Principalul
este să păstrezi pacea cu cei din jur, atât cât lucrul acesta
ţine de tine. Să te gândeşti că în jurul tău s-au strâns tot
felul de bolnavi – chiar aşa şi este. De aceea, trebuie să te şi
porţi cu toţi aşa cum se poartă în spital cu bolnavii. Acolo
nu îl ceartă pe om că s-a îmbolnăvit de plămâni, de inimă, de
stomac,
nu zice nimeni „Ticăloasă oarbă ce eşti, poftim, te-ai
îmbolnăvit de ochi!”. Nici voi nu trebuie să vă ocărâţi unii
pe alții pentru bolile sufleteşti, ci să vă fie milă unul
de celălalt. „Purtaţi-vă
poverile unii altora, şi aşa veţi împlini legea lui
Hristos”, zice
Apostolul.
Străduieşte-te
să îndeplineşti sfatul meu, dacă vrei să ai parte de bine, atât
sufletesc, cât şi trupesc. Când sufletul va fi în pace, într-o
dispoziţie rugătoare, de pocăinţă, atunci şi trupul va fi
sănătos, şi supărările vor fi îndurate cu uşurinţă. Dacă
vei avea o dispoziţie corectă a duhului, la orice supărare,
nedreptate, necaz vei spune din toată inima: „Cele
vrednice de faptele mele pătimesc. Slavă Ţie, Doamne, că mă
înveţi să rabd şi să împlinesc poruncile Tale!”.
Fii
înţeleaptă, ieşi din marea deşertăciunii, la ţărmul
rugăciunii, pocăinţei, atotiertării, iar Domnul te va feri de tot
răul şi îţi va rândui viaţa așa cum nici n-ai visat. (Cuviosul
Nikon Vorobiov, Scrisori
către fiii duhovniceşti, extrase
din cartea Ne-a
fost lăsată pocăinţa)
(Akedia,
faţa duhovnicească a deprimării – Cauze şi remedii, traducere
din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia. Cartea
Ortodoxă, Bucureşti, 2010, pp. 191-192)
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu