Evanghelia
Marcu
8, 34-38; 9, 1
Zis-a
Domnul: cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine,
să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi
mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-şi va pierde
sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui.
Şi ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi
pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru
sufletul său? Iar de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele
Mele în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va
ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii
îngeri.
Apoi
a zis către ei: adevărat vă spun vouă că sunt unii din cei ce
stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea împărăţia
lui Dumnezeu venind cu putere.
Pr.
Petre F. Alexandru – Cuvânt
la Sfânta Cuvioasă Parascheva
Întreaga
creştinătate ortodoxă sărbătoreşte astăzi pe Sfânta Cuvioasă
Paraschiva. Dacă toate zilele închinate sfinţilor bineplăcuţi
Domnului sunt prăznuite cu cinste de fiii Bisericii noastre,
sărbătoarea Sfintei Paraschiva este atât de mult intrată în
atenţia şi în sufletul poporului nostru dreptcredincios - mai ales
din părţile Moldovei - încât ea întrece în strălucire multe
alte sărbători de sfinţi. Şi aceasta datorită faptului că
sfintele ei moaşte de 300 de ani cinstesc pământul acesta
binecuvântat de Dumnezeu şi întăresc sufletele tuturor celor ce
cu fruntea plecată pe marginea raclei ei îi cer ajutorul.
Dacă
au fost sfinţi mai mari prin suferinţa lor pentru Domnul Hristos,
ca aţâţia mucenici, sau mari prin viaţa lor ca aţâţia drepţi,
pustnici sau cuvioşi, dacă toţi au darul sfinţeniei şi dreptul
la cinstirea noastră, apoi Sfânta Cuvioasă Paraschiva - atât
pentru viaţa ei sfântă, cât şi pentru faptul amintit, că
moaştele şi duhul ei străjuiesc ţara noastră, încât cu drept
cuvânt i se mai zice şi Patroana sau Lauda Mitropoliei Moldovei -
cu adevărat are dreptul la o mai mare iubire din partea noastră, la
o mai aleasă veneraţie şi la o mai desăvârşită cunoaştere şi
urmare a pildei vieţii ei. Şi într-adevăr, cum am spus, poporul
nostru drept credincios, după cuviinţă, dă Sfintei Paraschiva
cinstea care i se cuvine: atâtea lăcaşuri sfinte sunt închinate
ei, atâtea biserici şi mănăstiri au hramul Sfânta Paraschiva sau
Sfânta Vineri, atâtea creştine poartă numele Cuvioasei, atât de
mult este intrat cultul Sfintei în popor, care aşteaptă cu
sfinţenie pe Sfânta Vineri, aţâţia credincioşi - mii şi mii -
de cu vreme iau drumul Iaşiului pentru a se închina Sfintelor ei
moaşte; iar bisericile cele mai populate sunt acelea care, purtând
hramul Cuvioasei noastre Maici Paraschiva sau Sfânta Vineri, în
zilele de post, mai ales Vinerea, fac rugăciuni pentru ajutorarea
celor în necazuri şi nevoi.
Iată
deci, fraţilor, că poporul nostru credincios a înţeles să
cinstească cum se cuvine pe Cuvioasa Paraschiva. Poporul o
cinsteşte, biserica o slăveşte astăzi cu cântări şi laude, iar
Duhul ei se bucură în Ceruri lângă Mirele său Hristos, căci
viaţa ei scurtă, dar sfântă i-a fost încununată de Dumnezeu,
Căruia i-a slujit cu cununa sfinţeniei.
Binecredincioşi
creştini! Se cuvine ca astăzi, când noi îi sărbătorim
amintirea, când fiecare creştin, cel puţin în treacăt,
uitându-se şi întorcând filele calendarului, îi pronunţă
numele, se cuvine să nu plecăm din sfântul lăcaş în care am
venit pentru prăznuirea ei fară a auzi istorisindu-i-se pe scurt
viaţa.
