La 10 august
1878, jurnalistul Mihai Eminescu scria
pentru ziarul „Timpul” un articol privitor la legătura romanilor cu Muntele
Athos. Aflăm că în vremea aceea unul din zece trăitori în Sfântul Munte era
roman. Articolul este o mărturie importantă şi valoroasă, aducând detalii ale
vremii asupra modului de organizare şi funcţionare a aşezămintelor monahale,
asupra felului în care se dezvoltau şi erau susţinute mănăstirile şi
schiturile. La data scrierii articolului, Arhimandritul Chiriac, stareţul
bisericii Întâmpinarea Domnului din Schitul Cotlomusului, se adresă direct
redacţiei “Timpul” cu rugămintea de a sprijini colecta pentru susţinerea aşezământului.
Iată mai jos
textul eminescian:
„Din istoria mănăstirilor închinate ştim cîtă însemnătate avea odată pentru
noi românii muntele Athos sau Sf. Munte, acea limbă de pământ a Peninsulei
Chalkidice din Marea Egeică, care, purtând şi astăzi numele unui gigant din
mitologia grecească, a devenit în suta a zecea după Christos minunatul loc de
convieţuire a mii de călugări. Republica de astăzi a călugărilor numără
douăzeci de mănăstiri mari, 10 sate (skele), 250 de chilii izolate şi la 150 de
sihăstrii. Fiecare naţie de lege greco-orientală are una sau mai multe
mănăstiri, în care şi azi vin în fiecare an vizitatori din Rusia, de la noi,
din Ardeal, din Sîrbia, din Bulgaria, Grecia, Asia Mică, Constantinopole ş.a.
Gălugării înşii, astăzi în număr de 10000, între cari o mie de români, se
recrutează din toate naţiile de lege răsăriteană şi trăiesc după regula Sf. Vasilie
în deplină singurătate.
Sfântul Munte se bucură şi astăzi de privilegiile foarte largi acordate de
Murad II, pentru că i se supusese încă înainte de luarea Constantinopolei. Astfel
nici un musulman nu se poate aşeza în sfîntul ţinut afară de Bostangi-Aga, care
întreţine relaţiile între călugări şi sultanul. Guvernul acestei republici
eclesiastice în mîna Sf. Sinod din Karias, frumoasa capitală a peninsulei;
acest sinod e compus din 20 de delegaţi (de fiecare mănăstire unul) şi patru
prezidenţi, cari în fiece an se iau tot din alte patru mănăstiri. Acest sinod
ţine disciplina şi dispune cele de trebuinţă pentru anevoioasa administrare a
averii mănăstirilor. Toate mănăstirile sânt închinate Pururea-Fecioarei şi se
împart în cultul lor astfel încât fiecare stadiu al vieţii Maicii-Domnului e
mai cu seamă serbat în una din mănăstiri.
Din vremi nemaipomenit de vechi există însă o deosebire între guvernul şi
administraţia deosebitelor mănăstiri. Unele, chinoviile proprii, au un egumen,
iar membrii lor au renunţat la propria lor voinţă şi la averea lor şi trebuie
să se supuie necondiţionat; pe cînd celelalte mănăstiri, monastira idiorhythma,
au constituţie republicană, îşi aleg în fiece an stareţul şi hotărăsc asupra
afacerilor generale în soboare, la cari iau parte toţi cei ce au dreptul de-a
vota. În chinovii călugării trăiesc în comun, în celelalte mănăstiri trăiesc
după plac, neprimind din partea mănăstirii decât pîne şi vin. Altfel regula
e-ndestul de aspră. Dar toate aceste sânt mai mult ori mai puţin cunoscute;
ceea ce voim a face acuma este de-a atrage atenţia asupra unei tendenţe, ce
merită toată lauda precum şi toată încurajarea din partea publicului român.
După căderea împărăţiilor ortodoxe a Bizanţului şi a Trapezuntului, Sf. Munte
a devenit obiectul unei deosebite îngrijiri din partea voivozilor români şi a
poporului românesc. N-avem decît a aminti că dintre cele 21 de abaţii mare,
şase numai sânt fundaţiuni ruso-bulgare, opt sânt fondaţiuni româneşti şi anume
: St. Grigorie, Caracal Dochiarion, Cotlomuşul, Xeropotamul, Pantokratoros, S.
Dionis de Trapezunt şi în fine însăşi frumoasa şi splendida Lavra. Nenumărate
moşii se dăruiseră de către Domnii şi boierii din ţările noastre, bani şi
odoare şi cu toate acestea până astăzi nu s-a văzut o mişcare de viaţă
intelectuală între membrii români ai marii comunităţi religioase.
Acuma pentru întâia dată ne întâmpină o tendenţă într-adevăr vrednică de
toată lauda. S.S. Arhimandritul Chiriac, român născut în Botoşani, a întreprins
o călătorie prin ţările noastre spre a aduna mai cu seamă cărţi pentru
înfiinţarea unei biblioteci la schitul Cotlomuşului, al cărui stareţ este.
,,Războiul”, espuind pe scurt remarcabila biografie a arhimandritului,
acesta a răspuns prin scrisoarea de mai la vale, pe care o reproducem şi noi.
Domnule Redactor
Mai multe organe de publicitate, între cari stimabilul ziar ce redigiaţi
mai cu deosebire, au avut bunavoinţă a vorbi de modesta mea persoană, anunţând
venirea mea în ţară şi scopul pios şi românesc ce m-a adus.
Este foarte adevărat, domnule redactor, că unica mea ţintă este să adun
mijloace cu care să înavuţesc biserica română cu hramul Întîmpinarea Domnului,
în schitul Cotlomuşului de la Sântul Munte al Athosului, unde pronia cerească a
voit să fiu stareţ.
Această faptă, pentru mine, nu constituie, domnule redactor, un mare
sacrificiu, ci o mare datorie ce schima de monah şi cualitate[a] de creştin şi
de român îmi impun. Laudele, deci, ce mi se fac le privesc numai ca bunăvoinţă
din partea presei române şi încurajare pentru calea în care am pornit.
La rândul meu, mă simt dator, domnule redactor, a exprima, prin stimabilul
dv. organ, gratitudinea mea tuturor acelor domni redactori, cari au găsit şi
vor mai găsi cuvinte binevoitoare pentru întreprinderea mea românească şi
creştinească şi a vă ruga cu această ocazie, dacă este cu putinţă să luaţi
iniţiativa ca unii din dd. redactori şi oricari alţi cetăţeni de o valoare
oarecare să formeze un comitet, unde să se adune tot ceea ce dărnicia
românească, în bani, cărţi şi obiecte, va contribui voluntar pentru biserica de
la Sfîntul Munte, română cu hramul Întîmpinarea Domnului.
Cred că cu modul acesta scopul se va atinge cu mai multă înlesnire. În
adăstarea rezultatului propunerei ce luai curagiul a face, profit de ocazie,
domnule redactor, a ruga Cerul să lumineze presa română ca să fie tot un focar
luminător pentru scumpa noastră ţară; iar d-voastră primiţi binecuvântările
duhovniceşti.
de la smeritul în Hristos
Arhimandritul Chiriac,
stareţul bisericei Întîmpinarea Domnului
Pînă la formarea unui anume comitet, care să se ocupe cu strângerea de
bani, cărţi şi obiecte, redacţia „Timpului” primeşte asemenea în păstrare
cărţile, banii ş.a., pe cari cititorii noştri ori alte persoane din public ar
dori să le ofere în folosul schitului şi a bibliotecei, ce se va înfiinţa.
Vom reveni asupra
cestiunii.“
Sursă: anomismia
0 comments:
Trimiteți un comentariu