Vreţi să deveniţi neatrăgătoare? Urmaţi sfaturile revistelor la modă (IV)

Soția recalcitrantă – e foc în casă

Sminteala opusă înțelepciunii și extravaganța merg mână în mână cu încăpățânarea. Și nici nu poate fi altfel, întrucât omul smintit care trăiește cu capul în nori pune, mai presus de orice, dorințele lui imediate. Este de la sine înțeles că nu rareori acesta intră în contradicție cu dorințele, planurile și ideile celorlalți oameni. Apare conflictul. Emoțiile care influențează omul smintit, mult mai puternice decât judecata, se aprind și mai tare. Obiectul poftit pare și mai dorit. Când își atinge scopul, individul smintit se împotrivește cu forțe îndoite celor ce-i stau în cale. Și dacă ei (de exemplu părinții) dau înapoi în fața presiunii – și de cele mai multe ori aşa se şi întâmplă fiindcă pe oamenii normali îi lasă nervii în astfel de lupte, - copilul înţelege destul de repede că încăpăţânarea este bună întrucât îţi aduce victorie. Şi acest lucru i se fixează eficient în caracterul său. Dacă nu-i convine ceva – copilul se manifestă şi adulţii cedează, dând neputincioși din mână.

Blândeţea, caracterul conciliant, încă din vremuri străvechi, au fost considerate cele mai importante calităţi feminine, la multe popoare. «Soţia îndărătnică – este foc în casă» ne-a avertizat înţelepciunea populară. Adică răul cel mai cumplit care se poate întâmpla într-o gospodărie. Arde casa – n-o să avem acoperiş deasupra capului; ard hambarele – familia va fi înfometată de moarte.

Shakespeare, confirmând că «dacă toţi cei care au neveste îndărătnice ar fi ajuns la disperare, atunci a zecea parte din omenire s-ar fi spânzurat», a considerat această temă atât de necesară că i-a închinat cunoscuta lui comedie «Îmblânzirea scorpiei». Socoteala lui a fost adevărată: au trecut aproape patru secole şi comedia sa face parte dintre cele mai cunoscute, cele mai jucate, cele mai iubite de public.

Pe bărbatul îndărătnic, care bineînţeles că nu e zahăr, opinia publică nu-l judecă aşa cum face cu o femeie arţăgoasă. Dimpotrivă, şi în acest caz pretenţiile se îndreaptă tot spre soţie: că nu a găsit calea de abordare, n-a fost în stare să cedeze.

Soţia lui Socrate, Xantipa, din vremurile antice, este o întruchipare a soţiei încăpăţânate, arţăgoase. Iar smerenia de care a dat dovadă soţul ei i-a făcut pe contemporani să explice acest lucru prin natura minţii lui deosebite, filosofice. Altul ar fi arătat de mult cine este stăpân în casă, după care, chipurile, ea şi-ar fi venit în fire (idee care apare mai târziu la Shakespeare), iar bărbatul înţelept s-ar fi lăudat, convingându-se pe sine şi pe ceilalţi că dacă poate să se descurce cu o soţie îndărătnică, atunci se poate descurca uşor cu oricine. De fapt n-ar trebui să ne mirăm dacă la cererea feministelor comedia lui Shakespeare ar fi interzisă, mai devreme sau mai târziu, în Occident. Prea contrazice ideile egalităţii.

Este un fapt împlinit că, în virtutea apărării drepturilor feminine, caracterul conciliant încetează treptat să mai fie perceput ca o însuşire feminină pozitivă. Majoritatea divorţurilor în societatea contemporană «civilizată» au loc la iniţiativa soţiilor. Acest lucru nu este altceva decât o dovadă clară că multe soţii s-au dezvăţat să rabde. Femeile, după natura lor, sunt mai emoţionale şi educarea răbdării pentru ele este foarte importantă. La mânie, cuprinsă de sentimente, femeia ofensată săvârşeşte fapte pe care le poate regreta toată viaţa. Răbdarea, fiind dintotdeauna caracteristica cea mai importantă a femeii, este ceea ce o reţine de la impulsivitate şi nesăbuinţă. Acum corul sfătuitorilor – rude şi prieteni – bine organizat cântă cu totul altceva: «Cât poţi să rabzi?! Ia-l la goană! Viaţa este una, grăbeşte-te, altfel îţi pierzi şansa!» În final, de fapt, oricum trebuie să rabzi: să rabzi povara educării copiilor rămaşi fără tată; dificultatea caracterului noului soţ sau singurătatea feminină care, cât ai fi de curajoasă, ţi se pune în gât ca un nod. Cu alte cuvinte, aceasta din urmă este mai amară decât toate, dar nu mai poţi să întorci timpul înapoi.

Deci răbdarea, smerenia şi blândeţea femeii cucernice se îmbină organic cu neîngăduirea răului.

«Facem zgomot, frate, facem zgomot...»

Există încă o trăsătură cultivată cu succes în cultura contemporană şi este normal ca ea să se manifeste tot mai vizibil în comportamentul oamenilor care iubesc această cultură. N. G. Hramova o defineşte ca «gălăgie» (manifestare cu voce tunătoare). Pe de o parte aceasta este o manifestare demonstrativă; tinerii trebuie să-şi facă simţită prezenţa vorbind tare. Pe de altă parte, vorbitul tare (mai ales împreună cu sminteala şi îndărătnicia) de cele mai multe ori duce la scandal – o situaţie puţin agreată, totuşi nu atât de blamată în societatea contemporană precum era înainte când cultura înaltă n-a fost diminuată într-atât, ci, dimpotrivă, era reper chiar şi pentru cei care, datorită situaţiei materiale şi poziţiei sociale, nu aveau acces la această cultură.

Epoca actuală a adus chipuri noi care să fie imitate de tineret. Fetele au crezut că este «cool» nu numai să fumezi, dar să şi înjuri tare de mamă, să faci gesturi obscene, să te îmbeţi până nu mai ştii de tine, să arăţi «trecută prin multe». Acum, chipurile, vremurile s-au schimbat, dar exacerbarea năravurilor este atât de mare că sunt percepute ca o nouă conduită.

Fetele gălăgioase, fără jenă, pentru care înjurătura de mamă nu este înjurătură, ci un vocabular normal, pot fi eleve de învăţământ tehnic profesional sau studente ale universităţilor prestigioase. În aparenţă (cel puţin până la o anumită vârstă, până când viciul nu li se vede pe faţă) ele pot să aibă aspectul unor fete drăguţe, chiar inteligente. În această privinţă, probabil, se arată influenţa postmodernismului cu amestecarea susului şi josului, cu combinarea lucrurilor necombinabile.

Multe femei discută în amănunt în auzul tuturor (chiar la televizor ca să nu mai vorbim de forumurile de pe internet şi de reţelele de comunicare) despre trăirile lor strict interioare, intime. La multe reprezentante ale sexului frumos nu s-a manifestat deloc francheţea feminină, care s-a transformat adesea în lipsă de tact. Articolele din jurnale şi reviste, transmisiunile tv şi radio, care au băgat în cap oamenilor că nu trebuie să fie nimic interzis, şi-au îndeplinit scopul. Fericirea aceasta nu a adus nimic bun, deşi adepţii deschiderii ne-au asigurat că toate relele noastre – vin de la lipsa deschiderii. În acest timp, feminitatea a scăzut vizibil. Atât de mult, încât multe mame ridică nedumerite din sprânceană atunci când ascultă sfatul sfântului episcop Teofan Zăvorâtul: «Pe fată trebuie s-o înveţi ... de fiecare dată, cum să rupă răul, explică-i că nu e bine, - şi adaugă faptul că bărbaţii nu fac altceva decât să vorbească: uite-o şi pe fata asta care nu e mai presus decât un bărbat». Aceste mame se comportă chiar ele masculinizat şi nu văd nimic rău în asta.

