A
se
lepăda omul de sine nu înseamnă a se lepăda de personalitatea sa.
Nu înseamnă a se lepăda de identitatea sa. Nu înseamnă a se
lepăda de responsabilitatea sa faţă de societate, faţă de muncă,
faţă de familie. Înseamnă a se lepăda de ego, de egoism.
Sunt unii dintre noi care, în orice discuţie zic: Eu
am făcut cutare, eu am gândit cutare, eu, eu şi eu la tot
pasul. Centrează
totul pe ei, pe interesele lor, pe persoana lor. Uită de alţii.
Uită şi de Dumnezeu.
Dumnezeu
nu vrea în nici un caz să fie urmat de oameni lipsiţi de
personalitate, de oameni lipsiţi de identitate. Dimpotrivă, vrea
ca cei
care-L urmează să aibă personalitate,
să aibă identitatea lor, să aibă demnitatea lor, să ştie ce
fac, să fie responsabili pentru ceea ce fac. Lepădarea de sine nu
înseamnă ura de sine, ci lepădarea
de egoism.
Numai
aşa se reconciliază porunca iubirii de sine cu porunca lepădării
de sine şi
ies din contradicţie. Lepădarea de sine e renunţarea supremaţiei
lui Eu asupra
lui Tu,
cum spunea cineva, întoarcerea la egalitate, la frăţietate, la
iubire.
(Mitropolitul
Antonie Plămădeală, Tâlcuiri
noi la texte vechi,
Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 46)
Sursa: Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu