Arizona: Proprietarii de afaceri nu vor avea dreptul să-şi refuze clienţii pe motiv de obiecţie de conştiinţă

Arizona, Statele Unite, 27 februarie 2014

După presiuni politice şi din partea comunităţii de afaceri, Jan Brewer, guvernatorul statului Arizona, a refuzat să promulge o lege votată de corpul legislativ, care le-ar fi permis proprietarilor de afaceri să refuze comenzi de la clienţi datorită obiecţiei de conştiinţă.

Scrisoarea ei de argumentare precizează că proiectul, un amendament la legea federală a libertăţii religioase, se baza pe precedente din alte state, în timp ce în Arizona nu au existat astfel de probleme. Ea a adăugat că formularea prea generală putea lăsa loc interpretărilor abuzive şi a adăugat că cei din comunitatea de afaceri se opuneau legii.

Chiar şi unii membri ai congresului care au votat pentru lege şi-au schimbat părerea, a precizat guvernatorul, care iniţial se pronunţase în favoarea proiectului.

Totuşi, nu toată comunitatea de afaceri s-a împotrivit legii. Dar activiştii pentru drepturile persoanelor LGBT, care sunt foarte agresivi, le-au pus pumnul în gură. De exemplu, un afacerist din Gilbert, Arizona, care şi-a exprimat sprijinul pentru lege a primit numeroase emailuri prin care era ameninţat cu moartea el şi copiii săi, arată afdmedia.org.

Presa locală şi naţională s-a năpustit să desfiinţeze respectivul demers legislativ. The New York Times l-a calificat drept „permis de discriminare” şi „legalizarea prejudecăţilor anti-gay”.

La rândul ei, revista online The Week a declarat că acesta „ameninţă să transforme creştinismul într-o chestiune josnică şi intolerantă” şi că „nu e nimic creştin în legea anti-gay din Arizona”.

Dar realitatea e chiar pe dos faţă de aceste reprezentări din presă: nu este nimic anti-gay în legea astfel etichetată. Ea era de fapt un amendament la Religious Freedom Restoration Act (RFRA), o lege care apără persoanele care se simt constrânse în libertatea lor religioasă de altă lege cu aplicabilitate generală.

Noul proiect din Arizona avea doar două pagini şi consta dintr-o clarificare la legea libertăţii religioase: stipula că termenul de „persoană” să includă şi persoanele juridice şi că legea se aplică şi în cazurile în care constrângerea libertăţii religioase vine şi din alte direcţii decât dinspre o lege federală (de exemplu, dinspre o agenţie anti-discriminare).

Câţiva jurişti specializaţi în apărarea libertăţii religioase, care au puncte de vedere diverse faţă de căsătoria gay, i-au trimis guvernatoarei din Arizona o scrisoare prin care îi explică faptul că acest proiect de lege a fost „distorsionat în mod strident” de critici. Ei au arătat că 18 state americane au astfel de amendamente, iar alte zece au introdus în legile lor precizări similare.

Practic, spun experţii, acestea obligă „guvernul, să ofere o justificare riguroasă înainte de a constrânge exercitarea convingerilor religioase ale unei persoane”. Proiectul de lege nu îşi propunea decât să extindă prevederile respective şi în cazul persoanelor juridice şi al cazurilor în care constrângerea nu venea direct dinspre o lege federală. Nu era vorba de schimbări radicale, ci de precizări în spiritul legii.

Scopul nu era să le permită persoanelor să facă orice în numele religiei, ci să le permită să se apere în cazul în care sunt chemate în judecată din motive care le constrâng libertatea religioasă şi care nu pot fi justificate ca absolut necesare în interesul statului.

Aceste dezbateri şi proiecte legislative (există unul similar adoptat în statul Kansas) au apărut după ce mai multe state au legiferat căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi unii furnizori de servicii au refuzat să lucreze la nunţile gay pe motive de conştiinţă. O firmă de fotografie de nuntă din New Mexico a refuzat oferta de lucru la nunta unui cuplu gay. O florărie din Washington a refuzat să furnizeze flori pentru un eveniment similar. Iar o cofetărie din Oregon nu a vrut să facă tortul de nuntă pentru căsătoria unui cuplu de acelaşi sex.

Evident că, în afară de aceştia, sunt o mulţime de alte firme care abia aşteaptă să le ia banii persoanelor gay pentru astfel de servicii, deoarece aceste nunţi contribuie la dezvoltarea pieţei de profil.

Un comentator de la Revista Politico arată că dezbaterea din jurul legii eşuate s-a concentrat pe o falsă problemă. Întrebarea nu ar fi fost dacă ar trebui să li se refuze astfel de servicii cuplurilor de acelaşi sex, ci dacă guvernul ar trebui să îi oblige pe furnizori să NU refuze pe motive de conştiinţă.

Dar se pare că opozanţii libertăţii religioase au probleme nu cu legea în sine, ci cu ideea că există oameni care încă mai au obiecţii morale faţă de homosexualitate şi de căsătoria gay. Apărătorii drepturilor persoanelor de acelaşi sex nu practică deloc toleranţa pe care o cer din partea celorlalţi, comentează acelaşi editorialist de la revista Politico.com.

Cu riscul de a-şi atrage şi el o furtună mediatică, congresmenul de Arizona Trent Franks a emis următoarea declaraţie:

„Ar trebui să ne dea de gândit faptul că mulţi bărbaţi şi femei au murit în întuneric pentru ca americanii să se poată bucura de lumina libertăţii religioase. Aceia s-au sacrificat pentru că au ştiut că libertatea religioasă este piatra de temelie a tuturor celorlalte libertăţi. Scopul iniţiatorilor proiectului de lege 1062 era să ofere protecţie împotriva eforturilor conjugate ale stângiştilor secularişti de a eradica libertatea religioasă din America, aşa cum au reuşit în multe alte părţi ale lumii. În loc să se angajeze într-o dezbatere cinstită despre textul proiectului de lege, a aplicabilităţii şi efectului său, stânga secularistă a recurs la inundarea spaţiului public cu distorsiuni grosolane, intimidări politice şi şantaj economic”.

„În America, orice persoană are dreptul la libertate religioasă şi la libera ei exprimare conform Primului Amendament, atâta timp cât nu neagă drepturile constituţionale ale altcuiva. Adevărata toleranţă nu înseamnă eradicarea diferenţelor, ci obligaţia fiecăruia dintre noi, ca membri ai familiei umane, de a fi buni şi respectuoşi unul faţă de celălalt, în ciuda acestor diferenţe”,  a mai declarat pe pagina sa oficială, politicianul citat.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

 Prelucrare şi traducere: Ştefana Totorcea

Te-ar putea interesa şi:

Statele Unite: De ce libertatea religioasă are nevoie de mai multă protecţie?

Un grup de jurişti homosexuali din Massachusetts cere în justiţie ca o şcoală catolică să fie obligată să angajeze un bărbat „căsătorit” cu alt bărbat – în pofida refuzului acesteia

De ce, brusc, drepturile creştinilor au devenit mai puțin importante decât cele ale homosexualilor?

Curtea Supremă din New Mexico: fotografii creștini sunt obligați să accepte fotografierea „căsătoriilor” homosexuale

O agenție scoțiană de adopții este amenințată cu închiderea pentru că nu oferă copii spre adopții homosexualilor / Cea mai tânără dictatură (4)

Cele 6 căi prin care activiştii homosexuali manipulează opinia publică

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com  

Biserica Ortodoxă Rusă avertizează despre pericolul căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi supravieţuirea umanităţii

de Stoyan Zaimov, 30 ianuarie 2014

Capul Bisericii Ortodoxe Ruse a avertizat societatea cu privire la pericolele „campaniei internaţionale” în favoarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, insistând că numai structura familiei tradiţionale poate asigura supravieţuirea umanităţii.

„Păstrarea semnificaţiei căsătoriei ca uniune între bărbat şi femeie bazată pe dragoste, înţelegere reciprocă şi naştere de copii care vor fi înconjuraţi de iubire este precondiţia pentru supravieţuirea umanităţii”, se spune într-o declaraţie făcută publică de Patriarhul Chiril al Moscovei şi Întregii Rusii marţi, după întâlnirea cu camera legislativă superioară a Parlamentului Rus, relatează agenţia de ştiri ITAR-TASS din cea mai mare ţară a lumii.

În mesajul adresat „tuturor minţilor sobre din Rusia şi din alte ţări”, Patriarhul a mai adăugat că biserica este îngrijorată şi cu privire la infidelitatea maritală şi „iresponsabilitatea în relaţiile dintre bărbaţi şi femei”.

Liderul ortodox şi-a exprimat încrederea că păstrarea căsătoriei tradiţionale este mai mult o problemă morală decât una strict religioasă şi de aceea statul secular ar trebui să interzică mariajele între persoane de acelaşi sex pe motive de morală.

Nu este pentru prima dată când Patriarhul Chiril avertizează societatea rusă cu privire la pericolele mariajului gay, pe care l-a calificat drept un „simptom apocaliptic” ce trebuie combătut.

„Este un simptom apocaliptic foarte periculos şi trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a ne asigura că păcatul nu va fi niciodată aprobat oficial în Rusia prin lege de stat, deoarece aceasta ar însemna că naţiunea a pornit pe calea autodistrugerii”, declara înaltul prelat în iulie 2013. „Ne vom confrunta cu ispite uriaşe dacă ţările încep să aprobe păcatul şi să îl transforme în lege pentru a-l justifica”, a mai spus el.

Şaisprezece ţări din întreaga lume au legalizat căsătoria între persoane de acelaşi sex, printre care şi unele state din componenţa Mexicului şi a SUA.

Rusia, ţara-gazdă a următoarelor jocuri olimpice, a atras atenţia comunităţii internaţionale anul trecut, când preşedintele Vladimir Putin a semnat legea care interzice răspândirea în rândul minorilor a informaţiilor despre comunitatea persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi trans-sexuale (LGBT).

Legea care combate propaganda gay a fost condamnată de activiştii pentru drepturile persoanelor LGBT, cu toate că Putin a spus că acestea se pot simţi „în siguranţă şi libere” la Jocurile Olimpice din 2014, cu condiţia „să lase copiii în pace”.

Primarul oraşului Soci, Anatolîi Pahomov, a făcut de curând observaţii similare, subliniind că stilul de viaţă al persoanelor de orientare homosexuală „este problema lor”. Acesta mai insistat că în oraşul său nu există astfel de persoane – o observaţie contestată de liderul opoziţiei ruse, Boris Nemţov, un critic al lui Putin, care a spus că există câteva baruri gay în oraşul care va găzdui Jocurile Olimpice. 

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Ştefana Totorcea

Infracţiuni motivate de ură care nu îngrijorează Parlamentul European

Arhiepiscopul Madridului agresat de un grup de femei dezbrăcate

de J.C. von Krempach, doctor în ştiinţe juridice

În timp ce „Raportul Lunacek”, adoptat pe 4 februarie, îndeamnă statele-membre UE „să înregistreze şi să investigheze infracţiunile motivate de ură împotriva persoanelor LGBTI (lesbiene, gay, bisexuale, trans-sexuale şi inter-sexuale) şi să adopte o legislaţie penală care să interzică incitarea la ură pe motive de orientare sexuală şi identitate de  gen”, Parlamentul European pare mult mai puţin preocupat de infracţiunile motivate de ură care au loc în realitate în Europa.

Iată doar două exemple recente:

În seara zilei de 2 februarie, Arhiepiscopul Madridului, Cardinalul Antonio Maria Rouco Varela, a fost agresat fizic de un grup de femei dezbrăcate până la brâu care strigau: „Avortul este sacru!”.

Este doar ultimul dintr-o serie de atacuri similare, toate implicând violenţă fizică împotriva unor înalţi prelaţi ai Bisericii Catolice. 

Violenţele activiştilor pentru drepturile homosexualilor, ale promotorilor dreptului la avort şi ale feministelor împotriva creştinilor paşnici par să devină normalitate în Europa, dar Parlamentul European nu se arată îngrijorat. Unica sa preocupare este aşa-zisa „homofobie”…

Violenţa feministelor nu se rezumă doar la tema avortului. Uneori, este îndreptată pur şi simplu către preoţii vârstnici…

Un alt incident a avut loc pe 24 ianuarie 2014, când centrul Vienei, capitala Austriei, a fost vandalizat de un grup de extremă stângă.  

Violenţele au avut loc sub pretextul unui protest „politic” împotriva... unui eveniment paşnic de dans! De câţiva ani, radicalii neocomunişti au început să atace şi să molesteze participanţii la Balul Operei din Viena, renumit în întreaga lume, luându-i în vizor ca personificări ale „frumoşilor bogaţi” împotriva cărora vor să lanseze un nou tip de „luptă de clasă”. De curând, aceiaşi activişti politici şi-au îndreptat atenţia şi asupra altui eveniment de acest gen, Akademikerball, sub pretextul că participanţii ar fi „nazişti” (cuvântul respectiv desemnând în respectivul context orice persoană care nu este comunistă.) Anul acesta este pentru a treia oară când Balul Operei din Viena devine ţinta agresiunilor. 

Guvernul a desfăşurat peste 2.000 de poliţişti, care au reuşit să contracareze tentativele huliganilor de a intra cu forţa în Palatul Imperial Hofburg, unde avea loc evenimentul, dar nu i-au putut opri să creeze un dezastru în alte părţi ale oraşului. Au fost sparte vitrine de magazine (printre care şi cea a unui magazin de bijuterii deţinut de o familie de evrei, ceea ce duce cu gândul la o asociere de idei profund nefericită…) şi s-a dat foc la maşini, în timp ce grupurile urlau pe străzi sloganuri de genul: „Unseren Hass könnt Ihr haben” („Vă servim ura noastră”). E un exemplu rar în care o infracţiune motivată de ură este în mod deschis descrisă astfel de cei care o comit. Au fost rănite 22 de persoane, iar pagubele sunt estimate la 1 milion de euro.

De ce relatez despre acestea? Pentru că huliganii au primit sprijin logistic şi politic de la organizaţia de tineret a partidului austriac „Alternativa Verde” – exact partidul pe care dna Lunacek, autoarea raportului cu acelaşi nume, îl reprezintă în Parlamentul European. Aceeaşi doamnă Lunacek, care deplânge (posibilele) infracţiuni împotriva persoanelor gay şi lesbiene, nu a avut nici măcar un cuvânt de regret pentru violenţa foarte concretă şi reală la care a instigat mişcarea de tineret a propriului ei partid. Şi nu le-a oferit scuze victimelor, multe dintre ele fiind persoane care doar au avut ghinionul să deţină magazinele şi maşinile care se găseau pe traseul de marş al trupei de comunişti „verzi”.

Acestea şi multe alte incidente similare aruncă o lumină deosebit de stranie asupra deciziei nefericite a Parlamentului European de a respinge un proiect de lege care îndeamnă UE şi statele membre să asigure exercitarea deplină şi egală a drepturilor omului pentru toţi cetăţenii. În schimb, Parlamentul European a preferat să adopte un text care afirmă şi promovează doar drepturile persoanelor cu comportament sexual neobişnuit. Desigur, ar fi trebuit să ne obişnuim deja cu ideea că Verzii din PE au o abordare destul de selectivă a drepturilor omului. Este semnificativ modul în care comuniştii din Parlamentul European (unii fiind urmaşii direcţi ai fostelor partide-stat din blocul sovietic!) au votat în masă în favoarea raportului Lunacek: acesta reprezintă, într-adevăr, o versiune a „drepturilor omului” perfect compatibilă cu fascismul roşu pe care aceste grupări îl reprezintă.

Ceea ce e mai greu de înţeles e felul în care reprezentanţii aşa-ziselor „mari” partide au marşat cu această concepţie distorsionată până la absurd a drepturilor omului şi s-au arătat încredinţaţi că fac  un lucru bun.

Adoptarea „Raportului Lunacek” transmite un mesaj clar: unele infracţiuni bazate pe ură pot fi tolerate, altele nu.

Sursă: Ştiri pentru viaţă 

Traducere: Ştefana Totorcea

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com    

Duminica aceasta se face istorie în Europa: Stop propagandei antifamilie!

Vă prezentăm mai jos apelul organizaţiei pro-viaţă  HAZTEOIR.ORG din Spania, cu ocazia marşului ce se va desfăşura duminică, 2 februarie, în Madrid şi în alte capiatale europene

Lobby-ul antifamilie se întoarce în Europa cu raportul Lunacek. Pe data de 2 februarie va avea loc la Madrid primul marș la nivel european pro-căsătorie, copilărie și libertate. Participă și tu!

Duminică, 2 februarie, cetățenii europeni vor marca o dată în istoria activismului civic, în apărarea valorilor ce nu pot fi negociate: ne întâlnim, pentru prima dată la nivel european, pentru apărarea cauzei căsătoriei, familiei și copiilor. 

Locuitorii din Paris, Bruxelles, Luxemburg, Roma, Varșovia și Madrid vor străbate străzile sub semnul: „Stop familifobiei!”. Cei care ne convoacă sunt La Manif pour Tous, mișcarea civică franceză pro-familie și pro-copii care uimește întreaga Europă prin vitalitate, diversitatea de vârste, idei, credințe și categorii sociale pe care le reunește, precum și prin impresionanta atmosferă festivă și optimistă a manifestațiilor sale în masă împotriva legii căsătoriilor între homosexuali, promovată de Guvernul socialist al lui François Hollande.

Nu lipsi! Motive sunt o mulțime:

•       Interesul superior al copilului în adopțiile de către cupluri de același sex și formele monoparentale de conviețuire

•        Dreptul tuturor copiilor de a avea o mamă și un tată

•     Demnitatea și libertatea femeilor în fața expansiunii legilor care permit utilizarea expresiei „mamă de împrumut”

•     Unicitatea firească și juridică a căsătoriei înțeleasă ca uniune între un bărbat și o femeie. Pentru revenirea la Codul nostru Civil prin abrogarea Legii Zapatero a căsătoriilor între homosexuali.

•     Libertatea învățării copiilor noștri față de dogmele ideologiei sexelor impuse în școli și în manuale

•        Libertatea conștiinței și a expresiei, dreptul de a gândi individual, față de încercarea legilor de tip „căluș” promovate de lobby-ul gay, lesbian, bisexual și transsexual

•        Drepturile omului pentru toți, nu drepturile specifice ale militanților LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) și legile care promovează minoritățile sexuale

Opune-te închiderii false a dezbaterii pe acest subiect

Unele persoane doresc închiderea dezbaterii privind căsătoriile și adopțiile de către cuplurile homosexuale, insistând asupra faptului că ar fi deja acceptate de către cea mai mare parte a societății, atât în Spania cât și în restul Europei. Mișcarea La Manif Pour Tous din Franța a demonstrat contrariul, printr-o multitudine de manifestații. Acum putem demonstra și în Spania! De tine depinde ca ingineria socială construită forțat printr-o ideologie perversă să nu îngenunchieze Spania și Europa. Duminica, 2 februarie, în șase capitale din Europa, inclusiv în Madrid, cetățenii vor formula un răspuns democratic, în masă, la atacurile reînnoite la adresa familiei, copiilor și libertății, aflate în desfășurare și utilizate de guvernele și instituțiile UE pentru a reduce drepturile omului și modifica radical societatea.

Peste trei milioane de francezi au participat în ultimele luni la două marșuri pro-familie convocate la Paris de către mișcarea cetățenească La Manif pour Tous, care presupune o nouă oportunitate de a deștepta conștiința societăților europene pentru a stopa legile acestei inginerii sociale. Pentru prima dată, șase capitale din Europa se vor mobiliza împreună în apărarea familiilor și libertății noastre.   

În luna decembrie a anului trecut a fost promovat un alt raport de către lobby-ul minorităților sexuale din sesiunile Parlamentul European: așa numitul Raport Estrela, care susținea extinderea avortului liber în întreaga Uniune Europeană și adoptarea perspectivei sexelor în manuale și în curriculele din învățământul primar și gimnazial. Totuși, presiunea socială din toate țările UE a reușit să determine parlamentarii europeni să respingă Raportul Estrela de două ori, ultima oară printr-o diferență de numai 7 voturi. Acum se revine cu o nouă tentativă: Raportul Lunacek, care va fi adoptat săptămâna viitoare. De aceea este foarte important să participi împreună cu familia duminică, 2 februarie, la Marșul pro-familie, copii și libertate, care va avea loc la Madrid și în alte șase capitale europene în același timp. 

Pentru familiile noastre, pentru căsătorie, pentru copii. Pentru libertatea și drepturile copiilor. Vino duminică, 2 februarie, la Marșul civic, la ora 12 în Piața Alonso Martinez din Madrid! 

http://www.hazteoir.org/noticia/56117-este-domingo-marca-europa-otra-fecha-historica-activismo-civico-stop-familiafobia 

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Camelia Dinică

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Amintiri din altă viață: asistent proiecte la o organizație LGBT

Foto: Radu Sigheti

de Ştefana Totorcea

La petrecerea din Titan, l-am sărutat pe Sandy pe gât. Habar n-am de ce am făcut-o. Eu, o tipă îmbrăcată cazon şi tunsă foarte scurt, iar el, un băieţel cândva grăsuţ, acum la o cură drastică de slăbire, care se pregătea să devină fată prin operaţie.

– Ai bucurii la mine, păpuşă?!, m-a întrebat cu binecunoscuta lui voce efeminată, fără să se simtă câtuşi de puţin ameninţat ori jignit.

Mare figură era Sandy! Mereu vesel şi guraliv, plin de viaţă. Şi cumva haios cu vocea aia şi cu intrarea într-un rol pe care îl exersa deja destul de bine. Îl adoptase ca pe sine însuşi.

S-a terminat repede şi cam nasol petrecerea. Din cauza mea, se pare.

Gazda noastră, M., studentă la SNSPA, era voluntar la asociaţia care promova „drepturile” persoanelor LGBT, unde lucram şi eu. Pretindea mereu că e bisexuală, presărând insistent imagini fără perdea în vorbirea curentă – o greşeală fatală, care trăda amatorism în construirea propriului personaj. Tocmai de aceea, nimeni nu o credea, toţi ziceau că îi place să facă pe interesanta, ca să-şi creeze o un brand personal în domeniul oengismului cool.

Eu nu pretindeam nimic. Dar toată lumea mă credea lesbiană. Sau cel puţin directorul asociaţiei noastre, el părea mereu convins că sunt in the closet, cum se spune în literatura de specialitate.

Tunsoarea era de vină. Ceva-ceva era clar în neregulă şi cu mine, desigur.

Dar destul cu introducerea personajelor. Cum ziceam, petrecerea s-a lăsat nasol. Din cauza mea, cred (şi asta am mai zis). Nici nu începuse bine noaptea când – din motive obscure, atunci obliterate de ameţeala generală a momentului, iar acum estompate şi mai mult de timp –, eu am ajuns singură în bucătărie, camera cea mai îndepărtată de restul petrecerii şi cea mai apropiată de uşa de la intrare a apartamentului.

Acolo, prietenul gazdei (M., tocmai v-am povestit de ea) şi un amic de-al lui au pus mâna pe mine. Cam asta îmi amintesc. Era inexplicabil. Nu mi se părea că eram tocmai genul lor şi nici nu-mi doream să fiu. Poate erau curioşi din ce e alcătuită o persoană atât de… cazonă. O fi tot din carne? Tot femeie, în ciuda aparenţelor?

E straniu că nu am schimbat niciun cuvânt cât timp a durat acest episod stânjenitor. Niciun sunet nu a traversat încăperea, de parcă am fi fost într-o pantomimă înverşunată. Ăia doi încercau să mă imobilizeze, iar eu încercam să mă eliberez. Normal că nu era simplu. Aşa că m-am văzut nevoită să pun mâna pe o foarfecă lăsată la îndemână pe frigider (sau pe unde o fi fost) şi să-l ameninţ pe cel mai voinic dintre ei, pe prietenul gazdei, care se afla în faţa mea şi părea să aibă mai multă iniţiativă.

Brusc, miza a crescut exponenţial şi la fel şi suspansul. Pentru că, vezi, dacă ăla îmi dădea drumul la mâini, risca să se trezească înţepat. Sau mă rog, după caz, tăiat. Habar n-am dacă aş fi fost în stare să-mi duc până la capăt ameninţarea mută, dar efectul a fost contrar calculelor mele: acum se străduiau să mă imobilizeze de frică. După cum se vedea, foarfeca nu făcuse decât să înrăutăţească treburile.

În această stare de fapt, care nu se poate să fi durat mai mult de câteva clipe (lungi cât secolele!), a intervenit ceea ce marele poet latin Horaţiu ar fi numit deus ex machina. Iar maică-mea L-ar fi numit Dumnezeu din ceruri, la A Cărui Maică se ruga ea ca să Îl roage pe El să nu mai lucrez la asociaţia aia.

Respectiv, s-a auzit soneria de la intrare. Surpriza a creat un moment de ezitare în încleştarea titanică în care eram prinsă şi astfel am reuşit să mă eliberez parţial, ba chiar să ajung la uşă şi s-o deschid, printr-un efort herculean. În uşă, musafir întârziat, ochelaristul cu faţă de puştiulică serafic ce se dădea gay (şi poate chiar era), cel care se ocupa de biblioteca asociaţiei. Venise împreună cu o fetiţă care avea o figură atât de inocentă, încât, deşi sunt sigură că memoria subiectivă îmi joacă feste, pot să jur că purta codiţe împletite.

Când uşa s-a deschis, cei doi au rămas sideraţi în prag, privind următoarea statue vivante: eu ţineam o mână pe clanţă, în timp ce în mâna cealaltă ţineam foarfeca. De mâna aia mă ţinea prietenul gazdei, ca nu cumva să-mi vină vreo idee nefericită în legătură cu ea (cu foarfeca, adică). Asta în timp ce tâmpitul care tot încercase să mă imobilizeze din spate rămăsese pe jos, agăţat de unul din picioarele mele, căruia nu-i dădea drumul deloc. Fusesem nevoită să-l târăsc după mine ca să ajung la uşă.

Nu ştiu ce luaseră ăştia doi înainte de petrecere. Parcă fusesem prinsă la mijloc, între două marionete, într-un balet grotesc.

Bineînţeles că mi-am luat rămas bun intempestiv şi m-am cărat pronto, ceea ce a dat semnalul de alarmă. A doua zi am aflat că gashka s-a spart imediat după aceea.

– N-aveam chef, păpuşă, să mă trezesc aruncată de la etajul nouă, că s-au mai întâmplat din astea, mi-a zis Sandy a doua zi.

Ce mult a trecut de atunci! După ce am plecat de la asociaţie, l-am întâlnit întâmplător pe Sandy pe stradă. Era de nerecunoscut: superslab(ă), „femeie” în toată regula, aşa cum îşi dorise atât de mult. Dar mie îmi plăcea enorm Sandy cel de tranziţie, cu trăsături încă băieţeşti şi voce catifelată, ca un copil răsfăţat care încerca să devină propria fantasmă, dar nu reuşea decât pe jumătate. Ceea ce era ok, fiindcă încă îi rămăsese jumătatea originară. Acum, însă, schimbat complet, mi se părea că nu mai era nimeni. O mască peste un conţinut care putea fi mereu altul sau nimic.

Spaima mea dintotdeauna. Lipsa de consistenţă a existenţei a fost o idee care mi-a dat mereu fiori. Dar numai în coşmaruri, fiindcă, atunci când sunt trează, nu pot crede în ea. Iar coşmaruri n-am prea mai avut, slavă Domnului.

Prietena mea de la revista pro life m-a rugat să scriu ceva personal despre experienţa mea din cele două luni în care am lucrat pentru asociaţia care promova problematica LGBT. S-a întâmplat în altă viaţă. Nu ştiu de ce i se pare interesant subiectul ăsta, pentru că, adunându-mă în faţa paginii albe, îmi dau seama că nu am ce să-i spun.

E straniu totuşi că, exact în perioada aceea, când mulţi din jur mă judecau după aparenţe şi mă credeau de altă orientare, eu m-am regăsit şi reafirmat ca femeie. Absolutely straight şi nimic altceva. E aşa un duh al epocii, care pluteşte peste toate, că uneori ajungi şi tu să te întrebi c(in)e eşti.

Şi răspunsul a venit. Eram cine eram. Sandy îmi invidia feminitatea, de la pantofii cu care am mers la altă petrecere – şi în legătură cu care mă tot tachina că sunt de bunicuţă (aşa mi-am dat seama că-i plăcuseră, de fapt) – şi până la felul impecabil în care ieşeam din micile neplăceri de genul: o pată-de-vin-pe-fustă-oh-my-God-dar-unde-a-dispărut-în-două-minute-de-arăţi-ca-nouă (vezi bine că nu mă purtam la military-style mereu). Or, Sandy îşi dorea să fie femeie şi depunea în acest scop strădanii uriaşe. În timp ce eu reuşeam – cel puţin uneori – să fiu asta fără efort. Întotdeauna mi s-a părut mai confortabil să fiu eu însămi, recunosc.

M-am gândit mult timp cum s-ar putea expune mai bine motivul pentru care tradiţia creştină nu aprobă relaţiile sexuale de alte orientări. Ca să înţelegem asta, trebuie să ne amintim că tradiţia creştină este de fapt mult mai clară decât atât: ea nu binecuvintează nici relaţiile sexuale „clasice“ care înlătură explicit posibilitatea apariției unei noi vieți, fără motive extrem de bine întemeiate. De ce, oare?

Ne-am prostit atât de mult în ultimul secol, încât nici atât nu mai înţelegem. Că iubirea adevărată creează viaţă, așa cum un pom rodește în chip firesc, așa cum o floare înflorește și continuă frumusețea ei în chip firesc. Nimic mai puţin. Suntem chemaţi la modul suprem de creaţie (procrearea) şi noi îl refuzăm de parcă ar fi cel mai de lepădat lucru. Când, de fapt, e cea mai complexă şi sacră acţiune pe care o avem în putere. Dragostea se împlineşte doar când se leapădă de sine, nu când îşi refuză, când îşi leapădă rodul. Dar cum să explic asta? Abia dacă încep să o înţeleg şi eu.

N-am scris în viaţa mea un articol mai dezlânat. Mi-a luat toată noaptea ca să-l nasc. Astea-s amintirile mele de „asistent proiecte“ la o organizaţie LGBT. Nici măcar nu mai ştiu cât de aproape de adevăr mai sunt – mai ales acum, suprapuse peste alte şi alte straturi de viaţă. Nici măcar nu mai e aceeaşi poveste. Nici numele nu-s aceleaşi. E aproape ficţiune. Şi, în acelaşi timp, într-un mod greu de explicat, adevăr curat.

Mă gândesc cu drag şi acum la sufletul întrupat pe care aici l-am evocat sub numele de Sandy. Abia acum, după atâţia ani, am reuşit să-i urmez şi eu exemplul şi mi-am lăsat părul lung. God bless you wherever you are, my dear!

Sursă: Ştiri pentru viaţă