Dragul meu camarad de arme,
Nu te cunosc, dar simt că suntem legaţi. Îmi aduc aminte că am fost în
aceiaşi situaţie în care te afli şi tu acum şi că mi-era frică de ce-mi va
rezerva viitorul. Îmi amintesc că mă simţeam atât de singură, până când am
întâlnit şi alţi oameni care se confruntau cu emoţii similare, lucru care m-a
ajutat să fac faţă veştilor cu care tu te confrunţi astăzi.
Exact cu un an în urmă am primit diagnosticul de sindrom Down al lui Quinn.
M-am aşezat imediat la calculator şi am povestit tuturor povestea noastră,
într-o manieră care mă face să mă ascund de ruşine acum când recitesc acea
postare de pe blog. În anul care tocmai a trecut, am avut ocazia să privesc în
urmă la acele emoţii, aflate atunci în stare brută, şi să-mi reamintesc că în
acele momente nu ştiam câte ştiu acum. Şi, ce este mai important: nu făcusem
încă cunoştinţă cu Quinn, a cărei simplă existenţă este cea mai mare realizare
a mea. El reprezintă curajul meu din momentele de îndoială, răbdarea din
momentele de haos şi puterea de neclintit a unei micuţe fiinţe omeneşti pe care
le-am primit gratis.
Dar nu ştiam aceste lucruri atunci. Eram îngrozită, izolată şi zdrobită de
durere. Mi-era imposibil să sărbătoresc apariţia iminentă a acestei noi vieţi,
atât din frică, cât şi din furie. Am încuiat camera copilului şi i-am ascuns
luni în şir hăinuţele, într-un gest plin de ruşine, dar conştientă în acelaşi
timp că simpla lor prezenţă m-ar fi aruncat într-un vârtej de durere. Ştiam
că-l voi iubi pe Quinn când se va naşte, dar acest sentiment mi se părea într-o
mare discrepanţă cu realitatea săptămânilor care au urmat punerii diagnosticului.
Pe măsură ce timpul se scurgea, ne confruntam cu noi probleme care îmi provocau
frica să nu mă ataşez de cineva care poate nu va supravieţui. Jucam teatru în
acele zile; aveam un rol pe care mi-l aminteam la perfecţie de pe vremea când
fusesem însărcinată cu Atticus (primul băiat al familiei, n.tr.). Ştiam să
răspund la toate întrebările uzuale care i se pun unei femei însărcinate: „Este
băiat. Se va naşte în ianuarie. Este al doilea copil.” Dar mereu simţeam că la
aceste răspunsuri mai trebuie ataşat un asterisc la final: „Are sindromul Down.
Doctorii l-au diagnosticat cu pleurezie şi s-ar putea să nu supravieţuiască”.
Bineînţeles că n-am dat glas niciodată acestor note de subsol. Am spus
oamenilor ceea ce voiau să audă, pentru că nimeni nu ştie cum să reacţioneze la
nişte veşti atât de neaşteptate. Făceam glume şi schimb de poveşti cu celelalte
femei însărcinate, în timp ce ţineam ascunsă o invidie cruntă că li se vor
naşte copii „normali”, pe când al meu nu va fi aşa; aceste femei nu purtaseră
discuţii cu obstetricienii lor despre cele mai înfricoşătoare situaţii care pot
apărea. În timp ce eu căutam centre Early Childhood Intervention, asigurări de
sănătate și grădinițe pentru copii cu nevoi speciale, acele mame fericite
cumpărau hăinuţe pentru copii şi le zugrăveau camera cu ochii strălucind de
bucurie. Eu mă trezeam la ora 3 aproape în fiecare dimineaţă, fără să mai pot
adormi din cauza grijilor provocate de convingerea că nu eram în stare să cresc
un copil cu nevoi speciale. În acele luni de dinaintea naşterii lui Quinn, am
fost pierdută.
Dar apoi, Quinn s-a născut, iar percepţia mi s-a schimbat total. După un
scurt travaliu, l-am ţinut în braţe şi am simţit efectiv cum bucățile în care
mi se sfărâmase viaţa se aşezau cuminţi la locurile lor, exact ca atunci când,
într-un joc de puzzle, bucăţile luate din nou separat şi rearanjate formează o
imagine cu mult mai frumoasă decât cea iniţială.
Aşa că-ţi spun, dragul meu camarad de arme: mai acordă-ţi timp. Dă-ţi voie
să plângi în voie copilul pe care ţi-l imaginaseși că-l vei avea. Dă-ţi voie să
trăieşti sentimentele de furie şi invidie, pentru că nu tu ai ales să te avânţi
într-o asemenea aventură. Nu tu ai ales să ai un copil „special”. Dar va veni şi ziua când amărăciunea ta va
ieşi din adânc către lumină şi vei putea atunci în sfârşit să respiri. Iar în
acele momente îţi vei da seama că viaţa ta a luat o cu totul altă întorsătură.
Toţi oameni care se vor afla în preajma copilului tău vor fi făcuţi mai buni
prin felul lui de a fi. Şi pentru că vei fi reuşit să ieşi din această situaţie
dureroasă cu o nouă perspectivă asupra vieţii, vei învăţa să-ţi faci mai puţine
griji în legătură cu lucrurile neesenţiale. Ceaşca de cafea vărsată, blocajele
din trafic, întâlnirile ratate vor deveni o nimica toată. Ai acum o misiune mai
înaltă decât înainte, aşa că aceste lucruri nu te vor mai putea influenţa.
Şi, pe măsură ce copilul tău creşte, orice succes al său îţi va aduce mai
multă bucurie decât orice ţi-ai fi putut imagina. Fiecare zâmbet, bătaie din
palme şi gângurit vor fi o sărbătoare. Vei plânge de bucurie când îl vei vedea
că să rostogoleşte sau învaţă să stea pe şezut pentru prima oară, dându-ţi
seama în acele momente că atenţia acordată realizărilor obişnuite ale unui
bebeluş sunt mult prea exagerate. Vei dobândi delicateţe şi răbdare şi vei
învăţa că fiul/fiica ta are propriul drum în viaţă şi se dezvoltă în ritmul
său. Şi-ţi vei da seama cât de mult ţi s-a îmbunătăţit viaţa, acum că acest
copil face parte din ea. Îţi vei face prieteni care merg pe acelaşi drum ca şi
tine şi vei simţi faţă de ei un ataşament instantaneu. Nu-mi pot imagina viaţa
fără aceşti oameni; simt de parcă am face toţi parte dintr-o singură familie şi
mă interesez de copiii lor cu aceiaşi hotărâre şi entuziasm pe care le simt
pentru propriul copil. Oare vor fi probleme? Desigur. Vor fi zile grele? Da.
Dar nu exista nicio garanţie în această viaţă, aşa că trebuie să cultivăm
fericirea indiferent de forma neaşteptată în care ne va fi servită. Pentru
mine, există un soţ iubitor şi pe care mă pot baza, un copil precoce de 3
anişori şi un bebeluş cu sindromul Down care are un zâmbet mai luminos decât al
oricărei persoane pe care am întâlnit-o.
Vei simţi şi tu bucuria – îţi promit – iar atunci îţi va fi imposibil să o
ignori...
Traducere: Gabriela Coşereanu
Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu