Născută
în secolul al XVII-lea, în satul Vânători din Neamț, Sfânta
Teodora a fost căsătorită împotriva voinței ei cu un tânăr
evlavios din Ismail. Neavând copii și sfânta fiind mistuită de
dorul de Dumnezeu, amândoi soții au ales să pășească pe calea
monahală. Nevoindu-se mai întâi în Schitul de la Vărzărești,
după ce acesta a fost ars de turci sfânta s-a retras în
pădurea din apropiere, alături de stareța ei, schimonahia Paisia.
După trecerea celei din urmă la Domnul, prin descoperire
dumnezeiască, Sfânta Teodora s-a mutat în pădurea din preajma
Sihăstriei și Sihlei, găsindu-și loc într-o peșteră pe care
i-a cedat-o un nevoitor.
Petrecând
până la finalul morții în încercările venite din partea
diavolilor, hrănindu-se doar cu măcriș, alune și fructe de
pădure, bea apă dintr-o scorbură și, din când în când,
păsările îi aduceau în cioc firimituri de la trapeză. Așa a
dobândit darul rugăciunii inimii și pe cel al lacrimilor, făcând
minuni. Descoperită de păgâni și rugându-se Domnului să o
scape, stânca din peșteră s-a crăpat, iar sfânta s-a refugiat
acolo, nefiind ucisă.
Cunoscând
că venise sfârșitul vieții ei pământești, s-a rugat ca Domnul
să îi trimită un preot care să o împărtășească. Atunci,
văzând egumenul Sihăstriei cum păsările duc firimituri undeva în
adâncul pădurii, a trimis doi frați care le-au urmărit și au
găsit-o pe sfânta într-o lumină de foc, cuprinsă de rugăciune.
Spovedindu-se și împărtășindu-se, sfânta a trecut la Domnul,
trupul ei fiind îngropat în peșteră.
În
secolul XIX, însă, familia Sturza a dat sfintele moaște Mănăstirii
Pecerska din Kiev, în schimbul unor veșminte preoțești, fiind
păstrate până astăzi în catacombele mănăstirii de acolo, cu
inscripția Sfânta Teodora din Carpați. Credincioșii merg adesea
să se închine la peștera și chilia ei de la Schitul Sihla.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu