Foto: Orthphoto |
Cere-i cu toată
râvna Domnului darul cel mai mare și mai necesar dintre toate – să-ți vezi
păcatele și să plângi pentru ele. Cel care are acest dar, are totul.
Fiecărui om îi este
atât de caracteristică slava deșartă, încât îl pătrunde cu totul, de la cele
exterioare până în adâncurile cele mai tainice. În același timp ea este și cea
mai veninoasă, căci fiind sub înrâurirea ei nu poți face în viața duhovnicească
nicio mișcare înainte. E necesar să fie micșorată, iar apoi nimicită. În orice
caz, trebuie neîncetat să ai grijă de tine și toată manifestarea slavei deșarte
să o respingi cu inimă smerită (suspină către Domnul din toată inima: „Doamne,
iată șarpele a ridicat din nou capul”), s-o alungi cu mânie și să strigi către
Domnul: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine
păcătosul. Nu vreau, nu primesc, eliberează-mă de ea, dăruiește-mi să-mi văd
păcatele mele”.
Atunci când omul
își vede faptele bune, ca fariseul, se află pe calea greșită. Adevărata cale
este să-ți vezi păcatele tale nenumărate ca nisipul mării (Cuviosul Petru
Damaschinul).
Însă nu e nevoie să
ne oprim la aceasta. Ci trebuie să ne convingem din propria experiență că omul
singur nu are putere să-și vindece lepra sa. Atunci când omul se va convinge în
mii de cazuri că nu poate respinge niciun păcat, se va smeri și va alerga la Unicul Mântuitor
Iisus Hristos, care a venit în lume ca
să-l caute și să-l mântuiască pe cel
pierdut, adică pe acela care s-a văzut pe sine cuprins cu totul de păcate, cu
totul în lepră sufletească, care a cunoscut că este el însuși lipsit de putere
și nu e nimeni care l-ar putea afunda în scăldătoare. Iar la cei care se
consideră sănătoși nu vine Doctorul sufletelor și al trupurilor. Nu cei
sănătoși au nevoie de doctor. „Fiul Omului a venit să-i cheme nu pe cei drepți
(care își închipuie aceasta, căci „nu este drept, nu este până la unul”), ci pe
cei păcătoși la pocăință”.
Noi, începătorii,
lipsiți de experiență, care nu avem îndrumători duhovnicești, trebuie să știm
un lucru: noi înșine nu putem să luptăm și să învingem patimile și pe draci, ci
trebuie, în schimb, să luptăm împotriva lor pe măsura puterilor și neîncetat în
timpul căderilor să-l chemăm în ajutor pe Domnul. „Înconjurându-mă m-au
înconjurat (vrăjmașii și patimile), și cu numele Domnului i-am înfrânt pe ei”.
Nici voi înșine prin puterile proprii și cu atât mai mult nici un alt om nu vă
poate ajuta să le învingeți, ci numai Domnul. Prin urmare, trebuie să vă rugați
mai mult cu evlavie, cu inimă înfrântă, mărturisindu-vă Domnului păcatele,
patimile, neputința, cerându-i iertare și ajutor. Săvârșind o astfel de lucrare
veți simți în curând ajutor și pace sufletească, o oarecare smerenie și hotărâre
să răbdați toate pentru Domnul și pentru mântuire.
Mai există un
mijloc puternic în lupta împotriva tuturor păcatelor: în momentul în care ai
căzut într-un oarecare păcat, mergi și spovedește-te înaintea duhovnicului. Dacă nu se poate imediat, atunci
la prima ocazie, nici într-un caz amânând până mâine sau mai mult! Cel care-și
spovedește păcatele imediat și des, acela arată că urăște păcatul, îi este
nesuferită robia diavolului și este hotărât să suporte rușinea din timpul
spovedaniei ca să se curățe și să se izbăvească de păcat. Pentru aceasta
primește de la Domnul
nu doar iertarea păcatelor săvârșite, ci și putere de a lupta în continuare
până la o biruință totală, fără să dobândească în cazul biruinței mândrie și o
părere bună despre sine.
(Fragment din
Egumenul Nicon Vorobiov, „Lupta cu păcatul”, în „Cum să te mântuiești în lumea
contemporană”, editura Platytera, p. 137-138)
0 comments:
Trimiteți un comentariu