Sf. Ipomoni este
pomenită la 29 mai, ziua căderii Constantinopolului în mâinile otomanilor,
poate pentru că fiul ei, împăratul Constantin al XI-lea Paleologul a murit în
luptă – unii spun că pe însăşi Sfânta Masă din biserica Sfânta Sofia, în timp
ce creştinii erau măcelăriţi în biserică şi în oraş de forţele lui Mehmet al
II-lea.
Altfel, ea e sărbătorită
şi la 13 martie, căci Dumnezeu a chemat-o la Sine pe 13 martie 1450, cu trei
ani înainte de Căderea Constantinopolului.
Sfânta şi drept-măritoarea
împărăteasă Elena Dragases, cunoscută sub numele monastic de Ipomoni (Răbdare),
a fost fiica ţarului sârb Constantin Dragases şi soţia Împăratului Bizanţului
Manuel al II-lea Paleologul.
Creșterea și educația Sfintei Ipomoni
au fost de factură bizantină. Printre strămoșii ei se număra Sfântul
Ștefan Nemanja și Sfântul Simeon
Izvorâtorul de Mir. Avea aproximativ 19 ani atunci când s-a căsătorit cu Manuil
al II-lea Paleologul (1390), cu numai câteva zile înainte ca acesta să devină împărat
al Bizanțului.
Sfânta Ipomoni s-a
arătat credincioasă soțului ei Manuil, lângă care a viețuit vreme de 35 de ani. Împreună lucrau virtuțile prin cuvinte și fapte. Dumnezeu
le-a dăruit opt copii. Din șase băieți, doi au urcat pe
tronul imperial, Ioan al VIII-lea și Constantin al XI-lea (ultimul împărat al Bizanțului). Teodor, Dimitrie și Toma au devenit
conducători ai Mistrei, iar Andronic al Tesalonicului. Cele două fete au murit
la o vârstă fragedă.
Trei din copii au
devenit monahi, Teodor și Andronic fiind tunși în monahism în Mănăstirea
Pantocrator, iar Dimitrie în Mănăstirea Didymoteicho.
Ca împărăteasă, Sf.
Ipomoni a avut o viaţă cucernică, îl slăvea pe Dumnezeu şi se purta cu oamenii în
chip dumnezeiesc. A iubit poporul şi a fost ca o mamă de care oricine se putea
apropia pentru a primi mângâiere. Tot ce făcea era însoțit de rugăciune. Filosoful Georgios Plethon scrie că în
calitate de împărăteasă era de asemenea cunoscută pentru înțelepciunea și dreptatea sa: „A dat dovadă de inteligență și curaj, mai mult ca oricare altă femeie a
vremii sale”.
Şi soţul ei, fostul împărat,
avea să se călugărească, luând numele de Matei. În 1425, după moartea acestuia,
ea s-a retras la Mănăstirea Kia–Martha (Sfânta Marta), sub numele de Ipomoni,
unde a ajutat timp de 25 de ani la toate ascultările, umăr la umăr cu celelalte
călugăriţe. A înfiinţat şi un azil pentru bătrâni, „Nădejdea Deznădăjduiţilor". Așezământul era pe lângă Mănăstirea Sfântul Ioan,
unde se aflau și moaștele Sfântului Patapie Tebeul față de care Sfânta Ipomoni avea o râvnă deosebită.
Sfânta Ipomoni a
fost înmormântată în Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol. După cucerirea
Constantinopolului de către turci în 1453, Angelis Notara, un nepot al Sfintei
Ipomoni, a mutat pe Muntele Geraneia (în orașul Loutraki, Corint,
Grecia) într-o peșteră, moaștele Sfântului Patapie Tebeul.
În această peșteră a fost zugrăvită o icoană a Sfântului Patapie lângă
care a fost reprezentată și Sfânta Ipomoni, fapt prin care iconarul subliniază
cinstea deosebită pe care sfânta i-a purtat-o Sfântului Patapie. Tot aici a
fost adus și capul Sfintei Ipomoni.
În 1952, părintele Nectarie Marmarinos a înființat pe acest loc Mănăstirea Sfântul Patapie (Loutraki)
unde încă se păstrează cinstitul cap al Sfintei Ipomoni.
Surse: Orthodox
Wiki, crestinortodox.ro
0 comments:
Trimiteți un comentariu