Pledoarie nereligioasă împotriva căsătoriei între persoane de acelaşi sex

 

de Michael Bauman
 
Poate vă mai amintiţi cumplita dilemă cu care se confrunta personajul ce dă titlul cărţii „Alegerea Sofiei“: să aleagă între doi copii. Nu e ceva ce o mamă şi-ar dori să facă. Indiferent pentru ce va opta, pierderea ei va fi greu de descris în cuvinte.

Nici un copil nu şi-ar dori să facă aceeaşi alegere în sens invers: „Mami sau Tati, Sally. Alege! “. Dar aceasta este ingrata poziţie în care căsătoria între persoane de acelaşi sex îi pune pe copii, doar că aceştia din urmă nu ajung să aleagă ei înşişi. Altcineva alege pentru ei.

Orice părere aţi avea despre căsătoria între persoane de acelaşi sex, ceea ce ştim este aceasta: orice copil crescut într-o uniune de persoane de acelaşi sex se confruntă cu o pierdere uriaşă: fie nu are Mami, fie nu are Tati. Într-o uniune de doi bărbaţi, sau de două femei, rezultatul este mereu acesta. Dacă Mami alege ca partener o femeie, sau Tati un bărbat, copilul va pierde ceva extrem de valoros şi de neînlocuit: o mamă sau un tată.

Această pierdere aduce adesea consecinţe tragice în viaţa copilului. Spre exemplu, când creşti într-o casă unde tatăl nu e prin zonă, îţi cresc alarmant şansele de a abandona şcoala, de a te implica în traficul de droguri, de a ajunge la închisoare, de a deveni sărac şi a-ţi lăsa propriii copii să sufere aceeaşi soartă. Acest cerc vicios al lipsei de speranţă şi infracţionalităţii intră în scenă şi în lipsa mamei. Faptul că Mami se iubeşte cu altă femeie nu face din acea femeie un Tati, aşa cum nici băutul de lapte nu ne transformă în viţeluşi.

Perspectiva aceasta nu e nici pe departe homofobă. Problema aici nu este că Mami şi iubita ei ar trebui să fie marginalizate şi cu atât mai puţin urâte. Problema aici este că mamele şi taţii joacă un rol fundamental în dezvoltarea copiilor, şi prin urmare în viitorul naţiunii, care depinde de dezvoltarea şi maturizarea generaţiei următoare. Aceasta funcţionează cel mai bine atunci când copiii au şi tată, şi mamă. Spun asta, pentru că un studiu recent realizat de cercetătorul Mark Regnerus, de la Universitatea Texas, ne descoperă lucruri noi.

Şi anume că, faţă de copiii crescuţi în familii clasice – formate din tată şi mamă care participă amândoi la creşterea lor –, copiii cu părinţi homosexuali prezintă următoarele caracteristici:

● sunt mult mai dependenţi de sistemul de beneficii sociale

● au un nivel educaţional mai scăzut

● declară un impact negativ continuu provenit din familie

● sunt mai predispuşi la depresie

● au fost arestaţi mai des

● (dacă sunt femei) au avut mai mulţi parteneri sexuali – atât bărbaţi, cât şi femei

Copiii cu mame lesbiene, prin comparaţie cu copiii din familii heterosexuale, se evidenţiază prin următoarele caracteristici:

● sunt în mod curent mai predispuşi la coabitare

● sunt de aproape 4 ori mai predispuşi să se afle pe ştatele de plată ale asistenţei sociale

● e mai puţin probabil să aibă o slujbă full-time

● sunt de peste trei ori mai predispuşi la şomaj

● sunt de aproape 4 ori mai predispuşi să adopte o orientare sexuală diferită de cea net heterosexuală

● sunt de trei ori mai predispuşi să-şi înşele partenerul sau să aibă aventuri extraconjugale

● probabilitatea să fi fost „atinşi în mod sexual de un părinte sau alt adult în grija căruia se află“ este de nu mai puţin decât de 10 ori mai mare

● probabilitatea să fi fost „forţaţi fizic“ să aibă relaţii sexuale împotriva voinţei lor este de aproape 4 ori mai mare

● sunt mai predispuşi la probleme „de ataşament“, legate de abilitatea de a depinde de alţii

● consumă mai des marijuana

● fumează mai frecvent

● sunt mai des implicaţi în delicte minore în legătură cu care îşi recunosc vinovăţia

Niciuna din aceste cumplite statistici nu par a-i impresiona pe apologeţii căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Ei preferă să argumenteze că egalitatea dreptului la căsătorie îşi are rădăcina în egalitatea oamenilor. Dar acest fals argument nu funcţionează. Face o legătură ilogică între un tip de egalitate şi altul. Egalitatea persoanelor nu este similară cu egalitatea între stiluri de viaţă sau egalitatea între diverse relaţii. De exemplu, simplul fapt că toţi suntem creaţi egali nu înseamnă că şi poligamia sau căsătoria incestuoasă ar trebui să fie legalizate. Nu poţi trece în mod logic de la egalitatea persoanelor la egalitatea acţiunilor, a alegerilor, a stilurilor de viaţă sau a tipurilor de relaţii. Pur şi simplu nu se leagă.

Avocaţii căsătoriei între persoane de acelaşi sex mai argumentează şi că e greşit să faci judecăţi de valoare în legătură cu căsătoria. Cu toate acestea, ei îşi permit să facă tocmai acest lucru, expunând judecăţi de valoare cu privire la cine ar trebui să se căsătorească. Şi aici este o lacună de logică. Tocmai prin faptul că insistă ca uniunile consensuale între persoane de acelaşi sex să fie considerate căsătorii pe picior de egalitate cu cele heterosexuale, ei chiar fac o judecată de valoare cu privire la căsătorie – atât în ceea ce-i priveşte pe ei, cât şi pe ceilalţi. Dacă ar fi cu adevărat împotriva judecăţilor de valoare legate de căsătorie, ar trebui să nu se pronunţe deloc despre acest subiect. Dar desigur că nu fac asta. Ba chiar le bagă altora pe gât judecăţile lor de valoare, în acelaşi timp refuzând să îi lase pe alţii să facă judecăţi similare.

Vreau să clarific ceva, pentru a nu fi înţeles greşit: nu vreau să spun că un mariaj în care nu există copii nu este mariaj. Nici măcar o clipă nu am pretins aşa ceva. Vreau să spun că, de obicei, căsătoria şi familia merg mână în mână. Înţeleg prin asta o legătură firească, nu o condiţie sine qua non. Căsătoria şi familia sunt, pur şi simplu, mecanismul uzual prin care este creată şi crescută următoarea generaţie. În cazul uniunilor homosexuale, aceasta este fizic imposibil. Iar atunci când li se conferă dreptul de a avea copii prin alte mijloace decât cele naturale, acei copii se dovedesc statistic mai predispuşi să sufere consecinţe neplăcute, care nu apar la copiii născuţi şi crescuţi în cadrul mariajelor heterosexuale. Ca să fiu mai explicit, eu şi cu soţia mea nu avem copii încă. Dar eu nu spun că asta ar însemna că nu suntem căsătoriţi. Ci că, dacă am avea copii, ar fi mai puţin probabil ca ei să sufere decât dacă ar fi crescuţi de doi bărbaţi sau de două femei (situaţie care implică absenţa mamei sau a tatălui). Pe scurt, guvernanţii înţelepţi şi cetăţenii înţelepţi să facă bine să-şi amintească un important şi fundamental fapt al vieţii şi să evite să dea legi care subminează familia tradiţională şi rolurile tradiţionale din familie, care le servesc cel mai bine vlăstarelor noastre.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Ştefana Totorcea

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com