foto: Alexandr Slepcovsky (Orthphoto) |
Toată lupta noastră este ca să ne
smerim pe noi înşine. Vrăjmaşii noştri [demonii] au căzut din mândrie şi ne
atrag şi pe noi în căderea lor. Dar noi, fraţilor, să ne smerim pe noi înşine
şi atunci vom vedea slava Domnului încă de aici de pe pământ [Mt 16, 28; Mc
9,1], pentru că celor smeriţi Domnul li Se face cunoscut prin Duhul Sfânt.
Sufletul care a gustat dulceaţa
iubirii lui Dumnezeu este în întregime născut din nou şi e făcut cu totul
altul; iubeşte pe Domnul şi e atras cu toată puterea spre El ziua şi noaptea şi
până la o vreme rămâne odihnindu-se în Dumnezeu, după care începe să se
întristeze pentru norod.
Domnul Cel Milostiv dă sufletului
uneori odihnă în Dumnezeu, uneori o inimă ce suferă pentru întreaga lume, ca
toţi oamenii să se pocăiască şi să ajungă în rai. Sufletul care a cunoscut
dulceaţa Duhului Sfânt doreşte pentru toţi aceasta, căci dulceaţa Domnului nu
îngăduie ca sufletul să fie iubitor de sine [egoist], ci îi dă iubirea care
ţâşneşte din inimă.
Să iubim deci pe Domnul, Care ne-a iubit
El cel dintâi şi a pătimit pentru noi [In 4,10].
“Cuviosul Siluan Athonitul, Între
iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de
Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura
Deisis, Sibiu,2001”
0 comments:
Trimiteți un comentariu