţi cei
curaţi cu inima” (Mat. 5,8). Aveţi grijă ca aceste cuvinte să fie spuse şi
despre copiii voştri.
Cum veţi reuşi această?
Mai întâi de toate păstraţi în inimile lor puritatea firească a copilăriei.
Dumnezeu însuşi ne ajută să facem aceasta. El ni-i predă pe copii curaţi şi
puri şi ne oferă în ajutor pe îngerul păzitor. Dumnezeu a sădit în sufletele
copiilor puritatea. Astfel, singura datorie ce le revine părinţilor este de a o
păzi şi de a o face să se dezvolte. De cele mai multe ori însă, ei sunt aceia
care greşesc şi distrug floarea gingaşă a purităţii copilăriei. Către aceştia
se adresează şi cuvintele Domnului, prietenul copiilor: „Iar cine va sminti pe
unul dintre aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să I se atârne
de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării” (Matei 18,6).
Este desigur necesar că mai întâi înşişi părinţii să aibă inima curată şi
pură. Este foarte bine cunoscut faptul ca patimile părinţilor se transmit
copiilor, fie pe calea moştenirii, fie din cauza exemplului rău. Astfel,
patimile şi defectele care îi caracterizează pe părinţi, foarte devreme îşi fac
apariţia şi la copii.
Este de asemenea, foarte important ca părinţii să fie atenţi la vorbele şi
gesturile lor. Cât de mult rău poate să facă o discuţie nepotrivită, sau un
gest necugetat, făcute în faţa copiilor!
Fiţi atenţi de asemenea, la cărţile, revistele, tablourile sau bibelourile
care se găsesc din întâmplare în camera voastră. Dacă exista ceva provocator
printre acestea, gândiţi-vă că ele sunt privite în fiecare zi de copiii voştri
şi că odată cu trecerea timpului ei vor începe să se gândească şi să discute
despre acestea. Care va fi rezultatul...?
Nu spuneţi niciodată, ca el nu înţelege nimic din toate acestea. Vine
vremea când el începe să înţeleagă. Este plin de curiozitate şi va căuta neîncetat
pe cineva care să îi răspundă la toate aceste întrebări. Voi ca şi creştini
aveţi datoria să vă îngrijiţi, ca ei să nu audă sau să vadă la voi nimic care
să atingă cinstea sau pudoarea. Iar curiozitatea lor trebuie lămurită din timp,
cu mare înţelepciune şi ponderare, de voi înşivă şi nu de cineva străin.
Consolidaţi în sufletele copiilor voştri sentimentele bunei cuviinţe şi ale
decenţei. Nu le permiteţi să se arate dezbrăcaţi în faţa altora. Nu le
permiteţi să se dezbrace sau să se îmbrace în faţa cuiva. Nu râdeţi de ei,
atunci când se arată a fi ruşinoşi şi pudici. Dimpotrivă să îi lăudaţi, dând
slavă lui Dumnezeu că aveţi un astfel de copil.
Fiţi atenţi la orice fel de manifestare a copilului: cum stă, cum merge,
cum se aşează. Fiţi atenţi la fiecare vorbă şi mişcare. Tot ceea ce se
dovedeşte a fi necuviincios să încercaţi să rectificaţi imediat, fără
întârziere. Folosiţi mai întâi cuvintele:
„Nu este frumos să faci această, este ruşine. Îngerul tău păzitor se va
supăra, văzând aceasta!”. Dacă aceasta nu ajută, atunci, următoarea dată,
trebuie aplicată pedeapsa potrivită acelei fapte.
Aveţi grijă ca niciodată copiii voştri să nu se găsească în compania
vreunei persoane corupte, care să îi îndemne spre fapte ruşinoase. Luaţi bine
aminte la acest sfat. Din păcate, în epoca în care trăim, aceasta se întâmplă
foarte des. De multe ori copiii sunt corupţi spre fapte păcătoase, fapte ce cu
greu se pot descrie.
Urmăriţi-i pe copii în pat, când se odihnesc, la joacă, fără ca aceştia să
vă observe. Nu le permiteţi copiilor de sexe opuse, să rămână singuri în locuri
izolate.
Urmăriţi prieteniile pe care le încheagă cu alţi copii şi nu le permiteţi
să aibă de a face cu cei care nu sunt cuminţi sau care sunt lipsiţi de ruşine
şi de bună educaţie.
Şi încă ceva. Nu neglijaţi să vă rugaţi neîncetat pentru puritatea
sufletelor copiilor voştri. Cereţi protejarea lor din partea Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu şi a îngerului lor păzitor, înălţând către aceştia în
fiecare zi rugăciuni fierbinţi.
Părinţilor, vă spun din nou: nu uitaţi că, aşa cum ne-a spus Domnul, marele
prieten al copiilor, fericiţi sunt cei curaţi cu inima. (Matei 5,8).
Dacă pruncii voştri nu vor fi păstraţi cu inima curată, nu îl vor vedea pe
Dumnezeu! Iar dacă aceasta se va întâmpla din cauza voastră, nici voi nu îi
veţi vedea pe Dumnezeu, care vă cere din mâinile voastre sufletele copiilor
voştri!
Sursă: Sfaturi ortodoxe
Sursă foto: Doxologia.ro
0 comments:
Trimiteți un comentariu