Atelierul internaţional de pictură bisericească Muzeul Naţional Cotroceni – mai 2014

Pictarea icoanei – eveniment eclesial

Evenimentul ce urmează a se desfăşura la Muzeul Naţional Cotroceni săptămâna viitoare este unul care încearcă pe cât posibil să evite caracterul festivist, formal, convenţional. Ediţia din 2012 a aceluiaşi atelier internaţional de pictură bisericească, desfăşurată la Palatele Brâncoveneşti din Mogoşoaia – tot sub semnul lui Brâncoveanu – a confirmat faptul că este vorba despre un eveniment proaspăt, ce respiră liber, deschis şi firesc, evitând complexele, blocajele şi artificiile de orice fel. Este o aşezare la un loc a câtorva iconari ce îşi propun să se întâlnească liber, deschis şi necrispat cu cei care doresc să participe în direct la evenimentul naşterii şi realizării unei icoane. Un grup de iconari care nu au nicio reţinere şi nicio  temere în a picta unul în vecinătatea celuilalt, unul diferit - în multe chipuri - de celălalt, chiar dacă unii sunt ajunşi la vârful creaţiei şi alţii sunt la primele confirmări. Un grup de iconari care nu au complexul judecăţii colegilor şi nici a publicului, ci au curajul şi smerenia să picteze unii în prezenţa celorlalţi şi toţi în faţa celui mai divers public. Un grup de iconari care se aşază împreună în chipul cel mai eclesial posibil, întemeindu-şi unitatea nu în scheme şi formule exterioare, ci în respiraţia creatoare a aceluiaşi Duh Sfânt viu al Bisericii lui Hristos.

Mişcarea tinerilor iconari, iniţiată de renumitul prof. grec Georgios Kordis şi Grupul EIKONA - cărora se adăugă la această ediţie, ca şi la cea din Mogoşoaia, drept invitaţi de onoare, unii dintre cei mai mari iconari romani - îşi propune să actualizeze în faptul pictării icoanei în public evenimentul eclesial prin excelenţă, care presupune adunarea la un loc spre comuniune a unui număr de persoane libere, ducând fiecare cu sine fără teamă crucea propriei personalităţi, marcată de daruri şi de slăbiciuni, şi aducând lui Dumnezeu ca jertfă darul propriei sale exprimări, întru sinceritate şi libertate, sau rodirea talanţilor daţi de Însuşi Dumnezeu fiecăruia în parte, nădăjduind ca darul să fie primit, sfinţit şi întors spre binecuvântare şi împărtăşire semenilor.

Într-o lume dominată asfixiant de ideologii şi practici depersonalizante, colectiviste şi totalitariste, ce descurajează puternic în fel şi chip exprimarea liberă a persoanei, mişcarea în discuţie şi evenimentul organizat la Cotroceni, sub egida Preşedinţiei României, afirmă şi proavocă persoana umană să-şi asume darul esenţial dumnezeiesc al unicităţi, din care decurg diversitatea, creativitatea şi originalitatea, chiar şi atunci când este vorba despre pictarea icoanei. Marea întrebare este cum putem rămâne credincioşi tradiţiei şi în acelaşi timp să fim originali, creatori, să evităm riscul reproducerii moarte a unui model produs de predecesori.

Măsura unicităţii şi a creativităţii este dată de măsură înviorării personale, a actualizării maximale a datelor existenţei personale. Unic şi creator este cel care este viu şi percepe conştient propria viaţă, pulsul vital consistent ce îl constituie ca prezenţă observabilă şi participativă, puls ce nu se epuizează în biologie, ci izvorăşte din şi funcţionează întru relaţia cu ceilalţi, cu lumea şi cu Dumnezeu. Cu cât mai viu şi mai prezent în raportarea la Dumnezeu, la semenii săi şi la sfinţii pe care-i pictează cu atât mai proaspăt, creator şi original în pictarea icoanei. Din postura aceasta de om viu este chemat iconarul să se aşeze în tradiţia iconografică a Bisericii, adică în limitele ce separă spaţiul exprimării adevărate de cel al exprimării neadevărate, amăgitoare, mincinoase, false, rătăcitoare. Cel care trădează această tradiţie este omul neviu, care funcţionează ca un automat, care reproduce în chip mort, ca un papagal, cele moştenite. Ultimul criteriu în temeiul căruia suntem chemaţi să evaluăm prezenta, viaţa şi manifestările noastre este dat de binomul viu – mort. Adevărat şi plăcut lui Dumnezeu este lucrul viu şi neadevărat şi neplăcut lui Dumnezeu este lucrul fără viaţă.

Pr. Constantin Coman