Exemplul lui Vladimir Putin: 24.000 de euro pentru cine adoptă un copil cu dizabilităţi

joi, 16 ianuarie 2014

| | |



4 ianuarie 2014
Rusia, sub emblema lui Vladimir Putin, continuă să ne uimească. La începutul anului 2014, Ministerul Protecţiei Sociale a regiunii Sahalin a adoptat o nouă măsură de sprijin social pentru copiii cu dizabilităţi.

Guvernul va aloca 1 milion de ruble (24.000 de euro) pentru familiile care vor adopta un copil cu handicap. Pentru a reduce riscul de a fi adoptaţi doar în scopul subvenţiei, autorităţile ruse vor monitoriza şi intregrarea în viaţa socială a acestor persoane cu disabilităţi.

O altă subvenţie forfetară de 100.000 de ruble, adică 2.400 de euro, va fi destinată părinţilor care însoţesc un copil cu handicap în călătorie, fie pentru tratament medical, fie pentru reabilitare sau de recreere.

„Ne vine o veste bună din Rusia”, a declarat Asociaţia Prietenii Copiilor (AIBI)

„Adopţiile naţionale vor permite să se facă mai mult pentru minorii cu dizabilităţi abandonaţi din regiune. Le va fi garantat - explică AIBI - nu numai dreptul de a avea o familie, dar şi dreptul la atenţia şi îngrijirea de care au nevoie şi pe care o vor găsi prin intermediul noilor lor părinţi.”

„O veste bună, dar cu rezerve”, spune în schimb Massimo Bonfatti, preşedintele organizaţiei O lume în mişcare, ale cărei proiecte principale, Humus şi Kavkas, sunt adresate populaţiei afectate de urmările accidentului nuclear de la Cernobîl, iar în Caucazul de Nord pentru acţiuni de pace între grupurile etnice.

„Teoretic e o ştire pozitivă, tratarea problemei disabilităţilor într-o realitate rusă - cea pe care noi o cunoaştem şi unde handicapul este ascuns şi considerat o ruşine. O astfel de măsură este capabilă să dea societăţii demnitate şi drepturi. Pe de altă parte, e o ştire ambiguă, parţială (pe cât ne este dat să ştim în acest moment, nu ni se precizează despre care tipuri de dizabilităţi este vorba: fizice, psihice, senzoriale sau toate la un loc) şi care ne lasă perplecşi”, a declarat Massimo Bonfatti.

„Totul depinde de ce fel de control social există asupra familiilor adoptive. De exemplu, excluderea familiilor în care se abuzează de alcool, de evaluarea a ceea ce înseamnă pentru o familie rusă astăzi suma de 24 mii de euro”, a mai subliniat el.

Rezerve care nu neagă faptul că în Rusia se găsesc fonduri pentru social, în timp ce în Europa aceste fonduri sunt tăiate.



Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com