40.000 de participanţi la Marşul pentru Viaţă din Paris

luni, 27 ianuarie 2014

| | |



Paris, 21 Ianuarie 2014

Mii de cetăţeni pro-viaţă au mărşăluit duminică, 21 ianuarie, pe străzile Parisului, pentru cel de-al nouălea „Marş pentru Viaţă” naţional, ce se desfăşoară anual. În timp ce poliţia a estimat că participarea s-a ridicat la aproximativ 16.000 de oameni, organizatorii au menţionat 40.000.

După aproximativ 2 ani de guvernare socialistă sub conducerea preşedintelui François Hollande, Franţa pare să se fi trezit la realitatea cruntă a culturii morţii – dar şi la posibilităţile de schimbări care au loc în Europa şi Statele Unite.

Atmosfera evenimentului s-a schimbat în mod evident anul acesta. În anii anteriori participanţilor li se cerea să evite anumite sloganuri „dure” sau „negative” de genul „avortul ucide” şi să pună accent pe mesaje pozitive de genul „legi pentru viaţa” sau „protejează viaţa”. 

Anul acesta marşul a avut loc cu o zi înainte ca Adunarea Naţională să se întrunească pentru a începe să dezbată în Parlament trecerea legii avortului şi combaterea activităţilor pro-viaţă.


Pentru prima dată, Fundaţia Jérôme-Lejeune, care sponsorizează cercetări şi organizează consultaţii pentru copiii cu sindromul Down, a înaintat un apel către membrii săi şi către binefăcători să mărşăluiască în Paris. Preşedintele ei, Jean-Marie Le Méné a fost primul care a avertizat activiştii pro-viaţă asupra amendamentelor la nouă lege franceză „Egalitatea dintre bărbaţi şi femei”.



Prin aceste amendamente se încearcă eliminarea obligaţiei legale prin care femeile care vor să facă avort în Franţa trebuie să dovedească că au un nivel ridicat de suferinţă, transformând astfel încheierea sarcinii într-un „drept” pe parcursul primului semestru.

În timp ce, în practică, această obligaţie nu mai este de mult implementată şi nu a fost mult timp, de când avortul a fost pentru prima dată legalizat în Franţa în 1975, această rescriere a legii ar avea puternice influenţe simbolice, iar avortul nu ar mai fi considerat ca o excepţie, ci ca un bun pozitiv pe care femeile îl pot solicita.

De asemenea, „împiedicarea” avortului ar fi mult mai pe larg şi drastic pedepsită. Presiunea psihologică şi morală de a nu avorta pe motive personale a devenit deja subiect pentru amenzi grele şi închisoare. Sub egida noii legi, deşi toate informaţiile arată răul, pericolele şi consecinţele interzicerii avortului, acestea vor fi interzise. Acelaşi lucru se va întâmpla inclusiv cu siturile informative care ajută femeile să găsească modalităţi de a-şi păstra copilul, în cazul în care nu vor indica unde şi modalitatea în care acestea pot avorta.

Fără îndoială, mulţi demonstranţi au venit la Marşul pentru Viaţă din toate regiunile Franţei pentru a-şi manifesta dezacordul faţă de noul proiect socialist. Se ştie că sub guvernarea lui Hollande, la puţin timp de la venirea la conducere, a fost decisă, în 2012, rambursarea legală a tuturor avorturilor din bugetul de stat.

Întorsătura majoră de duminică este corelată şi cu decizia recentă a Spaniei de a înăspri legea avorturilor. Un proiect de lege adoptat de guvern consideră, încă o dată, avortul ca fiind o soluţie excepţională, obligând femeile să obţină un certificat de la 2 medici independenţi care să ateste că sănătatea lor psihică sau fizică este pusă în pericol. Avortul nu va mai fi un „drept” aşa cum a fost până în 2010, iar dreptul la viaţă al nenăscuţilor va fi puternic susţinut, avorturile eugenetice fiind interzise.

Mass-media franceză a numit legea spaniolă „reacţionară” şi „regresivă”.

Organizatorii Marşului pentru Viaţă au decis să acorde acestei ediţii culorile spaniole, cu bannere aurii şi roşii, steaguri şi semne: „Vrei să îl păstrezi? Mergi în Spania!”. Ei au invitat mai mulţi lideri spanioli pro-viaţă şi politicieni din Partidul Popular care, în cele din urmă, au introdus noul proiect de lege sub o presiune puternică, cerând „zero avorturi” în Spania.


Spre deosebire de anii precedenţi, mulţi jurnalişti din mass-media au participat la conferinţa de presă chiar înainte de Marş pentru a întâlni delegaţia spaniolă, mai multe surse de ştiri publicând informaţii despre eveniment.

Ignacio Arzuaga, de la HazteOir, un membru al platformei online pro-viaţă, a declarat către LifeSiteNews că a fost „fericit” că o lege şi mai drastică este în lucru în Spania, dar nu este „mulţumit” deoarece avortul va fi în continuare legal. Grupurile spaniole pro-viaţă intenţionează să rămână active până când nicio excepţie nu va mai fi permisă şi luptă, de asemenea, pentru acordarea unui sprijin real mamelor însărcinate aflate în suferinţă.

Succesul activiştilor pro-viaţă spanioli acţionează cu siguranţă ca un stimulent pentru omologii lor francezi, pentru a le impulsiona campaniile şi a vorbi deschis împotriva avortului.

De asemenea, mii de francezi obişnuiţi au realizat, mulţumită mobilizării de anul trecut împotriva căsătoriilor gay, că nu sunt singuri şi că au dreptul să vorbească deschis.

La sfârşitul celor 4 ore de marş, zeci de „Hommens” şi-au sfâşiat jachetele şi tricourile şi au năvălit în mulţime cu sloganuri pro-viaţă pictate pe busturi. De câteva luni aceştia organizează evenimente împotriva căsătoriilor gay, peste tot în Franţa, ca reacţie la mişcarea revoluţionarelor „Femen” care au invadat bisericile şi spaţiile publice susţinând „dreptul la avort” cu sloganuri blasfemiatoare.

Tinerii bărbaţi au fost reţinuţi cu violenţă de către poliţie, dar mulţimea pro-viaţă a reacţionat cu putere, strigând „ruşine” forţelor poliţiei. Organizatorii Marşului s-au adresat poliţiei pentru a-i lăsa liberi pe tinerii bărbaţi deoarece nu deranjează ordinea publică în niciun fel.

„Hommens” au afişat un banner uriaş de pe o terasă din apropiere: „Hollande, dispari!”.

O demonstraţie naţională specifică, împotriva căsătoriilor gay, va avea loc la Paris, pe 2 februarie. Numeroşi episcopi catolici vor lua parte la marş, inclusiv, pentru prima dată în Paris, Cardinalul Phillippe Barbarin din Lyon.


Traducere: Ecaterina Bulete


Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com