Mărturia lui David
Mi-am dorit să fiu un bărbat adevărat, viril, dar eram sigur că acest lucru este imposibil. Nu arătam ca un bărbat, nu mă
simțeam ca un bărbat şi nu mă comportam ca un
bărbat. Mai mult, nu mă simţeam bine între bărbați. Îmi era frică de bărbați. Eram suspicios pe bărbați. Și nu mă puteam abţine
să nu mă uit la bărbaţi!
Pe de altă parte,
îmi placeau fetele și chiar mă excitaseră
în câteva ocazii. Dar dacă arătau bine mă simțeam slab și insuficient
de bun. Iar dacă nu erau atractive, îmi plăcea prietenia lor, dar desconsideram
interesul lor romantic pentru mine. Toate acestea erau o enigmă pentru mine. Îmi
puneam întrebări, știind că ceva era
în neregulă.
În primăvara lui
1984, am rezolvat acest conflict. Mi-am mărturisit în sfârșit mie însumi că atracția mea faţă
de alți bărbați era de natură sexuală – lucru pe care îl negasem ani de-a
rândul. Aveam 22 de ani. Solemn și hotarât,
mi-am zis că dacă mi-aș da voie aș putea fi homosexual.
Dar am ramas fizic,
deși nu și mental,
credincios căsătoriei mele. Prima mea linie de apărare împotriva comportamentului
homosexual era frica și ignoranța. (Imaginați-vă aceste
două caracteristici ca pe o binecuvântare!) Nu știam cum să găsesc un partener homosexual, iar pe de altă
parte îmi era frică să aflu unul. A
doua mea linie de apărare era probabil mult mai importantă. Valorile și credințele mele
erau în totală contradicție cu
homosexualitatea. Credeam în Dumnezeu. Credeam în sfințenia căsătoriei. Îmi iubeam soția și copilul. Cum putea
să se potrivească homosexualitatea cu toate acestea?
Chiar și așa, eram destul
de aproape de margine când l-am întâlnit
pe Dan Grey, un asistent social care se specializase în lucrul cu barbați homosexuali. Dan avea un aspect masculin dar și blând, ceea ce însemna că era atractiv, dar nu înfricoșător. Puteam suporta să fiu deschis cu el. În câteva
săptămâni, întreaga mea viziune despre mine însumi s-a schimbat complet.
Am lucrat împreună
timp de doi ani, concentrându-ne pe capacitatea mea de a construi relații cu alți bărbați, de a trece peste rușinea față de corpul meu și a
dezvolta o identitate puternic masculină. Primele mele prietenii le-am legat cu
alți bărbați pe care i-am întâlnit la „Evergreen”, un grup de sprijin
pentru bărbații care voiau să-și rezolve sentimentele homosexuale într-un mod care sa fie
compatibil cu credința lor religioasă.
M-am împrietenit și cu bărbați de la serviciu. Vreo câțiva ingineri. Și, spre
marea mea uimire, erau toleranți, chiar
agreabili. Și mă plăceau. „Marea
diferență” din viața mea, între mine și ceilalți bărbaţi, a început să dispară.
M-am apucat de cele
trei sporturi esențiale ale
americanilor: baschet, baseball și fotbal.
Nu le practicasem în timpul adolescenței. Am
început să ridic greutăți cu cea mai mare
seriozitate. Și am vorbit aproape
neîncetat cu prietenii mei de la Evergreen despre viețile, sentimentele și relațiile noastre. Am vorbit cu soția mea destul de sincer despre ceea ce făceam, gândeam și simțeam. Am
început să mă schimb.
Totuși, ștergerea distanței dintre mine și restul
lumii masculine era doar o parte din ceea ce aveam nevoie pentru ca tranziția mea către heterosexulitatea matură sa fie completă. A
trebuit, de asemenea, să îmi înfrunt frica de lucruri ca mânia, intimitatea,
deschiderea către ceilalți – să-mi
dau drumul de pe un deal cu un mountain bike! Nu realizasem cum frica îmi
schilodise viața. La câţiva ani
după ce „terapia reparatorie” se încheiase am început să fac „psihoterapie
intensivă” ca să rezolv această problemă.
Când mă gândesc la tratamentul terapeutic pe care l-am făcut în acei ani, văd foarte clar
că nu era vorba despre schimbarea genului preferinței mele sexuale. Era vorba despre a scăpa din robia unor
probleme mai profunde – anxietate, rușine și frică. O bună parte din viața mea am fost copleșit de
anxietate în prezența bărbaților puternici și inteligenți. Fusesem apăsat de o rușine intensă deoarece îmi simțeam corpul necorespunzător. De asemenea, fusesem schilodit
de frica de a-mi exprima emoțiile cele
mai profunde.
Munca pe care am
depus-o în toți acei șapte ani m-a ajutat să fac alegeri care m-au eliberat
treptat din robia acestor probleme profunde. Au urmat recompense grozave
–prietenii cu alți bărbați, o sănătate mai bună și o încredere mai mare în corpul meu, libertate emoțională și putere. Și da, orientarea mea sexuală s-a schimbat. Dar astăzi, în
viaţa mea, heterosexualitatea este ca sarea în aluatul pentru prăjituri – este
un element important, dar nu principalul ingredient. Vedeți, m-am zbătut atât nu pentru a merge „drept”, ci pentru a
mă elibera.
Sursă: Voices of change
Traducere: Iuliana Onea
Căutăm voluntari
care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă.
Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu