Juan lacruz |
Mergeau
odată pe drum doi oameni: un boier cu servitorul său. Când
ajung ei în capitala ţării, văd zarvă mare împrejurul palatului
domnesc. Ce se întâmplase? Murise Domnitorul ţării şi trebuia
ales altul. Obiceiul era în ţara aceea, ca să se dea drumul unui
şoim şi pe capul căruia se aşeza şoimul, acela era ales Domnitor
al Ţării.
Trebuie
să ştiţi că înainte de a muri Domnul Ţării aceleia, pentru că
era tare bătrân, multă lume îşi făcea de cap: se îmbătau
oamenii, furau, se băteau, trăiau în desfrâu, jucau jocuri de
noroc, nu mai mergeau tinerii la şcoală şi la Biserică, într-un
cuvânt ţara mergea către prăpastie.
Cum
se dădu drumul şoimului peste capetele mulţimii, boierul zise
servitorului său:
-
Unde dă Dumnezeu să se aşeze pasărea pe capul meu, ca să vezi ce
de lucruri interesante aş face!
-
Ba, dacă s-ar aşeza şoimul pe capul meu, zise servitorul, ce-aş
mai tăia şi-aş spânzura!
Abia
termină de grăit servitorul, că, ce să vedeţi dumneavoastră?
Pasărea se roti de vreo 3 ori peste mulţimea adunată şi deodată
se aşeză pe capul servitorului boierului. Încep conducătorii cei
mari să strige: Nu se poate, una ca asta; pasărea probabil a
greşit; să-i mai dăm drumul odată. Când i se dă din nou drumul
şoimului, acesta se aşeză tot pe capul slugii boierului. Măi, dar
mare minune, spuseră cu toţii. Să-i mai dăm drumul şi-a treia
oară. Dau ei drumul a treia oară, dar pasărea tot pe capul
servitorului se aşează.
Atunci,
dacă au văzut conducătorii şi Mitropolitul Ţării, că acesta le
este rânduit să le fie Domnitor, îndată cu mare alai îl
instalează în Scaunul de Domnie.
Ei,
acum e acum! Cum se vede sluga Domnitor, se ţine de cuvânt şi
începe să taie şi să spânzure; dar nu pe oricine, ci pe hoţi,
leneşi, ucigaşi, lacomi, beţivi, fumători, linguşitori,
mincinoşi şi necredincioşi. În doi ani de zile se
înjumătăţise poporul, căci cu noul Domn, trebuia să te pui pe
muncă nu şagă; bătaia şi închisoarea te aşteptau, dacă nu
munceai.
Ce
să facă oamenii? Se gândesc să se ducă la boierul fostului
servitor, care locuia într-un oraş din apropiere, căci aflase
lumea că are suflet bun şi să-l înduplece să stea de vorbă cu
Domnitorul, căci poate îi va înmuia inima şi se va purta mai cu
blândeţe cu supuşii.
Cum
îl văzu Domnitorul îi zise:
-
Ei, dragă stăpâne, de când nu ne-am mai văzut; ce bine-mi pare
că eşti bine şi sănătos. Cum o mai duci?
-
Mulţumesc, bine, dar mă cam îngrozesc de faptele Măriei Tale şi
am fost trimis, de popor ca să te rog să te opreşti din tăiat şi
spânzurat, că pe toţi i-ai îngrozit cu pedepsele ce le dai.
-
Dragă Stăpâne, zise Domnitorul, ţi-aduci aminte de vorbele pe
care ţi le-am zis eu când pasărea zbura peste mulţimea adunată?
Şi mai îţi aduci aminte de vorbele tale de atunci.
-
Da! Sigur că da!
-
Păi, dacă e aşa, de ce s-a aşezat pasărea pe capul meu şi nu pe
al dumitale, când eu am spus de la început că o să tai şi o să
spânzur? Pentru păcatele oamenilor m-a trimis Dumnezeu să-i
pedepsesc.
-
Ai dreptate Măria Ta, zise boierul, dar ce să le spun oamenilor? ;
-
Să le spui să nu se roage de mine, ci să-L roage pe Bunul Dumnezeu
ca să-mi îmblânzească inima. Dar să le mai spui, că nici Domnul
din cer nu-i va asculta, dacă nu se vor lăsa de păcate şi nu
se vor învăţa să facă fapte bune; abia atunci fericirea va fi
peste toată Ţara.
Apropie-te
de Dumnezeu şi se va apropia şi El de noi. (Iacov 4,8)
Autor:
C.
Rădulescu Codin
Sursa: Istorioare morale: (din înţelepciunea poporului român) / Valeriu Dobrescu. - Bacău: Babei, 2011
0 comments:
Trimiteți un comentariu