Sfânta
Cuvioasă Paraschiva s-a născut acum 1000 de ani în satul Epivata
din ţinutul Traciei, din părinţi de neam mare, bogaţi şi buni
creştini. Pe copila lor ei o crescură în dragostea şi frica lui
Dumnezeu. De mică, copila Paraschiva era o adevărată creştină,
care cunoştea şi practica virtuţile creştine, mai mult chiar
decât părinţii ei. Iubirea de săraci mai ales o caracteriza. Cu
voia sau fară voia părinţilor, mica Paraschiva da tot ce avea
săracilor. De multe ori, se dezbrăca de hainele ei frumoase, curate
şi scumpe, pentru a îmbrăca cu ele pe câte un copil sărac în
zdrenţe, schimbând cu acesta haina de cerşetor. Adesea, părinţii
o certau pentru acest fapt, dar Paraschiva nu putea să sufere
trecând pe alăturea copii de seama ei în zdrenţe, fară ca ea să
nu facă ceva pentru ei. Odată, ieşind din biserică, auzi un glas
care-i şopti: „ Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede
de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze. Plecă îndată din
casa părinţilor şi intră într-o mănăstire de maici din Iradia
Pontului, unde petrecu 5 ani în post aspru şi continuă rugăciune.
Copila Paraschiva, care n-avea decât 10 ani la intrarea în
mănăstire, uimi pe celelalte vieţuitoare prin viaţa ei, prin
tăria credinţei şi dragostei ei, prin practica scrupuloasă a
vieţii monahale. Pleacă însă de aici după 5 ani la locurile
sfinte, să calce pe urmele şi drumurile străbătute de Domnul. Şi
intrând într-o mănăstire de pe malul Iordanului, în acelaşi fel
de viaţă aspră, în rugăciuni pentru ea şi lumea necăjită din
afară, în viaţă cu adevărat pustnicească, trăieşte până la
vârsta de 25 de ani, când îngerul Domnului, arătându-i-se în
vis, îi porunceşte să vină în ţinutul părinţilor săi, pentru
ca acolo să-şi dea duhul în mâinile Domnului, iar trupul să-i
rămână ţării sale. Şi împlinind porunca dumnezeiască, vine în
ţara sa, unde, petrecându-şi viaţa lângă biserica satului, după
2 ani, la vârsta de 27 de ani, îşi isprăveşte viaţa de aici,
pentru a se muta cu duhul în ceruri.
Trupul
ei fiind îngropat, multă vreme trecu; şi îngropându-se odată
lângă ea un om păcătos, oamenii îi găsiră sfintele ei moaşte
neputrezite şi pline de o mireasmă plăcută. Unul din gropari,
având peste noapte un vis, i se porunci a scoate aceste sfinte
moaşte, căci ele sunt pline de puteri minunate. Corpul Sfintei
Paraschiva, care în scurta viaţă pământească mult s-a trudit,
prin osteneala cea pustnicească, prin desele îngenuncheri şi
asprele înfrânări de tot felul, a fost cu mare cinste dezgropat şi
aşezat, în cântări şi laude, în biserica Sfinţii Apostoli din
Epivata. Multe minuni şi multe vindecări săvârşind, moaştele
sale au fost mutate la Târnova, de aici la Belgradul sârbesc şi
apoi în Ţarigrad. Iar domnitorul ţării Moldovei, evlaviosul
Vasile Lupu, plătind bani mulţi turcilor stăpânitori, le aduse cu
mare alai la Iaşi, aşezându-le în Biserica Sfinţii Trei Ierarhi,
iar urmaşii săi, în zilele cele mai de pe urmă, mutându-le în
Mitropolia Moldovei. Şi aici, ca şi în celelalte cetăţi, Sfânta
Paraschiva multe minuni a săvârşit. Şi astăzi, ca şi altă
dată, cei ce se închină Domnului cu credinţă şi cer ajutorul ei
sunt ascultaţi. Să citească şi să se intereseze toţi cei ce nu
ştiu şi vor vedea că dacă cultul Sfintei Paraschiva este atât de
răspândit la noi, dacă Cuvioasa a devenit atât de populară în
ţara noastră, aceasta se datorează darului său de a alina
suferinţele sufleteşti şi trupeşti ale celor ce sunt în nevoi.
Binecredincioşi
creştini, doctrina creştină nu este o învăţătură sortită să
rămână închisă între scoarţele câtorva cărţi. Ea este
viaţă. De aceea, un mare scriitor creştin spune că sufletul este
de la natură creştin, cu alte cuvinte, că ceea ce este mai normal,
mai natural, este viaţa creştină. Dacă biserica creştină a
luptat în toate timpurile cu moravurile vremurilor pentru a întrona
viaţa creştină în lume, nu înseamnă că ea a luptat cu normalul
pentru a împământeni o viaţă străină naturii noastre umane.
Nu, ci ea luptă pentru a converti sufletul omenesc pervertit.
Creştinismul
este viaţa. El poate fi admirabil trăit până în cele mai mici
amănunte şi detalii. Dovadă avem pe toţi sfinţii bisericii
noastre. Ce sunt toţi aceştia, decât exemple de viaţă creştină
perfectă? Ce ne învaţă ei, decât că religia creştină este
perfect viabilă, că orice creatură omenească poate să o
trăiască? lată, prin urmare, binecredincioşi creştini, că
prăznuirea sfinţilor - oameni care s-au distins prin viaţa lor
adânc creştină - ne este de real folos: ne deschide ochii minţii
şi ne face să luăm îndemn pentru a trăi şi noi învăţătura
creştină. Sfinţii, deci cu viaţa lor rămân pentru noi modele
vii de urmat. Cine socoteşte că Biserica noastră predică o
învăţătură greu de realizat în viaţa aceasta să se uite la
toţi sfinţii, care au fost oameni ca şi noi, dar care au putut să
trăiască întocmai învăţătura Bisericii. Sfinţenia lor este
trăirea normală a vieţii creştine, iar eroismul lor constă numai
în aceea că au avut curajul şi puterea să se decidă a urma
Domnului Hristos.
Binecredincioşi
creştini, Biserica îndeamnă şi cheamă pe toţi la sfinţenie.
Chemare la sfinţenie este tot ce se cântă şi se citeşte aici;
chemare la sfinţenie sunt toate cuvintele pe care le rosteşte
preotul din faţa Sfântului Altar. Chemare la sfinţenie este glasul
clopotului ce adună pe credincioşi în biserică; chemare la
sfinţenie este toată atmosfera aceasta de lăcaş al lui Dumnezeu.
Fiţi sfinţi, vă spune Biserica, tindeţi către sfinţenie,
gustaţi-o, vă strigă ea.
O!
şi câţi creştini nu vin până aici şi auzind aceste îndemnuri
nu se dau înapoi şi nu-şi scuză refuzul de a urma apelul
bisericii, prin imposibilitatea trăirii, astăzi, a acestei
sfinţenii! Dar se înşală. Priviţi la sfinţi, priviţi viaţa
lor; aţi auzit acum viaţa Sfintei Paraschiva. O copilă - şi a
fost în stare de atâta jertfa, de atâta curaj. Da, veţi zice, dar
aceasta s-a întâmplat acum sute de ani în urmă; astăzi nu se mai
poate trăi aşa; cine mai ia astăzi calea pustiului? Nu vă temeţi
şi nu vă înşelaţi. A fi sfânt nu înseamnă să dai trupul tău
muceniciei, pentru învăţătura creştină: nimeni nu-ţi cere
astăzi să mori pentru credinţă, ca odinioară martirii. A fi
sfânt - a fi adică desăvârşit creştin - nu înseamnă să
părăseşti lumea luând calea pustiului. Dacă Biserica creştină
ar avea numai aţâţia sfinţi câţi martiri sau cuvioşi şi
pustinici au fost, dacă viaţa creştină nu s-ar fi realizat decât
în sfinţii din calendar, creştinismul n-ar mai nădăjdui să
realizeze o lume în care să troneze Dumnezeu. În cartea sfinţeniei
lui Dumnezeu, sfinţi nu sunt numai cei din calendarele noastre, ci
ei se numără cu miile şi cu milioanele.
