Sfaturi pentru părinţi: Copiii dificili - Este vreodată bătaia „ruptă din rai”?/ Maica Siluana Vlad

Un studiu realizat în perioada mai-iulie 2012 de organizaţia Salvaţi Copiii arată că: nu mai putin de 63% din copiii români spun ca sunt bătuţi de părinţi, în timp ce doar 38% dintre părinţi recunosc că îşi bat copiii. Cercetarea arată că „lovitul cu palma” sau „urecheala” nu sunt percepute de majoritatea părinţilor, şi într-o anumită măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic.De asemenea studiul arată că 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului, 18% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn. Chiar dacă legea  interzice orice formă de violenţă, o mare parte dintre părinţi părinţii spun că bătaia e un mijloc de educaţie a copilului.

Maica Siluana Vlad:

„În primul rând, o mama care are un copil dificil are nevoie să se oglindească, să se vadă pe sine în copilul ei, în comportamentul acestuia. Şi tatăl la fel. Ce face copilul este ceea ce a învăţat, în primul rând de la mama sa. Dar nu prin cuvintele mamei, ci prin conţinuturile minţii şi sufletului ei, transmise direct şi viu copilului, încă din momentul conceperii.

Dacă mama va alege să-şi vindece rănile emoţionale cu harul lui Dumnezeu, copilul se va schimba. Altfel, bolile ei ascunse vor fi duse mai departe şi manifestate de copil şi, apoi, de nepoţi.

În privinţa pedepselor, ele sunt necesare atunci când sunt ceea ce arătă însuşi cuvântul la originea lui: pedagogie. O pedeapsă eficientă este o formă specială de dragoste.

Bătaia e ruptă din rai, adică este despărţită, prin rupere, de iubirea şi respectul care caracterizau relaţiile umane, înainte de căderea protoparintilor noştri.

Iluzia că bătaia ar putea naşte iubire este o formă ascunsă a criminalităţii umane. Bătaia, în acest sens, este crescută din iadul din inimile oamenilor.

Dacă în Sfântă Scriptură şi în Biserică se vorbeşte despre pedeapsă corporală, despre bătaie ca mijloc de educaţie, este în sensul de a-i produce copilului o experienţa dureroasă, care să îl ajute să evite una ucigătoare.

Cineva dădea un exemplu: nu-i poţi explica unui copilaş că este periculos să umble la prizele electrice, pentru că nu are structurile neuronale necesare înţelegerii. O durere produsă de lovirea peste mâna care se duce la priză, poate fi asociată cu priza care va deveni periculoasă. Totul este ca acest copil să simtă dragostea părinţilor în momentul acela şi nu frică, ură sau mânie…

Biserica priveşte orice abuz ca pe un păcat grav şi oferă remedii atât victimei, cât şi abuzatorului. Din păcate, în epoca postmoderna, limbajul folosit de Biserică nu mai ajunge lasufletul omului format în mentalitatea seculară. Aici este încă mult de lucru, deşi s-au făcut paşi importanţi spre a ieşi în întâmpinarea omului, cu nevoile şi durerile lui, specifice vremii actuale. O cunoaştere adecvată a acestor paşi va aduce un mare ajutor tuturor părinţilor şi educatorilor oneşti şi dedicaţi."