Un activist pro-viaţă din Franţa, în vârstă de 84 de ani, a fost amendat cu 10.000 de euro

luni, 23 septembrie 2013

| | |



Paris, Franţa, 17 septembrie 2013 (LifeSiteNews.com) - Un activist pro-viaţă veteran, în vârstă de 84 de ani, a fost amendat cu 10.000 de euro pentru vizitarea în două rânduri a unei clinici de avort din Paris, unde s-a întâlnit cu personalul şi a încercat să consilieze femeile în privinţa avortului. Această condamnare este unul dintre primele cazuri invocate în baza unei legi franceze care interzice „presiunea morală şi psihologică" folosită în scopul împiedicării avortului.


Amendă substanţială este cu 2000 euro mai mare decât cea cerută de Parchet. Din 2001, atunci când infracţiunii de „obstrucţionare a avortului" i-a fost dată în lege o definiţie mai largă, amendă maximă pentru violarea ei a fost ridicată la 30.000 euro şi 2 ani de închisoare.


Xavier Dor, medic pediatru pensionar, aproape orb, este obligat, de asemenea, să plătească 2.000 euro despăgubiri pentru „prejudicii morale" aduse unei femei pe care a întâlnit-o pe scările sediului French Family Planning Movement's (MFPF), de unde doar ce fusese scos de un grup de angajaţi şi voluntari prezenţi la o întâlnire. El i-a arătat o pereche de botoşei tricotaţi şi i-a oferit un medalion cu Fecioara Maria spunându-i: Mă voi ruga pentru tine, medalionul a fost sfinţit."

Cum femeia era catolică, secţia penală 31 a Tribunalului Paris a decis că rugăciunea ar fi „perturbat-o" şi a acceptat reclamaţia avocatului ei ce a susţinut că arătarea acelor botoşei a constituiut un act „nemaiauzit de violenţă"

Mai multe organizaţii, incluzând mişcări locale şi naţionale Fammily Planning, au primit amenzi simbolice de un euro drept plată pentru despăgubiri şi 400 euro cheltuieli de judecată.

Sentinţa nu invocă doar conversaţia pe care doctorul a avut-o cu acea femeie în afara centrului Family Planning, dar şi intrarea sa în birourile lor, deşi acestea sunt deschise publicului.

Prima sa vizită a decurs paşnic: Xavier Dor a fost însoţit de o altă persoană şi a putut să se întâlnească cu directorul, căruia i-a vorbit despre realităţile avortului. A doua zi, pe 26 iunie 2012, el a revenit singur şi a fost insultat şi dat afară forţat de grupul ce avea acolo o întâlnire.

Textul hotărârii va fi disponibil public doar în 2 luni, dar condamnarea se pare că a menţinut acuzaţiile celor de la MFPF ce susţineau că doctorul Dor „împiedică" femeile să obţină din centru informaţiile şi documentele necesare în vederea avortului şi prin aceasta el „a intimidat" angajaţii centrului.

Pe de altă parte, Dr. Dor a fost achitat de acuzaţiile legate de participarea sa la o demonstraţie legală care a avut loc în faţa spitalului Saint Vincent de Paul, unde a afişat imagini cu bebeluşi avortaţi.

Valoarea mare a amenzii este un alt semn că guvernul şi autorităţile publice intenţionează să-şi intensifice suportul pe care îl oferă avorturilor. Într-un moment de criză economică şi lipsă acută a fondurilor publice, guvernul socialist al lui Francois Hollande a anunţat recent că va oferi rambursarea integrală a costurilor de avort - o decizie care a fost pusă în practică în Duminica Paştelui din acest an.

De asemenea, un raport recent comandat de Najat Vallaud-Belkacem, ministrul pentru Drepturile femeii, a recomandat crearea urgentă a unui site web cu informaţii despre avort şi a sugerat căutarea de modalităţi pentru scoaterea în afara legii sau cel puţin de a pune presiune pe site-urile de consiliere a avorturilor şi a liniilor de asistenţă care nu oferă informaţii clare despre unde şi cum se poate obţine această procedură. Se propune extinderea domeniului de aplicare a legii împotriva „obstrucţionării avortului" pentru a permite urmărirea penală a unor astefel de site-uri şi linii de asistentă.

După audierea de luni, Dr. Dor s-a adresat presei, spunând că „pilula avortivă RU-846 omoară zilnic în Franţa peste 300 de bebeluşi. E mai mult decât o fac gazele letale utilizate în Siria. Dar nimeni nu vorbeşte despre o intervenţie militară pentru a opri asta."

Oficial, cam 220.000 de avorturi legale au loc în Franţa în fiecare an şi numărul lor e în creştere, în timp ce, „acoperirea" contraceptivă este una din cele mai crescute din lume. 

Sursă: LifeSiteNews

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com