Slava cea veşnică / Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu

Căci o clipă uşoară de necaz trecător ne aduce nouă, din prisosinţă în prisosinţă, veşnică plinătate de slavă. (II Corinteni 4, 17)

O clipă uşoară de necaz trecător poate aduce veşnică sla­vă. Fiecare cuvânt din acest verset este plin de tâlc. Opo­ziţia dintre cele văzute şi cele nevăzute îl uimeşte din ce în ce mai mult pe Apostolul Pavel şi, pe măsură ce această idee i se confirmă, toate cele pământeşti dispar din ochii lui, rămânând numai slava cerească, care copleşeşte tot restul şi pe care el o numeşte „plinătate de slavă”. 

 

Concepţia noastră despre slavă cu greu ar putea accep­ta o „plinătate de slavă”, expresie care pare să exprime un prisos, o povară în plus, care ar putea fi considerată mai de­ grabă ca aducătoare de grijă şi împovărătoare. Prisosinţă sau plinătate de slavă! Nu cumva este ceva ilogic, de ne­înţeles? Totuşi aici se ascunde un adevăr. Tot ceea ce a în­semnat apăsarea, greutatea unei supărări se va preface, cu siguranţă, pentru noi într-o slavă prisositoare. Pentru aceasta ne trebuie doar o nouă lumină, pentru ca să putem vedea zi­ua ceea ce n-am fost în stare să vedem în bezna nopţii. Ace­eaşi idee o exprimă şi cuvintele psalmistului: „Trimite-Ţi Tu lumina şi adevărul; acestea m-au călăuzit şi m-au adus la muntele Tău cel sfânt” (Psalmi 42, 3). David nu cere să i se schimbe condiţiile în care se află, ci să se arate o nouă lu­mină, pentru ca aceste condiţii să se lumineze.

Şi tu, cel copleşit de apăsarea suferinţelor, grăbeşte-te să ceri uşurare printr-o nouă lumină, pentru ca povara ta să se poată preface cândva în slavă prisositoare! Încercările şi suferinţele prin care trecem trebuie să ne aducă, în cele din urmă, această slavă. După ce am parcurs cele şase zile de muncă ce ne-au fost date să luptăm şi să suferim, în cea de a şaptea zi, privind în urmă, vom vedea că întunericul acelui trecut apropiat s-a risipit, cuprins de o lumină nepământeas­că, acel trecut acoperindu-se de slavă. Fiecare pas străbătut în acest trecut, oricât de greu ni se va fi părut, ne-a dus spre ziua a şaptea, Ziua Domnului, ziua odihnei, când tot acest prisos de suferinţă pământească se preface într-un prisos de slavă veşnică.

Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului", Editura Sophia, 2008