Virgiliu Gheorghe: Suntem liberi?/ Şcoala de Duminică

Foto: Alexander Shurlakov (Orthphoto)

În general, nu este uşor să vorbeşti despre libertate, deoarece, deşi toată lumea foloseşte frecvent acest cuvânt, nu toţi înţelegem acelaşi lucru prin libertate. De exemplu, când ne referim la animale, spunem că trăiesc în libertate atâta timp cât nu sunt închise în cuşti sau în anumite rezervaţii. Deci libertatea animalului este legată de posibilitatea pe care o are de a se mişca liber încotro voieşte. La om însă lucrurile stau cu totul altfel, deoarece libertatea are prin excelenţă un sens spiritual. Astfel că se poate ajunge la paradoxul întâlnit în perioada comunistă, când mulţi dintre cei care au trecut prin puşcării ca deţinuţi politici mărturisesc că s-au simţit cu adevărat liberi în spatele gratiilor, în închisoare sau în lagăr. Aceasta pentru că în puşcărie trăiau printre oameni care, ca şi ei, denunţau cu toată fiinţa nebunia comunistă şi mărturiseau credinţa în Dumnezeu, puteau spune că albul e alb şi negrul e negru, pe când în afara puşcăriei se tăcea sub imperiul fricii că vor deranja regimul şi vor fi închişi.

Acest paradox ne arată că adevărata libertate ţine în mod fundamental de conştiinţă. Ea este unul dintre darurile care îl definesc pe om ca fiinţă raţională creată după Chipul lui Dumnezeu. Este un dar pe care-l primim la naştere, dar întru început nu este decât ca o potenţialitate care se desăvârşeşte odată cu înaintarea în înţelegere, în lucrarea binelui, în apropierea de Dumnezeu. Povestirea Sfântului Siluan Athonitul este foarte sugestivă pentru a înţelege ce înseamnă legătura dintre libertate şi înţelegere:

Un vultur zbura în înălţimi, se desfăta de frumuseţea lumii şi gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depărtări întinse: peste văi şi munţi, mări şi râuri, câmpii şi păduri; văd mulţime de fiare şi păsări; văd oraşe şi sate şi cum trăiesc oamenii. Dar cocoşul de la ţară nu cunoaşte nimic în afara ogrăzii în care trăieşte şi nu vede decât câţiva oameni şi câteva dobitoace. Voi zbura la el şi-i voi povesti despre viaţa lumii”. Şi vulturul a venit să se aşeze pe acoperişul gospodăriei şi a văzut cât de ţanţoş şi de vesel se plimba cocoşul în mijlocul găinilor lui şi s-a gândit: „Înseamnă că e mulţumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc”.

Şi vulturul a început să-i spună cocoşului despre frumuseţea şi bogăţia lumii. La început cocoşul l-a ascultat cu atenţie, dar nu înţelegea nimic. Văzând că nu înţelege nimic, vulturul s-a mâhnit şi i-a fost greu să mai vorbească cu cocoşul. La rândul lui, cocoşul, neînţelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea şi îi era greu să-l asculte. Şi fiecare a rămas mulţumit de soarta lui.

Noi nu percepem la fel libertatea pentru că nu avem aceeaşi înţelegere, aceeaşi credinţă, nu suntem în aceeaşi măsură luminaţi de Dumnezeu. Mulţi dintre oameni nu mai pot înţelege ce este adevărata libertate fiindcă au renunţat la zbor, adică la o înţelegere superioară a realităţii, pe care numai Dumnezeu ne-o poate da atunci când primim harul Său. Din păcate, aşa de mult ne-am dezobişnuit de cele înalte, duhovniceşti, încât mulţi dintre noi nici nu mai cred că acestea există cu adevărat. Pentru aceştia lumea se rezumă doar la propria ogradă, care e, de fapt, viaţa trupească, simţuală, pătimaşă: a dispune cum vrei de trupul tău şi, eventual, şi de al altora, a strânge cât mai multe paie în culcuşul tău – lucruri, bani – şi aşa mai departe. Prin aceşti oameni s-a născut în istorie conceptul de liber arbitru, care încearcă să-l substituie pe cel de libertate în conştiinţa oamenilor şi se pare că o face cu mult succes de la Revoluţia Franceză încoace.

Diferenţa între cele două este ca cea de la pământ la cer. Libertatea liberului arbitru este complet opusă libertăţii pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu; ea este libertatea prin care şarpele a sedus-o pe Eva, libertatea de a face ce vrei, eventual ceea ce este contrar bunului simţ, poruncilor lui Dumnezeu şi glasului conştiinţei: libertatea de a desfrâna, de a minţi, de a-ţi omorî copilul în pântece, de a te eutanasia, în esenţă libertatea de a te lupta cu Dumnezeu. Astfel a fost deschisă cutia Pandorei şi s-a revărsat răul peste lume. Liberul arbitru este libertatea omului iraţional, care s-a coborât mai jos decât animalele, pentru că acesta nu se mişcă liber potrivit instinctului, cum fac animalele, ci contra raţiunilor care-i definesc fiinţa.

În timpul perioadei comuniste nu funcţiona libertatea liberului arbitru. Căci nu făceai orice doreai, ci ceea ce ţi se ordona. În esenţă, spaţiul concentraţionar al societăţii comuniste era ca un fel de mare închisoare, căci presiunea ideologiei şi ameninţarea terorii erau permanente, ceea ce te obliga să trăieşti în minciună. Dar în acest spaţiu trăiau şi omeni cu desăvârşire liberi, cei mai mulţi dintre ei aflându-se însă dincolo de gratii.

De aceea ieşirea din comunism a însemnat, într-un fel, eliberarea din puşcărie. Încet, încet, însă, societatea în care trăim se transformă într-o nouă mare închisoare, în sensul că acum asistăm la un alt fenomen.

Este adevărat, astăzi putem alege, putem merge la biserică, putem să-L mărturisim liber pe Hristos sau putem afirma cele potrivite conştiinţei noastre, dar numai dacă înţelegem că astfel ne putem câştiga atât de mult dorita libertate şi fericire. Dar dacă ne lăsăm hipnotizaţi de ochiul magic al culturii de consum nu vom mai avea puterea de a alege libertatea.

E de ajuns să stai mai mult la televizor ca să înceapă să ţi se schimbe mintea, e suficient să începi să practici aşa-zisul sex liber, ca să-ţi slăbească conştiinţa binelui. De fapt toate aceste mijloace ale culturii magicului, care a înlocuit-o astăzi pe cea poliţienească, nu fac altceva decât să te reducă la condiţia cocoşului a cărui minte, întunecată de propriile patimi, le cunoaşte şi caută cu febrilitate doar pe cele trupeşti. Lumea, în marea ei parte, se uită pe sine în faţa televizorului şi a unei vieţi pătimaşe.

Divertismentul şi celelalte atracţii, acţionează ca un drog şi au puterea de a lega omul din interior cu legături nevăzute, care-l lipsesc şi de libertatea exterioară în a urma binele propriu şi conştiinţa, dar şi de libertatea interioară. Căci întunecarea minţii prin păcat reuşeşte să reeduce omul mai repede şi mai eficace decât o făceau reeducatorii de la Piteşti, Aiud şi din alte închisori comuniste. În comunism te supuneai, dar în majoritatea cazurilor nu credeai în ceea ce ţi se impunea să faci, dar acum oamenii se supun răului, păcatului, seduşi de acesta, dar mai şi cred în el.

Dacă nu ne trezim la timp, şi, după cum spun profeţiile, a mai rămas doar foarte puţină vreme, ne apropiem de intrarea într-o dictatură mondială, mult mai inumană şi mai eficientă, corespunzător noilor tehnologii de urmărire şi control a fiinţei umane. Cipul biometric inaugurează era urmăririi totale şi a înrobirii desăvârşite. Dacă se va aplica şi pe mână şi pe frunte, aşa cum se anticipează şi se procedează deja în unele ţări, dacă acest cip va conţine şi numărul 666, atunci nu ştim în ce măsură se va mai putea vorbi despre libertate, căci 666 înseamnă lepădarea lui Hristos şi primirea împărăţiei lui antihrist.

Sfântul Maxim Mărturisitorul arată în mod clar în lucrarea „Răspunsuri către Talasie” că lepădării poruncilor lui Dumnezeu, desfrânării poporului, îi urmează întotdeauna înrobirea poporului respectiv, dacă acesta nu se pocăieşte primind cu mulţumire necazurile care vin asupra lui. Să ne păzească Dumnezeu şi să ne lumineze mintea ca să înţelegem ce înseamnă adevărata libertate.

O ocazie pentru mai multă nevoinţă

Anii în care trăim sunt grei, şi va trebui să suferim, poate chiar să şi mărturisim în timpul furtunii care se va dezlănţui. Numai cel care va trăi duhovniceşte o va scoate la capăt. Să nu deznădăjduim! Aceşti ani grei sunt o binecuvântare, pentru că ne constrâng să trăim mai aproape de Hristos. Este o ocazie pentru mai multă nevoinţă.

Acest război nu va mai fi cu arme, ci duhovnicesc, cu antihrist. Acesta va încerca să înşele de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi. Toate vor fi controlate de fiara de la Bruxelles. După cartele şi buletin, vor înainta cu viclenie şi la pecetluire, îi vor constrânge pe oameni să se pecetluiască pe mână sau pe frunte. Numai cei care vor avea pecetea vor putea să cumpere, să vândă şi vor avea toate înlesnirile.

Dar creştinii care nu vor primi pecetea vor fi chinuiţi. Pentru aceasta, încă de pe acum trebuie să se obişnuiască să trăiască simplu şi, dacă pot, să aibă un ogoraş, puţini măslini sau vreun animal pentru nevoile familiei. Această strâmtorare va dura trei ani – trei ani şi jumătate. Dumnezeu nu va lăsa pe oameni fără ajutor.

Cei care nu se vor pecetlui vor petrece mai bine decât ceilalţi, pentru că Hristos îi va ajuta pe cei ce nu s-au pecetluit. Hristos Însuşi! Aceasta nu este puţin lucru!

Cuviosul Paisie Aghioritul

Sursă: Mănăstirea Putna - Revista Cuvinte către tineri 2009