Câţi
anonimi, trăind viaţa creştină cu adevărat, nu se vor fi bucurat
acum în ceruri, fără ca noi să-i cunoaştem? Da! A fi sfânt este
a fi adevărat creştin. Şi a fi adevărat creştin, dacă este
greu, nu este imposibil. „Luaţi jugul Meu, că este uşor, şi
sarcina Mea este uşoară ”, zice Domnul Iisus Hristos. Cineva nu
se naşte sfânt şi creştin, el devine. Sfinţii au fost oameni ca
şi noi, mulţi, la începutul vieţii lor, oameni în păcate ca şi
noi, cu necazuri ca şi noi, cu greutăţi ca şi noi. Păcătos este
nu cel pe care Dumnezeu l-a lăsat aşa, ci cel care nu vrea să
devină creştin prin viaţă, nu prin nume. Creştin cu adevărat
este cel care încearcă şi se străduieşte să trăiască
învăţătura creştină.
Sfinţenia,
adică realizarea creştinului într-un om este posibilă oricând.
Dacă este greu să părăseşti lumea, pentru a primi de bunăvoie
ostenelile pustniciei în vederea mântuirii pe care o căutăm, apoi
nu este absolut necesar a face acest lucru. Cine o face, de mari
dureri se învredniceşte. Aceştia pot deveni modele de viaţă
creştină, aceştia sunt cei care pot să încălzească inima
noastră pentru dorul veşniciei, s-o întărească în credinţă şi
virtute, să ne ajute în rugăciuni şi în necazuri, ca unii care
de prea mari daruri s-au învrednicit. Mare lucru este acesta, dar el
nu se cere de la noi toţi. Pentru noi, destul este să ne nevoim şi
să urmăm poruncile Bisericii: fă binele, fereşte-te de rău,
ajută pe săraci, iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele, nu face
nici un rău nimănui, munceşte în mod cinstit, cercetează,
iubeşte şi ajută Biserica etc.
Harul
dumnezeiesc este gata să se reverse peste oricine face acest efort
şi reuşeşte să urmeze învăţătura Domnului.
Binecredincioşi
creştini! Exemplele altora ne întăresc şi ne încurajează; când
este vorba de viaţa noastră sufletească şi de modele de suflete
alese, pe care să le luăm ca exemplu, avem destule: sfinţi care au
murit pentru credinţă, sfinţi care au trăit din copilărie viaţa
creştină, ca Sfânta Paraschiva, sfinţi care, în prima parte a
vieţii lor păcătoşi fiind, s-au întors la Dumnezeu, sfinţi
copii, sfinte femei, cuvioase sau din lume, sfinţi cuvioşi călugări
sau trăind în lume ca şi noi. Iată atâtea modele de viaţă
creştină, pe care Biserica ni le pune înainte. Printre ele Sfanta
Cuvioasă Paraschiva străluceşte ca un luceafăr. Şi mai ales când
rămăşiţele ei pământeşti sunt aproape de noi; când numele ei
nu este doar un nume pierdut în istorie, ci e legat în faţa
noastră de trupul cu care a câştigat sfinţenia şi mântuirea, -
exemplul vieţii ei este mai puternic, mai îmbietor. Sfânta
Paraschiva este pentru noi un dascăl al sfinţeniei prin viaţa şi
sufletul său, o siguranţă a sfinţeniei, un semn vorbitor şi
îmbietor către sfinţenie prin sfintele sale moaşte. Fie ca
pomenirea vieţii ei de astăzi să trezească în noi dorul pentru o
viaţă sfântă, să nască în noi curajul de a ne apropia de
această viaţă creştină, care şi pentru noi a fost dată, care
de oameni ca şi noi a fost realizată. Amin.
(Pr.
Petre F. Alexandru în Glasul Bisericii nr. 8-9, 1956).
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu