La Domnul găsim alinare / Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu

Marian S. (OrthPhoto)

Eu, chiar Eu sunt cel ce te alină. (Isaia 51, 12)

În clipe de adâncă durere, de neogoită suferinţă, nu pu­tem găsi alinare decât la Domnul. Toţi cei care am trecut prin grele încercări ştim din experienţă cât de neputincioase sunt cuvintele omeneşti în acele clipe. Dar mulţi dintre noi, dacă nu toţi, am simţit o puternică alinare, venită de sus, o rază de har, un strop de apă vie venit să ude pământul uscat al inimii noastre, îmbolnăvite nici noi nu ştim cum. Să ne amintim de câte ori în viaţa Sa pământească Mântuitorul i-a alinat pe cei aflaţi în suferinţă.

I-a alinat ca Dumnezeu atotputernic, dar şi ca om, căruia toate suferinţele omeneşti îi sunt de înţeles. Ca Dumnezeu, i-a înapoiat pe cei dragi, răpiţi de moarte, celor ce nu con­teneau să-i jelească: văduvei din Nain i-a redat fiul, lui Iair, fiica, Martei şi Mariei, pe fratele iubit.

Dar odată cu aceste alinări, care vindecau răni deschise cu putere supranaturală, El a alinat şi omeneşte, arătându-ne şi nouă modul de a o face, pentru a uşura suferinţele fraţilor noştri. Alinarea este la îndemâna oricui şi se expri­mă printr-o compasiune sinceră, adâncă, singura care te fa­ce să „boleşti” tu însuţi de boala şi suferinţa fraţilor. „Iisus a lăcrimat” (Ioan 11, 35); sunt cuvinte în care se exprimă cu toată forţa căldura compasiunii care cuprinsese inima omenească, plină de iubire, a Mântuitorului.

Aceste cuvinte ne deschid calea către uşurarea şi „în­dulcirea” suferinţelor altuia, pe care noi nu le putem în­lătura. Stând lângă sicriul unei fiinţe dragi nu mai putem spera astăzi la minunea săvârşită cândva de Mântuitorul în viaţa Sa pământească, dar nu trebuie să rămânem într-o ne­mângâiată, iremediabilă tristeţe, să suferim precum „cei ca­re nu au nădejde” (I Tesaloniceni 4, 13), fiindcă ştim în cine ne-am pus credinţa şi „sunt încredinţat că puternic este El să păzească vistieria pe care mi-a încredinţat-o până în Ziua aceea” (II Timotei 1, 12).

S-ar putea ca ziua aceea să nu fie departe. În viaţa de din­colo de mormânt, în acea lume minunată în care nu va mai fi nici boală, nici întristare, nici suspin, Domnul ni-i va reda pe vecie pe toţi cei pe care îi plângem şi cărora El le-a dăru­it viaţa veşnică. Iar cât timp ne aflăm aici şi jelim, El plânge împreună cu noi, vine la noi, ca să nu rămânem orfani, trimiţându-ne să-i alinăm pe cei pe care nu i-am putea înţele­ge, dacă n-am fi suferit noi înşine.

Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului", Editura Sophia, 2008