Postul Mare, paradoxala reîntoarcere la Viaţă

„Sosit-a vremea, începutul luptelor celor duhovnicești, biruința cea împotriva demonilor, înfrânarea cea întrarmată, podoaba îngerilor, îndrăznirea cea către Dumnezeu...” Acest fragment din ultima stihiră de la Laude, din Utrenia Duminicii Lăsatului sec de brânză, ne creionează mistic tabloul războiului duhovnicesc în care se angajează creștinul în drumul său spre Învierea Domnului și spre cea proprie. În această perioadă de post, renunţarea la ceea ce credem noi că ne întreţine existenţa ne aduce bogăţia vieţii întru Dumnezeu.

Rutina zilnică de care este pândit tot creştinul o întrerupe an de an perioada Sfântului și Marelui Post, timp prin excelență al luptelor duhovnicești. S-a deschis stadionul luptei sufletești, locul unde putem și trebuie să coborâm toți, fără excepție. Acest „stadion al virtuților”, cum îl numește imnografia, nu are tribune, nu prevede spectatori. Nu are decât piste de probă pentru cursanţi. Judecătorul și spectatorii sunt în cer: Domnul, Cel care hotărăște nobilele răsplăţi ale credinței, și sfinții, care s-au luptat și s-au distins, care au primit deja cununa și premiul lor. Ei ne urmăresc pentru a vedea eforturile noastre și ne sunt alături atunci când slăbim, spre dobândirea izbânzii.

Două căi

Intrăm în acest stadion al luptelor duhovnicești încă din clipa botezului nostru. Este momentul în care ne-am lepădat de satana și de lucrurile lui și ne-am îmbrăcat cu Domnul Iisus Hristos ca și cu o tunică albă, promițând să-L urmăm pe parcursul întregii noastre vieți. Cu toate acestea, egoismul și iubirea vanității acestei lumi, la care se adaugă războiul înverșunat pe care ni-l dă diavolul, prin „păcatul ce grabnic ne împresoară”, fac din noi, de multe ori, niște delăsători. Renunțăm astfel cu ușurință la osteneala unirii cu Hristos, afundându-ne în ușurința indiferenței. Astfel, ne depărtăm de izvorul vieții, Hristos, până la a ne separa total de El. Iată ce este într-adevăr moartea, adevărata moarte, înfricoşătoare și veșnică. Căci, așa cum Hristos este Viața, adevărata Viață, Viața fără sfârşit, tot așa îndepărtarea de El echivalează cu moartea, este privarea de viață, de bucurie și de lumină!

Însă, făcând dovada unei înțelepte bunăvoințe, Biserica a așezat rânduiala acestui post pentru a ne aminti datoriile noastre care decurg din botez, pentru a înțelege că noi suntem, prin definiție, luptători și atleți, și pentru a ne angaja, cu râvnă, în numeroase sfinte nevoinţe: iertarea reciprocă, abstinenţa, rugăciunea, mila, răbdarea în încercările și necazurile vieții, precum și frățeasca iubire.

Vase de lut, ciobite zilnic de cel viclean, dar ridicându-ne fără încetare

Să intrăm în stadionul duhovnicesc al virtuților cu toată inima, fără să ne întunecăm, ci veseli și bucuroși. Să ne îmbrăcăm cu armele lui Dumnezeu: „cu lumina iubirii, cu strălucirea rugăciunii, cu curăția inimii și tăria fortărețelor”. Să fim tovarășii de drum ai Domnului, rugându-L să ne ferească de pericolul care ne urmăreşte fiindcă ne-am despărțit de El și să ne dea apropierea de Sfânta Înviere care răspândește în tot universul strălucirea sa nemuritoare.

Perioada care începe mâine este pregătirea mântuitoare pentru „Paștile cele mari și preasfințite” ale lui Hristos. Este Sfântul și Marele Post, pe care trebuie să-l trăim aducând rugăciune și cerând iertare, pentru a participa astfel autentic la Sfintele Paști, împreună cu toți sfinții. Acum trebuie să mărturisim în fața lui Dumnezeu și a oamenilor condiția noastră de „vase de lut” (II Corinteni 4, 7), ciobite zilnic de cel viclean, căzând, dar ridi­cându-ne fără încetare. Altfel spus, să mărturisim nedesă­vârșirea și slăbiciunea noastră, nimicnicia noastră în fața lui Dumnezeu. Acum trebuie să ne pocăim și să repetăm că, deși „sfinți” prin botez, „Unul este Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl”.

Milostenia sfinţeşte postul

Postul debarasează corpul de greutatea materiei. El dă aripi rugăciunii. Dă umilință. Deschide poarta pocăinței. Nevoin­țele trupești obosesc corpul, însă ele exprimă totodată conștiința noastră de păcătoși, de căzuți. Cu ajutorul pocăinței, noi cerem cu smerenie lui Dumnezeu să ne învieze, mărturisire și rugăciune la care participă și trupul.

Milostenia sfințește postul, rugăciunea noastră fiind astfel mai bine primită de Dumnezeul milei. Răbdarea, de care facem dovadă în boală, durerea și necazurile ne conduc pe urmele sfinților mucenici, asigurân­du-ne de darurile și cununile care vin de la Domnul. Iertarea celui care ne-a rănit, celui care ne-a nedreptățit și iubirea pe care o purtăm întregii lumi constituie dovada clară a auten­ticității noastre de creștini, făcând din noi următori ai lui Hristos. Citirea Sfintelor Scripturi, a învățăturilor Sfinților Părinți și a Vieților Sfinților în această perioadă mai intens decât în altă vreme a anului ne oferă indispensabila hrană duhovnicească de care avem nevoie pentru a câștiga lupta noastră.

De-a lungul postului, pentru a ne ajuta în luptele noastre sfinte, slujbele Bisericii conţin rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, poate cea mai frumoasă rugăciune de pocăință: „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, slugii Tale. Așa, Doamne Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.”

Însoțită de metanii, ca dovezi ale pocăinței, această rugăciune este un adevărat imn închinat credinței. Prin această rugăciune, noi îl invocăm pe Domnul și Stăpânul Vieții înseși, cerându-i să ne elibereze de principalele patru duhuri ale răutății, de patru patimi dintre cele mai vătămătoare, și să ne trimită alte patru duhuri, bune, adică cele patru virtuți cardinale. Cerem totodată să dobândim virtutea fundamentală a cunoașterii de sine, astfel încât să avem grijă de propriul păcat, și nu de cel al aproapelui.

Învierea, izbânda finală

Să coborâm cu bucurie în acest stadion sfânt. Să ne angajăm în nobila luptă a pocăinței și a curățirii prin post, prin cumpătare, prin iertare reciprocă, prin răbdare, prin milostenie, prin rugăciune și iubire. Să ne nevoim aşa cum au făcut-o toți sfinții. Să luptăm cu iubire de Hristos și noblețe duhovnicească, cu umilință, dar și cu râvnă. Biserica ne îndeamnă la iubire: să nu rămânem fără lucrare, să nu privim precum spectatorii în tribune, să nu fim surzi la glasul trâmbiței care ne cheamă la ostenelile duhovnicești.

Să ne grăbim așadar să intrăm începând de mâine în stadionul virtuților, înaintând în har, curățind conștiințele întărite prin pocăință, încrezători că lumina Învierii Domnului în cele din urmă va străluci în cer și pe pământ, precum și în toate lucrurile văzute și nevăzute.

„Sosit-a vremea...~ înseamnă nu numai „timpul”, ci și „ocazia”. Postul Mare ne oferă încă o dată prilejul să purtăm lupte duhovnicești și să obținem victoria împotriva diavolului, păcatului și morții. Aceasta este şansa pocăinței și a mântuirii noastre. Să n-o irosim.

(Sursă: https://www.patriarchate.org/fr/catechetical-homilies. Adaptare din limba franceză de Ionuț Aurelian Marinescu)

Sursa: Ziarul Lumina

Athosul - pentru viață (2015)

Un documentar pe tema avorturilor
Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC . 
 

Sursa: Sfântul Munte Athos

FOTO & VIDEO: Virgil Scripcariu, sculptor pro-viaţă

de Ştefana Totorcea, Stiripentruviata.ro

Elev al faimosului sculptor Vasile Gorduz, Virgil Scripcariu, azi tatăl a şase copii, mărturiseşte că nu şi-a găsit calea în artă decât după ce şi-a întemeiat o familie.

Astfel, el contrazice mitul romantic al artistului însingurat şi neînţeles şi, pe măsură ce se maturizează ca om şi ca tată, dobândeşte şi succesul binemeritat, de parcă viziunea sa artistică dospeşte numai la căldura căminului.

Cea mai recentă etapă a evoluţiei sale artistice a fost confirmată de curând la Londra, în luna mai, unde a participat la un prestigios târg de specialitate, Art 15, cu sculpturi în bronz şi în lemn şi cu desene.

Creaţia sa recentă, sedimentată în timp şi plină de substanţă, s-a definitivat la Piscu, unde soţii Scripcariu s-au instalat şi au sfinţit locul. Practic, ei au salvat situaţia la nivel local, deschizând o şcoală în propria casă, pentru copiii lor şi cei din zonă, şi organizând ateliere de creaţie pentru toţi copiii doritori de activităţi extraşcolare care să-i înveţe frumosul şi creativitatea.

Sufletul Şcolii Agatonia, autorizată de Ministerul Educaţiei şi acreditată ARACIS, este soţia sculptorului, Adriana Scripcariu, care e şi autoarea unui manual opţional de noţiuni de patrimoniu cultural pentru copiii din clasele III-V.

În această atmosferă, în mod firesc, creaţia artistului a început să graviteze în jurul rodnicei idei de maternitate, la care se adaugă şi alte explorări artistice, realizate într-o expresie plastică matură şi bine cântărită. Expoziţia recent prezentată la Londra s-a intitulat, cu un joc de cuvinte tandru-ludic, „SuperMam”.

Întrebat de Formula-AS de ce acest titlu, el a răspuns: „Este lumea în care eu mă învârt zilnic, compusă din familia mea nume­roasă şi situaţiile cu care ne întâlnim tot timpul. Am por­nit de la un nume căruia, schimbându-i ultima literă (supermam, în loc de superman – n.n.) mi s-a părut că-i schimb fundamental mesa­jul. Într-o lume a super­manilor, eu am vrut să vorbesc despre mamă, o fiinţă mult mai delicată, recunos­cându-i superioritatea gin­găşiei. Expoziţia aceasta îi este dedicată soţiei mele. Pen­tru că ea a dat naştere la şase prunci şi asta înseam­nă mult pentru mine şi pentru ea. Ea este de şa­se ori supermamă, câte o dată pentru fiecare copil. O zeitate! Noi, bărbaţii, nu putem decât să constatăm şi să ne plecăm”.

Prin amabilitatea AnnArt Gallery, vă punem la dispoziţie mai jos câteva imagini cu cele mai recente lucrări ale lui Virgil Scripcariu, care este, printre altele, şi autorul fântânii cu sculptura „Maternitate” de pe strada Arthur Verona din Bucureşti (foto sus):

Interviu cu John-Henry Westen, cofondator şi redactor-şef la LifeSiteNews.com, Canada / Forumul Internaţional „Familii numeroase şi viitorul umanităţii”

interviu realizat de Ştefana Totorcea 

Există un motiv personal care v-a determinat să vă implicaţi în crearea unui website pentru viaţă?

Am fost crescut ca bun catolic. Apoi am trăit în afara Bisericii şi am întors spatele Vieţii şi Familiei timp de mai mulţi ani. Dar viaţa mea de catolic nepracticant a fost foarte grea, deşi în ochii lumii părea foarte bună: aveam prietenă, aveam maşină şi eram popular.

Dar înăuntrul meu lucrurile arătau îngrozitor. Mă simţeam mereu vinovat şi singur şi în sinea mea ştiam că greşeam.

S-a întâmplat că am avut un tată foarte sfânt, care se ruga mereu pentru mine. Eu îl tot luam peste picior, ştiţi… Făceam toate lucrurile care erau împotriva dorinţelor lui. Am avut şi probleme cu legea. Am fost implicat în pornografie, dansam noaptea târziu cu fete şi altele asemenea.

