Al. Tzigara-Samurcaş despre rostul MŢR (I): Suntem vrednici de un muzeu naţional?

Expoziţia Cruci de piatră

În noi totul e spoială, totul e lustru fără bază.

Eminescu: Epigonii

Azi, când lumea e preocupată de îndreptarea stării economice a ţărănimii, s-ar părea, poate, că nu e nimerit să ne mai gândim şi la muzeele noastre. Totuşi, cred dimpotrivă că acum tocmai îşi are rostul ei şi chestiunea aceasta, fiind în foarte strânsă legătură cu reformele sociale ce se plănuiesc. Căci, dacă într-adevăr una din cauzele revoltei din primăvara trecută este prăpastia ce s-a dovedit că desparte clasele noastre sociale, atunci nu numai prin reforme agrare se va îndrepta răul. Pe lângă uşurarea traiului ţăranului, trebuie să ne îngrijim şi de educaţia lui morală. Şi într-acest sens e încă foarte mult de făcut, faţă de puţinul realizat. Pământ i s-a mai dat ţăranului şi în alte dăţi; cum i s-a mai asigurat imaşul vitelor sale şi i se vor mai înlesni şi alte avantaje de ordin material. E momentul să ne întrebăm însă, ce s-a făcut în trecut şi ce se plănuieşte în prezent pentru ridicarea moralităţii sale? Căci instrucţia singură – o experienţă dureroasă ne-a dovedit-o – nu satisface şi mai ales nu îmblânzeşte îndestul sufletul ţăranului.

Ştiinţa de carte este incontestabil absolut necesară tuturor, nu mai încape îndoială. Ea singură însă nu e de ajuns pentru a da educaţia sau cultura în înţelesul adevărat al cuvântului. Pe lângă spirit trebuie îngrijit şi sufletul. Întrucât cel ce va şti să citească şi să scrie nu se va simţi legat de pământul patriei sale şi prin alte legături sufleteşti, nu ne vom putea bizui pe statornicia sentimentelor sale. Neavând nimic sfânt în cugetul său, ţăranul, fie el chiar absolvent al şcolii primare, într-un moment de orbire va da uitării şi patria şi pe frate şi chiar avutul său propriu. Se va simţi străin într-o ţară indiferentă, cât timp printr-o educaţie serioasă nu i se va fi lămurit rostul său pe acest petic de pământ şi nu i se va fi insuflat o adevărată iubire pentru ogorul şi neamul său. Asemenea sentimente trebuie deci redeşteptate în sufletul său.

MŢR, Interior

Respectul tradiţiei este incontestabil unul din elementele cele mai puternice pentru educarea morală a popoarelor. La ţăranul nostru tradiţia religiei strămoşeşti împlinea în parte acest rol în educaţia sentimentală. Cu slăbirea credinţei, ţăranul de azi şi-a pierdut însă multe din însuşirile sufleteşti ale părinţilor săi. De vom putea pe baza credinţei să reînviem şi celelalte sentimente bune ale poporului român de odinioară, nu e loc de cercetat aici. Voi insista numai asupra unui singur factor, de care va trebui să se ţină seamă în îndrumarea viitoare a maselor. Şi anume asupra educaţiei artistice a poporului, care trebuie să capete un loc de seamă în programul nostru cultural. Arta, considerată nu ca o cerinţă a luxului, ci ca o îndeletnicire productivă şi recreativă în acelaşi timp, dovedeşte întotdeauna o bună stare sufletească precum şi prosperarea materială a unui popor. Şi, dacă luptăm pe cale de reforme economice să redăm ţăranului un trai mai omenos şi mai îmbelşugat, trebuie neapărat să-i uşurăm şi reluarea ocupaţiilor artistice ale strămoşilor săi. Căci un belşug mai mare şi o artă mai frumoasă a avut ţăranul nostru din generaţiile trecute.

"Unul dintre noi" - Prima iniţiativă europeană pentru protejarea copilului nenăscut

La sfârştul lunii decembrie 2012, autorităţile europene au certificat caracterul legal și conform cu directivele comunitare al Iniţiativei cetăţeneşti  „Unul dintre Noi” (One of Us – en). Iniţiativa îşi propune să adune, până în luna mai 2013, un million de semnături prin care să ceară Comisiei Europene şi Parlamentului European „protecţia juridică a demnităţii, a dreptului la viaţă şi a integrităţii fiecărei fiinţe umane din momentul concepţiei, în domeniile de competenţă ale Uniunii Europene”. 

Iniţiativa este formată din reprezentanţi ai unor organizaţii creştine, preponderent romano-catolice, din 20 de ţări europene (între care şi România). Petiţia poate fi semnată on-line. 

Website-ul iniţiatorilor promovează următoarea idee: "Demnitatea şi integritatea embrionului uman trebuie respectată. Acest lucru a fost stabilit în hotărârea Brüstle împotriva Greenpeace a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a definit embrionul uman ca fiind începutul procesului de dezvoltare a unei fiinţe umane. Pentru a da dovadă de coerenţă în exerciţiul atribuţiilor sale, UE ar trebui să interzică şi să pună capăt finanţării activităţilor care implică distrugerea embrionilor umani, în special în domeniul cercetării, al ajutorului pentru dezvoltare şi al sănătăţii publice.”

Organizatorii doresc ca aceasta să fie cea mai amplă mobilizare europeană pro-viaţă, la finalul căreia modificările aduse legislaţiei europene să influeţeze pozitiv soluţionarea cazurilor de bioetică de la CEDO. Se afirmă că strângerea unui milion de semnături poate determina uniformizarea unui standard de etică la nivelul întregii Uniuni Europene, deşi UE nu poate impune ţărilor membre legislaţia în domeniul avorturilor.

Conform unui studiu publicat în anul 2012 de Lancet Medical Journal şi preluat de publicaţia britanică Daily Mail, 30% dintre sarcinile din Europa sfârşesc prin avort, procentul fiind mult mai mare în ţările estice şi nordice decât în cele vestice. Cel mai recent raport anual al organizaţiei Planned Parenthood din Statele Unite ale Americii a şocat prin numărul foarte mare de avorturi înregistrate în perioada 2011-2012 şi anume 333.964, adică un avort la fiecare 94 de secunde. 

Conform unui comunicat al Institutului de Politici Publice din România, între 350 şi 400 de femei recurg la întreruperi de sarcină în fiecare zi în ţara noastră. România ocupă locul 4 la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte numărul anual al întreruperilor de sarcină, cu un număr total al avorturilor de 100.000 – 120.000 pe an.

A consemnat Cristina Roman

Sursă: Porunca Iubirii

Cum ne-a luat Molotov Bucovina şi Ţinutul Herţei

De Michael Nicholas Blaga

Cartea de amintiri a lui Molotov – Molotov remembers. Inside Kremlin Politics (Amintirile lui Molotov. În interiorul politicilor Kremlinului) – prezintă interes şi pentru cititorii români, deoarece descrie circumstanţele în care România a pierdut nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa în anul 1940, odată cu Basarabia.

Nu cunoşteam bine geografia la data vizitei lui Ribbentrop. Nu ştiam geografia graniţelor dintre Rusia, Germania şi Austro-Ungaria. Am cerut să trasăm graniţele în aşa fel încât oraşul Cernăuţi să ne aparţină nouă. Germanii mi-au spus: «Dar voi n-aţi avut niciodată Cernăuţiul, el a aparţinut întotdeauna Austriei. Cum puteţi să-l cereţi?», «Ucrainienii îl cer! Sunt ucrainieni care trăiesc acolo, ei ne-au ordonat să facem asta!», «Dar Cernăuţi n-a fost niciodată oraş rusesc, a fost întotdeauna parte a Austriei şi apoi a României!», a răspuns Friederich von der Schulenburg, ambasadorul german la Moscova. «Da, dar ucrainienii trebuie să se unească!», «Nu sunt mulţi ucrainieni acolo... Hai să nu discutăm chestiunea asta!», «Trebuie sa luăm o decizie. Ucrainienii sunt acum în ambele părţi, în Ucraina Trans-Carpatică şi în partea de est; toată asta aparţine Ucrainei şi dumneavoastră vreţi să păstraţi o bucată în afara ei? Imposibil. Cum se poate asta?», «Cum se cheamă asta... Bukovina». Schulenburg s-a foit în fotoliu, a oftat şi apoi a zis: «Voi raporta guvernului meu». A raportat şi Hitler a acceptat”

Am ales să aşez în debutul acestui articol exact cuvintele prin care Molotov descrie cum a smuls din teritorul României provinciile româneşti menţionate mai sus. Nici vorbă de un ordin al ucrainienilor în acest rapt teritorial. A fost ideea lui Molotov ca, odată cu Basarabia, să ceară de la Hitler şi Bucovina. Toţi membrii Biroului Politic – scrie Molotov cu satisfacţie – s-au înghesuit să-l felicite ulterior pentru obţinerea Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, pentru că niciunul dintre ei n-a crezut posibilă această manevră; şi şi-au exprimat deschis scepticismul la iniţierea ei de către Molotov, odată cu ultimatumul asupra cedării Basarabiei... Aceste dezvăluiri ale lui Molotov confirmă justeţea poziţiei lui Nicolae Iorga, care s-a opus la Consiliul de Coroană ca aceste teritorii să fie cedate Rusiei fără vreo rezistenţă din partea României. Carol al II-lea şi clasa politică românească de atunci au admis pierderea provinciilor fără să tragă un singur foc de armă! Ultima speranţă a milioanelor de români din Bucovina şi Ţinutul Herţei de a se uni cu România a fost pierdută definitiv atunci când Emil Constantinescu şi Adrian Severin şi-au pus semnătura pe documentele de renunţare în favoarea Ucrainei a acelor teritorii.

28 februarie: Dialog între H.R. Patapievici şi Andrei Pleşu despre Parabolele lui Iisus, Librăria Humanitas Cişmigiu

Dacă doriţi să vă răsfăţaţi sufletul cu adevărat, nu rataţi întâlnirea a două mari spirite ale zilelor noastre,  Horia-Roman Patapievici  şi Andrei Pleşu, care vor dialoga despre lucruri cu adevărat înălţătoare.

Joi, 28 februarie, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, la ora 19.00, la prima ediţie a dialogurilor ”Înapoi la argument”, Horia-Roman Patapievici va discuta despre parabolele  lui Iisus cu autorul cărţii cu acelaşi nume, Andrei Pleşu.

Întrebări mici şi întrebări mari

Despre lucrarea sa, ”Parabolele lui Iisus”, devenită bestseller (cu greu s-ar fi putut imagina ca în România zilelor noastre o carte cu temă religioasă să fascineze ”poporul” care, mai nou, pare-se că şi-a mai pierdut din încrederea în instituţia Bisericii), autorul faimosului volum „Despre îngeri”, scrie că: „Există întrebări cărora li se poate răspunde prompt şi pertinent. De la cele ale experienţei curente (Ce număr porţi la pantofi?), până la cele ale expertizei ştiinţifice (Ce este legea gravitaţiei?).

Există şi întrebări, cele ale primei copilării, care par simple, sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: De ce are mâna cinci degete?, Cine a inventat somnul? Există, în sfârşit, întrebările „mari”, întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun „ruseşti”, căci fac substanţa multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce există răul?, Care e sensul vieţii?

Pentru astfel de întrebări, nu poţi să propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metaforă, un „ocoliş” transfigurator. E cea mai adecvată soluţie. Singura. În loc să spui, savant: „uite cum stau lucrurile!”, spui: „hai mai bine să-ţi spun o poveste”.

În cartea de faţă, va fi vorba despre poveştile spuse de Iisus, în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul împărăţiei Sale. Sarcina pe care şi-o asumă e imposibilă, aşadar e pe masura divinităţii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fără să cadă în reţetă şi abuz doctrinar, şi are de dat nu doar materie de reflecţie, ci şi motivaţie de viaţă, suport existenţial”.

Sursă: România Liberă

Copilul nevăzător şi pianul - Theodor Alexandru Rădulescu

Nici n-ai zice că Theodor Rădulescu e altfel decât alţi copii de vârsta lui. Îşi plimbă mâinile pe clapele pianului din faţa lui într-un fel special, caracteristic celor care nu văd, cu degetele tremurând uşor, că o fluturare. Face asta întotdeauna înainte de a începe să cânte.

Sursă foto

Pentru că la cei opt ani ai lui, Theodor, care are auz absolut, cântă perfect, fără să poată vedea partiturile sau instrumentul. Poate că Dumnezeu i-a oferit, ca o compensaţie pentru lipsa vederii, acest dar aproape unic, auzul perfect, şi i-a dat posibilitatea de a deveni o celebritate a muzicii.

Auzul perfect este capacitatea de a recunoaşte notele muzicale din orice sunet, o memorie instantanee a înălţimii, dar mai ales a intervalelor dintre note şi apare doar la un copil sau doi dintr-o generaţie.

O ureche absolută nu va percepe, de exemplu, în sirena ambulantei un sunet strident, ci o repetiţie a notelor „la“ şi „fa“ sau a altora asemănătoare. Pentru Theodor, tot ce considerăm noi zgomot strident sau supărător se poate transpune pe portativ, asemenea unei simfonii, căci auzul lui percepe toate sunetele din jur ca note ale gamelor muzicale.

Sursă: Revista Avantaje

„Am ieșit din iad” – Mărturii ale unor foști homosexuali și lesbiene (4)

Fotograf: Monica Drăgan

Într-o predică din 6 aprilie 2012 și într-un interviu din 16 aprilie 2012, episcopul catolic spaniol Juan Antonio Reig Pla a spus că unele persoane cu stil de viaţă homosexual trăiesc experienţa unui iad:

„Aş vrea să mă adresez acelor persoane care, împinse de diferite ideologii, sunt dezorientate în privinţa sexualităţii umane și de mici copii se gândesc că sunt atrase de același sex și uneori, pentru a-și dovedi asta, se corup, se prostituează sau merg în cluburi de homosexuali. Vă asigur că găsesc infernul.”

Atacat puternic în presă pentru aceste cuvinte, în apărarea corectitudinii afirmaţiilor sale au venit un număr impresionant de persoane care se luptă cu atracţia faţă de același sex sau au depășit-o. O parte din mărturii, trimise în zilele imediat următoare predicii, au fost postate on-line.

Iată câteva dintre ele:

Mărturia 1, primită la 04.10.2012

Femeie, 22 ani, studentă.

Până un demult îmi era greu să-mi aduc aminte de perioada mea de atracţie faţă de persoane de același sex cu mine, fiindcă însemna să o retrăiesc şi să mă umplu din nou de durere. Dar astăzi, din acea infernală experienţă de viaţă iau curaj să povestesc cât mai sintetic posibil cât de furtunos a fost să cad în homosexualitate.

Aveam 18 ani când am început prima relaţie cu o persoană de același sex. Totul a început din curiozitate și din dorinţa de a face ceva nou și diferit, dar am ajuns într-un ocean de confuzii. A durat cam 4 sau 6 luni, iar când am terminat am vrut să caut ajutor psihologic și spiritual. Din păcate psihologul de la facultate încerca să mă facă sa mă accept așa cum sunt, deoarece „așa m-am născut” spunea el. Ca urmare, am renunţat să mai merg la el. Am încercat să mă apropii de credinţă și să fac ceva activ ajutând o congregaţie de maici la sfârșit de săptămână. Dar se pare ca totul era în zadar deoarece mă simţeam singură și goală în continuare.

Acel sentiment de singurătate m-a determinat să intru pe un chat de „numai femei” unde citeam o grămadă de chestii despre care nu auzisem în viaţa mea, un fel de Sodoma și Gomora. Am petrecut în felul acesta câteva săptămâni, pierzând timpul, ore și ore în faţa computerului, uitând de mâncare, de studii, etc. Pe acest chat am cunoscut-o pe L., de care aveam să mă îndrăgostesc nebunește câteva luni mai târziu.

De la virtual, am trecut la real. Am cunoscut-o pe L. personal, ea avea deja o relaţie cu altă fată, dar pe mine nu m-a deranjat să fiu „felul doi”. Am făcut tot felul de jonglerii ca ea să se despartă de acea fată, să o am numai pentru mine, și până la urmă am reușit.

Chiar dacă au fost momente frumoase, niciodată nu a fost dragoste. A fost orice mai puţin dragoste.

L. a devenit stâlpul de susţinere din viaţa mea, nu mâncam, nu dormeam, nu trăiam fără ea. Dependenţa creștea, am abandonat studiile complet, nimeni nu mă mai vedea la ore deoarece mă duceam să o caut, fiindcă simţeam că am nevoie de ea ca să fiu bine. Credeam că lângă ea totul avea să fie bine și frica de a fi singură o să dispară, dar nu era așa: cu cât o aveam mai mult, cu atât mă simţeam mai singură și mai goală.

Am lăsat totul ca să fiu cu ea, era o obsesie. Familie, prieteni, studii, casa mea... totul pentru ea. Mi-am schimbat viaţa ca să fiu cu ea și să am iubirea ei.

Relaţia noastră a fost mai tot timpul un dezastru, deoarece ea nu se oprea din băut atunci când ieșeam. Era beată mai mereu, iar eu trebuia să suport felul urât în care se purta cu mine, insultele, jignirile, înjurăturile, loviturile. Nici infidelitatea nu a lipsit din relaţia noastră. Ea m-a înșelat cu fostul iubit, iar eu cu un prieten... Tot timpul acesta a fost plin de durere, de suferinţă amară, de lacrimi... fiindcă simţeam că pierd ceea ce „iubeam” mai mult în viaţă.

Egoism, singurătate, depresie, trădare, devastare, deznădejde, repulsie, nepăsare, rebeliune, grosolănie, libertinaj, poftă, suferinţă, deziluzie, neînţelegere și moarte au fost etapele dure prin care am trecut cu L. Nu știu ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă nu aș fi găsit pagina www.esposiblelaesperanza.com. La fel ca și la ceilalţi aflaţi în situaţia mea, s-a născut speranţa unui nou răsărit, unei noi vieţi, a unui nou drum. Speranţa că se poate schimba acea tristeţe cu bucurie și acel plâns în veselie, speranţa de a ridica fruntea, de a-mi șterge lacrimile și a mă decide pentru schimbare, care este posibilă.

Înainte de a vă spune la revedere, vreau să vă felicit pentru munca nobilă care o întreprindeţi în favoarea noastră, a celor care suferim de atracţia faţă de același sex, pentru cei care încă nu știu cum să iasă din acest întuneric. Dacă aș putea să vă mai ajut cu ceva aș face-o cu multă bucurie.

Dumnezeu sa vă binecuvânteze și Fecioara Maria să vă acopere.

Numele meu este N., am 22 ani si sunt din Ecuator.

Mărturisirea 2, primită pe 14.04.2012

Bărbat, 29 de ani

Multe mulţumiri pentru curajul demonstrat încă o dată în faţa mediilor de comunicare, principalul motor pentru a induce persoanele într-o stare de confuzie, în special tineretul. Sunt sigur că pentru unele persoane care suferă în tăcere de atracţia faţă de persoanele de acelașii sex, și care nu înţeleg ce li se întâmplă, cuvintele predicii dumneavoastră au fost ca o mică sămânţă care a prins rădăcini în inima lor și îi va încuraja să caute un răspuns.

În primul rând, voiam să vă spun că nu am fost niciodată o persoană „religioasă”. Acum am 29 de ani și 3 ani de terapie. Niciodată nu am fost un practicant și nici măcar nu am asistat la slujbele religioase catalogate de Biserica Catolica ca obligatorii, dar trebuie să precizez că unul dintre principalele motive pentru care nu am ajuns să trăiesc o viaţă „gay” a fost datorită unei îndoieli din adâncul inimii mele: „De ce Biserica, o instituţie cu mai mult de 2000 de ani de istorie și gândire, nu sprijină homosexualitatea? Oare nu o fi deoarece are dreptate?” Ar fi o minciună din partea mea să neg faptul că datorită integrităţii valorilor Bisericii și a apărării ei necondiţionate și curajoase am scăpat de infernul unei vieţi gay.

În al doilea rând voiam să vă încredinţez mărturisirea mea, deoarece este o realitate în viaţa mea, nu încape îndoială, că schimbarea este posibilă... Eu am fost un copil foarte singuratic, rușinos, retras, fricos, insultat de colegi... Am suferit mult de singurătate, m-a marcat, probabil, pentru toată viaţa, dar am reușit să înţeleg toate, să le pun în ordine și să încep o nouă viaţă. Nu pot să spun nici pe departe că sunt vindecat, dar pot sa spun că sunt mult mai bine. Ceea ce pot să spun cu siguranţă este că viaţa mea a fost un infern, în singurătate și dispreţ, iar acum trăiesc cu un zâmbet, iubindu-mă mai mult și iubindu-i pe ceilalţi.

Nimic din acestea nu ar fi devenit realitate fără ajutorul EPE, fără să încep să trăiesc un pic după logica de la „Comuniune și Solidaritate”, atât de diferită de Ideologia sexelor. Prin această scrisoare mi-ar plăcea să fiu o mărturisire vie a faptului că schimbarea este posibilă. Încă nu pot să afirm 100% din experienţa mea, dar sunt sigur, și o spun fără frica de a greși, că a începe să te schimbi merita și că fiecare pas înainte este o bucurie.

Vă mulţumesc din nou pentru curajul demonstrat în faţa mass-media. De asemenea este foarte important pentru noi să știm că nu suntem singuri în această luptă. Împreună putem face mai mult.

Mulţumesc pentru toate.

Mărturia 3, primită pe 16.04.2012

Băiat, 18 ani

Stimate Episcop de Alcala,

Sunt un băiat de 18 ani și fac parte din pagina EPE.

Mulţumesc și felicitări pentru curajul demonstrat în faţa întregii Spanii în momentul afirmării acestor cuvinte din predică, știind ce agitaţie vor provoca.

Pentru mine atracţia pentru același sex a fost efectiv un infern. Fiindcă tendinţa homosexuală nu constă numai în acea atracţie, ci în spatele ei se ascund o mulţime de factori și răni care au condiţionat această tendinţă. Eu am suferit respingerea colegilor mei când eram mic, nu aveam prieteni, la școală se legau de mine, nu eram bun la sport. Acestea mi-au dezvoltat sentimente de inferioritate, singurătate, autocompătimire, tristeţe, anxietate, neînţelegere și mă simţeam diferit faţă de ceilalţi copii. Pe deasupra am dezvoltat o puternică dependenţă de masturbare și pornografie, care mă ajutau să evadez din realitate. Aveam o părere foarte proastă despre mine și mă dispreţuiam. Asta e un infern.

Totuși, de când am început să lupt pentru a scăpa de atracţie faţă de același sex, viaţa mea a suferit o schimbare spectaculoasă. Am început lupta împotriva sentimentelor de autocompătimire faţă de mine, negativism și victimizare. Imediat am început să practic un sport, care m-a ajutat să-mi îmbunătăţesc condiţia fizică, părere despre mine și identitatea masculină. A trebuit să-mi înving frica, să ies în lume și să socializez cu oamenii, am început să-mi fac prieteni cu care mă pot întâlni și mă simt bine. Am început să analizez problemele și situaţiile în mod obiectiv, ca să găsesc soluţii adecvate și să știu cum să mă descurc în această viaţă, care este un ocean de conflicte. Între timp am început să mă uit la băieţi obiectiv, ca la niște egali, fără să-i idealizez, și cu multe ocazii atracţia faţă de acei băieţi a dispărut. Și încă mă străduiesc să dispară.

Dar nu numai că am mai depășit unele răni din trecut, dar m-am și maturizat ca persoană, îmi întăresc disciplina și voinţa, încep să învăţ să-i ascult pe ceilalţi, să iubesc și să fiu iubit.

Cum este posibil ca societatea să cenzureze ceva așa de minunat? Foarte simplu: din cauza lipsei de informaţii, datorită manipulării lobby-ului gay, politicii, mediilor de comunicare în masă... Ceea ce condamnă pe mulţi tineri și adolescenţi să duca și să accepte modul de viaţă gay, în care nu numai că nu o să găsească adevărata dragoste, ci vor găsi adesea singurătate, disperare, frustrare... Ca să nu vorbim de răspândita activitate sexuala care este implicată de acest mod de viaţă și că, în afară de transformarea persoanelor în obiecte, implică și un mare risc pentru sănătate, cu boli precum SIDA.

De aceasta, Domnule Episcop, trebuie să ne mobilizam și să răspândim această informaţie. Să se cunoască minciuna gay, să se știe că schimbarea este posibilă, să se știe că este speranţă pentru persoanele care nu vor acea viaţă de suferinţă, acel infern.

Un salut, curaj, și înainte!!!

Traducere de Irina Gheţău după Obispadoalcala.org.   

27 februarie: Sfântul Rafael de Brooklyn

Părintele nostru între sfinţi Rafael de Brooklyn (20 noiembrie 1860 - 27 februarie 1915) s-a născut în Rafla Hawaweeny din Beirut, Liban, din părinţi sirieni refugiaţi din Damasc. El a urmat Şcoala Patriarhală din Damasc, Şcoala de Teologie Ortodoxă din Halki Island, Turcia, precum şi AcademiaTeologică din Kiev, Rusia. 

În 1904 a devenit primul episcop ortodox hirotonit în America de Nord. A fost ridicat la rangul de episcop de către Arhiepiscopul Sfântul Tihon al Moscovei şi Episcopul Inochentie la New York. El a fost numit Episcop de Brooklyn, New York, până la moartea sa.

În timpul slujirii sale în calitate de Episcop Vicar al Bisericii Ortodoxe Ruse din America, Sfântul Raphael a ctitorit Catedrala folosită azi de Primatul Arhiepiscopiei Antiohiene a Americii de Nord (Catedrala Sfântul Nicolae). A mai pus baza a treizeci de parohii şi şi-a dat acordul la întemeierea Mănăstirii Ortodoxe Sf. Tihon din South Canaan, Pennsylvania.

Canonizare

Episcopul Rafail a fost trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din America în martie 2000, iar slujba de canonizare a avut loc în luna mai a aceluiaşi an, la Mănăstirea Sfântul Tihon, cu participarea Episcopilor Arhiepiscopiei Ortodoxe Antiohiene din America de Nord, ai Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti din America şi ai Bisericii din Polonia. El este pomenit de Biserica Ortodoxă din America pe 27 februarie, ziua adormirii sale, precum şi în prima sâmbătă a lunii noiembrie, de către Biserica Antiohiei, zi care este în apropierea sărbătoririi Sfântului Rafael, patronul său. (08 noiembrie, Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli). 
 

Mai multe informaţii aici.

Sursa: OrthodoxWiki

Proiect australian în şcoli: copiii vor fi învăţaţi că “heterosexualitatea nu este normală”

De Hilary White

Sydney 8 octombrie 2012 – Elevii din şcolile australiene sunt pe punctual de a fi învăţaţi că heterosexualitatea nu este un dat, conform programului pilot al noului department al educaţiei, numit Proud Schools (“Şcoli Mândre”).

Oficialii din educaţie susţin că ”heterosexismul” este una dintre relele pe care acest program intenţionează să le scoată în evidenţă alături de “homofobie şi transfobie (ura împotriva transsexualilor)”. Conform procesului verbal din 22 martie 2011 comitetul de coordonare a programului se va concentra asupra răsturnării dominanţei heterosexismului, mai degrabă decât pe cea a homofobiei.

Proud Schools (“Şcoli Mândre”) defineşte heterosexismul ca fiind practica stabilirii heterosexualităţii drept un dat (o normă) a relaţiilor interumane, conform raportului de consultare a programului. “Acesta implică ignorarea sau discriminarea non-heterosexualilor precum şi relaţiile şi interesele lor. Heterosexismul cultivă homofobia.”

Comitetul recomandă profesorilor să monitorizeze curtea şcolii, în ideea de a scoate în evidenţă limbajul heterosexist folosit de copii în pauze.

Departamentul de educaţie a alocat 250,000 $ pentru programul pilot care se derulează în 12 şcoli de stat.

Programul a fost iniţiat în anul 2010 de către fostul ministru laburist al educaţiei, Verity Firth, fiind implementat şi susţinut de către actualul ministru al educaţiei din New South Whales, Adrian Piccoli. Piccoli a spus că departamentul său s-a dedicat “scoaterii în evidenţă a agresiunii homofobice”. Un program similar este deja în funcţiune în statul Victoria, program intitulat “Safe Schools Coalition” (“Coaliţia şcolilor sigure”) pentru sprijinirea diversităţii sexuale.

Proud Schools recomandă folosirea orelor de Dezvoltare personală, sănătate şi educaţie fizică din anul al 7-lea de studii (12-13 ani), pentru a “încorpora lecţii despre atracţia dintre persoanele de acelaşi sex şi despre diversitatea sexuală”.

Grupuri de sprijin ale homosexualilor şi jurnalişti cu orientări de stânga s-au înfuriat şi vizează atacuri editoriale asupra publicaţiei Sydney Telegraph care a criticat programul ca fiind “politically correct” (“corect din punct de vedere politic”) şi a făcut public textul comitetului de coordonare al programului Proud Schools.

Jurnalista Miranda Devine (de la Telegraph) a scris: “cel puţin" 10 parlamentari ai partidului liberal sunt “extrem de îngrijoraţi” în privinţa programului urmând a se adresa Ministrului Educaţiei, Adrian Piccoli, în această săptămână.

Miranda Devine l-a citat pe parlamentarul Camerei Superioare, Fred Nile, care a numit programul ca fiind “propagandă” şi a cerut Guvernului să retragă finanţarea acestuia.

“Sunt total împotriva spălării creierelor elevilor de liceu mai ales în perioada pubertăţii”, a spus Nile. “Homosexualii nu reprezintă mai mult de 2% din populaţie. Nu-mi dau seama de ce departamentul de educaţie ar acorda prioritate promovării unui astfel de program.”

“Vom avea adolescenţi mai confuzi ca niciodată. Copiilor ar trebui să li se permită să se dezvolte singuri din această perspectivă” a spus el.

Premierul New South Whales, Barry O`Farrell, a apărat programul, dând asigurări că nu îl va opri.

“La fel ca şi genul (sexul) omului, orientarea sexuală nu cred că mai e o problemă de opţiune” a spus O`Farrell. “Orice discriminare pe bază de gen, sexualitate, rasă sau altceva este inacceptabilă”.

Într-un editorial, cei de la Telegraph au spus că “este indiscutabil faptul că orice măsuri menite să stopeze agresivitatea şi abuzul în şcolile noastre sunt dezirabile şi binevenite”, întrebându-se însă dacă nu cumva programul Proud Schools “este într-un mod atât de ridicol de prescriptiv şi corect din punct de vedere politic încât ar putea duce la efecte contrare celor aşteptate”.

“Într-adevăr, pare că dincolo de promovarea toleranţei, programul caută să promoveze o agendă politică. A-i învăţa pe liceeni că genul şi sexualitatea sunt concepte “fluide” şi că noţiuni ca gay şi normal, sunt “heterosexiste” nu mai e un mesaj împotriva agresivităţii. Este prezentată o viziune particulară cu pretenţii ştiinţifice”.

Gay News Network a transmis că articolul lui Devine a fost “condamnat” de către purtătorul de cuvânt al asociaţiei Opposition Education, Carmel Tebbutt şi de Green Party MLC, Câte Faehrmann, de grupurile homosexuale ACON şi de NSW Gay and Lesbian Right Lobby.

Sursa: LifeSiteNews