«Tandreţea adevărată nu poate fi confundată cu nimic şi ea este tăcută», a scris Ana Ahmatova. Tot aşa şi taina adevăratei feminităţi este tăcută, adâncă, tainică. Aceasta nu este, în niciun caz, taina femeii-vampe şi cu atât mai mult a variantei ei contemporane, vulgarizată dincolo de poate, primitivizată.

O, mult lăudată Maică!

Este timpul să punem punctul pe «i», concretizând, în fine, acel ideal feminin care nu poate fi schimbat de nimeni, oricât s-ar strădui. Acest ideal – Maica Domnului, Pururea Fericita şi Neprihănita Fecioară Maria. Din fericire, au ajuns până la noi înfăţişările chipului Ei făcute de Sf. Evanghelist Luca, precum şi povestirile despre felul cum a fost Ea când a trăit pe pământul nostru păcătos. «Ea a fost fecioară nu numai cu trupul, dar şi cu duhul, ne spune Sfântul Ambrozie Mediolanski. Inima Ei a fost plină de smerenie; Ea a fost înţeleaptă în vorbe, în discuţii nu a fost iute; citea mult; la lucru era vioaie, în conversaţie neprihănită, ca şi cum ar fi vorbit întotdeauna cu Dumnezeu şi nu cu oamenii. Ea nu a jignit pe nimeni – dimpotrivă, le-a dorit la toţi binele; nu a dispreţuit pe nimeni, nici pe cel mai amărât om; n-a râs de nimeni; în toate a văzut binele. Din gura Ei au ieşit numai vorbe de bine, iar în faptele Ei s-au văzut modestia şi fecioria. Aspectul Ei arăta desăvârşirea interioară, exprimând bunătate şi milă».

În Istoricii bisericii, Epifanie şi Nichifor Kallist, O descriu pe Maica Domnului în felul următor: «Ea îndeplinea fiecare lucru întotdeauna cu blândeţe. Vorbea puţin, numai când era necesar şi numai de bine şi cuvintele Ei erau dulci; asculta cu atenţie pe alții şi le dădea atenţia cuvenită. În conversaţiile Ei propunea fiecăruia numai ce era necesar şi cuviincios; niciodată nu a râs şi nu S-a tulburat. Comportarea Ei a fost blândă şi fără mânie. Nu era în Ea niciun fel de mândrie, ci numai simplitate neprefăcută; nu era în Ea niciun fel de gingăşie exagerată, ci în toate o smerenie desăvârşită. Straiele Ei erau simple şi necolorate, fapt dovedit de Acoperământul Ei care se păstrează şi astăzi. Într-un cuvânt, în toate faptele Sale a strălucit dumnezeieşte bunătatea Ei preabogată».

Bineînţeles că nimeni dintre noi nu este în stare să atingă nivelul de desăvârşire pe care l-a atins Maica Domnului. Acest lucru a fost posibil o singură dată, când Ei I-a fost hărăzit să devină Chivotul însufleţit în care S-a zămislit Însuşi Dumnezeu. Cunoscând idealul, noi, cel puţin, înţelegem către ce trebuie să tindem. Și, dacă încercăm să ne convingem că trebuie să căutăm altceva, conştiinţa ne demască.

Mai este ceva care ne ajută să nu ne abatem din cale – icoanele Ei şi rugăciunile către Ea. Recunoscând denumirile icoanelor şi descifrând textul rugăciunii, femeile au parte de orientările necesare. «Mângâietoarea», «Îmblânzitoarea inimilor rele», «Zidul neclintit», «Ocrotitoarea», «Înduioşătoarea», «Miluitoarea», «Dătătoarea de minte», «Econoama» («Îngrijitoarea casei») – aceste denumiri sunt un îndreptar asupra a ceea ce trebuie să fie mama pentru copii ei.

(Puteţi citi aici partea  I, aici partea  a II a, aici partea a III a)  

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Nicoleta Macovei

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com