Și la țară se fac
avorturi, nu numai la oraș. Din păcate, în multe cazuri tinerele de la țară
care sunt însărcinate și nu sunt căsătorite sunt presate mai mult ca cele de la
oraș să facă avort, sub pretextul rușinii: „Cum să ai copil și să nu fii
căsătorită?! Cine te mai ia pe tine?”
Dar oare ce e mai
rușinos, să iei viața unui copil pe motiv că mama și familia mamei, eventual și
a tatălui, se fac de rușine, sau să spovedești greșeala și să-ți duci crucea cu
nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu?
Mama de mai jos a
știut să aleagă viața fiicei ei și, rămânând cu Dumnezeu, a rămas și cu fiica
ei și a câștigat și pe cel ce i-a devenit soț, pe părinții care au devenit cei
mai fericiți bunici. Dar a reușit pentru că a fost ajutată. Prietenul care
ajută la nevoie este cel care ajută la facerea binelui. Tânăra care ne-a trimis
mailul postat mai jos a fost cu adevărat prietenă.
Trăim vremuri
grele, vremuri în care uităm să căutăm nădejde în Dumnezeu atunci când frica
pune mai mare stăpânire pe noi decât dragostea pentru Tatăl. Trăim vremuri
triste, în care tinerii nu își mai găsesc liniștea în biserici, ci în locuri pe
lângă care nici îngerii nu trec.
Ce-i de făcut? Unde
vom ajunge noi, generația care se presupune a fi viitorul unei țări deja
zdruncinată? De ce oare nu se mai pune preț pe familie sau măcar pe moralitate?
De ce este avortul prima soluție la care se gândește o tânără pe care o
cuprinde spaima atunci cănd află că este însărcinată? Și de ce primește vestea
ca pe o teroare și nu ca pe o binecuvântare ce este cu adevărat? De ce? Pentru
că suntem păcătoși, pentru că „nu mai e la modă” să mergem la predici de unde,
dacă am fi mers, cu siguranță am fi știut că Dumnezeu nu trimite niciun suflet
pe lume fără să-i asigure existența. Dar cel mai trist este că toate acestea
sunt „povești” contemporane și mă cuprinde groaza când văd cum ne îndepărtăm de calea mântuirii
prin creșterea uriașă a numărului avorturilor făcute de la an la an, de la zi
la zi…
Anul trecut, am
avut (din păcate) ocazia să trec, alături de una din cele mai bune prietene ale
mele, prin situația delicată cu care foarte multe tinere din ziua de astăzi se
confruntă. A rămas însărcinată, ea nefiind căsătorită. Vestea a zguduit-o.
A fost perioada în care m-am consumat cel mai mult (după moartea tatălui meu).
Era distrusă, văzându-și deja viitorul precum o gaură neagră, fără
posibilitatea de a ieși la lumină. Locuind în mediul rural, rușinea pe care o
simțea atunci când mergea pe drum sau când venea la biserică o „rodea” pe
dinăuntru, ceea ce făcut-o să nu mai iasă din casă deloc. Familia sa nu i-a
acordat sprijinul moral de care avea nevoie în acele momente, în special tatăl
său care a fost cel mai șocat la aflarea veștii. Dar cum o veste nu vine
niciodată singură, aflase de la medici că pruncul ar putea fi în pericol din
cauza unor antibiotice luate înainte de a afla că este însărcinată. Doctorii au
îndemnând-o să renunțe la el. Atunci m-au trecut fiori din vârful degetelor
până în creștetul capului când am auzit acestea și m-am străduit din răsputeri
să o fac să se răzgândească, spunându-i că o să ne rugăm împreună, iar Dumnezeu
o sa aibă grijă... Și așa a și fost. A născut cea mai frumoasă și sănătoasă
fetiță pe care am văzut-o, iar bunicul ei este cel care nu ar mai lăsa-o din
brațe.
Acum este
căsătorită și binecuvântată cu rodul lui Dumnezeu, acesta fiind dovada vie a
milostivirii Domnului, pentru că în viață, dacă nu ai credință să te lași în
voia lui Dumnezeu la necaz, atât o să fii de amărât, încât o să regreți tot
restul zilelor tale, până la Judecată!
Cristieana, 19 ani
Sursă: Știri pentru viață
0 comments:
Trimiteți un comentariu