În cele din urmă, rugăciunile tatei au avut un efect paradoxal: viaţa mea a luat-o la vale. Am ajuns să am necazuri cu legea – am fost arestat –, urma să fiu dat afară de la şcoală, să-mi pierd libertatea şi să o pierd şi pe singura fată care îmi plăcea cu adevărat.

Şi atunci m-am întors către Dumnezeu. În principal, datorită exemplului tatei, dar şi cu ajutorul devoţiunii faţă de Fecioara Maria după poveţele Sfântului Louis de Montfort. Este un mod de a-ţi dedica viaţa lui Iisus Hristos prin Maica sa, Fecioara Maria.

Aşa a început LifeSiteNews.com. Fiindcă ştiam cum era să trăieşti întorcând spatele Vieţii şi cât rău trupesc şi sufletesc aduce aceasta. Vreau ca tuturor să le fie bine. De aceea, misiunea website-ului LifeSiteNews.com este să expună urâciunea unei astfel de vieţi şi frumuseţea vieţii în Hristos, să explice cât de frumos este să te dedici Vieţii şi familiei.

Şi am o bucurie mare: fata aceea pe care o credeam pierdută când trăiam o viaţă nebună a devenit soţia mea şi avem opt copii împreună. Nu merit o viaţă atât de bună, aşa că este o mare onoare pentru mine să o împărtăşesc întregii lumi prin intermediul site-ului LifeSiteNews.com

Cu ce gânduri şi aşteptări aţi venit aici, la acest forum internaţional pe tema familiilor numeroase?

Este ceva uimitor aici. În toată America de Nord şi în cea mai mare parte a Europei, guvernele sunt împotriva familiei. Şi împotriva vieţii: guvernele sunt pro-avort, pro-homosexualitate. Dar iată o conferinţă care promovează familiile numeroase, viaţa şi familia în general. Iar evenimentul este sprijinit de guvern, cu miniştri care chiar iau cuvântul. Din acest punct de vedere, este ceva uluitor.

Ce mesaj aveţi pentru familiile din România?

Trebuie să urmăm învăţăturile lui Hristos pentru familie date prin Biserica Lui, care spun că trebuie să dăm rod şi să ne înmulţim, să îmbrăţişăm Viaţa şi iubirea şi familia. Motivul pentru care trebuie să facem aceasta este că Dumnezeu ne-a creat şi ştie ce e mai bine pentru noi. A fi deschişi către viaţă şi către familie nu ne dăunează, aşa cum spune lumea. Este exact pe dos: acesta e cel mai bun lucru pentru noi. Cât timp am trăit în afara acestor învăţături, chiar dacă îmi era bine în exterior, eram rănit pe dinăuntru. Pe când acum, după ce m-am întors de partea Vieţii, chiar şi când mă confrunt cu greutăţi din exterior, pe dinăuntru este numai bucurie.

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă

Avorturile lor – ce scot la iveală cu adevărat aceste mărturii?

de Albert Mohler, LifeSiteNews, 15 noiembrie 2013

Un eveniment remarcabil a atras atenția în luna noiembriea a anului 2013 în ceea ce privește lungul proces american asupra tragediei avortului. Este vorba despre apariția pe pagina de titlu a revistei New York a unei povești intitulate: „Avortul meu”. Articolul a adus în atenție “relatările a 26 de persoane din interiorul unui război cultural fără sfârșit”.

Chestiunea este captivantă întrucât oferă mărturii ale femeilor care și-au avortat copiii – unele în mod repetat. Meaghan Winter își începe articolul prin plasarea acțiunii în contextul anului 2013, la 40 de ani de momentul în care Curtea Supremă a SUA a decis în cazul Roe vs. Wade, având convingerea că a rezolvat problema.

După cum explică Winter: „Dintre toate bătăliile războiului cultural din ultima jumătate de secol, probabil niciuna nu pare mai departe de a fi soluționată, în termeni legali și în conștiințele noastre, decât avortul.”

Această mărturie, luată separat, este de-a dreptul revelatoare, fiind de la sine evidentă. Apărătorii avortului legal sunt în particular nedumeriți și frustrați de acest lucru. Convingerea lor era că Roe rezolvase chestiunea și că avortul la cerere avea să devină un aspect important din consensul moral al națiunii. Însă cazul Roe nu a oferit o soluție și de aceea avortul a fost și este de atunci încoace un conflict moral central inevitabil în această națiune.

Înainte de cazul Roe, mișcarea pro-viață nu era bine închegată. Se poate demonstra chiar că Roe a declanșat mișcarea pro-viață și a transformat-o într-o putere morală și politică în America. Conștiința națională privind avorturile este mult mai conflictuală acum decât era în 1973. Argumentele pro-viață și dezvoltarea tehnologiilor imagistice medicale prenatale au condus la schimbarea atitudinii față de avort, astfel încât mai mult apără viața tinerii americani decât o fac părinții lor. Mulți americani se identifică acum mai curând ca fiind pro-viață decât pentru libertatea de a alege.

Pe de altă parte, există o mică parte dintre americani care sprijină cauza Roe și disponibilitatea avortului legal, cel puțin în primele luni de sarcină. America are de altfel o conștiință națională divizată și o inimă divizată în ceea ce privește avorturile. Însă acest lucru trebuie privit ca o victorie a mișcării pro-viață, pentru simplul fapt că avortul rămâne o atât de controversată problemă morală încât zdruncină pretenția că avortul la cerere este un aspect definitiv stabilit. El nu este, după cum  scoate în evidență articolul publicat.

Revista New York este un barometru pentru pulsul cultural urban al națiunii. New York-ul este liberal din punct de vedere social și cultural, iar avortul la cerere este sprijinit de un procent dramatic de mare al populației. În unele cartiere ale orașului majoritatea sarcinilor sfârșesc cu avort. Însă acest articol scoate în evidență foarte clar faptul că avortul este încă un subiect care dă bătăi de cap conștiinței new york-ezilor.

Meaghan Winter amintește în articol de faptul că o serie de state au adoptat legislații privind avortul mai ales în ultimii doi ani. În această perioadă, explică ea, „26 de state au adoptat 111 prevederi restricționând avortul”. După secole întregi de legislație și provocări juridice privind avortul, „niciun consens nu se arată la orizont privind când, unde, cum și dacă o femeie ar trebui să poată să întrerupă o sarcină”. Ea adaugă în mod corect că Roe „a fost un caz limitat din punct de vedere al sentinței”. Nu am auzit pe nimeni recunoscând acest lucru atunci când decizia a fost luată în 1973.

Apoi Winter aruncă bomba: „Însă în ciuda tuturor protestelor și a reglementărilor, a părerii că avortul e <<lipsit de pericol, legal, rar>> sau <<avortul este o crimă>>, el este parte din viața de zi cu zi. Aproape jumătate din sarcini sunt neintenționate; aproape jumătate dintre acestea – 1.2 milioane – sfârșesc în avort, anual”.

Aceasta este tragedia avortului. Mișcarea pro-viață a câștigat câteva lupte și anumite state adoptă noi restricții, însă valul morții de copii avortați continuă să se ridice cu milioane de victime de la Roe v. Wade încoace.

Cele 26 de mărturii publicate în articolul revistei sunt sfâșietoare și profund problematice. Este evident că multe dintre femeile care-și povestesc experiența nu au conștientizat încă ce este cu adevărat avortul și cum trebuie să se raporteze la copilul a cărui viață a fost luată. Nicole, care scrie din Kentucky, avea 19 ani când a fost constrânsă emoțional de prietenul ei să facă avort. „Nu cred că avortul înseamnă ucidere”, spune ea, „dar am fost întotdeauna împotriva lui”. La o lună după avort, povestește Nicole, amândoi au regretat că au ales avortul. Ulterior adaugă: „Când plâng din cauza asta, plâng singură. El crede că m-ar întrista să vorbesc despre asta, dar nu vreau ca bebelușul nostru că creadă că l-am uitat. Nu am auzit pe nimeni altcineva aici care să fi făcut avort.”

