„Eu am hotărât: Nici nu poate fi vorba de avort” - Istoria unei fapte curajoase

de Elena Jivova, 3 decembrie 2013

În Ecaterinburg, în Clinica medicală „Armonia” a murit o elevă de cincisprezece ani ce fusese adusă de mama ei pentru a face un avort.

Avort. Ce se ascunde în spatele acestui cuvânt? În spatele lui totdeauna se află moartea. Moartea cel puțin a unui om – fătul. Iar în situația dată au murit doi oameni: nu numai copilul, ci și mama sa.

Vreau să supun atenției cititorilor istoria unei alte fete, tot de cincisprezece ani, care, aflată într-o situație asemănătoare, a făcut o altă alegere – în folosul vieții. Este clar că fecioria trebuie păstrată până la căsătorie, că sunt condamnabile, în special în școală, relațiile intime în afara căsătoriei, totuși, în cazul de față, merită un respect deosebit hotărârea de a păstra viața unui copil care n-are nicio vină. Acest lucru este cu atât mai lăudabil dacă luăm în considerare presiunea puternică și constrângerea pentru avort, pe care viitoarea mamă le-a suportat din partea cunoscuților și chiar a rudelor și cadrelor medicale.

Sper că, aflând de moartea acelei fete și citind istorisirea mea, legiuitorii se vor gândi să interzică avorturile.

Oksana, care mi-a povestit despre ea, îndeamnă să ne gândim la necesitatea interzicerii avorturilor: „Oamenii consideră că dacă legea permite omorârea propriilor copii înseamnă că acest lucru nu este o crimă, ci ceva cât se poate de normal și, cu conștiința împăcată, merg pentru a întrerupe sarcina. Îmi pare foarte rău de fata care a murit în urma avortului – desigur este destul de greu să te lupți cu toți, în special atunci când te afli într-o situație fără apărare – în așteptarea unui copil. Sper că aflând de moartea acestei fete și citind istorisirea mea, legiuitorii se vor gândi și vor face alegerea pentru viață: vor interzice avorturile.”

Povestea Oksanei

„Mă numesc Oksana și locuiesc într-un oraș mic din Ukraina. Am 15 ani. Sunt mama unei fete minunate – Alina. Când am aflat că sunt însărcinată în a șasea săptămână, aveam 14 ani.

Aflând despre sarcină, l-am anunțat imediat pe iubitul meu. Împreună am luat hotărârea să nasc. Dar chiar dacă el ar fi fost împotrivă, eu tot nu aș fi putut să-mi ucid copilul – am conștientizat acest lucru chiar atunci.

Când au aflat părinții mei că sunt însărcinată, au fost în stare de șoc. Ei au insistat să fac avort, dar eu am fost convinsă că, în situația dată, este corect să hotărăsc eu împreună cu tatăl copilului, întrucât este vorba despre micuțul nostru și responsabilitatea este numai a noastră.

Trebuie să recunosc că mi-a fost foarte greu. Nimeni nu m-a înțeles și nu m-a susținut în afară de omul iubit. Datorită lui, a ajutorului lui Dumnezeu și faptului că sunt un om echilibrat, cu o atitudine pozitivă față de toate, am reușit să supraviețuiesc celei mai grele perioade din viața mea. Cu asemenea greutăți și cu o asemenea atitudine față de mine nu m-am mai întâlnit niciodată înainte de sarcină. La consultație, ginecologul m-a sfătuit că e mai bine să fac avort pentru că nu voi putea să am o sarcină normală, întrucât organismul meu nu este pregătit pentru așa ceva și nașterea va fi complicată; eu însă l-am încredințat că nici nu poate fi vorba de avort. Într-un final m-a luat în evidență.

Aproape de finalul sarcinii, încet-încet m-am împăcat cu hotărârea de a păstra sarcina. Am continuat să-mi duc viața normal: am mers la școală, am comunicat cu prietenii. Sarcina nu m-a împiedicat să învăț: n-au fost probleme cu învățătura nici înainte, nici în timpul sarcinii și nici după nașterea copilului.

Spre uimirea doctorilor, sarcina și nașterea au decurs normal. Am născut în a 38-a săptămână de sarcină. Fetița mea a avut la naștere 2,8 Kg și 44 cm lungime. Și eu și micuța ne-am simțit minunat și după patru zile ne-au dat drumul acasă.

Persoane cunoscute și chiar necunoscute ne-au ajutat cu îmbrăcăminte, căruț și alte lucruri necesare micuței.

Am adunat trusou pentru fetița mea încă din timpul sarcinii; spre surprinderea mea unii cunoscuți și chiar necunoscuți m-au ajutat cu îmbrăcăminte, căruț și alte lucruri necesare micuței, iar acum fetița mea este îmbrăcată ca o prințesă.

Tatăl copilului meu are 17 ani. El învață să devină doctor și deja lucrează cu jumătate de normă în spital. Ne-am căsătorit când fetița avea patru săptămâni, iar curând o să ne mutăm în casa noastră – o garsonieră.

Cu peste 100 de ani în urmă, multe fete de vârsta mea se căsătoreau, nășteau copii și acest lucru nu șoca pe nimeni. Acum oamenii trăiesc numai pentru ei și nu vor să facă loc în viața lor copiilor deja concepuți, întrucât se tem de probleme. Pe mine greutățile nu mă sperie deoarece, după părerea mea, cel mai important lucru este să procedezi după cum îți dictează conștiința. Știu că Dumnezeu nu mă lasă dacă voi proceda corect: nu ca o egoistă cu gândul numai la propriile interese, cum face majoritatea fetelor de vârsta mea, ci ca o mamă; dacă s-a întâmplat să rămân însărcinată, atunci responsabilitatea pentru noua viață trebuie să îmi aparțină.

Bineînțeles, eu nu instig fetele de vârsta mea să intre în viața adultă – acest lucru îl fac medicul și profesorul când ne adună și ne fac educație sexuală. Dacă tot ce este adult este ușor, accesibil și nepericulos, atunci nouă, copiilor, ne încolțește dorința de a încerca acest lucru și când apare posibilitatea, nu orice adolescent poate sta departe de ispite; atunci apar sarcini neplanificate care, deși neplanificate, sunt cât se poate de reale. Realitatea se manifestă astfel că pe lume apare o nouă viață, pe care nu avem dreptul s-o întrerupem.

Acum, eu și cu Alina, mergem la școală până la prânz. O hrănesc și o schimb în recreații fără probleme. În prima parte a zilei ea doarme de obicei, iar dacă se trezește stă liniștită, uitându-se la jucăriile atârnate de căruț și nu mă deranjează nici pe mine, nici pe ceilalți din clasă.

Toți aceia care au fost împotriva nașterii copilului, acum o adoră pe Alina.

Fetița este la fel de liniștită ca mine și soțul meu: nu țipă atât timp cât nu este flămândă. Când eram însărcinată, mulți mă speriau, pe lângă altele, și cu faptul că nu voi mai avea timp liber. Dar nu s-a întâmplat așa: am timp pentru toate – și pentru învățat și pentru odihnă. În plus toți cei care s-au pronunțat categoric împotriva nașterii copilului, acum o adoră pe Alina: bunicile sunt foarte încântate de nepoată și propun să aibă grijă de ea. Însă micuța nu mă încurcă cu nimic: dacă vreau să merg la plimbare, în sala de sport (îmi place voleiul, handbalul, atletismul) sau în vizită la vreo prietenă, de obicei o iau cu mine. Mi-e foarte bine împreună cu ea și viața mea, care înainte era fără vreun țel, acum a căpătat sens. Am devenit mult mai responsabilă și serioasă. Este greu de crezut, dar acum viața mea este mai ușoară. Fiica mea parcă a pus lucrurile în ordine: ceea ce înainte era de neînțeles sau fără importanță pentru mine, acum a căpătat sens”.

Sursă: Ştiri pentru viaţă
Traducere: Nicoleta Macovei

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com