Atenție mare la cum se referă la copil: „bebelușul nostru”. Faptul că viața din ea era într-adevăr o persoană, nu doar țesut, reiese chiar și din felul în care ea își amintește despre copilul pe care îl regretă.

Anya, pe de altă parte, spune că nu are niciun regret. A făcut avorturi în 2003 și 2006. În drum spre al doilea avort, i-a cerut prietenului ei să o lase pe ea să conducă, el nefiind într-o stare emoțională bună. „Respect faptul că pentru el era o experiență emoțională. Eu nu mă gândesc niciodată la avorturi. Când le spun oamenilor, primesc drept răspuns o privire panicată și când le spun că sunt în regulă în privința asta, primesc o a doua privire panicată. Sfârșesc încurajându-i eu pe ei.”

Alex, în vârstă de 24 de ani, a făcut 2 avorturi. „Uneori regreți, alteori te simți bine,” spune ea. „Te gândești că bebelușul ar fi avut un an acum”. Și remarcăm din nou, fata își amintește de el ca de un copil, nu altceva.

Maria, pe de altă parte, a făcut un avort în Pennsylvania în 2003. În timp ce ea suferea de contracții post-avort, soțul ei o întreba unde vrea să meargă în vacanță. „Ne-am planificat o excursie în Spania”, povestește ea. Oare conștiința ei a urmat-o în Spania?

De ce a publicat revista New York acest articol? Meaghan Winter afirmă că „avortul este ceva despre care ne simțim mai în largul nostru când vorbim la modul abstact”. S-ar putea să aibă dreptate. Susținătorii vieții, citind acest articol important, acceptă faptul că atât de multe femei se află într-o situație atât de constrângătoare încât văd avortul ca pe o scăpare, deși aceasta înseamnă moartea copilului. Asta scoate în evidență munca atât de nobilă și esențială pe care o depun centrele pentru sarcini în criză, precum și cât este de necesar ca aceste femei să fie asistate și îndrumate și după ce au ales viața pentru copiii lor.

Dacă scopul acestui articol a fost de a ajuta femeile să depășească stigmatul avortului, este greu de imaginat că a reușit. Faptul că acest articol apare la 4 decenii după cazul Roe este dovada că acea decizie a eșuat să restabilească conștiința națională privind avortul.

Mișcarea pro-viață întâmpină provocări uriașe în misiunea sa de a accesa conștiința națională, însă există și oportunități mari. Din acest articol reies ambele cu foarte multă forță.

Pentru susținătorii avortului, aceste mărturii reprezintă o respingere a strategiei lor de a vorbi constant despre „dreptul femeii de a alege”, fără nicio referire la copilul implicat. Copilul refuză să dispară. Când aceste mărturii despre avort relevă că însele femeile care au făcut avort vorbesc despre „copilul nostru” și despre cum „copilul ar fi avut acum un an”, eșecul moral al argumentului pro-avort este mai mult decât evident. Copilul refuză să părăsească tabloul.

Elementul esențial este surprins puternic în poemul lui Bryce A. Taylor, „Cum să faci un avort”, publicat în First Things:

Nu te gândi la pistruii ei sau ai lui

Sau la cât păr sau la ce zâmbet

Sau dacă ar înota ca un expert

Sau la vioară dacă ar avea talent.

Nu te gândi la absolvire, la iubire

Sau calcule, sau nea, sau primăvară

Ori la altceva ce ți-ar aduce aminte

De viitorul aflat acum în pântece.

Nu lua în calcul anxietatea sau căința

Nu te neliniști dac-auzi conștiința

Nu lua în calcul legătura și nu lăsa

Pe demodatul Don Quijote-a te influența

Iar la răscruce de vei fi – nu irosi cerneala

Pe cercetări de sine. Nu simți. Nu gândi.

Meaghan Winter spune că americanii preferă să vorbească despre avort ca despre ceva abstract. Dar, după cum poemul clarifică, copilul nu e de acord să rămână o abstracţiune. Din acest motiv ar trebui să privim la acest articol ca la o dovadă a urgenței și a provocării enorme de a apăra viața, precum și a marii noastre oportunități de a o apăra.

Traducere: Iulia Catargiu

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.